3,163 matches
-
să fie ale propriilor lor pușcași, iar forțele lui Hideyoshi deschiseseră probabil simultan focul. Cu aceste gânduri, Inuchiyo se repezi în josul pantei, privind norii de praf și fum de pulbere dintr-o parte. — Acum! Acum! murmura el, lovind neîncetat în șa. Într-o parte a taberei din Moyama se băteau gonguri și tobe mari de război, sporind confuzia. Forțele de nestăvilit ale lui Hideyoshi călcaseră peste propriile lor victime, asupra liniei defensive a pușcașilor, și pătrundeau deja adânc, în armata clanurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acest loc, va fi zadarnic. De ce nu vă întoarceți la Kitanosho, ca să vă gândiți la un plan pentru o altă încercare? Katsuie scutură din cap, cotinuând să ragă, dar oamenii din jurul lui se grăbiră să-l urce cu forța în șa. Situația era disperată. Dintr-o dată, căpitanul pajilor, Menju Shosuke, un om care nu se distinsese niciodată în luptă, alergă înainte și se prosternă în fața calului lui Katsuie. — Vă rog, stăpâne! Permiteți-mi să iau eu stindardul dumneavoastră de comandant. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shosuke. Shosuke se aplecă înainte, apucându-l repede de coadă. Nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Agitând stindardul un moment, strigă ultimele sale cuvinte în direcția lui Katsuie, care se îndepărta: — Cu bine, stăpâne! Katsuie se răsuci în șa, dar calul său continuă să galopeze spre zona montană din Yaganase. Îl însoțeau numai zece călăreți. Stindardul de comandant fusese aruncat în mâinile lui Shosuke, așa cum ceruse acesta, dar, în același moment, Katsuie îl părăsise și cu cuvintele: „Du-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
comandant și să înainteze la douăzeci de metri în fața mea, ordonă Hideyoshi. Nu voi avea nevoie să-mi ducă nimeni calul de căpăstru, intru în castel singur. Nu informase dinainte pe nimeni ce intenții avea și vorbise, pe neașteptate, din șa. Neluând în seamă expresiile șocate ale generalilor, își mână imediat calul înainte, în buiestru, spre poarta principală a castelului. — Un moment! Stați doar un moment, ca să v-o pot lua înainte! Un samurai se grăbi poticnit după el, dar, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ajunse la trista concluzie că domeniul clanului Tokugawa era încă un mic avanpost provincial, în răsăritul Japoniei. Peste câteva zile, Kazumasa își anunță intenția de a pleca, iar Hideyoshi îl însoți până la Kyoto. În timp ce călăreau împreună, Hideyoshi se răsuci în șa și privi în urmă. Îi făcu semn lui Kazumasa, care călărea puțin mai în spate, să se apropie. Ca vasal al unui alt clan, Kazumasa fusese primit cu curtoazia datorată unui oaspete, dar călărea, după obicei, în urma lui Hideyoshi. Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nobuo se răsuci pe călcâie și, coborând glasul, ceru să i se aducă imediat un cal. — Așteptați un moment, stăpâne. Înțelegând intențiile seniorului său saurobei se repezi spre grajduri. Calul era foarte bun, un murg numit Baros. De cum sări în șa, Nobuo ieși la galop pe poarta din spate, la adăpostul întunericului. Nimeni nu află că plecase, până a doua zi. Evident, întâlnirea cu Hideyoshi fu contramandată sub scuza că Nobuo se îmbolnăvise, iar Hideyoshi reveni calm la Osaka, de parcă nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi tulburat o băltoacă de sânge. Se prosternă din nou, apăsându-și, exagerat de tare, capul pe pământ. Când îl ridică, văzu un bătrân, care arăta ca un samurai de țară, și doi tineri voinici, încărcând baloții cu bani pe șaua unui cal. Shonyu și Yukisuke beau împreună un ceai în ceainărie. Părând a nu fi decât tatăl și fiul care luau micul dejun împreună, în intimitate, după o lungă despărțire, se adânciseră de fapt, într-o discuție secretă. Voi porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și un batalion de pedestrași așteptau, în formație completă, cu uniformele strălucitoare foșnind în briza râului. — Du-te să afli cine sunt, îi ordonă Hideyoshi unui vasal. Omul se întoarse repede, cu răspunsul: — Este Ishida Sakichi. Hideyoshi își lovi ușor șaua. — Sakichi? Ei, ei, altul nici nu putea să fie, spuse el cu glasul plin de bucurie, ca și cum tocmai i-ar fi venit o idee. Apropiindu-se de calul lui Hideyoshi, Ishida Sakichi își salută stăpânul: — V-am făcut o promisiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
n-ar fi însemnat nici măcar un fir de praf în ochii lor. Însă, chiar în timp ce treceau, fură împroșcați cu focuri de armă dinăuntru, iar un glonț zgârie coastele calului lui Shonyu. Calul se cabră, aproape aruncându-l pe Shonyu din șa. — Ce obrăznicie! Ridicând cravașa, Shonyu le strigă soldaților din Unitatea Întâi: — Lichidați-mi imediat castelul ăsta! Prima acțiune de luptă a trupelor fusese aprobată. Își dezlănțuiră toată energia ce li se acumulase. Cei doi comandanți, în fruntea a câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se oprească. — Stăpâne! Dacă fugiți într-acolo, veți întâlni altă unitate dușmană! Apropiindu-se, îl înconjurară și îl traseră cu ei spre Râul Kanare, să scape. Pe drum, prinseră un cal rămas fără călăreț, iar Hidetsugu sări, în sfârșit, în șa. Dar, când făcură un scurt popas într-un loc numit Hosogane, fură iarăși atacați de inamic și, suferind încă o înfrângere, fugiră spre Inaba. Astfel fu împrăștiată Unitatea a Patra. Unitatea a Treia, condusă de Hori Kyutaro, cuprindea cam din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
atmosferă aproape magică și stârnea fiori prin sufletele tuturor luptătorilor din armata apuseană aflați pe câmpie. Există o mare diferență psihologică între moralul unei armate în înaintare și acela al armatei care a întors spatele. Nagayoshi, încurajându-și acum, din șa, oamenii, arăta ca un om care-și anticipa propria moarte. Armura sa era croită din piele neagră, cusută cu fir albastru închis, iar mantia-i era de brocart auriu pe fond alb. Avea coiful împodobit cu coarne de cerb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu sângele nostru. Sunt hotărât să mor, dar nu fără rost. Aha, deci vrei să-i lăsăm armatei stăpânului nostru din Nagakute destul timp pentru a se pregăti complet să-l aștepte pe Hideyoshi. — Întocmai, dădu din cap Honda, lovind șaua calului. Ca să câștigăm timp pentru aliații noștri din Nagakute, ar trebui să ne dăm toată silința să-l apucăm strâns pe Hideyoshi de picioare și să-i încetinim atacul - fie și doar puțin - prin moartea noastră. Cu gândul ăsta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Îl însoțeau doar câțiva vasali superiori și cei doi foști soli, Tomita și Tsuda. Când grupul traversă, în sfârșit, Râul Machiya, Hideyoshi își luase precauția de a ascunde un grup de soldați printre stufărișuri și casele țărănești, în timpul nopții. În șa, Hideyoshi sporovăia amiabil ca și cum nu i-ar fi observat, și, în cele din urmă, descălecă pe malul Râului Yada, aproape de marginile apusene ale Kuwanei. Să așteptăm aici sosirea Seniorului Nuobo? întrebă el și, așezându-se pe scaunul de campanie, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în fața lui Csabi, pe cadru. Gardul era destul de înalt, dar pe marginea de sus a porții zăvorâte cu lacăt nu era sârmă ghimpată, așa că Jancsi a venit cu ideea să sprijinim una dintre biciclete de poartă ca, suindu-ne pe șaua ei, să putem escalada gardul, și într-adevăr n-a fost prea greu, dar abia ajunși, toți patru, dincolo de gard, Zsolt ne-a spus că am fost fraieri, fiindcă ar fi fost mai bine să dăm jos lacătul cu ciocanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
-i fie potrivnicul. Întâlnirea a avut loc pe o insulă a Ronului, iar soldații ambelor tabera se randuiră pe maluri, spectatori ai luptei ce avea să urmeze. La prima ciocnire ambele lăncii s-au frânt, dar cavalerii ramaseră neclintiți în șeile lor. Ei au descalect apoi și-au tras săbiile. A urmat un fel de duel în care adversarii pareau atât de egali în totul, încât nimeni n-ar fi putut spune de partea cui avea să fie izbânda. Două ore
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
nobilă râvnă. Nerăbdător o porni în căutarea gloriei. Intr-o zi pe când rătăcea prin împrejurimile Parisului, a văzut, la un momentdat ,în marginea unei păduri, legat de un copac, un cal minunat de frumos cu tot echipamentul și purtând în șa o armură completă de cavaler. Rinaldo îmbracă armura și a încălecat pe cal, dar sabia nu a luat-o. În ziua când, împreună cu frații săi a fost proclamat cavaler de către împărat, el a jurat să nu încingă sabie la brâu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dar plin de demnitate în blândețea sa. Paladinul l-a bătut ușor pe gât, i-a mângaiat fruntea și-i netezi coama, armăsarul a nechezat de bucurie sub dezmierdările stăpânului său. Rinaldo, văzându-l acum cu desăvârșire supus, a luat șaua și hamurile de pe celălalt cal și le-a pus pe Bayard. Rinaldo a devenit, cu vremea, unul dintre cei mai de seamă cavaleri de la curtea lui Carol Magnul - ba cel mai de seamă chiar, dacă nu ne mai gândim la
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a scos 22 coiful sau armura. Roland l-a ajuns numaidecât, strigând : Atât de îndrăzneț și totuși fugar! Cum de ai putut fugi dinaintea unei singure arme și totuși totuși îți închipui că vei scăpa ? Regele tătar a sărit în șa la vederea inamicului său, iar când paladinul a tăcut, el rosti blând: -Fără îndoială, tu ești cel mai bun cavaler ce mi-a fost dat să întâlnesc și tare aș dori să-ți cruț viața, dac-ai înceta de a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
nicicând nu-i fusese dat să mai primească din mâna unui muritor. Pentru o clipă i-a luat simțurile. Vederea i s-a întunecat, urechile-i țiuiau, calul speriat se întoarse să fugă, iar el era câtpe-ce să cadă din șa, când însăși, acțiunea căderii îi aruncă capul în sus făcându-l să-și recapete,astfel, cunoștința. Ce rușine! Gândi el. Cum voi mai cuteza să apar înaintea Angelicăi! Mă lupt de atâtea ore cu acest om, care nu e decât
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
foc pe nas și pe gură. Apoi deodată,el și-a ridicat spada, vestita-i Durindana cu ambele mâini și o trânti cu atâta putere pe umărul lui Agrican încât îl străbătu până la șold, ba-i plesni până și arcul șeii, cu toate că, aceasta era făcut din os și fier, spintecând om și cal până la pământ. Agrican deveni alb ca varul la față și simți moartea coborând asupra lui. El i-a făcut semn lui Orlando să se apropie și cu glas
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
-o, spre a-l face pe vrăjitor să se descalece și să se apropie de ea. S-a întâmplat precum dorise. Când a văzut-o căzută, vrăjitorul și-a lăsat calul la pământ și descălecând, își agăță scutul de cârligul șeii, apropiindu-se apoi pentru a pune mâna pe luptătorul căzut. Bradamanta, care-i pândea mișcările cu încordare, de cum îl văzu lângă ea, a sărit în sus, l-a înșfăcat vârtos trântindu-l la pământ și cu același laț, pe care
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a pune mâna pe luptătorul căzut. Bradamanta, care-i pândea mișcările cu încordare, de cum îl văzu lângă ea, a sărit în sus, l-a înșfăcat vârtos trântindu-l la pământ și cu același laț, pe care vrăjitorul îl pregătise pentru șa, l-a legat cobză, fără ca el să se poată împotrivi câtuși de puțin. Cun glas plin de deznădejde, vrăjitorul exclamă: Ia-mi viața, tinere! Numai că Bradamanta nu era de loc pusă pe așa ceva. Dorind să cunoască numele vrăjitorului și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
în ciuda loviturilor, se îngrămădea cu atâta încăpățânare în jurul lui încât, pentru a-și putea deschide drum el ar fi trebuit să aibă tot atâtea brațe cât și Briareus. Dacă Rogero ar fi dezvelit scutul vrăjitorului care-i sta atârnat de șa, ușor ar fi putut culca la pământ ceata aceea de monștri, dar se vede că nu-și amintea de el sau prefera, poate, să nu-și caute scăparea decât cu sabia sa. Chiar în clipa aceea , când începuse a nu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
în apă sau în aer. El începu a se teme că aripile hipogrifului se vor uda atât de tare încât nu-l vor mai putea susține. În clipa aceea Rogero și-a amintit de scutul magic ce-i atârna în șa; dar teama că Angelica avea să fie orbită de strălucirea lui l-a împiedicat să-l întrebuințeze. Apoi și-a amintit de inelul pe care il dăduse Melissa și a cărui putere o încercase nu de mult. El a alergat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
auzise pe Longestilia învățându-l pe Rogero cum să conducă armăsarul și o văzuse potrivindu-i un căpăstru. El a reușit să aleagă dintre toate căpestrele pe care le-a găsit în grajd pe cel al hipogrifului și punându-i șaua lui Rabican, se părea că nimic nu-l mai împiedică să plece imediat. Dar mai înainte de a porni la drum, el s-a gândit că trebiâuia să-l lase pe Rabican în mâini sigure din care să-l poată lua
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]