4,027 matches
-
atunci, sâmbătă după-masa mama ne aducea la joacă. Se așeza pe treptele fântânii, la umbra coloanei lui Massenzio și, În timp ce ne supraveghea, asculta la căști vocea Tinei Turner. Dacă-i plăcea melodia, uita de Kevin, iar la un moment dat țâșnea În picioare, și dacă nu-l vedea În fața ochilor, Îl striga cu o voce sugrumată de spaimă. Kevin, Kevin, unde ești? Iar acolo unde frunzele teilor mângâie zidurile Începe strada Carlo Alberto. Acasă. Alergară În sus pe scări. Intrarea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se arunce din turn. Lucrurile mari pot fi reduse la lucruri mici. Lucrurile mărunte pot fi reduse la nimic. Și asta-i tot. În tăcerea nopții, sub stelele eterne ale Camillei, Îi păru că ieșise cu totul de pe orbită, că țâșnise În afara traiectoriei. Dar când? Și de ce? Cine Îl lipsise de lucrul la care ținuse cel mai mult pe lumea asta - iubirea absolută a fetei lui? Mormolocul acela gras cu bandaj pe ochi? Politica, Parlamentul, legile, alegătorii? Acum Îi rămânea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
apropie În depărtare, până la a se atinge. O șerpuire de cabluri electrice și de tuburi, și apoi nimic. Negru absolut. — Vino, o invită Zero, Întinzându-i mâna. Maja privi Împrejur intimidată, ca și cum dintr-o clipă În alta trenul putea să țâșnească din galerie și să-i lovească. Dar nu era nici un tren. Ultimul se Îndreptase spre depou cu mai bine de jumătate de oră În urmă. Atunci Își spuse că dacă asta era un delict, și a te iubi e tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
operațiune elementară, sălbatică, barbară - dar se dovedi a fi mult mai complicat. Nu era suficient să apeși - trebuia să dozezi, altfel jetul putea să pară slab sau prea abundent, confuz sau ilizibil. Dar dacă reușeai să-ți controlezi mâna, vopseaua țâșnea de parc-ar fi fost benzină sau cerneală. Câteva clipe cu ochii ațintiți În Întuneric, Maja ezită, cu sprayul În mână, nemișcată În fața vagonului din capăt, unde povestea fără sfârșit a lui Aris se Încheia fără a concluziona nimic - pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Săptămâna Mare a anului 1460. Nu știa bine ce se întâmplă și nici nu știa în ce lume iese. Simțise un impuls năprasnic să părăsească locul cald în care picotea de multă vreme, mângâiat de un abur umed și înmiresmat. Țâșnise fără vreo idee, se aruncase înainte fără gânduri, până ce dăduse de fața fermecată a lumii. În primul moment, totul i se arătase violet. Ieșise în mijlocul unui câmp, dar el vedea totul, și iarba, și pădurea din depărtare, și copacul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
argat de curte, dat de mic la stăpân. Era un băiat oacheș, cam în genul lui George Clooney, viu și deschis, respectuos și învățat cu de toate. Avea 25 de ani. Cum stătea cu spatele sprijinit de trunchiul copacului, văzuse țâșnind parcă din inima pământului un fuior subțirel de lumină verde, care stătea încă în fața lui, drept ca o lumânare. Era ca și cum ar fi căzut lumina soarelui pe iarba măruntă și s-ar fi reflectat culoarea de-a lungul unei raze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iar Iscru cobora alene. Vizitiul rămăsese neclintit pe capră. Pampu-Zogru urmărea fascinat discuția dintre spătar și frații care se sprijineau lejer în bâtele groase, lustruite, din lemn de stejar. Spătarul povestea ce și cum auzise despre ei, iar în jur țâșneau murmure de plăcere. Ei, văd că sunteți la curent... și un om destul de cumsecade, spunea unul dintre frați, haide să cădem la înțelegere, și pe când zicea asta, se apropiase de Pampu și-i pusese mâna pe vesta lui cea nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ai avut și ajutoare, nimic de zis. Zogru își lăsase capul pe spate, încercând să exerseze înălțarea spiralată pe care tocmai o învățase de la glole. Și pe când prințul îi spunea blând Nu ți-am spus că ești al meu?, Zogru țâșnise în înaltul pădurii, luându-l cu sine și pe prinț, pe care îl agățase de un ciot al unui stejar. Apoi coborâse asupra unui călăreț și, pentru că își amintise de capul zdrobit al unuia dintre frații Futacu, îl privise câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
capul zdrobit al unuia dintre frații Futacu, îl privise câteva clipe, apoi îl învârtise de câteva ori, cu cal cu tot, cum ai învârti o roată. Totul se petrecuse cu o viteză de neînchipuit și, de aceea, când calul amețit țâșnise printre copaci, încă doi porniseră derutați în urma lui. Zogru se uita acum spre ceilalți trei călăreți care îl priveau și ei, paralizați de frică și uimire. Talpă ridicase ochii spre stăpânu-său și-l văzuse încercând să scape de haina verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cumpere rochii frumoase. Însă nu era nimeni care s-o încurajeze ori s-o îndrume. Ca și unchiul ei, Mașcatu, și ea era o ființă aflată în așteptare. Pe această femeie a pus ochii Zogru, de dragul lui Ioniță Zugravu. A țâșnit într-o zi din trupul lui neliniștit și zvârcolitor, direct spre gâtul ofilit al Nălbicăi. Și pe urmă a început s-o chinuiască. Se scula cu noaptea-n cap și alerga până la pădure. Râdea singură în mijlocul curții pline de argați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui Pampu o bijuterie, ceva strălucitor, dar ochii bătrâni ai Făniței nu-și dădeau seama dacă e pictată ori nu. Abia după două săptămâni se întorsese să se uite mai bine prin ochii lui Manciu. Chiar în ziua aceea, după ce țâșnise spre gâtul băiatului, se gândise să vină și să se uite de aproape. Era ora prânzului și biserica era pustie. Urcase treptele schelelor de lemn și se uitase de-aproape: pe haina pictată era împlântat inelul, pe jumătate zidit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dau seama cam ce era, când s-a ridicat pe cer un fulger ori o lumină subțire ca biciul Sfântului Ilie, a trecut pe deasupra capetelor noastre fâsâind și a coborât brusc asupra cetății, zdrobind-o cu o bufnitură din care țâșneau scântei în toate părțile. O ceată de turci, poate chiar ăia care abia plecaseră de lângă noi, veneau cu iataganele ridicate și pe măsură ce se apropiau vedeam cum le zboară capetele, unul după altul, până la căruțele noastre. Atunci am ieșit cu toporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să se simtă viu. Vorbea cu un suflet de pe lumea cealaltă, dar era ca și cum s-ar fi întâlnit cu un prieten într-o răscruce. I-a povestit ce știa, cum îl aduseseră cei doi oșteni, cum îl îngropaseră, cum a țâșnit deasupra mormântului, ca o scânteie vrăjită. Dimineața, îndată ce a ieștit pe poartă primul călugăr, fantoma s-a repezit spre el, mai mult așa să-și încerce puterile. Dar aventura a fost un dezastru. Atingerea l-a zguduit și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
decât să fi făcut vreun efort ca să intre. După 40 de zile, călugărul a murit, iar Zogru a ieșit, ca și din Pampu, ca o cruce de gelatină, cu cele două brațe ca niște aripi zdrențuite, și aproape că a țâșnit spre alt corp, al unui călugăr care se aplecase deasupra cadavrului. Nici de acesta nu-și aduce prea bine aminte. A murit și el după 40 de zile. În total au murit cinci călugări de prin postul Crăciunului până aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fără oprire tot felul de materii. Chiar din prima săptămână s-a chinuit să-l oprească, să-l facă să lase din mână firul de busuioc pe care îl rupsese, dar n-a fost chip. Se încordase cu disperare până ce țâșnise afară pe cele două orificii inflamate de pe gâtul lui bătrân. Arăta ca o bucată de gheață care începe să se topească, cu aceeași formă de fluture diform și uriaș. Și-așa a aflat că poate să iasă când vrea. Descoperirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
zona viețuirii sale, cum s-a întâmplat în 1912, când, agitat și imprudent, Zogru a nimerit din greșeală într-un hahol beat și n-a mai putut să se elibereze până când omul n-a ajuns la Kiev, unde Zogru a țâșnit pe caldarâmul rece și-a și căzut în beznă, fără simțire. Și-a revenit după doi ani, în pământul nașterii sale, la Comoșteni. Cu Augustin descoperise că poate să-și limiteze șederea, iar bucuria aceasta a vizitelor scurte l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe-aici să nu mai scape. A jucat cărți într-o cârciumă din Răscrucea lui Cirtă și a pierdut toți banii căpitanului. Dar cum omul era beat, Zogru intrase și el într-o amorțeală de bețiv și nu putea să țâșnească afară. Abia a doua zi s-a rostogolit în praful drumului, unde adormise, și-a luat-o, într-un negustor, până la Șotânga, iar de-acolo, prin pădure, cu un țigan, plecat să culeagă clei. Pe la prânz era ajuns la mănăstire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
amintea ca pe un ins pozitiv. Și nu putea să nu recunoască înrudirea: Andrei Ionescu avea același gen de luciditate ca și Eliberatoru. Pe când Zogru perinda astfel de amintiri, Giulia ieșise din casă și se aruncase într-un taxi. A țâșnit imediat în urma ei, dar și-a dat seama că n-avea în cine să intre. În capătul străzii gâfâia Feliatu, abia venit cu sacul de papuci din Europa, mare, gras și inaccesibil lui Zogru. S-a întors spre Gingirică, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
avea porți mari de fier, înzorzonate cu flori și pantere. Nu se uita în direcția aceea, dar a simțit cum vine spre el un fuior de vânt ca o sabie, care l-a lovit drept în inimă. Și a și țâșnit imediat, împins de ceva ori de propria frică, pe trotuarul întins ca o dâră de zahăr ars. Stătea paralizat de groază, cu aripa răsfrântă peste un firicel de măturică, ieșit prin asfalt. Cineva se mișca încet dincolo de porți, un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
din Calea Victoriei. În casa brâncovenească stătea Achile Vintilescu. Zogru a sunat cu mâna înmănușată a vardistului și-a așteptat. Era hotărât să dea piept cu dușmanul, orice ar fi fost el, dar când a simțit că primejdia se apropie, a țâșnit din corpul omului și-a plutit încet pe deasupra copacilor, până într-un loc în care s-a crezut în siguranță. Se simțea amenințat și prin cap îi treceau ace încinse, unul câte unul. În timp ce servitoarea schimba două vorbe cu vardistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
brusc. Impacientat, Zogru a mărit pasul și abia atunci și-a dat seama că ajunseseră în fața Cimitirului Bellu. A vrut să se uite de jur-împrejur, dar un pumn venit cu viteză i-a schimbat direcția. Bețivul căzuse grămadă, iar Zogru țâșnise instinctiv dincolo de zidul cimitirului. După cât îi era de frică, a înțeles că Achile trecea pe lângă el. A stat un timp lipit de piatra unui mormânt, apoi s-a ridicat lent, ascuns de crengile unui zarzăr, și a plutit cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care, la un moment dat, de liniște și toropeală, a sărit în apă, așa, mai mult ca să trezească lumea. Erau departe de țărm, la mama dracu’, și amândoi erau obosiți. Când Lili a atins apa, Zogru, luat pe neașteptate, a țâșnit instinctiv și dus a fost. Știa că în apă îi este greu să se descurce, însă în apa mării nu știa exact ce-o să i se întâmple și-a aflat într-un mod dramatic. Mai întâi, apa l-a supt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
au dus și ce-a făcut în tot timpul acesta, agonizând în sângele Giuliei. Cel mai mult s-a străduit să iasă și să evite o întâlnire cu Andrei Ionescu. Nici o clipă n-a pierdut speranța că ar putea să țâșnească afară. O aștepta să adoarmă și se opintea spre orificiul deschis, iar uneori ajungea să simtă aerul ori să aibă iluzia că îl simte. Viața în Giulia era destinsă. Era îndrăgostită de Andrei Ionescu, dar mai mult se simțea umilită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în care era închis chipul luminos al Giuliei. Zogru continua să privească fără să se miște. Giulia cea de pe podea își flutura coada și zâmbea spre el, îi zâmbea lui, de parcă l-ar fi văzut. Și chiar îl vedea. A țâșnit pur și simplu spre el și s-a oprit la mai puțin de jumătate de metru. Îl privea jucăuș, cu ochii migdalați și topiți ai Giuliei. Zogru era uluit, emoționat și nu știa ce să facă. Noua Giulie venea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
înțeles-o, desigur: „Șoarecele este cel mai deștept animal!” Dacă tu reușești să descifrezi tâlcul poveștii mele înseamnă că ești o fetiță înțeleaptă și, dacă ești înțeleaptă, deduc că de azi înainte trebuie să-ți spun... țapul Ed! O pernă țâșni înspre fratele meu poznaș. Dacă n-ai înțeles nimic... poate ar trebui să urc în podul casei să-ți caut un șoricel care să te ajute să... Ultima pernă își nimeri ținta și, pentru o noapte, Călin și-a înghițit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]