3,016 matches
-
prin ce trecuse. I se părea că se eliberase de rușinea de a fi acceptat un aranjament. Era obosit, acum în sfârșit își simțea oboseala. Mai era încordare în el, însă ca o oglindă de ape numai ușoar încrețită de adiere sau un corset pus mai mult în joacă unui armăsar încă neîmblânzit, și aștepta să se scurgă cele zece zile sau două săptămâni, cu nerăbdare și încordare. Într-una din acele zile Rodica Dumitrescu, arătându-i-se din nou speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de un verde murdar culcate la pământ se acoperiseră cu o folie de cristale mărunte, ca într-un congelator. O tufă văduvită de frunze încremenise într-o poziție nefirească, îndoită de la brâu, cu crenguțele subțiri și firave trosnind la fiecare adiere a vântului uscat. În fața lor, lacul înghețase într-o mișcare ușor încrețită, verzui-albicios, deasupra pluteau în elipse largi cârduri de ciori și de corbi croncănitori și se părea că li se aude fâlfâitul rar al aripilor puternice când coborau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Imaginează-ți că ai vrea să scrii ceva despre tot ce gândește omul la un moment dat. Ar fi un calvar“. „Ce drum?“, l-a întrebat din nou. „Un drum.“ Și-a așezat firele de păr zbârlite și amețit de adierea gravă care răbufnea la răstimpuri, ca o răsuflare de uriaș. „O prostie“, a mai zis. Un corb croncănea foarte aproape deasupra lor și liniștea s-a fărâmat în mulțime de cioburi. „E înfiorător“, a zis Ioana Sandi, prinzându-l cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
umărul din menghină, își strângea buza de jos între dinți și ar fi vrut să plece cât mai repede de acolo, n-avea curajul să i-o spună, dar simțea că trebuie să plece cât mai repede pentru că aerul și adierea erau prea reci, lacul înghețat urât și neprimitor, lumina cenușiu-lăptoasă apăsătoare, corbii croncăneau oribil, crenguțele firave ale tufei înghețate trosneau ca niște oase rupte. Își strângea buza de jos între dinți, să-și stăpânească lacrimile pe care le simțea apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asta, nu se lăsa ademenit până la a gândi și asta, ci mai degrabă ceda tulburărilor părelnice și mincinoase ale sufletului. Simțind o dorință mistuitoare și șfichiuitoare de a ieși în lumea largă să-și umple inima nestăpânită de iubire cu adierile spațiilor întinse. Însă neputând să plece spre spațiile întinse, oricât de mare ar fi fost această izbucnire de patimă din el, și retrăgându-se, de aceea, în spatele unui zid dincolo de care nici una din iubirile lui - sau ce ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o bate, o dă afară din casă și ea chiuie și strigă după ajutor fugărită și pașii ei călcând repede pe trepte zguduie scările și blocul. Mai jos, câinele șchiop crescut de doi frați latră vesel. Strada răsună de chiote, adierile spulberă praful gros, frunzele, hârtiile, biletele de tramvai, rigola se umple de murdărie ca o cloacă. Vitrinele se schimbă în sfârșit după multe luni, dar arată la fel de anoste. Detalii, uluitor de multe detalii se așează în straturi dense în mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
restul. I-am scris un bilet colegului de apartament, am încuiat toate ușile și apoi, cu geanta în mână, am urcat scara cu balustradă de fier forjat care ajungea la nivelul străzii. Era o zi de vară fierbinte, fără nici o adiere, dar pentru că nu mai ieșisem din apartament de peste patruzeci și opt de ore - atât durase să citesc cartea și să-mi formulez opinia despre ea -, lumina soarelui și aerul curat părură să mă învioreze imediat. Apartamentul nostru de la subsol se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din jur: făcându-mă să mă gândesc - nu-mi imaginez de ce - la singuratice semne de punctuație pe o coală goală de hârtie. Ducându-ne spre ocean, pașii noștri scârțâiau pe pietricele; se auzea de asemenea, dacă ascultai cu atenție, o adiere șoptită, șuierătoare și neliniștită. Fiona desfăcu un covoraș și ne-am așezat la marginea apei, sprijinindu-ne unul de celălalt. Era extrem de frig. După un timp, spuse: Unde o să mâncăm? Eu am spus: — Trebuie să fie pe aici un hotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Hughes, Îi spuse ea. CÎnd mai trecură doi-trei șoferi prin Încăpere, o jucă și pentru ei. Unul dintre ei țipă ascuțit. Hughes se ridică, se duse la oglindă și o repetă pentru sine. Se Întoarse destul de impasibil. Am amușinat o adiere din propriul meu mormînt, spuse el luînd cărțile. Mickey se Întoarse de Îndată Înăuntru. — Ai idee ce-i acolo? o Întrebară. Își freca mîinile Înghețate. — CÎteva bușituri deasupra căii Marylebone, după R. Și D. Cei de la Stația 39 au plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de oceane, încercuit și singur, cedând continuu spărgătorului atomic. Scrâșnetele mă înfioară croind alt drum inutil printre ghețuri. Gânduri sfărâmate defilează prin fața noastră: poate cândva m-am întâlnit cu tine și-am mers ținându-ne de mâini, pân-am simțit adierea rafalelor de ceață ireal de frumoase în succesiuni de imagini marcate cu lumini de stronțiu camuflate... Încă mai am puterea-n mine să îți admir obrazul creponat, sărutat de duhul ce m-a părăsit
Prins. Capcana by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83916_a_85241]
-
nimic, dau randament mare; cifrele se adună sub degetele mele, o armată de furnici care mărșăluiesc În coloane. Trimit raportul trimestrial, sting ecranul și mă furișez afară din clădire. Afară, centrul e scăldat de o lumină din zori apocaliptică - o adiere caldă de vânt, niște gunoaie care dansează, cerul de culoarea unei tigăi. Văd un taxi, o lumină neclară galbenă la orizont. Fac cu mâna când se apropie. Nu oprește. Alt taxi trece În viteză pe lângă mine, gol ca un dric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
tauri din acea seară. Trecînd mai departe, am observat fleșa bisericii anglicane dominînd Plaza Iglesias. Girueta din vîrful ei era orientată către balconul unui apartament de lux dintr-un bloc profilat pe cerul Estrellei de Mar. Rombul argintiu tremura În adierea dimineții, ca o săgeată indicînd o anume fereastră de dormitor pe o ilustrată de vacanță. Mi-am parcat Renault-ul vizavi, m-am așezat strategic cu ziarul În față și am ridicat privirea către Apartamentos Mirador, un complex exclusivist construit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și încă umede pe trotuar, între niște blocuri cenușii. Eduard se uită concentrat către blocurile de vizavi, nemaiză rind copilul care desenase în nisip. Totul în jur e pustiu. își întoarce privirea spre desenul din nisip, însă tocmai atunci o adiere de vânt răsfiră nisipul, ștergând desenul. Aruncă o privire de un cenușiu întunecat spre mare. Nu mai zărește nici o mișcare. Fata care înota mai devreme în valuri a dispărut. Marea a încremenit dintr-odată, cuprinsă parcă, brusc, de un somn
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
din răceală, se simțea bine afară. Era o vreme plăcută, cu o ușoară briză adusă de câțiva nori ca niște bolovani atârnând din cer. Din când în când, se oprea și se așeza pe micile metereze de piatră ale gardurilor. Adierile de vânt aduceau de pretutindeni mirosul de mare. în mod straniu, chiar și pe strada unde locuia, unde nu se vedea țipenie de om, casele fremătau de viață. Era noaptea de înviere. Mirosul de mare se amesteca în aer cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Îndepărtat de delușoare, aflorimente grotești ale granitului mâncat de vreme. Cu toate că este mijloc de iunie, iarba ostenită Încă n-a ieșit cu totul din somnul ei iernatic; iar cerul e și el istovit, un baldachin Înalt și cenușiu, fără vreo adiere care să-l Înfioare sau să-l sfâșie. Florile, atâtea câte sunt, steluțe galbene de buruiană de cinci degete, mustăți albastre și cenușii de amăreală, violete de luncă cu movuriul lor delicat, par firave și neîndestulătoare. Undeva În ținuturile Întunecoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
să fie la fel de stufoase spre pământ ca și spre vârf. Acești copaci sunt incredibil de diferiți față de caracterul normal al speciei lor, cu mult mai aproape de specimenele dintr-o pepinieră de bonsai naturali. Cu toate că În aer nu se simte nici o adiere, par să se contorsioneze convulsiv, fiecare propriul său Laocoon, prinși și pietrificați Într-o luptă personală acerbă pentru existență. Următorul lucru pe care-l observi este și mai fantastic În această ambianță de epocă a glaciațiunilor. O calitate paradoxal tropicală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
tăișul iute al baionetei, împrumutată de la Marin Tărniceru, miezul roșu, catifelat răsfrânse iscusite miresme și gurile se podidiră de apă, astfel încât nici Nicanor nu putu să nu cuvânteze, ceea ce nu ar fi voit, ca sub o irepresibilă toană: Parcă e adierea Grădinii Raiului! șopti el, amețit de aromă. De la un capăt la altul al mesei, se omeniră, încă o dată, înfigându-și dinții și gingiile în semilunile bicolore roșu cu verde -, aprecierea îmbelșugatului rod de la Baisa inundând cuprinsul cu sonore clefăieli. Sorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
încearcă să sugrume, apoi, umbre specifice amurgului citadin, care zămislesc la subțiori de ziduri. Unde și unde, mere putrede, aruncate de coșurile precupețelor din halele ridicate de edilii de odinioară, din alt secol, sau foi de ziare scorojite, foșnind la adierile curenților de aer, iscate din vechi coridoare subterane, prăbușite la primul asalt al utilajelor de construcții, atestă că civilizația nu s-a retras definitiv din acest spațiu, unde, pe sus, păsări răzlețe vâslesc spre orașul nou, anunțat de un unic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
priviră îndelung la poza cea mai mare a Caterinei, care se uita la ei cu ochii mari, limpezi și nevinovați. Iar mai înturnau privirile spre altele, iar se boldeau la Caterina, copilă, ca o floare de crin, mlădiindu-se la adierea dintr-o zi de mai... Cam după multă vreme, și Profetul, și Iov, și celălalt se strămutară, în cele din urmă, către alte două poze, ale lui Aurelian, cu trese de caporal de tancuri la veston, ținându-se, ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
degete și apoi le înălța în soare, ca pe niște ghiuluri groase de aur. Soarele se aburca pe bolta Cerului, timpul trece, dialogul se înfiripă și Caterina se simțea tot mai în largul ei, precum floricica albastră de in, în adierea zefirului de iunie. Pe măsură ce își deșerta ghiozdanul cu nestemate verbale, Profetul dădea la iveală tot mai puține și mai rare cuvinte bizare, învățând, ca năzdrăvanul din basme, să vorbească tot mai lesne și tot mai ademenitor. Felul acesta de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sumar acoperiți cu minuscule cupe de satin alb fac deliciul ochilor libidinoși cu străluciri concupiscente ale unui public adus la paroxism de izbucnirile țiuitoare ale instrumentelor. Prin aerul amestecat cu fum și marcat de efluviile agresive ale parfumurilor scumpe, vin adieri ușoare de emanații axilare. În timp ce străbat cu infinite atenții sala restaurantului, din mulțimea risipită pe la mese apar tot felul de chipuri. Ospătari care oficiază ceremonioși, profesioniste de lux, sorbind lasciv băutura din pahare înalte, samsari eleganți, cu ceva dur, periculos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe ringul de dans. Surprinzându-i privirea, înțepenită pe ea cu fixitatea celor obsedați de o idee, numai a lor, Smaranda simte un fior scurt și neplăcut iar degetele subțiri încep să-i tremure ușor ca niște lăstari tineri sub adierea vântului. Cu un gest tandru, Marius o lipește la piept și în brațele lui puternice secunda spaimei este uitată imediat. Spre dimineață, când a sosit timpul să se retragă, părăsesc petrecerea însoțiți de Cella și Viorel până la locul unde fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
oraș, uită rosturile firești ale pământului. Să ții minte asta de la mine! În timp ce trage cu urechea la sporovăiala Americanului, Marius luptă din greu cu senzația de neînvins a unor pleoape grele. De undeva, venită pe aripi de vis, o vagă adiere de Narcisse Bleu îl învăluie. Închide ochii și acolo găsește, făptura aproape în carne și oase a Smarandei. Este singură, într-o poiană ce își făcuse puțin loc într-o imensă pădure de mesteceni bătrâni, subțiri și scheletici. Stă așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ai lui. IX Sturmbannführer Schultz deschide fereastra biroului pe care-l ocupă la etaj. Noaptea adusese o liniște grea, apăsătoare. Viscolul se sfârșise și acum totul este nemișcat, înghețat parcă într-o hibernare fără sfârșit în gerul lipsit de orice adiere de vânt. Sub el se întinde parcul cochet și bine îngrijit a fostului sanatoriu. Aleile betonate, delimitate de gardul viu și mărginite cu bănci din lemn, vopsite în culoarea verde, sunt trasate cu o precizie aproape matematică printre arbuștii ornamentali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
comunale cît și de roadele pămîntului, pentru că străbătea cîmpia În lung și În lat, pe toate drumurile ei, ca-ntr-o permanentă inspecție, de sus de pe capra șaretei. Veacul fluiera alături, nepăsător de cîte aveau să vină; el Îi simțea adierea În aerul rece de dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se Întîmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decît pală, obișnuită a vîntului de dimineață. Calul, cu flori din lînă colorată pe frunte, prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]