7,971 matches
-
în matcă și în cele din urmă a inundat voios străzile și bulevardele capitalei. Ne-am trezit bucuroși ca într-o dimineață obișnuită și ce vedem? Se apropiase marea de capitală, iar în drum spre Universitate erau bărci sprintene ce alunecau în toate direcțiile. Cu hainele scăldate de ploaie, înghesuiți sub umbrelă cu țigările ude, devenisem parcă exploratori ai orașului scufundat. Trecătorii cu cizme de cauciuc, uluiți, ne împingeau din toate părțile, așa ajungeam tot mai aproape de Universitate. Am continuat să
SUNT LACRIMĂ DIN LACRIMILE TALE (INCLUDE UN NOU CAPITOL) de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 598 din 20 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355121_a_356450]
-
umbrelă cu țigările ude, devenisem parcă exploratori ai orașului scufundat. Trecătorii cu cizme de cauciuc, uluiți, ne împingeau din toate părțile, așa ajungeam tot mai aproape de Universitate. Am continuat să plutim, în drumul nostru către centru orașului. Mâna ta a alunecat în a mea, apoi mi-a atins gâtul, părul, urechea, eram uzi. Cu cealaltă mână mi-a prins coapsa surprinzător de rapid, trăgându-mă către forme, sâni conturați, o unduire pe care trupul meu deja o urmează cu dăruire. Clara
SUNT LACRIMĂ DIN LACRIMILE TALE (INCLUDE UN NOU CAPITOL) de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 598 din 20 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355121_a_356450]
-
o țin în mână cu iluziile din vise, marea îmi roade călcâiele până la vână de atâtea drumuri încinse. Parcă ași fi Achile luptând cu toate himerele din gând, iar iahtul mă leagănă ne-ncetat și tot mai sus până amețește soarele alunecând spre apus ... Frunza gândului m-i se lipește de vis. Săgeata speranței lovește gândul ce cade ucis ... Eu m-am salvat pe coada unui delfin cu solzii căruia poemul acesta l-am scris, Alături de Homer la un pahar cu vin
HORĂ TÂRZIE ÎN SAT DE PESCARI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 599 din 21 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355248_a_356577]
-
tu te bucuri / parc-ai primi o felicitare / din cuibul privighetorii / și uite fulgii de nea ca niște / silabe care vor forma un neologism / absolut necesar / lupii de fosfor undeva departe / amintirile undeva și mai departe / săniile cu cai turmentați alunecă inevitabil / spre sărutul divin al iernii”. („Spre sărutul divin al iernii”). Când vine mama în vizită, poetul reinventează paradisul spălând bocancii mamei de noroi. („Reinventând paradisul”). Un tablou insolit zugrăvește poetul într-o zi de târg, de fapt, o frescă
(RECENZIE DE CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 279 din 06 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355542_a_356871]
-
buchet de flori, desfăcut, la amândouă, dând impresia unui mahăr plin de bani! În orice caz, a trebuit să umble zdravăn în poșetuță* să putem pleca liniștiți acasă! Muzica de cafe-concert nu ne deranja și * poșetuță - mică poșetă convorbirea noastră aluneca printre idei odată cu paharele ... eram încântat de cum defilau diferendele. Sportul lipsea din discuții, doar partea amuzantă a vieții avea prioritate, spectacolele de la care nu lipseam când aveam bani și cazurile speciale pline de haz, de care eram plin! Eram în
ANII MEI APOCALIPTICI de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 280 din 07 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355527_a_356856]
-
cap! Orașul zăcea, adormise de mult, nu mai bătea vântul, gerul uscase străzile pustii. Aparent, bulevardul luminat simetric se îngusta în depărtare spre piața Operei, blocurile parcă veneau peste mine. M-am concentrat asupra fetei de lângă mine și a sticlei! Alunecam fără zgomot, Mimi m-a prins de mână și am ascuns-o imediat printre blănuri, descheind-o la haină ... începusem să tremurăm, scria pe noi fragil; ne-am învelit amândoi în veșmântul ei ... frigul tot încerca să ne pătrundă; până pe
ANII MEI APOCALIPTICI de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 280 din 07 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355527_a_356856]
-
să te topești de dor, Vreau timpul măsurat în clipe de amor. Cum soarele da strălucire dimineții, În mine vei găsi mereu esență vieții, Sortită e femeilor menirea Bărbatului iubit s-aducă fericirea. Topește-te în mine chiar de doare, Alunecă în vadu-mi răcoros, Și pierde-te în mine, caldă ploaie, Ce ar putea în viața sa fie mai frumos? Să fii tu apă, iar eu pe creste valul, Să nu lăsăm iubirea să depășească malul Iar cerul milostiv ne cheme
CE MI-AŞ DORI IUBITE CEL MAI MULT de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 279 din 06 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355601_a_356930]
-
așeza un strat de praf peste cuget, pește idealuri, pește destin, ca un perdaf, izvorât din senin. Ce șanse am să rămân Om... cu sufletul suspendat între a privi prin mine lumea, sau visul în care ești prizonier, al visului, alunecând peste apele lui, fără putință de a ieși, decât dacă un val al visului, te aruncă pe un mal al plânsului. Nu sunt îmblânzitor de fiare sunt fiara îmblânzita de un vis. Referință Bibliografica: Nu sunt îmblânzitor de fiare / Petru
NU SUNT IMBLANZITOR DE FIARE de PETRU JIPA în ediţia nr. 278 din 05 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355634_a_356963]
-
vărful vârfului axei câteva personae, pe scaune și asigurate și parasigurate cu tot felul de legături și hamuri; X-Scream-ul, un fel de punte în cumpănă, o avionetă cu aripile tăiate și în a cărei carlingă “șed călare” patru “pasageri” care alunecă de o parte și de alta prin contrabalansare, până depășesc marginea asigurată “sub picioare” cum s-ar zice, de zici că acum se duc în hăul de desdesubt, de la mai mult de trei sute de metri; Insanity, o semipotcoavă nituită a
STRATOSPHERE DIN LAS VEGAS (XIV) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 264 din 21 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355652_a_356981]
-
sprijin logistic de protecție maximă fără îndoială, dar fără să simți sub tine decât perna scaunului și cele două șine montate în afară, doar pe niște scheleți contraforți din fier, ieșiți și sprijiniți din fuselajul-trunchi puternic al “suveicii” pe care alunecă câteva “minivagonete” într-un loc extrem de restrâns, ocolind ca într-un “desen hașurat” turnul, un magnific “spectacol” al celor “fără teamă de moarte!”. Referință Bibliografică: Templu al plenitudinii - Stratosphere din Las Vegas (XIV) / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
STRATOSPHERE DIN LAS VEGAS (XIV) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 264 din 21 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355652_a_356981]
-
mai am nici un gând de sprijin când merg pe acest fir de gheață către mine însumi ca un acrobat la circul nebuniei în care sunt singurul spectator *** amurgul nu se mai sfârșește și se mișcă dintr-un ochi în altul alunecând dintr-o lacrimă în alta peste zarea fumegândă pe sub aripile șuierătoare ale corbilor și-n această goană crepusculară numai durerea încordată la infinit rămâne nemișcată *** ploua cu grindină când ai încercat să-mi spui să-mi închid ferestrele inimii, dar
POEME ANONIME de SERGIU SAVA în ediţia nr. 899 din 17 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346082_a_347411]
-
pe sub aripile șuierătoare ale corbilor și-n această goană crepusculară numai durerea încordată la infinit rămâne nemișcată *** ploua cu grindină când ai încercat să-mi spui să-mi închid ferestrele inimii, dar îmi părea nedeslușit orice cuvânt când auzul îmi alunecă foarte încet pe sunete și Tu acordai cerul cu o săgeată de senin și eu nu izbuteam urechea s-o anin ci doar priveam cum melci glisează nevinovați pe trotuar, căutând să-și scape viața, sub cochilii de speranță în
POEME ANONIME de SERGIU SAVA în ediţia nr. 899 din 17 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346082_a_347411]
-
înnodate la capete desprinse din os curg peste frunte gât umeri clepsidră cu văi netezite creste de munte trupuri în haos coapse în tremur lacrimi sub gene tâmple cochilii riduri cu zimți dorințe adânc răsucite în sânge crăpate de secetă alunecă în strășini încet rugător fără ură prigoană bat orologii acum nu mai știu să rămân sau să plec. Referință Bibliografică: Ramuri golite / Gheorghe Șerbănescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 903, Anul III, 21 iunie 2013. Drepturi de Autor: Copyright
RAMURI GOLITE de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 903 din 21 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346137_a_347466]
-
se și făcuse ghețuș. Ce-aș mai fi stat acasă, să privesc de la fereastră peisajul, dar trebuia să ajung la datorie! Cu vifornița-n spinare, am pornit-o către metrou. Am mers cu grijă, căci gheața era numai bună să aluneci pe ea. Mai ținându-mă de un gard, mai tupilându-mă pe lângă un zid, iată-mă-s la gura de metrou. Aici, cald și bine. Cobor scările și doar ce ajung în stație, că și aud o femeie strigând din
ŞI MĂ DAU PE GHEAŢĂ MAI DEPARTE... de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 908 din 26 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346173_a_347502]
-
Parcă mi-e și puțin frică. Mă simt singură. O mai fi Emil în vagon?, mă întreb. Aș vrea să îl strig. - Emil! Emil! Emil! Dar Emil nu răspunde. Firesc, nu mă aude, căci l-am chemat în gând. Trenul alunecă pe șine. Bodyguardul de la firma de pază și protecție a metroului patrulează de la un capăt la celălalt al vagonului, care e aproape gol. Mai e puțin până la capăt. Pe intrevalul dintre scaune se rostogolesc, purtate de curent, două șomoiage mari
ŞI MĂ DAU PE GHEAŢĂ MAI DEPARTE... de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 908 din 26 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346173_a_347502]
-
în gol. E mai bine așa. Oricum, Emil nu mă aude. Suntem la capăt de linie. Ies din subteran și pornesc pe jos. Peste tot, gheață. Dacă ar fi Emil aici... Fac pași mici, foarte mici, de teamă să nu alunec. Gheața e sticloasă. - Hapciu!, deslușesc în urma mea un bărbat care strănută. „Emil!”, îmi zic și vreau să întorc capul. Dar mă opresc la timp. Știu că nu e Emil. Gheața e groasă. Mă dezechilibrez și aproape să cad. - Hapciu! „Em
ŞI MĂ DAU PE GHEAŢĂ MAI DEPARTE... de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 908 din 26 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346173_a_347502]
-
și tu erai minunea venită de dincolo de timp. Te-am îmbrățișat iar tu îmi dădeai crengile tale-nflorite ca să le mângâi florile ce se deschideau încet pentru mine. Erau acolo toate zâmbetele lumii și eu le prindeam în palmele mele alunecând peste trunchiul tău tânăr. Cu înfiorare răspundeai degetelor mele mângâindu-ți mătasea Și buzele mele lunecau tot mai departe.... tot mai departe ... Cu gândul am frământat marmora albă iar ea a devenit vioara ce-mi cânta luceferii sub brațul lunii
VIS DE SEARĂ de LEONID IACOB în ediţia nr. 886 din 04 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346238_a_347567]
-
Ne sunt zilele transparente ca o piftie Imperiul e împins la nesfârșit, Din cenușă nu mai învie Rădăcina nucului din tronul înverzit. Plouă pentru mine cu petale de îngeri, Clopotele bat în dungă unele înfrângeri, Sunt întoarceri efemere în călcâi, Alunecă pe lângă mine umbra nimănui. Mă simt pajură la marginea nopți, Fetele pun drug luna la porți Îmi alunecă un râu de dor pe sub piele Când plouă peste mine cu petale de stele. Al.Florin Țene Referință Bibliografică: Fulger albastru / Al
FULGER ALBASTRU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 886 din 04 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346245_a_347574]
-
nucului din tronul înverzit. Plouă pentru mine cu petale de îngeri, Clopotele bat în dungă unele înfrângeri, Sunt întoarceri efemere în călcâi, Alunecă pe lângă mine umbra nimănui. Mă simt pajură la marginea nopți, Fetele pun drug luna la porți Îmi alunecă un râu de dor pe sub piele Când plouă peste mine cu petale de stele. Al.Florin Țene Referință Bibliografică: Fulger albastru / Al Florin Țene : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 886, Anul III, 04 iunie 2013. Drepturi de Autor: Copyright
FULGER ALBASTRU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 886 din 04 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346245_a_347574]
-
Pe un pat din lemn, lipit de perete, dotat cu o saltea din paie, stă la orizontală Rodica, femeia de 53 de ani care este paralizată de un an de zile la membrele inferioare din cauza unui accident banal. I-au alunecat papucii cu care era încălțată, pe scări- grăbită fiind să ducă gunoiul afară- și s-a rostogolit de la etajul trei până la doi, proptindu-se de perete. Fiind o persoană corpolentă, nu știu cum s-a întâmplat dar s-a lovit cumplit la
IZOLAREA de VASILICA ILIE în ediţia nr. 243 din 31 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/356067_a_357396]
-
încheie, așa cum era de așteptat, cu un gând despre iubire. Experiența descrisă este una reală, trăită, risipită cu generozitate. Dragostea se transformă la Daniela Voiculescu, într-o capodoperă, în singura investiție de suflet cu valoare. Taina stihurilor sale izvorăște și alunecă “pe firul timpului în doi/ mai sus de viața amânată...” (Tristețea). Daniela Voiculescu percepe puterea ascunsă a destinului implacabil, dar are totuși, tăria să mai creadă în iubire, în bine, în împlinire. Experiențele potrivnice, vrăjmașe - “Doamne, câtă dezamăgire mă împinge
CUM ESTE SĂ TRĂIEŞTI DIN POEZIE, ÎNTR-UN TIMP DE ÎNGER de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 244 din 01 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356149_a_357478]
-
-o, i-am spintecat toate viscerele cu nașterea mea tîrzie într-o noapte friguroasa de toamnă. Cu ivirea în acest spațiu înghesuit, vestejit, friguros, ostil, unde n-am vrut să viu, unde nu mi-am găsit locul nicicând. Așa am alunecat la venire pe un țipat de glorie, în spasmele materne, învingând moartea sub al carei scut m-am așezat imediat ca să mă simt ocrotita! Puterea mea venea din propria-mi slăbiciune, din strigatul de moarte al mamei gâlgâind de sânge
TRATAT DE SINGURĂTATE, I (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 285 din 12 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356251_a_357580]
-
aveam să mă-nfășor cu propriile gânduri. Mă lepăd de voi, cum m-aș lepăda de întunericul fără de seamăn al uratului, vreau să înot spre lumină pe apă Styxului, în luntrea lui Charon, pe apă sâmbetei mele pe care am alunecat la venire într-un hohot de biruința drapat pe hohotul de moarte al mamei, aproape ucigându-mi matriarha sub tălpile roz-bombon, străvezii, catifelate, vulnerabile! Noroc cu Singurătatea care mi-a fost reazem! Am pus călcâiul pe ea, așa cum ai vrea
TRATAT DE SINGURĂTATE, I (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 285 din 12 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356251_a_357580]
-
stea în frunte, și-aceeași stea / ne e călăuza / pe calea spre / ne-ntoarcere„. Apoi plecăm spre „Marele albastru„ ale cărui chemări poeta le simte ca fiind ale unui Întreg, având pe cer „albastrul bucuriei„. Sufletul își caută neîncetat mântuirea: „alunecăm spre-un apus / în liniștea nopții / ce ne-a adus / un ultim gând, sedus / al speranței„ . Noi ne purtăm inima „între cer și pământ„ ; suntem ca niște „figurine de ceară într-un „vals„, pe un curcubeu „agățat de lună„ , iar
VIVIANA MILIVOIEVICI ȘI LIRISMUL CUANTIC ÎN UNIVERSUL ALBASTRU-INFINIT de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2234 din 11 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368793_a_370122]
-
Eu sunt Dora Tomassini și dacă-mi spui pur și simplu, Dora, îmi faci o plăcere! Urmează-mă Ingrid, să-ți prezint casa mea! Am urmat invitația doamnei și am intrat trăgând după mine valiza și urmând scaunul ei, ce aluneca cu ușurință pe coridorul lung, care se termina într-o sală spațioasă. Din sala mare pe pereții căreia erau expuse multe picturi frumoase, portrete, peisaje, scene de vânătoare, se vedea o ușă ce dădea în alt coridor prin care se
DOAMNA ,,EINSTEIN' (FRAGMENT DIN ROMANUL INGRID, PUBLICAT ÎN 2015- EDITURA EDITGRAPH) PARTEA I de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2234 din 11 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368809_a_370138]