5,281 matches
-
atins-o decât În treacăt. (Scrisoare a căpitanului Simonini către Barruel, din La civiltà cattolica, 21.10.1882) Manevra lui Napoleon cu evreii provocase o modificare de itinerar la iezuiți. În acele Mémoires ale lui Barruel nu se găsește nici o aluzie la evrei. Dar În 1806 Barruel primește scrisoarea unui anume căpitan Simonini, care Îi amintește că și cei din sectele Mani și Bătrânul de pe Munte erau evrei, că masonii fuseseră Întemeiați de evrei și că evreii se infiltraseră În toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Cartea asta a fost luată foarte În serios. Mă mir mai degrabă de-un lucru. Că voind să apară ca un plan evreiesc vechi de secole, toate referirile ei sunt la niște mici polemici franțuzești fin de siècle. Pare că aluzia la educația vizuală ce servește la imbecilizarea maselor se referă la programul educativ al lui Léon Bourgeois, care introduce În guvernul său nouă masoni. Un alt pasaj sfătuiește să se aleagă persoane compromise În scandalul din Panama, iar unul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
noi eram de-acum pregătiți pentru orice. Witte avea un adversar politic, un anume Elie de Cyon, care deja Îl atacase public cu ascuțișuri polemice ce amintesc de unele pasaje din Protocoale. Dar În cele scrise de Cyon nu erau aluzii la evrei, pentru că el Însuși era de origine evreiască. În 1897, din ordinul lui Witte, Racikovski pune să se percheziționeze vila lui Cyon de la Territat, și găsește un pamflet al lui Cyon, derivat din cartea lui Joly (sau din cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de imprevizibilă... Faceți socoteala - spun așa numai ca să redau ideea -, e ca și cum harta ar fi Înscrisă În piramida lui Keops, desfăcută În fața tuturor, și toți, timp de secole, ar fi citit și recitit piramida pentru a găsi În ea alte aluzii, alte calcule fără să intuiască incredibila, splendida ei simplitate. O capodoperă de inocență. Și de perfidie. Templierii din Provins erau niște magi“. „Mă faceți de-a dreptul curios. Și n-ați putea să mi-o arătați și mie?“ „Vă mărturisesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
unul dintre birouri. „Oh, ce bine-mi pare că vă aud, domnule Belbo“, zisese De Angelis pe un ton care lui Belbo i se păruse sarcastic. „M-ați găsit Întâmplător. Tocmai Îmi fac valizele.“ „Valizele?“ Belbo se temuse de vreo aluzie. „Am fost transferat În Sardinia. Se pare că acolo se lucrează În liniște.“ „Domnule De Angelis, trebuie să vă vorbesc de urgență, În legătură cu povestea aceea...“ „Care poveste?“ „Aceea cu colonelul. Și cealaltă... O dată dumneavoastră l-ați Întrebat pe Casaubon dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
imagine a cestuilalt moment, Înregistrat și apoi refulat, În care el atinsese cu adevărat bolta lumii. Și aceasta, acest moment În care el Înghețase spațiul și timpul slobozindu-și săgeata lui de Zenon, nu fusese un semn, un simptom, o aluzie, o figură, o semnătură, o enigmă: era exact ceea ce era și nu ținea locul nici unui alt Lucru, momentul În care nu mai există amânare, iar socoteala e fără rest. Jacopo Belbo nu Înțelesese că-și avusese momentul său și ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
A visa un oraș necunoscut 65. O structură de șase metri lățime 66. Dacă ipoteza noastră este exactă 67. Da Rosa, nada digamos agora 68. Veșmintele tale să fie fără pată 69. Elles deviennent le Diable 70. Ne amintim secretele aluzii 71. Nu știm nici măcar cu siguranță 72. Nos inuisibles pretendus 73. Un alt caz curios 74. Deși voința este binevoitoare 75. Inițiații se află la limita acestei căi 76. Diletantism 77. Ierbii acesteia i se spune Scacciadiavoli 78. Aș spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Houdini! Dă-mi-l Înapoi!“. O tînără extrem de serioasă se face auzită printre vocile celorlalți: „Încerci să ne spui că trăim Într-o lume a visurilor?“ Wakefield răspunde imediat: — Da. CÎnd visezi, nu știi că visezi. Primești doar cîte o aluzie, cînd și cînd, și atunci ți se face frică. Mie mi se face frică. Am făcut un tîrg cu Diavolul și aștept semnalul de Început. Dar asta este o altă poveste. Într-adevăr. Diavolul lasă hainele de proiecționist În cabină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
face cu ochiul. Farkas Îi aruncă o privire dezaprobatoare. Evident, Wakefield a ajuns În mijlocul unei conversații care Îl privește numai marginal. — Ce-ai făcut cu Maggie? Wakefield surprinde o nuanță de proprietar În tonul lui Paulee. De fapt, Paulee face aluzie la ceea ce el crede că a fost numărul de magie al lui Wakefield, făcînd portofelele să dispară și să apară. Dar Wakefield habar nu are: el a pus strigătele disperate ale oamenilor după propriile portofele și chei pe seama unor răspunsuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
peste noapte, artiștii care amenajaseră studiourile au fost dați afară de antreprenori cu bani mulți. — Avangarda imobiliarelor nici nu trebuie să fie neapărat arta, ci e de-ajuns amenințarea artei, un supțon de stil, spune Susan, pe un ton profesoral. Orice aluzie la formarea unei comunități artistice și speculanții parcă adulmecă sînge. Aceasta este cauza principală, crede Susan, pentru care comunitățile artistice vii ar trebui să aibă prioritate În fața profitului, și aici are dreptate. Artiștii folosesc materialele disponibile dintr-un anume loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
facă vâlvă în jurul lui. Dacă o fac, nu am de gând s-o fac de mântuială. Nelson rânji cu subînțeles. — Nu ți s-a dus buhul că ai face lucrurile de mântuială, Jack, cel puțin din câte aud? Jack ignoră aluzia. — O să am nevoie de cinci mii. — Sărmanul Citizen. Nici n-o să-și dea seama ce l-a lovit. Ai lucrat acolo cândva, nu-i așa Jack? Nu cumva e vorba de un fel de vendetă personală? — Sigur că nu. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nu sunt o femelă de balenă-spermanțet. Jos Henrietta studie masa. Perfectă, decise. Îi trebuiseră câteva ore ca să împăturească toate șervețelele în formă de nuferi, cum învățase la cursul pentru o Gazdă Perfectă. În fiecare ascunsese un minuscul stilou aurit, o aluzie extrem de subtilă la motivul prezenței tuturor aici în această seară. Așezarea la masă fusese un coșmar. Trebuia să-i dea lui Fran șansa de a ieși în evidență, fără a da impresia că o împinge în brațele lui Laurence Westcott
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
punct ziarul de săptămâna viitoare, să obțină un supliment despre „Cel mai bun tânăr bucătar al anului“ și să tragă de Keith Wilson să emită cel puțin o idee nouă și dinamică despre rugbiul feminin care să nu facă nici o aluzie la O Sir Jasper, era extenuată. O durea așa de tare gâtul, încât terminase un pachet întreg de Fishermen’s Friends, foarte mentolate, ceea ce e mai mult decât reușesc să facă majoritatea pescarilor. O înțepau toate încheieturile, un semn sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vorbește serios. Oh, Doamne, Stevie, am uitat. Altă bombă, exact ce ne lipsea. Express încearcă să ne preia. Stevie se smulse prompt din starea de autocompătimire la primul semn de primejdie. — Cum e posibil? Jack n-a făcut niciodată vreo aluzie la asta. — Poate că nici nu știe. Murray Nelson e destul de viclean ca s-o facă fără știrea lui. Ne-ar fi avertizat dacă ar fi știut. Îl cunosc pe Jack. Da, trebui să recunoască Fran, probabil că da. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vezi să nu te spargi de avantaje“. Hrib avea aprobare eternă pentru pensule, guașă. Dar a fost pus să mai facă una. L-a iritat. Când s-a dus să și le ridice de la poartă, n-a mai rezistat la aluzii. A dat cu pumnii în geamuri. Țăndări, mâinile lui bandajate. Miere: „știu ce înseamnă fapta asta, că-mi tai toate avantajele. Știu că ce încredere să mai aveți, dacă îmi pierd cumpătul ușor pe pușcărie, la liberare înseamnă că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
o utopie, o fantasmă aspirînd să reintegreze ceea ce fusese artificial separat de modernitatea raționalist-pozitivistă. Ideea Poemei care îl obsedase pe Macedonski se regăsește și în romane-poem precum macedonskianul Thalassa și Marafka le futuriste al lui Marinetti. Pe de altă parte, „Aluziile explicite la momentul fin de siécle, senzația că lumea se află la limita unei epoci și la începutul unei ere teribile și necunoscute domină poemul postsimbolist. Însăși noțiunea de fin de siécle s-a transformat dintr-o calificare estetică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-l de o adeziune fără rest, foarte în spiritul manifestului din Revista celor l’alți. Tot în Viitorul (numărul din 22 iulie-4 august 1909) va fi publicată și o listă a poeților italieni - de la Enrico Cavacchioli la G.P. Lucinni (cu aluzii la apologia futuristă a verslibrismului) și Paolo Buzzi, însoțită de o reproducere prescutată a manifestului și de o semnalare a spectacolului de teatru futurist Le roi Bombace, abia montat, cu mare zgomot, pe scena Teatrului de Operă din Verona. Oficiosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a treia include și un III bis) cu subtitlul „A se citi cu peria de dinți”. Programatismul demonstrativ e vădit. Personificată ironic, literatura va fi deconstruită în manieră absurdistă printr-un procedeu alegoric; mixajul ironic de registre, timpuri și spații, aluziile culturale grotești, cu denudări stridente ale convenției literare („Astfel a fost ucis bătrînul Hamlet de soția care i-a distilat esența de năpîrcă în tubul acustic”, „Atît de intensă și de strindbergiană e reciproca noastră aversiune”, „pamfletarul Arghezi surîdea cîinește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care o respirase cîteva milenii și a cozilor de baga ce constituiseră o viață întreagă unicu-i și strictul regim. Deplorabil“. Textul are ceva din funambulescul suprarealist, dar și din „exhibițiile” primelor poeme ale lui Tzara, la care face și o aluzie transparentă: „E jidovul rătăcitor, strigă unul din suită. Gîrbov și obosit, nu vedea pe nimeni și se încurajă pe sine mestecînd un cîntec de drum lung. Un cîntec suspect. Cîntec din România Mare. La Moară la Hîrța...” (n.b., ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de a-și depăși complexul provincial prin traducerea în limba franceză, la Paris, a volumului său de către liderul dadaist. O lungă scrisoare autografă, semnată și datată 1 iunie 1930 (303/236 TZR C. 974), îl persuadează pe toate căile. De la aluzii răsfățate gen „O seamă din cei cari mă lingușesc sau socotesc că trebuie să mă menajeze (...) frizează convingerea că produsele mele apărute în Contimporanul (și aiurea) ar dovedi un talent demn de o soartă mai bună, adică indicat să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mentalități vulgar hedoniste, denunțată ca fiind proprie modernității a-spirituale, „toți se vor lăsa să fie păcăliți cu plăcere”, arta ajungînd astfel „o uriașe potriveală, cuvinte potrivite, culori potrivite, sunete potrivite. De aci pînă la escrocheria de pseudo-avangardă - un pas”. Aluzia la poetica „artizanală” a lui Arghezi e străvezie, iar aici autorul se întîlnește cu Ion Barbu și cu membrii „tinerei generații” interbelice (Eliade, Noica). El vede în „uciderea lui Dumnezeu” opera unui „geniu al sinuciderii”, un simptom al Weltanschauung-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
zugrav evreu, sclav în Babilon, vorbește despre exploatarea capitalistă, personajele alegorice (Rațiunea, Spiritul, Nebunia) îi citează pe Aristot, Averoes și Cusanus, rimele fiecărui vers final sînt parodiate buf de spiritele răului, mulțimea e figurată de pitici și marionete, se fac aluzii ironice la Cristofor Columb și la revoluții pe fundal modern etc. Recitativul Philoctéte, reluare în manieră gidiană după Sofocle, compus în românește în 1918 și finalizat în franceză 15 ani mai tîrziu, e anunțat pe contracoperta volumului Ulysse (1933). De pe urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în coordonare disjunctivă și a elipsei totale de grup verbal”). O interpretare complet fantezistă privește identificarea unor ecouri onomastice din fabule românești tradiționale, Sarafoff amintindu-l astfel - nici mai mult, nici mai puțin - decît pe... Trandafiloff, „țintă a apologului heliadesc”... Aluzia la Trandafiloff e sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire din textul urmuzian (mai îndreptățit, Aurel Rău vedea o posibilă trimitere la caragialianul Boris Sarafoff)... Există însă și observații pertinente. Potrivit autoarei, „fața manieristă a fabulei ajunge la un punct culminant în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Atunci e normal să stea la voi. Doar n-o să închirieze o cameră la Mori... știi, lângă secția de poliție. Nu cumva predă engleza sau altceva? — Musafirul nostru e cu totul ieșit din comun, declară Mă-chan, scoasă din fire din pricina aluziei. Al nostru e un descendent al lui Napoleon. Nu-l băga în aceeași oală cu oamenii lui Mori. — Napoleon? — Vrei să spui că nici măcar nu știi cine-i Napoleon? Ce ignorant! — Mergi cu mine la film duminică? — Nu. Nu ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de plante agățătoare, iar lampioanele de pe masă aruncă o lumină difuză și romantică. În această atmosferă, uit timp de cîteva ceasuri de tărășenia cu soacră-mea. CÎnd mai rostește cîte un compliment la adresa nepoțelului ei sau povestește ceva care face aluzie la relațiile apropiate dintre noi două, dau doar din cap și zîmbesc, prea fericită și poate chiar prea beată ca să mai comentez. Sau să-mi pese. 17 Nu e ciudat cum, dacă În ecuație mai intră cîțiva oameni, Întreaga dinamică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]