KorAP: Find »[drukola/base=antrenament & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...106 107 108 ...382 >

9,542 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

să fii iute de picior, dar să ai și creier. Fiindcă în timp ce-l urmărești, trebuie să calculezi și distanța potrivită ca să-l ataci, trebuie să eviți tridentul și plasa lui... Numai așa vei învinge. Aleargă! — Ajunge. Dacă nu-ți continui antrenamentul și nu alergi, te omor. Ajunge, răspunse Valerius nepăsător. Instructorul îl apucă de gât cu mâna liberă, roșu la față de furie. Valerius îi simțea răsuflarea duhnind a usturoi. — Te-aș sugruma cu plăcere, Valerius. Știi de ce? Cu o mișcare bruscă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ambiguu, știind că Valerius se bucura de o protecție sinistră. — Ce ne facem noi cu omul ăsta, pe care Vitellius îl vrea mort, dar numai în arenă? Cum îi putem învinge trufia, dacă nu putem recurge la metodele noastre? — Continuați antrenamentul, răspunse Manteus liniștit. Iar pe el aduceți-l la mine. Străbătură curtea interioară, care fusese transformată în arenă pentru antrenamente și era mărginită de un șir de coloane din marmură, mândria acelei vile, ce fusese una dintre cele mai somptuoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îl vrea mort, dar numai în arenă? Cum îi putem învinge trufia, dacă nu putem recurge la metodele noastre? — Continuați antrenamentul, răspunse Manteus liniștit. Iar pe el aduceți-l la mine. Străbătură curtea interioară, care fusese transformată în arenă pentru antrenamente și era mărginită de un șir de coloane din marmură, mândria acelei vile, ce fusese una dintre cele mai somptuoase din Augusta, înainte să devină sediu pentru Ludi. Ajungând în capul scărilor, Valerius se opri, privind dincolo de zid, spre colina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cenușa Velundei. I se părea că de atunci trecuseră sute de ani. — Mișcă-te! Soldatul îl împinse; se purta însă cu grijă. Intrară într-o sală mare, luminoasă, mărginită de coloane, care dădea spre curtea interioară unde, zilnic, se desfășurau antrenamentele. De acolo Manteus îi observa pe cei datorită cărora câștiga grămezi de sesterți. Draperiile de lână colorată erau date în lături, iar înăuntru pătrundea lumina palidă a dimineții ploioase, ce cădea pe statuile de lemn așezate de jur împrejur, reprezentând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Caecina a hotărât să organizeze în cinstea lui munera pline de fast. Cât despre tine... — Eu? îl întrerupse Valerius furios. Nu ți-au spus instructorii tăi că nu-s în stare să mânuiesc armele? Nu ți-au povestit că în timpul antrenamentelor la pari nu reacționez? Nu știi că în două rânduri era să mor, fiindcă am fost lovit în frunte de scutul instructorului? Mă aflu sub protecția teribilă a împăratului, știu... Vrea să mă vadă intrând în arenă, vrea să vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fost lovit în frunte de scutul instructorului? Mă aflu sub protecția teribilă a împăratului, știu... Vrea să mă vadă intrând în arenă, vrea să vadă cum mor acolo, în fața lui. Ce-i vei spune însă lui Vitellius dacă mor în timpul antrenamentelor, așa cum se întâmplă cu atâția începători? Cum vrei să intru curajos în arenă, dacă nici măcar nu știu să țin scutul? — Unde vrei să ajungi, Valerius? Manteus scruta neîncrezător și curios chipul plin de vânătăi al lui Valerius. — Ce vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mor de foame în groapa lui Hercules... Am văzut cum sunt umiliți de instructorii tăi sadici, i-am văzut făcând pe ei de frică și târându-se în sânge. Unui băiat din Britannia i s-a scos un ochi în timpul antrenamentului. Termină ce ai de spus, zise Manteus. — Eu am putere aici, la Ludi. În mod absurd, am obținut această putere prin voința lui Vitellius. Intenționez să folosesc puterea pe care o am. — Ce vrei să spui? Voi fi secutor, așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
salutau. Îl priveau dezorientați: îl admirau pe bărbatul acela care avea faimă de medic priceput și care încercase să-l ucidă pe împărat. Se mirau că nu fusese judecat pe loc și că ajunsese la Ludi, unde, încă de la primul antrenament, se dovedise incapabil să învețe vreo mișcare de atac sau de apărare. Găseau că e cu totul nepotrivit pentru luptă, dar nu putea fi laș, din moment ce încercase să-l ucidă pe cel mai puternic om din Imperiu, pe Aulus Vitellius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cu varză, râse Valerius în timp ce gărzile îl scoteau afară. Împăratul nostru se respectă. Când ajunse în prag, zarva se potolise. Valerius întoarse capul și strigă: — Spuneți-le instructorilor că secutor-ul Valerius e închis și că astăzi va lipsi iar de la antrenament. Spuneți-i lui Manteus că nimeni nu mă va învăța azi să lupt. Spuneți-i că nu mai e mult până la munera de la Cremona. Oare Manteus crede că mă vor instrui șoarecii din celulele lui? Râsetele izbucniră din nou. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
luptat ca gladiator în douăzeci și două de înfruntări. Am călătorit mult, de la Roma până la Lugdunum. Dar tu? Valerius se ridică. Dintr-un salt, reuși să se prindă de gratiile ferestrei și se ridică să privească afară. Văzu arena pentru antrenamente. — Vino să vezi. Marcus veni lângă el. — Privește. Pe marginea arenei fuseseră înfipți pari înalți de vreo doi metri. Mulți aveau un braț central mobil, care se putea lungi sau scurta cu ajutorul unei funii, prin intermediul unor scripeți. Un instructor ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de par. Scutul putea fi așezat orizontal dacă trăgeai de funie și revenea în poziție verticală dacă slăbeai frânghia. Un începător se apropie de par, ținând scutul lipit de umăr și de șold. Instructorul trase de frânghie și scutul de antrenament înaintă repede spre luptător, care nu avu timp să se apere și se prăbuși la pământ, cu fruntea însângerată. Rubrus alergă spre instructor. Măsurile de siguranță, idiotule! strigă. Toți recruții trebuie să-și protejeze capul și piciorul stâng și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Atunci își făcu apariția un rețiar. Nu avea plasa, nici manșonul cu galerus protector pe brațul stâng; nu avea nici măcar pumnalul. Ținea în mână doar tridentul, ale cărui vârfuri erau niște sfere învelite în piele, pentru a evita accidentările în timpul antrenamentului, dar ale căror lovituri erau foarte dureroase. Rubrus se apropie de începător și îi dădu un băț scurt, la capătul căruia era legat un smoc de lână înmuiat într-o substanță roșie. — Ia bățul ăsta; va fi arma ta. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lupți cu mine, n-ai s-o mai vezi. Se auziră pași pe coridor, apoi ușa se deschise brusc. Doi gardieni îl ridicară pe Valerius și-l scoaseră din celulă. — Nu-ți face griji, prietene, strigă Marcus. Te duc la antrenament. Îi puseră echipamentul și îl împinseră spre rețiar. Zgomotul armelor ce loveau scuturile sau coifurile celor care luptau lângă el, mirosul de camfor, strigătele de efort sau de durere îl împiedicau să se concentreze asupra adversarului. Îi puseră în mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
coloanele care împodobeau fațada primului etaj. Se sprijinea de balustradă, dar de data asta nu era singur. Lângă el stătea un bărbat cu părul scurt, alb și fața arsă de soare. Asemenea unui zeu gata să intervină, observa terenul de antrenament și, mai ales, pe Valerius, pe care doi paznici îl scoteau din arenă. 29 — Instructorii tăi nu sunt de bună calitate, dragul meu Manteus. Sprijinit de balustrada vilei lui Manteus, Proculus continua să observe ce se întâmpla jos, în arena

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai ales, pe Valerius, pe care doi paznici îl scoteau din arenă. 29 — Instructorii tăi nu sunt de bună calitate, dragul meu Manteus. Sprijinit de balustrada vilei lui Manteus, Proculus continua să observe ce se întâmpla jos, în arena pentru antrenamente. — Vezi câte greșeli fac? — Sunt cei mai buni de pe piață, răspunse Manteus sec. Nu mai sunt maeștri de excepție, ca tine. Vremurile s-au schimbat. — Da... Întotdeauna dăm vina pe vremurile care se schimbă, zâmbi Proculus. Admiră panorama ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
crezi de cuviință. Aceste Ludi și toate mijloacele mele îți stau la dispoziție. E bine? Da, surâse Proculus. E bine. — Mediculus... Mai trăiești? Valerius era întins pe paie. Îl durea spatele și toți mușchii îi erau contractați de durere în urma antrenamentului. Se simțea atât de rău, încât nu putea nici măcar să deschidă ochii. — Mediculus... Așa îl alinta maestrul lui de filosofie și medicină. — Am rugat să-l mute pe tovarășul tău de celulă. Acum sunt eu aici, cu tine. Maestrul puse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să lupți. Tu vei fi Orpheus... Deschise ochii și strânse amuleta în pumn. Proculus îi desfăcu mâna și atinse piatra. — Proculus, eu... — Tu vei fi Orpheus. Proculus dădu drumul amuletei, ca și cum ar fi terminat de spus o rugăciune. — Mâine începem antrenamentele. Se lumina de ziuă când Proculus îl duse pe Valerius în arena pentru antrenamente. Se opri în dreptul unui par înfipt în pământ, pe care erau agățate câteva ținte de paie și alte obiecte de lemn și de fier. — Ăsta e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi desfăcu mâna și atinse piatra. — Proculus, eu... — Tu vei fi Orpheus. Proculus dădu drumul amuletei, ca și cum ar fi terminat de spus o rugăciune. — Mâine începem antrenamentele. Se lumina de ziuă când Proculus îl duse pe Valerius în arena pentru antrenamente. Se opri în dreptul unui par înfipt în pământ, pe care erau agățate câteva ținte de paie și alte obiecte de lemn și de fier. — Ăsta e parul antirețiar, care servește pentru antrenamentul de bază al secutor-ilor. Se aplecă și trasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Proculus îl duse pe Valerius în arena pentru antrenamente. Se opri în dreptul unui par înfipt în pământ, pe care erau agățate câteva ținte de paie și alte obiecte de lemn și de fier. — Ăsta e parul antirețiar, care servește pentru antrenamentul de bază al secutor-ilor. Se aplecă și trasă pe pământ un cerc. Ăsta e punctul de plecare al exercițiului. Între punctul ăsta și țintele agățate pe par e un mic culoar, pe care trebuie să-l parcurgi... vezi? E un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aproape de par, trecând pe sub o furcă. — Ca să ajungi la țintă, trebuie să îndoi genunchii, să treci pe sub furcă și să străbați repede culoarul, din doi-trei pași mari. — De ce trebuie să mă las în jos? întrebă Valerius arătând spre scutul de antrenament, concav, îngust și înalt, care-i ajungea până aproape de talie. Voi purta coif, iar piciorul drept îmi va fi acoperit de jambieră... Cum să mă aplec, cu un asemenea scut? Proculus ridică scutul. — Un secutor luptă cu un rețiar, după cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
iar Valerius nu mai reuși să încline scutul așa cum îi arătase maestrul. — Odihnește-te o clipă, îi zise Proculus. Valerius se așeză pe iarbă, gâfâind și ștergându-și sudoarea de pe frunte. Se uită la Proculus, care monta pe parul de antrenament un băț cu capătul în formă de T, înfășurat în pânză. Bățul era suspendat în așa fel încât, atunci când maestrul îl înălța, capătul în formă de T se îndrepta în jos, iar când îl cobora, capătul se îndrepta în sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
scutul și își scoase tăcut coiful și jambiera. Era lac de sudoare. — Acum ți-e foame și sete, spuse Proculus, apropiindu-se de el. Dar eu te-am învățat să ții foamea și setea sub control. Azi-dimineață, înainte să începem antrenamentul, mi-ai ordonat să nu mănânc și să nu beau nimic, zâmbi Valerius. Vântul aduce miros de legume prăjite cu usturoi, măsline negre... cicoare coaptă, scrumbii, capere, brânză de capră... — Ai înțeles deci că trebuie să ții un regim special

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zis că e un semn funest și că Vitellius va fi ucis de un cocoș. Valerius se uită repede la Marcus, apoi la Proculus. Întâlni privirea celui din urmă. Proculus îi puse o mână pe umăr. — Vino, trebuie să continuăm antrenamentul. — Așteaptă, maestre! strigă Hyrpus. Ce spui de profeția asta? — Spun că trebuie să-l antrenez pe acest secutor. Strânse cu putere umărul lui Valerius. — Acum vom uita puțin de secutor și ne vom concentra asupra tehnicii adversarului tău. Proculus și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ca ei... Știi ce-i un pinnirapus? Valerius clătină din cap. — Înseamnă „cel care fură penele“. O să ți se pară ușor, dar... Proculus nu-și termină fraza. Ceru un asistent mirmilon, îi dădu scutul mare, dreptunghiular, și un coif de antrenament, din piele. Pe coif, în dreptul tâmplelor, erau două pene roșii. — Acum, prietene, când acest mirmilon se va apropia de tine, va trebui să ridici brațul și să-i smulgi o pană, simulând un atac la cap. Mirmilonul înaintă spre Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ca atunci când mirmilonul va încerca să te lovească cu scutul, tu să nu mai fii în fața lui, zise Proculus zâmbind. Valerius înțelese atunci că salturile în lături și mișcările continue ale tracului aveau un scop precis. Se ridică și reluă antrenamentul care, dincolo de aparența jocului, presupunea un efort enorm. Soarele apunea când Valerius se întinse pe salteaua lui de paie. Nu-i era foame și-și simțea mușchii arzând din cauza efortului. Mestecă încet felia de pâine care constituia cina și rămase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]