2,894 matches
-
frig se văd 1150Și trecând peste oștire o îngroapă... Și cu fală El ridică drept făclie aurora-i boreală Peste-oștirea-ntroenită în pustiul... de omăt. Nordul m-a învins - ideea m-a lăsat. Și ca un soare Vezi că-ncepe a apune într-a secolilor mare, 1155Aruncînd ultima-i rază peste domul d-invalizi. La apus privește lumea în duioasa ei uimire. N-a fost om acel ce cade, ci a veacului gândire A trăit în el... Cu dânsul cartea lumii iar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ș-astăzi punctul de solstițiu a sosit în omenire. Din mărire la cădere, din cădere la mărire Astfel vezi roata istoriei întorcînd schițele ei; În zădar palizi, siniștri, o privesc cugetătorii Și vor cursul să-l abată... Combinații iluzorii - E apus de Zeitate, ș-asfințire de idei. Nimeni soarele n-oprește să apue-n murgul serei, Nimeni Dumnezeu s-apue de pe cerul cugetării, Nimeni noaptea să se-ntindă pe-a istoriei mormânt; Mulți copii bătrâni crezut-au cum că ei guvernă lume, Nesimțind
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce îi poartă cugetă adânc și sfânt. {EminescuOpIV 149} Se-nmulțesc semnele vremei, iară cerul de-nserare Roșu-i de războaie crunte, de-arderi mari, de disperare Și idei a zeci de secoli sunt reduse la nimic; Soarele divin ce-apune varsă ultimile-i raze Pe-a istoriei câmpie mult iubită și se lasă În oceanul de-ntuneric, ce s-arată inamic. Spune-o veste cumcă-n țara unde fug a lumii zile Să trăiască mai departe, strălucite și copile, Într-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ea ia o floare în mână Și șoptea: mă iubește... nu mă iube... mă iubește! Ah! boboc... amabilă ești... frumoasă și - proastă, Când aștepți pe amant, scriitor la subprefectură, Tânăr plin de speranțe venind cu luleaua în gură... Soarele-a apus, iar luna, o cloșcă rotundă și grasă, 80Merge pe-a cerului aer moale ș-albastru și lasă Urmele de-aur a labelor ei strălucinde ca stele. Iar de a doua zi se scoală bătrânul și urcă Rarăul Numai în cămeșoiu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ș-al dragostei copil! Zadarnic cat repaos pe perina cea moale, Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus 15Și noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se înneacă Și mintea mea în noaptea de veci va fi apus. Pe cât mai am în pieptu-mi, un pic măcar de sânge, În inimă cât fibra din urmă va trăi, Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge, Cu dânsa împreună și ele vor muri! O rai al tinereți-mi, din care
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de-argint, Eu ce-am văzut și steaua când s-a născut senină Ș-am învălit cu taină destinu-i de lumină, Eu știu unde petrece, eu știu unde s-a dus. Mai dulce și mai mândră din ceruri n-a apus Ci prefăcută-n înger, femee și regină Lucește mai frumoasă, surâde mai senină Ca o speranță dulce, un dulce mesager, Trimis de Domnul Lumei la Domnul unei țări. Diamant topit în stea, Doamnă peste stele, Ce lumini în țara mea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o „aștepta” să crească, așa Își Învăța și fetele, folosea numai volocuri cu ochiuri mărișoare, reținând numai exemplarele mature ale speciilor pitice. După ce Ochenoaia privea Soarele, care se rotea imperturbabil În jurul pământului... și aprecia câte prăjini mai sunt până să apună, echipajul intra În apă, exact În locul ultimei acostări, În timp ce Va, cu ochii Înfipți În cea mai tentantă găleată cu pește, urmărea cu mare atenție exemplarele deosebite, În Încercările lor disperate de a ajunge lângă familiile lor În, pe nedrept numita
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
opiu. Nu mai exista îndoială: bărbații Iranului se împărțeau în martiri, în dezavuați și în îmbătați de putere, iar aceasta din urmă era tagma cea mai primejdioasă. Propovăduitorii căminului și ai moralității islamice picoteau, cu scobitori între dinți, așteptând să apună soarele. Omar îi părăsea printre primii, deodată cu paznicii purtători de banduliere. Ca și cerberii ordinii, trebuia să se întoarcă la muncă. Teheranul fierbea, ca o oală așezată pe flacără. Peste tot era zăpușeală și, odată întors, trebuia să își
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mai simțea brațele și nici degetele, uitase de foame și de Eleonor. Când deschise ochii, se văzu stând călare pe scărița din labirint, cu bărbia în piept, ca un spânzurat. Plouase, frunzele erau grele de apă și, din soarele care apunea, mai văzu doar o unghie de văpaie. Timpul lor, în câmp, era altfel. Orașul se schimbase cu totul în toți acești ani de când el venise și, de câte ori se ducea până în capitală, Omar nu înceta să se mire de cum se transformau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
astfel de sentimente se schimbau în ceva încă netradus pentru tot omenetul. Fiul lui, ca și alții de-aceeași vârstă se mutaseră în teritoriul artificial al rețelelor de socializare, unde inventaseră reguli noi, dar acolo nici nu răsărea, nici nu apunea soarele, iar locatarii acelor aglomerări erau niște avataruri întristătoare. Pe de altă parte, de ce ar fi trebuit el să-i judece, tocmai el, care nu-și pusese ancora nicăieri, și, în plus, dacă lumea întreagă nu se făcuse decât unul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mașina. Se duceau adesea din Teheran, când Armin era mic, în această așezare de munte, cu cer curat și plină de stânci printre care se înălțau sicomori și leandri, iar oglinda lacului Latyan arăta ca o monedă de aur, când apunea soarele. Mai erau barajul hidrocentralei și undele râurilor Karaj și Jajrud, care înlesneau locului o îndestulare ca a oricărui ținut cu surse de apă. Stejarii bătrâni și stradelele în pantă dădeau încă zonei un aer vetust, iar averile îmbogățiților de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
știut ce am vrut să spun susținând că pământul se învîrtește. Au înțeles că, în fapt, puneam în cauză toată ordinea lor. ― Au înțeles și altceva. Că frica te va cuminți. ― Aseară mă gândeam că, într-o zi senină, soarele apune frumos până și pe un câmp însîngerat de război. N-am dreptul, oare, să văd doar soarele care apune pe o asemenea câmpie, evitând sîngele? ― E cam trist acest drept, Galilei. Dacă nu ești de partea celui ucis, vei fi
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
toată ordinea lor. ― Au înțeles și altceva. Că frica te va cuminți. ― Aseară mă gândeam că, într-o zi senină, soarele apune frumos până și pe un câmp însîngerat de război. N-am dreptul, oare, să văd doar soarele care apune pe o asemenea câmpie, evitând sîngele? ― E cam trist acest drept, Galilei. Dacă nu ești de partea celui ucis, vei fi de partea celui care ucide. ― Uneori, mi se pare că diferența dintre Nero și destin e numai o problemă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
au ajuns să afle ce mister minunat e să exiști, să te bucuri că e soare, că e vară. Vreți gloria obținută pe rug? N-aveți decât să jinduiți după ea. Pentru mine, gloria e ca ziua aceasta. ― Care va apune în curând. ― Lumea ar fi plâns, probabil, un Galilei prefăcut în cenușă . În schimb, unul viu o irită. De ce dacă a fost atât de aproape de rug nu s-a urcat pe el? De ce se bucură și cutreieră colinele când i
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
o impune acestei societăți. Și, lucru curios, până să ajungă la actuala devalorizare, mitul nu s-a creat doar În jurul cutărui sau cutărui dandy, ci În jurul dandysmului Însuși. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe când Începea să apună era istorică a dandy-lor, s-a dezvoltat o filosofie aproape coerentă a dandysmului. Pe măsură ce dandy-i reali se stingeau, dandy-ul imaginar atingea apoteoza, inspirat de luminoasa dâră a acestor aștri În declin.”1 Mulțimea variantelor În care ne apare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cel mai mare serviciu pe care-l poți face unor societăți plictisite nu este oare de a le da puțină plăcere? Dar mai era ceva, și mai surprinzător decât această dovadă de recunoștință, Întotdeauna foarte rară. Steaua dandy-ului nu apusese prin simpla sa dispariție. Îi supraviețuia și după plecare. Saloanele Marii Britanii s-au ocupat de Brummell exilat tot atât de mult ca și când ar fi fost acolo, dictându-și deciziile asupra lumii pe care o supui atâta vreme cât o iubești, dar care te nimicește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
costum de culoarea tutunului, cu cămașă și pantofi de aceeași nuanță: nu șochează pe nimeni; lipsit de discernământ, ocupat cu nevoile sale mai grosiere, publicul trece indiferent pe partea cealaltă. La drept vorbind, vremea Curiozității, ca și a Cavalerilor, a apus demult. Dar poate că doar s-a dus la culcare: căci, iată, apare Filosofia Veșmintelor ca să le Învie, oricât ar părea de ciudat, pe amândouă! Fie ca vederile sănătoase ale acestei Științe să ajungă să predomine, pentru că natura esențială a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să dureze cât specia umană. Pentru a avea o pecete de raritate și de unicitate, ea trebuie să fie, În Însuși sânul umanității, menită dispariției. Iată pentru ce dandysmul va fi „ultima străfulgerare de eroism În decadență... un soare care apune”. Într-un cuvânt, dincolo de societatea aristocratică, dar laică a artiștilor, Baudelaire instituie un ordin monahal reprezentând spiritualitatea pură; și el pretinde că aparține În același timp ambelor comunități, a doua nefiind, de altfel, decât chintesența primeia. Astfel, acest solitar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
s-o respect, nici să-i descifrez mesajele. Întins alene în djerma largă, cu capul ușor înălțat pe o bârnă de lemn, legănat de flecăreala marinarilor care se pierdea armonios în clipocitul apei, priveam soarele, roșiatic deja, ce avea să apună peste trei ceasuri pe malul african. — Mâne în zori, vom fi la Misra-Veche1, îmi strigă un negru din echipaj. I-am răspuns printr-un zâmbet la fel la larg ca și al lui. De acum, nici o piedică nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în fraze scurte și hotărâte al căror înțeles aparent era banal, iar înțelesul ascuns, greu de prins. Astfel a evocat victoriile lui Selim otomanul și aroganța crescută a castilienilor, observând cu tristețe că soarele islamului se înalță în Orient și apune în Occident Când ne-am luat rămas-bun, Harun m-a condus în propriul său cort, mai puțin larg și mai puțin împodobit, dar care putea totuși adăposti vreo zece persoane și era foarte bine aprovizionat cu răcoritoare și fructe. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
certe pentru asta. Mama întotdeauna mă certa pentru asta. Mă făcea vacă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Amuzat.): Cum? IOANA: Vacă. Spunea că eu n-o să reușesc niciodată să-i iubesc pe călătorii prin ploaie pentru că eu nu spun niciodată adevărul. Așa apunea mama dar ce spunea ea nu mai e adevărat pentru că de atunci până azi adevărul s-a transformat în minciună! Auzi? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce? IOANA: Cântă broaștele. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se poate! IOANA: Ba da, ba da. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
la mine și m-a întrebat „unde e blestemata aia de lingură de apă?” și eu i-am spus „acolo” și ea s-a dus și a băut puțină apă și apoi s-a uitat la mine și mi-a apus „’tii, ce păr frumos ai” și eu m-am speriat așa de tare... așa de tare... (CĂLĂTORUL îi mângâie pletele și o ascultă; IOANA trăiește pe urmele unor reverii ușor bolnave.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce frumos știi să povestești! Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
subțire și mai albastră. HAMALUL (Către ȘEFUL GĂRII.): Sunt semne sigure, domnule... A stat și ceasul gării... Niciodată până acum n-a mai stat ceasul gării.... CASIERUL: S-ar putea să fie... să fie... (Către ȘEFUL GĂRII.): Nu vedeți că apune soarele? IOANA: A bătut și vântul... HAMALUL: Au tremurat șinele, au tremurat câteva minute în șir... S-au zbătut... Se apleacă și pune urechea pe șine.) Auziți? Se zbat tot timpul... ȘEFUL GĂRII: Nu știu, nu știu... (Ceilalți îl privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de ea, locul de execuție, care n-o interesa, mama mai stătea o clipă să le admire, cu o privire strălucitoare de satisfacție tăcută. Deseori se Întâmpla ca la sfârșitul vreunei zile ploioase, soarele să mai licărească palid Înainte de a apune deasupra mesei jilave pe care erau Întinse ciupercile ei, foarte colorate, unele purtând urmele vegetației din jurul lor - câte un fir de iarbă lipit de o pălărie cafenie vâscoasă sau o bucățică de mușci ce Îmbrăca baza bulboasă a unei codițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
zărit Între timp și imediat ni s-a alăturat Într-un galop vesel. Toți trei am urmat o cărare foarte ușoară și după ce am Înotat prin troiene mai mari, am ajuns la drumul ce ducea În sat. Între timp soarele apusese. Întunericul se lăsă ciudat de repede. Fratele meu declară că Îi e frig și a obosit, dar eu l-am mânat mai departe și În cele din urmă l-am convins să călărească câinele (singurul membru al formației care Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]