5,189 matches
-
fi trecut cineva peste mormântul tău! Simțeam nevoia să discut concluzia la care ajunsesem cu cine va mai implicat În povestea asta decât Janey și, printr-o coincidență fericită, stabilisem deja să mă Întâlnesc cu Rachel a doua zi, la cafeneaua noastră. Contrar obiceiului, ea venise mai devreme, iar eu am Întârziat. Când am intrat, ea ședea deja la masa noastră de lângă fereastră, citind un ziar și cu sacoșele de cumpărături așezate alături. Mă privi, Încruntându-se În joacă, și spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
martora transformării unui chip familiar Într-unul al unui criminal și nici măcar nu se căia. Pierderea prieteniei ei n-ar fi trebuit să mă doară atât de tare. Dar mă durea. Mă durea. Copleșită de deznădejde, am urmărit-o părăsind cafeneaua. Triumful concluziei mele sfârșise Într-o fundătură: pierdusem o prietenă și nu câștigasem nimic În schimb. Iar Derek era Încă În Închisoare. 22 E mai bine ca evenimentele petrecute În restul zilei aceleia să rămână Învăluite Într-o ușoară ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
nuntă avea ceva din fotografia de pe perete, din sufrageria familiei Flumian. Acum, melancolia mea avea legătură cu Lea. După duminica petrecută împreună la râu, ne-am văzut adesea. Mergeam alături prin cartierul pustiu sau o invitam la o înghețată, la cafeneaua Flora. Prezența ei îmi dădea sentimentul că deja sunt bărbat, deși ea își începea mereu frazele cu „Ei, frățioare”. Avea spatele zvelt și puternic și, când mergea, se ridica ușor pe vârful picioarelor. Sânii i se ghiceau tari sub bluză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Prin perdeluțele albe, care au cunoscut atâtea suferințe, văd chipurile acelea familiare, făcându-mi cu mâna, cu mișcări calde, luându-și rămas-bun de la mine pentru totdeauna. Iată și aprozarul, dezordonat și plin de culoare, precum paleta unui pictor, și iată cafeneaua aceea nouă și clienții ei fideli din fiecare dimineață, îi văd pe toți atât de clar dintr-odată, văd chiar și ce au în farfurii, văd și ce scrie în ziarele lor și imediat ajungem la cafeneaua cea veche, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pictor, și iată cafeneaua aceea nouă și clienții ei fideli din fiecare dimineață, îi văd pe toți atât de clar dintr-odată, văd chiar și ce au în farfurii, văd și ce scrie în ziarele lor și imediat ajungem la cafeneaua cea veche, acolo îmi plăcea să stau cu Noga când era foarte micuță, chelnerița îi aducea prăjiturele crocante cu lămâie, iar ea și le îndesa în gurița ei micuță, pe bărbie îi curgeau stropi de salivă acrișoară, în timp ce zâmbea șezând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îți poate reda culorile, apoi se retrage într-o clipă, se întoarce la masa lui, mâna îi alunecă pe foaia de hârtie, ochii îi sunt ațintiți asupra feței mele. Ambulanța se oprește la semafor și iat-o aici, pe dreapta, cafeneaua aceea veche, diminețile mele furate, nu pe el îl iubeam, pe mine mă iubeam eu, așa cum eram în tablourile lui, dar unde sunt mesele acelea rotunde din lemn, îmbietoare, unde sunt tăvile cu prăjiturele fărâmicioase cu lămâie, un foc ostășesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lămâie, un foc ostășesc se întrevede prin deschizătura ușii, la care îți este imposibil să te uiți din pricina unor crini albi, care îți umplu privirile, iar eu tocmai de aceea mă holbez la toate astea, cum este posibil așa ceva, distrug cafeneaua, dărâmă și ultimul monument; îl privesc pe Udi cutremurată, distrug cafeneaua, spun eu, dezvăluind dintr-odată tulburarea care mă invadase, iar el afișează pentru o clipă un zâmbet strâmb, plin de mister, de parcă el ar fi fost acela care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îți este imposibil să te uiți din pricina unor crini albi, care îți umplu privirile, iar eu tocmai de aceea mă holbez la toate astea, cum este posibil așa ceva, distrug cafeneaua, dărâmă și ultimul monument; îl privesc pe Udi cutremurată, distrug cafeneaua, spun eu, dezvăluind dintr-odată tulburarea care mă invadase, iar el afișează pentru o clipă un zâmbet strâmb, plin de mister, de parcă el ar fi fost acela care stătea în spatele acelui foc alb. Poate că lui i se părea chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
am băut și am fumat tot timpul, am ridicat-o și mi-a sărit deodată din mâini, mi s-au înmuiat brațele, cu greu reușesc să ridic până și o carte, cum aș putea eu să ridic o fetiță? Văd cafeneaua îndepărtându-se, lăsând în urma sa o grămăjoară de oase, în fața ochilor mei joacă zeci de Noga strălucitoare precum steluțele din ceruri, dansează dinaintea mea îmbrăcate în tutuuri de balerine, cerculețe licăresc printre picioarele lor, de ce nu-și mișcă piciorușele, acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
văd pășind singură, prin fața ei trec grupuri-grupuri de copii, împărtășind hohote de râs și secrete, nici unul dintre ei nu se oprește lângă ea, nici unul nu îi alină îngrijorarea. Cu inima grea, plec spre spital, iată din nou, la dreapta mea, cafeneaua distrusă, un fum alb se înalță deasupra ei, dens și șerpuitor, muncitorii în salopete de culoare spălăcită se vântură dintr-o parte în alta ca niște îngeri, cu armele distrugerii în mâini, dispuși să niveleze totul, fără să lase nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în tăcere, poate nu ajută, dar nici nu face rău, iar ea spune, sigur face rău, îți face rău ție, nu vezi? Acum nu văd nimic, privesc încăpățânată mașina din fața mea, de parcă acolo s-ar afla Mesia, fumul alb al cafenelei mă acompaniază asemenea unui mesager cu vești rele, făcând ca jurămintele mele să intre în conflict unul cu celălalt. Parchez la poalele muntelui, departe de spital, ca și când m-aș pregăti pentru un picnic în sânul naturii, câteva clipe înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ce să fac, tu nici măcar nu ai încercat, ce știi tu despre viața adevărată, dar nu mă îndepărtez doar de ea, ci și de alte prietene, care între timp se căsătoriseră și făcuseră copii, cum să stau lângă ele în cafenele, să ascult nimicurile despre soțul care este la serviciu tot timpul, în vreme ce viața mea se risipește sub ochii mei, iar eu nu am cum să o refac, la fel cum s-au risipit biluțele de mercur în toată casa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
răspunde, ești liberă în după-amiaza aceasta, și eu confirm imediat, da, doar asta era tot ceea ce îmi doream, să îmi găsesc ceva de făcut după-amiază, iar el spune, nu mă simt bine la cămin, hai să ne întâlnim la o cafenea, este un loc frumos nu departe de voi. Să facem așa încât să pară că îți construiesc o casă, spune el în clipa în care intră, înainte de a se așeza pe scaunul din fața mea, zâmbetul său este cald și obraznic, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întors la el însuși, iar în clipa în care ies în căldura după-amiezii, nu îmi este clar încotro mă îndrept, merg pe urmele cioburilor de conversații rămase pe drum, ale unui zâmbet prietenos, apoi iată că mă trezesc în fața acelei cafenele, ani de zile nu îndrăznisem să intru acolo, trecusem doar prin fața ei, privind numai rușinată cu coada ochiului, acum deschid ușa, cât de mult s-a schimbat, scaune negre odihnesc pe podeaua strălucitoare din marmură, nu mai rămăsese nici o urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
limba lui lungă. — Este câinele care are grijă de pășune, îmi explică Naoko, mângâindu-l pe cap. Cred că se apropie de douăzeci de ani, mai are doar câțiva dinți și nu poate mânca lucruri tari. Doarme toată ziua în fața cafenelei și o ia la fugă pe alee numai când aude pași. Reiko scoase o bucată de brânză din rucsac și simțindu-i mirosul, câinele se repezi, fericit, la ea. Nu o să-l mai vedem pe copilul acesta multă vreme, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vedem pe copilul acesta multă vreme, spuse Reiko, mângâindu-l. Pe la jumătatea lui octombrie, vor încărca vacile și caii în camioane și-i vor duce la grajduri. Nu-i lasă să pască decât vara, în perioada în care e deschisă cafeneaua cea mică pentru turiști. E, nu sunt chiar turiști, le-aș zice mai degrabă drumeți și nu sunt mai mult de douăzeci pe zi. Ia ascultă, n-ai vrea să bei ceva? — Grozavă idee! Câinele ne-a condus la cafenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cafeneaua cea mică pentru turiști. E, nu sunt chiar turiști, le-aș zice mai degrabă drumeți și nu sunt mai mult de douăzeci pe zi. Ia ascultă, n-ai vrea să bei ceva? — Grozavă idee! Câinele ne-a condus la cafenea. Era o căsuță albă cu o terasă mică, iar de streașină atârna o firmă ștearsă, sub forma unei cești de cafea. Câinele ne-a luat-o înainte, pe scări în sus, și s-a întins pe terasă, închizând ochii. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Eu te-aș proteja, n-ai mai visa urât și te-aș ține eu în brațe, în locul lui Reiko, atunci când ți-e greu. Naoko se lipi de mine și mai strâns. — Ar fi minunat! exclamă ea. Ne-am întors la cafenea puțin înainte de ora trei. Reiko citea și asculta la radio un concert pentru pian de Brahms. Mi s-a părut minunat să asculți un concert de Brahms la marginea unei pajiști unde nu se zărea nici picior de om. Reiko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
plimbându-mă pe străzi. Aglomerația de duminică m-a mai calmat puțin. Librăria Kinokuniya era la fel de aglomerată ca trenurile la oră de vârf. Mi-am cumpărat romanul Lumină de august al lui Faulkner și am intrat în cea mai animată cafenea pe care am întâlnit-o în cale. M-am așezat la o masă ca să citesc în timp ce ascultam Ornette Coleman și Bud Powell, beam o cafea caldă, tare și nu prea gustoasă. La ora cinci și jumătate am închis cartea, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am întâlnit-o în cale. M-am așezat la o masă ca să citesc în timp ce ascultam Ornette Coleman și Bud Powell, beam o cafea caldă, tare și nu prea gustoasă. La ora cinci și jumătate am închis cartea, am ieșit din cafenea și am plecat să mănânc ceva de cină. Oare câte zeci, câte sute de astfel de duminici mă așteptau de acum încolo? gândii eu. „Liniștite, pașnice și însingurate“, m-am trezit vorbind cu voce tare. Duminica nu răsuceam arcul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu știam când o să primesc scrisoarea de la Naoko în care s\-mi cear\ să mă duc să o văd. Îmi petreceam după-amiezele prin apropiere de templul Kichijoji, mergând la cinematografe la care rulau două filme consecutiv, sau citind într-o cafenea în care se cânta jazz. Nu mă întâlneam cu nimeni, nu vorbeam cu nimeni. O dată pe săptămână îi scriam lui Naoko, dar niciodată nu am insistat să-mi răspundă, pentru că nu voiam să o presez. I-am scris despre slujba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și note de Ionuț Chiva Traversarea Știi cum e disde-dimineață acolo, În Havana, Înainte să vină mașinile cu gheață pentru baruri, cînd vagabonzii mai dorm Încă sprijiniți de ziduri? Ei bine, veneam dinspre docuri și ajunseserăm În piață - mergeam la cafeneaua Pearl of San Francisco să ne bem cafeaua - și În piață era treaz doar un cerșetor care sorbea o gură de apă din fîntînĂ. Dar cînd ne-am așezat la masă În cafenea i-am găsit acolo pe toți trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
docuri și ajunseserăm În piață - mergeam la cafeneaua Pearl of San Francisco să ne bem cafeaua - și În piață era treaz doar un cerșetor care sorbea o gură de apă din fîntînĂ. Dar cînd ne-am așezat la masă În cafenea i-am găsit acolo pe toți trei, așteptîndu-ne. Ne-am așezat și unul dintre ei a venit la noi. — Ei? Întreabă el. — Nu pot, i-am răspuns. Mi-ar plăcea să vă fac favoarea asta. Dar v-am zis și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
era negru. Celălalt avea o manta albă de șofer. Unul dintre băieți zăcea Întins cu fața-n jos pe trotuar, chiar În dreptul vitrinei sparte. Ceilalți doi se băgaseră-n spatele unei rulote cu gheață oprite În fața barului Cunard, de lîngă cafenea. Unul dintre caii care trăgeau rulota se prăbușise și dădea din picioare prins În harnașament, iar celălalt Își zvîrlea capul În toate părțile. Unul din băieți a tras din spatele rulotei, dar glonțul a ricoșat de pe trotuar. Negrul cu arma automată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
asta mă făcea să mă simt destul de rău. M-am strecurat pe după bar pînĂ-n bucătĂria din spate și de acolo am ieșit afară. Am ocolit piața fărĂ să arunc măcar o privire către mulțimea care se strîngea repede În fața cafenelei, am ieșit pe poartă și m-am dus direct la docuri, unde am urcat la bord. Tipul care Închiriase vasul mă aștepta pe punte. I-am povestit ce se Întîmplase. — Și Eddy unde-i? mă-ntrebă tipu’ Ăsta, Johnson. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]