2,898 matches
-
înaltă ceea ce sugerează că a fost produsă recent de unele supernove. Sunt relativ câteva stele aflate la mai puțin de zece ani lumină (95 de trilioane de km) de Soare. Cel mai apropiat este sistemul triplu stele Alfa Centauri, din constelația Centaurul, aflat la 4,4 ani lumină distanță și compus dintr-o pereche de stele (Alfa Centauri A și B) asemănătoare Soarelui, în jurul cărora gravitează la o distanță de 0,2 ani-lumină pitica roșie Alfa Centauri C, de o luminozitate
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
cum sunt cele vechi egiptene sau chinezești. Fără o piatră de la Rosetta proto-Ioniană, rămânând deocamdată hapax legomena, discul din Phaistos are doar coroborări externe pur conjuncturale. Acestea sunt însă remarcabile: Perioadele constante ale precesiei echinocțiale fac ca anumite configurații ale constelațiilor cerului boreal să fie atât riguros posibile, cât și caracteristice doar anumitor epoci. Într-o astfel de epocă, înainte de 2500 î. Hr., doar în intervalul de latitudini nordice corespunzător Cicladelor, și doar în jurul piticei dar miticei insule Delos, se puteau numi
Discul din Phaistos () [Corola-website/Science/296875_a_298204]
-
cerului boreal să fie atât riguros posibile, cât și caracteristice doar anumitor epoci. Într-o astfel de epocă, înainte de 2500 î. Hr., doar în intervalul de latitudini nordice corespunzător Cicladelor, și doar în jurul piticei dar miticei insule Delos, se puteau numi constelațiile după semificațiile cunoscute azi. În rezumat, aceasta este teoria astronomului britanic E. W. Maunder, care oferă o coroborare nesperată, "independentă", a descifrării în "lectio difficilior" a lui Jean Faucounau. Dacă Jean Faucounau, un diletant luminat, primește atenție academică, atunci trebuie
Discul din Phaistos () [Corola-website/Science/296875_a_298204]
-
români de la cumpăna secolului al XX-lea și dintre anii 1950 și 2000: Eugeniu Speranția (1888 - 1972; avem în vedere volumul Poezii, apărut în 1966), D. Rariște («Maria Magdalena», 1937; «Valuri împietrite», 1941), Ion Acsan («Primăvară cosmică», 1962), Al. Andrițoiu («Constelația lirei», 1963; «Simetrii», 1970; «Euritmii», 1972), Mircea Ciobanu («Imnuri pentru nesomnul cuvintelor», 1966), Eugen Dorcescu («Pax magna», 1972; «Desen în galben», 1978; «Arhitectură visului», 1982; «Culegătorul de alge», 1985; «Epistole», 1990; «Cronică», 1993; «Exodul», 2001; Omul de cenușă",antologie de
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]
-
După moartea lui Brahe în anul 1601, Kepler devine urmașul lui ca matematician și astronom imperial. În 1604 Kepler observă "Supernova 1604" și publică observațiile sale în lucrarea "De Stella nova in pede Serpentarii" („Despre o nouă stea la piciorul constelației șarpelui”). În lucrarea "Astronomia Nova" („Astronomia nouă”, 1609) publică rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte și enunță a doua lege: „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede”. În anul 1612 Kepler se stabilește
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
inventat și Brahe determina poziția stelelor și planetelor cu ajutorul unui compas și al unui cvadrant / „cadran” special conceput de el, constatând multe greșeli în datele existente. Aici descoperă el în anul 1572 o stea necunoscută până atunci ("stella nova") în constelația "Cassiopeia" (supernovă SN 1572). Frederic al II-lea, rege al Danemarcei și Norvegiei, îi pune la dispoziție mijloacele financiare pentru construirea unui observator astronomic pe insula Hven (1576), unde Brahe își face observațiile timp de 20 de ani și care
Tycho Brahe () [Corola-website/Science/298345_a_299674]
-
O constelație este una dintre cele 88 de zone în care este împărțită bolta sau sfera cerească, uneori făcându-se referire doar la o grupare aparentă de stele, care, unite printr-o linie imaginară, se aseamănă cu un anumit obiect, animal, zeu
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
cele 88 de zone în care este împărțită bolta sau sfera cerească, uneori făcându-se referire doar la o grupare aparentă de stele, care, unite printr-o linie imaginară, se aseamănă cu un anumit obiect, animal, zeu etc. Pentru majoritatea constelațiilor vizibile din emisfera nordică a Pământului, denumirile există deja din antichitate. Pentru cele din emisfera sudică, denumirile provin de la navigatori și astronomi din epoca Marilor descoperiri geografice, și de aceea aceste constelații poartă denumiri ca de exemplu Microscopul, Mașina Pneumatică
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
un anumit obiect, animal, zeu etc. Pentru majoritatea constelațiilor vizibile din emisfera nordică a Pământului, denumirile există deja din antichitate. Pentru cele din emisfera sudică, denumirile provin de la navigatori și astronomi din epoca Marilor descoperiri geografice, și de aceea aceste constelații poartă denumiri ca de exemplu Microscopul, Mașina Pneumatică etc. În astronomia modernă constelația este o anumită porțiune din sfera cerească exact delimitată, în jurul figurii imaginare inițiale, astfel încât fiecare obiect ceresc fix (chiar invizibil ochiului omenesc) poate fi atribuit unei constelații
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
a Pământului, denumirile există deja din antichitate. Pentru cele din emisfera sudică, denumirile provin de la navigatori și astronomi din epoca Marilor descoperiri geografice, și de aceea aceste constelații poartă denumiri ca de exemplu Microscopul, Mașina Pneumatică etc. În astronomia modernă constelația este o anumită porțiune din sfera cerească exact delimitată, în jurul figurii imaginare inițiale, astfel încât fiecare obiect ceresc fix (chiar invizibil ochiului omenesc) poate fi atribuit unei constelații. Obiectele cerești fugare, ca de exemplu cele din Sistemul Solar sau și unele
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
constelații poartă denumiri ca de exemplu Microscopul, Mașina Pneumatică etc. În astronomia modernă constelația este o anumită porțiune din sfera cerească exact delimitată, în jurul figurii imaginare inițiale, astfel încât fiecare obiect ceresc fix (chiar invizibil ochiului omenesc) poate fi atribuit unei constelații. Obiectele cerești fugare, ca de exemplu cele din Sistemul Solar sau și unele din apropierea sa, fiind relativ aproape de Pământ, pot trece în scurt timp dintr-o constelație în alta. Spre exemplu, cometa Lovejoy a trecut în decurs de câteva zile
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
astfel încât fiecare obiect ceresc fix (chiar invizibil ochiului omenesc) poate fi atribuit unei constelații. Obiectele cerești fugare, ca de exemplu cele din Sistemul Solar sau și unele din apropierea sa, fiind relativ aproape de Pământ, pot trece în scurt timp dintr-o constelație în alta. Spre exemplu, cometa Lovejoy a trecut în decurs de câteva zile prin constelațiile Orion, Taurul și Andromeda. Spre deosebire de galaxii, constelațiile nu sunt grupări spațiale reale de stele, ci doar aparente. Deși în general se vorbește despre „stele fixe
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
cerești fugare, ca de exemplu cele din Sistemul Solar sau și unele din apropierea sa, fiind relativ aproape de Pământ, pot trece în scurt timp dintr-o constelație în alta. Spre exemplu, cometa Lovejoy a trecut în decurs de câteva zile prin constelațiile Orion, Taurul și Andromeda. Spre deosebire de galaxii, constelațiile nu sunt grupări spațiale reale de stele, ci doar aparente. Deși în general se vorbește despre „stele fixe”, poziția relativă a stelelor pe cer nu este chiar fixă: ea se schimbă simțitor în
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
Sistemul Solar sau și unele din apropierea sa, fiind relativ aproape de Pământ, pot trece în scurt timp dintr-o constelație în alta. Spre exemplu, cometa Lovejoy a trecut în decurs de câteva zile prin constelațiile Orion, Taurul și Andromeda. Spre deosebire de galaxii, constelațiile nu sunt grupări spațiale reale de stele, ci doar aparente. Deși în general se vorbește despre „stele fixe”, poziția relativă a stelelor pe cer nu este chiar fixă: ea se schimbă simțitor în decursul mileniilor. De aceea, grupările aparente de
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
despre „stele fixe”, poziția relativă a stelelor pe cer nu este chiar fixă: ea se schimbă simțitor în decursul mileniilor. De aceea, grupările aparente de stele de pe cer se deformează încet dar permanent, devenind cu timpul de nerecunoscut. Din numele constelațiilor se formează și numele stelelor lor, conform următoarei sistematici: Exemplu: cea mai luminoasă stea din Centaurul a fost numită α Centauri, scris și Alpha Centauri (steaua α a lui Centaurus). Vederea omenească nu permite aprecierea adevăratelor distanțe dintre stelele vizibile
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
lui Centaurus). Vederea omenească nu permite aprecierea adevăratelor distanțe dintre stelele vizibile de pe cer. Ele ne apar ca și când s-ar afla toate la aceeași distanță față de noi, fixate cumva pe o „boltă cerească" sferică (însă doar imaginară). Astfel, stelele unei constelații ne pot apărea ca fiind apropiate unele de altele, ducând la percepția unei anumite figuri pe cer (Șarpele, Microscopul ș.a.m.d.). Totuși, în realitate, fiecare din acestea se află la o altă depărtare față de Pământ: stelele oricărei constelații sunt
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
unei constelații ne pot apărea ca fiind apropiate unele de altele, ducând la percepția unei anumite figuri pe cer (Șarpele, Microscopul ș.a.m.d.). Totuși, în realitate, fiecare din acestea se află la o altă depărtare față de Pământ: stelele oricărei constelații sunt dispersate pe adâncurile imense ale Universului la cele mai diverse distanțe între ele, nefiind grupate spațial în niciun fel. Sistemul de constelații pe care îl folosim în prezent se bazează pe cele 48 de constelații descrise de renumitul astronom
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
d.). Totuși, în realitate, fiecare din acestea se află la o altă depărtare față de Pământ: stelele oricărei constelații sunt dispersate pe adâncurile imense ale Universului la cele mai diverse distanțe între ele, nefiind grupate spațial în niciun fel. Sistemul de constelații pe care îl folosim în prezent se bazează pe cele 48 de constelații descrise de renumitul astronom grec din Alexandria, Ptolemeu, în lucrarea sa cunoscută mai ales sub titlul ei arab Almagest. În această lucrare apărută în anul circa 150
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
față de Pământ: stelele oricărei constelații sunt dispersate pe adâncurile imense ale Universului la cele mai diverse distanțe între ele, nefiind grupate spațial în niciun fel. Sistemul de constelații pe care îl folosim în prezent se bazează pe cele 48 de constelații descrise de renumitul astronom grec din Alexandria, Ptolemeu, în lucrarea sa cunoscută mai ales sub titlul ei arab Almagest. În această lucrare apărută în anul circa 150 î.H., Ptolemeu face o sinteză a cunoștințelor din domeniul astronomiei din acea
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
î.H., Ptolemeu face o sinteză a cunoștințelor din domeniul astronomiei din acea vreme, majoritatea datelor provenind de la observațiile făcute de către Hiparh cu 300 de ani mai devreme. Catalogul cuprinde 1.022 de stele care sunt grupate în 48 de constelații, dintre care 47 mai există și azi; a 48-a, Nava Argonauților ("Argo Navis" ), a fost împărțită în 4 constelații: Carina, Puppis, Pyxis, Vela. Nu este cunoscut exact locul unde s-au aflat pe cer aceste figuri, însă există o
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
de către Hiparh cu 300 de ani mai devreme. Catalogul cuprinde 1.022 de stele care sunt grupate în 48 de constelații, dintre care 47 mai există și azi; a 48-a, Nava Argonauților ("Argo Navis" ), a fost împărțită în 4 constelații: Carina, Puppis, Pyxis, Vela. Nu este cunoscut exact locul unde s-au aflat pe cer aceste figuri, însă există o particularitate a reprezentărilor care ne ajută: porțiunea de forma unui cerc în jurul polului sud ceresc, în care nu au existat
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
Carina, Puppis, Pyxis, Vela. Nu este cunoscut exact locul unde s-au aflat pe cer aceste figuri, însă există o particularitate a reprezentărilor care ne ajută: porțiunea de forma unui cerc în jurul polului sud ceresc, în care nu au existat constelații. De aici se poate deduce că locul trebuie să se afle undeva pe la 36 ° latitudine nordică. De asemenea, poziția centrului acestui cerc față de polul sud de astăzi s-a schimbat datorită precesiei; acest fapt ne indică timpul care a trecut
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
astăzi s-a schimbat datorită precesiei; acest fapt ne indică timpul care a trecut de atunci: circa 4.500 ani. În acea perioadă existau civilizații înaintate atât în Babilonia cât și pe insula Creta. În favoarea insulei Creta ar fi observarea constelațiilor pentru scopurile navigației pe mare, însă pentru aceasta nu există nici o dovadă, poate și din cauza catastrofei declanșate de erupția vulcanului de pe insula Thera (Santorini) acum aproape 4.000 de ani, care a avut un efect dezastruos asupra civilizației minoice. La
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
de erupția vulcanului de pe insula Thera (Santorini) acum aproape 4.000 de ani, care a avut un efect dezastruos asupra civilizației minoice. La congresul Uniunii Astronomice Internaționale din 1922 s-a stabilit ca cerul să fie împărțit în 88 de constelații. Una dintre ele, constelația Șarpele ("Serpens"), este alcătuită din două părți separate pe cer: Capul și Coada Șarpelui ("Serpens Caput" și "Serpens Cauda").
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
insula Thera (Santorini) acum aproape 4.000 de ani, care a avut un efect dezastruos asupra civilizației minoice. La congresul Uniunii Astronomice Internaționale din 1922 s-a stabilit ca cerul să fie împărțit în 88 de constelații. Una dintre ele, constelația Șarpele ("Serpens"), este alcătuită din două părți separate pe cer: Capul și Coada Șarpelui ("Serpens Caput" și "Serpens Cauda").
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]