15,230 matches
-
umilesc prea mult. I-am descris pe larg ce se întîmplase, fără să mă cruț și fără să-l cruț nici pe el, întrucît datorită lui, îi reaminteam asta, ajunsesem să-mi petrec anii cei mai frumoși prin școli de corecție și spitale. Crezuse că astfel mă voi domestici? Se înșelase. Îi ceream scuze că-i provocam această nouă dezamăgire. Ferindu-mă de lacrimi, i-am arătat că devenisem totuși mai lucid. Și, ca dovadă, mi-am înșirat eșecurile. Chiar și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
trebuia să împart mereu mâncarea și să dorm în același pat, într-atît mă loveam întruna de el. Dar lumea are prostul obicei să nu te lase să uiți exact ceea ce ai vrea să uiți; încît îmi aminteam mereu școala de corecție, spitalul, noaptea când dormisem în cușca de la circ, moartea Emiliei, anii de pușcărie... Într-o zi m-am dus să-l caut pe tata. Luchi nu mi-a dat voie să-l văd decât în fugă, motivând că era bolnav
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se uita spre mine. O clipă am avut impresia că mă spionase tot timpul. Apoi a adormit. Și de abia atunci am realizat dimensiunile catastrofei. Individul sforăia îngrozitor, de se cutremurau pereții; spaima mea din totdeauna, și la școala de corecție și la spital; mi-a fost frică totdeauna să nu nimeresc lângă cineva care sforăia. Nopțile au devenit un calvar. Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
au plecat toate relele și necazurile. Păcatul meu originar a fost că de mic nu mi-am suportat mediocritatea. Revolta împotriva tatei a fost, la drept vorbind, un mod scandalos de a ieși în evidență. Mai târziu, la școala de corecție, la spital, peste tot, am căutat același lucru, să nu mă pierd printre ceilalți, fără să-mi pese de mijloacele prin care obțineam asta; important era să scap de primejdia de a se așeza praful peste mine. Și chiar când
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
le spoream în realitate, le adunam pentru procesul pe care, asta mă deosebește de Iov!, eu am ținut parcă să-l câștig împotriva mea, neînvățînd nimic și contestând totul. M-am certat cu tata, m-am certat cu școala de corecție, iar când m-am supus am făcut-o numai din ipocrizie, ca să-i înșel, să-i păcălesc pe cei pe care nu îndrăzneam să-i înfrunt. În felul acesta am reușit treptat să distrug totul în jurul meu, înțelegînd rău libertatea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și zâmbit ca să facă mai digerabil reproșul și s-a grăbit să plece ca să evite probabil o replică. Fierbeam. Drept ce se credea Moașa ca să mă moralizeze? Și ce încălcasem? Decența unui azil prăpădit? Nu mai eram la școala de corecție, nici la pușcărie ca să ascult de ordine. Și uitase Moașa că venise să mi se arunce în brațe? Sau tocmai de aceea...? Era geloasă?... O îndoială m-a săgetat prin inimă. Era geloasă pe mine sau pe Laura? Când i-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
revină niciodată, m-am gândit, dacă era rațiunii închidea sala cu oglinzi și mă lăsa, din nou, să mă văd numai în ciobul de oglindă de care mă foloseam când mă bărbieream. Era rațiunii nu-mi dăduse decât școli de corecție și cruci de cioplit. Mă admonestase mereu, atrăgîndu-mi atenția să-mi văd lungul nasului, mă silise să mă culc într-un pat rece, să mă îmbrac peste pijama cu puloverul și să mă învelesc cu două pături și tot să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am așteptat să treacă singure. Și, ca să le ascund, ieșeam foarte rar din cameră. Stăteam trântit în pat, cu ochii în tavan, cu capul golit de gânduri sau, când și când, năpădit de amintiri. Mă revedeam uneori la școala de corecție, fumând prin closete, sau la închisoare îndesînd cârpe între bocanci și pielea jupuită. La Belle Arte pierdusem un examen numai fiindcă mă încăpățînasem să pretind că orice sculptor ar trebui să sufere de agalmatoremafobie, adică de teama că statuile vor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
eram eu însumi, că nu eu alesesem țărmul acela, ci el mă alesese pe mine din pricina caracterului meu și că trebuia să se întîmple tot ce s-a întîmplat. În schimb, mi-am adus aminte ce pățisem la școala de corecție când un supraveghetor bădăran, ca să mă pedepsească, mă silise să mă dezbrac în pielea goală și să mă urc pe o masă, pe care o ocolea lovindu-mă de câte ori putea peste testicule cu nuiaua, în timp ce colegii mei se prăpădeau de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o parte din pori încă respiram normal. Daniel Petric, îmi spuneam, pentru ce-ai mai devenit un nesăbuit dacă n-ai curajul să fii până la capăt? De ce trebuie să-ți fie greață aici? Mlaștina e cea mai bună școală de corecție. Dacă nu strâmbi din nas, noroiul te învață să-ți stăpânești slăbiciunile. Încearcă să aspiri putoarea lui ca pe un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă ai energia necesară pentru asta, n-o să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fi în întregime rău. Dacă m-ai simpatiza într-adevăr, n-ai executa această mîrșăvie", i-am reproșat calm. Dar Hingherul a ridicat din umeri. "Dumneavoastră care ați cunoscut autoritatea, știți ce înseamnă. Când v-au trimis la școala de corecție, a trebuit să vă supuneți. Când v-au condamnat la închisoare, a trebuit să mergeți într-o celulă. Eu nu sânt decât executorul unei sentințe. Îmi pare rău, dar n-am ce face." "Bine, dar și dumneata, Ehoan, îl disprețuiești
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fac să înțeleagă că nu se poate comporta așa. Dar ei s-au luat de el, nu? spuse Henry. Iar ceilalți copii erau de clasa a șasea, nu? Băieți cu skateboard-uri? Puștii ăștia ajung tot timpul la școala de corecție. Și ce caută niște copii de clasa a șasea să se ia de cei de clasa a doua? — Jamie spune că puștii râdeau de Dave. Îi spun Maimuțache. Crezi că Dave a început bătaia? Nu știu. E agresiv. — Totul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
doi și cu unu fac trei iar apoi, că trei și cu unu fac patru. Isaura are dreptate, mai presus de orice trebuie respectată dorința animalului și voința care a transformat-o în act. Oricine o fi stăpânul, sau, prudentă corecție, oricine o fi fost, nu mai are dreptul să vină cu reclamții, Câinele ăsta este al meu, de vreme ce toate aparențele și evidențele demonstrează că, dacă Găsit ar fi înzestrat cu omenescul dar al vorbirii, n-ar avea decât un răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Conflictul meu cu tata s-a extins, cuprinzând-o și pe Luchi, ceea ce a spart buba. Tata se văicărea acum din ce în ce mai des că nu știa cum să procedeze cu mine și într-o dimineață m-a vârât la școala de corecție după ce mi-a explicat că asta era spre binele meu. Probabil, Luchi apăsase cu toată greutatea ei ca să încline balanța în favoarea acestei hotărâri. La drept vorbind, azi îl judec mai puțin aspru pe tata deoarece am descoperit și în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încolăcit pe pieptul meu ca un piton și că pumnul meu se strânge în gol. La fel am simțit și în dimineața când am ieșit pe ușa camerei mele pentru ultima oară. Am râs însă tot drumul până la școala de corecție ca să-mi dau curaj și ca să-l umilesc pe tata. Numai după ce l-am văzut plecând, am izbucnit în plâns; și pe primul care a venit să mă întrebe de ce boceam, l-am zgâriat până la sânge. Adevărul e că tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
primul care a venit să mă întrebe de ce boceam, l-am zgâriat până la sânge. Adevărul e că tata n-a bănuit niciodată câte lacrimi am vărsat în contul eforturilor de a-i demonstra resentimentele mele. De câte ori venea la școala de corecție, îi râdeam în nas. După ce pleca, mă duceam în dormitor, îmi puneam perna pe cap și plângeam în voie. O dată, am auzit din coridor, trăgând cu urechea, ce discuta cu directorul. Îl sfătuia să fie aspru cu mine, neîngăduitor; își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
clătinat de parcă îl lovisem cu pumnul în piept. „Ce zice?” a întrebat directorul care tocmai ieșise. „N-am auzit nici eu”, a mințit tata. Și a plecat. Oricum, s-a înșelat dacă și-a închipuit vreo clipă că școala de corecție mă va domestici. Ea nu m-a corectat, ci m-a deformat și mai mult. A fost ca o operație rău făcută; în loc să extirpe din mine partea bolnavă, a zgândărit-o. Am învățat acolo numai să mă tem de cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am simțit pe pielea mea lașitatea bravilor mei colegi. Nu vreau să intru acum în amănunte. Trec de aceea direct la scandalul datorită căruia în cele din urmă am scăpat - e drept că numai eu gândeam astfel - de școala de corecție. Un lungan, căruia îi mijise mustața și își mângâia puful negru de sub nas cu mândrie, mi-a șoptit într-o zi batjocoritor la ureche că auzise o discuție care mă privea. Directorul se interesase de ce nu mai venea tata deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în alta sau că mă contrazic. Am putut să-mi închipui Golgota sub un cer pustiu și un Christos batjocorit, lovit, înțepat cu sulița și sfințit omenește de suferință, pentru că adversarii lui n-au avut încredere nici în școlile de corecție, nici în spitalele psihiatrice; au preferat soluția radicală, crucea, fără să priceapă, proștii, că abia astfel cel răstignit va cuceri lumea, cu mâinile găurite de cuie. Dar asupra acestei chestiuni delicate voi reveni. Acum e nevoie să vorbesc despre ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sinea mea cu recunoștință deoarece, sărmanii de ei, îmi dădeau fără voie încredere în capacitatea mea de escroc; cel puțin la acest capitol nu eram cu desăvârșire mediocru; învățasem ceva din războiul cu tata, din lecția dură a școlii de corecție și din ipocrizia bine însușită la spital. Azi nu mă mai mir decât de curajul și luciditatea cu care am constatat atunci că nu eram bun de nimic. Cum am ajuns să-mi pierd ulterior această luciditate e aproape o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmi amintesc am mai avut o mică ezitare în ultimul moment și mi-am găsit un pretext: că vreau să-l anunț pe tata de intenția mea. M-am dus, deci, după ce nu-l mai văzusem din vremea școlii de corecție, să-l caut pe domnul pictor Petric, care nu-mi mai făcea onoarea să se intereseze de mine. Apropiindu-mă de casa unde locuia, alta decât cea din care plecasem, mi-am simțit inima bătând cu putere. Cum mă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
umilesc prea mult. I-am descris pe larg ce se întâmplase, fără să mă cruț și fără să-l cruț nici pe el, întrucât datorită lui, îi reaminteam asta, ajunsesem să-mi petrec anii cei mai frumoși prin școli de corecție și spitale. Crezuse că astfel mă voi domestici? Se înșelase. Îi ceream scuze că-i provocam această nouă dezamăgire. Ferindu-mă de lacrimi, i-am arătat că devenisem totuși mai lucid. Și, ca dovadă, mi-am înșirat eșecurile. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să împart mereu mâncarea și să dorm în același pat, într-atât mă loveam întruna de el. Dar lumea are prostul obicei să nu te lase să uiți exact ceea ce ai vrea să uiți; încât îmi aminteam mereu școala de corecție, spitalul, noaptea când dormisem în cușca de la circ, moartea Emiliei, anii de pușcărie... Într-o zi m-am dus să-l caut pe tata. Luchi nu mi-a dat voie să-l văd decât în fugă, motivând că era bolnav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se uita spre mine. O clipă am avut impresia că mă spionase tot timpul. Apoi a adormit. Și de abia atunci am realizat dimensiunile catastrofei. Individul sforăia îngrozitor, de se cutremurau pereții; spaima mea din totdeauna, și la școala de corecție și la spital; mi-a fost frică totdeauna să nu nimeresc lângă cineva care sforăia. Nopțile au devenit un calvar. Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
au plecat toate relele și necazurile. Păcatul meu originar a fost că de mic nu mi-am suportat mediocritatea. Revolta împotriva tatei a fost, la drept vorbind, un mod scandalos de a ieși în evidență. Mai târziu, la școala de corecție, la spital, peste tot, am căutat același lucru, să nu mă pierd printre ceilalți, fără să-mi pese de mijloacele prin care obțineam asta; important era să scap de primejdia de a se așeza praful peste mine. Și chiar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]