3,539 matches
-
Bălașa (sic!). Remarc polisemantismul unui concept drag lui Theodor Codreanu ontologic: cutare critic nu avea "conștiința rădăcinilor ontologice vierene" (p. 40); "critica estetico-ontologică" (a lui Mihai Cimpoi, n.n., T.P., p. 55); "mama devine principiu ontologic, reazem al naturii și al cosmosului" (p. 65); "procesul profund ontologic ce se petrece și-n cazul lui Grigore Vieru" (p. 158); "neutralism ontologic"(p.168); "adevărul pomenit e ontologic" (p. 245); "am răsturnat întâietatea ontologică a principiului matern în imaginarul poetic vierean" (p 257); "apa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care ne vede poetul surprinde prezența divinității, care, dacă ne iubește, își arată infinitatea Sa din ipostaza de iarbă. Iarba devine în imaginarul poetic vierean un element primordial, din care pot fi descoperite adevăratele înțelesuri ale copilăriei, ale iubirii, ale cosmosului. În acest verde este cuprinsă întreaga natură organică, vegetală și astrală. Păsările, albina, apa divină prin semnul rouăi, crângul, pământul, florile, femeia, copilul, stelele, luna toate cunosc sângele dragostei, care, potrivit poetului, este clorofilic. Descoperind această stare cosmică, unică în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
virusul postmodernist. Arătând legătură profundă dintre tradiție și modernitate, inspirată de la Dumitru Stăniloae, dintre origini și apropierea de Dumnezeu, care e în devenirea omului, nu în trecutul lui, dintre manifestarea energetică, luminică, catafatică a lui Dumnezeu și rostul omului în cosmos, a legăturii dintre lumină și lume (vezi etimologia lumen-lume, cercetată și de Dumitru Stăniloae, proprie doar limbii române), a unei noi, ortodoxe, abordări a relației dintre Timp și Spațiu, dar și recunoașterea prezenței apofatice a transcendenței în devenirea ființei, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nimicului, iar în spatele "noului antropocentrism" postmodern nu se află nici o "entitate materială". Pentru că în lumea "omului recent", fără lumen, totul e descentrat, descompus și sfâșiat sub domnia hazardului, filozofii diferenței și diferanței au avut motive să fie tentați a înlocui cosmosul cu haosul, determinând reacția decisivă a Părintelui Stăniloae care vede posibilă unitatea ontologică răsfrângându-se dialogic (Treimic) numai în lumea ca lumen, fiindcă în omul modern există totuși o tainică unitate cu natura și cu Dumnezeu (în el stăruie, arheal
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și/ sau simulacru. Iar meritul lui Theodor Codreanu este acela de a dezvălui că stadiul degradării organice (adică ceea ce e perceput ca amuzament, joc și/ sau simulacru) este necesar în depășirea crizei de identitate (a schizoidului postmodern) și de luciditate. Cosmosul modernității pozitiviste, rigide (în termenii lui Vattimo) este înlocuit treptat de haosmos: "o perpetuă "deconstrucție", ca să mă exprim în jargonul postmodernist, adică eufemistic, iar de-a dreptul spus, e distrugere, descompunere, marș entropic către nimic" (p. 36-37). Numai că, la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
baladei ultramoderne în Țara Poemelor Valahimii, de la Orfeu-pelasgo / valaho-thracul și până la Tudor Arghezi; n-ar fi apărut în "cuibarul priveliștii" nici Oul dogmatic o alternativă la călătoria hyperionică, la "relansarea eroului romantic" până dincolo de "Geneză", până în starea de zero a cosmosului / universurilor. Capitolul al 15-lea, "Întocma dogma", din eseul lui Th. Codreanu, evidențiază în Oul dogmatic, de Ion Barbu, cu impresionantă bogăție de argumente dinspre "dogma" Creștinismului, tocmai "gordiana" originalitate "transmodernistă" (supra): ""Fenomenologia" barbiană intră în zona eonului dogmatic blagian
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
imaginare. Prin aceste metamorfoze și transgresări ale diferitor nivele de realitate mereu se strecoară puterea iscoditoare, nemărginită a gândului gata să despice firul în patru, neștiind de opreliști, încercând să lege toate infiniturile, reale și posibile, ale eului și ale cosmosului, în transparența dimensiunii lor transversale de terțiu ascuns. E gândul care adesea poartă în sine ispita rațiocinării, dar care l-a salvat pe poet de postura sa nesigură de "suspendat" (mai întâi între polii verticalei sociale, apoi între dilema: anonimatul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cădem pe rolurile noastre, mai mult dulceața liniei de orizont are cuvînt, prin Societatea CFR s-au făcut toate diligențele să ne lase singuri, în materialele folclorice ziorel de ziuă, păcatul cu luna faza de apus, scame din dreptul ei, cosmos pe potriva geamurilor, dacă aveai rame de ochelari pe potriva lor, cît să mai stea lună plină, cu luceafăr de ziuă treaptă de lumină? în combinație mortală iese un ajun de zi negru la răsărit, cumplitul soare negru hélas, Hugo! melancolie retorică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
maghiară, ea nu înțelege, e bine să știi orice limbă, lasă, că ai să înveți românește! fata mea cum a învățat spaniola, dar o văd greu! a învățat nemțește! Valea Strîmbă, ce legătură spre Moldova, personal, accelerat? fetele peste tot, cosmosul dozat pe extreme, Voșlăbeni cu o cheie franceză în mînă, de aici era bătrînul, anomalia cuști locuințele, norii fețe de depresiune, în relația cu sursa noastră foioasele, tata ne arată casa bunicilor, în jos pădure de brazi în amestec, pacea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
istoria omenirii", anume expansiunea imperiului otoman (p. 234). Cotropit de un pesimism defetist, Blaga este răvășit de conștiința ratării ireversibile a "istoriei". După ratarea momentului Ștefan cel Mare - a doua șansă istorică a românismului de a intra pe "drumul unui cosmos românesc" - "un al doilea prilej atât de prielnic pentru desfășurarea pe plan major a matricei stilistice românești nu se va mai da niciodată românismului. Pentru această matcă bătea atunci un ceas unic, care nu se mai repetă: niciodată! Acest "niciodată
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mai înalt vârf muntos este Koscinsko din Alpii Australieni de 2.228 m. O caracteristică geografică importantă este Marea Barieră de Corali, cel mai mare recif coralier din lume, are o lungime de 2.000 km și se vede din Cosmos. Capitala: Canberra Construcția orașului a început în anul 1913, în anul 1927 devine capitală federală; concepută ca centru politico-administrativ și oraș-grădină, devenind, în ultimele decenii, un important centru financiar, comercial, științific și de învățământ. Limba oficială: engleza, impusă de coloniștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
Austriei, Danemarcei și a Norvegiei, încheind prin capitularea Germaniei, la 9 mai 1945, și a Japoniei la 2 septembrie 1945, și a participat la zdrobirea puterilor fasciste. Se realizează refacerea și dezvoltarea economiei naționale. A fost lansat primul om în Cosmos la 12 aprilie 1961. U.R.S.S. a acordat un sprijin economic și politic unui mare număr de state. Relațiile româno-ruse Promovând o politică a interesului național deosebit de controversată, România ajunsese în preajma celui de al Doilea Război Mondial fără arme și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
1-2, Editura Humanitas, București, 2002. Rosenkoetter, Timothy, Truth Criteria in the "Critique of Pure Reason, aardvark.ucsd.edu/grad conference/rosenkoetter.doc. Sartre, Jean-Paul, Adevăr și existență, trad. Toader Saulea, Editura Nemira, București, 2006. Scheler, Max, The human place of the cosmos, trans. Manfred S. Frings, Eugene Kelly, Northwestern University Press, 2009. Schifirneț, Constantin, Formele fără fond. Un brand românesc, Editura Comunicare.ro, București, 2007. Schmitt, Richard, "Husserl's Transcendental-Phenomenological Reduction", în Philosophy and Phenomenological Research, Vol. 20, No. 2 (Dec., 1959
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
modalității predicabilii nașterii, morții, schimbării etc. Categoriile combinate cu modurile (modis) sensibilității pure sau chiar între ele dau un mare număr derivate a priori." Kant, Critica rațiunii pure: (1994), p. 114. 225 Cf. Max Scheler, The human place of the cosmos; Ioannis Zizioulas, L'Être ecclésial. Christos Yannaras, Heidegger și Areopagitul; Idem, Persoană și eros. 226 Pentru individual, Aristotel, Categorii, 2, 1b; 5, 2a 4b ("... tot ce este individual și are un caracter de unitate nu este niciodată enunțat despre un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nopții și dormi apoi sub razele Soarelui. N’ai pierdut decât acordul cu acele cicluri, suficient Însă pentru a deveni cea mai - sau singura - stressată ființă de pe Pământ, cu toată puterea ei. Iar asta pentru că nu-ți acordezi activitatea cu Cosmosul, ca mine, ci vrei să lucrezi - veșnic - numai de la ora până la ora, din ziua până În ziua... De asta voi, bipezii, ați inventat și calendarul, ora și... punctualitatea. Doar că, Împotriva firii fiind, aceste invenții ale voastre au fost curând erodate
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
această planetă. Ce urmează? Doar evadarea, chiar de pe Terra, undeva În spațiu. Vă spun, cu gheruța pe suflet: nu veți reuși decât dacă nu veți exporta acolo, În spațiu, și meteahna voastră, risipa. Doar pentru că oriunde, pe Terra ori În Cosmos, stăpână e Natura, aceea cu N mare. „Meridian“, 12 iulie 2002, ora 11... 57. Grinuț Cine e Grinuț? E prietenul meu bucureștean. Nu e negru ca mine, ci un tigrișor cenușiu. Nu e zdravăn ca mine - un moldovean - ci, respectând
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
se formează mai tot timpul un curent de aer, norii sunt prelungi, ei se văd realmente curgând în ritmul curentului. Numai că norii de pe cerul real al Ipoteștilor sunt și norii din textul eminescian, cei care străbat văile eterne ale Cosmosului. Ecoul spațiului real se resimte cu precădere însă printr-un subtil indiciu temporal, prezent în versul al treilea: Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară. Orice poet, oricât de talentat, dar fără geniu, ar fi fost mulțumit, cu repetiția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a laitmotivelor eminesciene (aici topoi esențiali), proces care va ajuta focalizarea acelor Ipotești (reali) ai copilăriei lui Eminescu și, apoi, reliefarea a ceea ce au devenit ei în opera eminesciană. Istoria spiritului omenesc reprezintă istoria concepțiilor privind raportul [...] dintre om și cosmos, dintre eu și restul lumii 6. Această relație modelează viziunea despre lume și crezul artistic eminescian. Ea a început să se cristalizeze în anii copilăriei, atunci când s-au format bazele structurii sale sufletești; tot atunci se presupune că poetul și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Heidegger 55; și, mai departe: Relația dintre om și spațiu nu este nimic altceva decât locuirea gândită în chip esențial 56. Eminescu asta a făcut în toată creația sa: a gândit, în chip esențial, locuirea la Ipotești ca locuire în cosmos. Jocul realitate-imaginar are darul de a-l scoate și pe povestitor și lumea povestită din timpul și spațiul profan 57. Presupunând că lumea care se vede este cea reală și că lumea povestită este o fantasmă, nu se știe dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
doma lui Dumnezeu proverbul: o enigmă chiar pentru îngeri 112. Grație structurii preponderent romantice a copilului, Eminescu nu a depus eforturi spre a părăsi incinta casei, cu toate misterele ei domestice, pentru a pătrunde în misterul adânc al codrului, acest cosmos verticalizat 113, căci nimic nu e mai frățesc și mai măgulitor pentru destinul spiritual sau temporal al omului decât să se compare cu un arbore secular, împotriva căruia timpul n-are putere, cu care devenirea e complice cu maiestatea frunzișului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
naivitatea și impresionabilitatea sa sinceră, își deschide inima-n lumina misterioasă a lunii: dragul codru, troienindu-și frunza toată,/ Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată126. Adierea de vânt, troienirea și duhul pădurii deschid perspective către văile cosmosului. Referitor la stadiile inițiatice pe care le sugerează Eminescu în poezie, fiind vorba de codru, explicația din Călin devine firească numai dacă treci codrii de aramă, adică pe cei obișnuiți ai toamnei, vei avea privilegiul să-i vezi și pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
peisaj transmundan. Poate că rangul cel mai înalt pe care l-a acordat vreodată cineva codrului a fost acela de împărat slăvit, căci toate înfloresc din mila/ Codrului, Măriei Sale128. Povestea codrului este, în fapt, povestea întregii structuri vii a cosmosului: Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb129. Toate vietățile trăiesc în armonii de Eden. De ce, atunci, nu s-ar tocmi și îndrăgostiții tovarăși pădurii, căci reacțiile lor sunt asemănătoare cu ale tuturor celorlalte viețuitoare ale sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fi păstrat și extins în întregul univers armonic și mai târziu, în anii maturității sale artistice, așa cum Vechiul cântec mai străbate cum în nopți izvorul sare141. Așadar, puterea magică supremă e adunată în mâinile poetului, prin darul animării muzicale a cosmosului 142. Și ca un corolar a toate, în Luceafărul Demiurgul accentuează atotputernicia cântului asupra universului: Vrei să dau glas acelei guri/ Ca dup-a ei cântare/ Să se ia munții cu păduri/ Și insulele-n mare?143 În relația biunivocă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
avea în lume/ Afară de zile neci aur neci nume [...]/ Tu ești o martyră dar nu plâng de tine/ Căci nu voi să-ntunec zâmbirile-ți line. Înfățișând plânsul ca efect al unei suferințe mistuitoare, Eminescu îl va proiecta asupra întregului cosmos, așa încât aproape nimic nu va ramâne neatins de el: munții, soarele, văile, stelele, izvoarele, codrii, marea, zeii etc. Pe coordonate distincte și cu intensități adecvate, plânsul uman și plânsul elementelor întrețin o pulsație fraternă, plecată din aceleași obârșii neștiute și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fi fructificată în Memento mori, întrucât universul însuși nu este indestructibil, ci poartă în sine contradicții care fac și desfac în interiorul său conflicte și drame a căror rezolvare pare a fi extincția. În Melancolie, imaginea copleșitoare a unui bocet al cosmosului domină: De umbre lungi purtatu-i sicriul [cel] de nouri/ Și firea-ntreagă plânge în înmiite-ecouri/ Plâng stelele frumoase și în de aur roi/ Se-nșiră l-a ta moarte în luminos convoi 300. Tristețea primordială de care pomenea I. Negoițescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]