4,270 matches
-
constă dintr-o administrare corectă, echilibrată, a propriei sale vieți, prin cultivarea valorilor pozitive, în mod selectiv, și prin apărarea lor. Ea este tipul de viață echilibrată, egală, morală. Viața devotată sau de devoțiune are în plus față de viața medie dăruirea de sine, spiritul de sacrificiu pentru un ideal care depășește persoana. Se remarcă o proiecție dominantă în domeniul unor idealuri superioare de viață morală, care depășesc persoana. Acestea sunt, în primul rând, credința și devoțiunea. Viața creatoare este corelată vieții
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
posesorul cunoașterii absolute să se întoarcă în peșteră pentru a-și vindeca semenii de ignoranță speologică. Această reîntoarcere de la Sine la sine este însăși paideia; adică o descensio ad inferos, o coborâre în iadul leneviei și al ignoranței; dar generoasa dăruire de sine a Omului Bun se sfârșește nefericit, însă cât se poate de realist. Generosul posesor al cunoașterii superlative este întâmpinat cu agresivitate de către apaideusicii peșterii. Ei nu vor să fie dezlegați de ignoranță întrucât se simt bine cu ea
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dominican retrograd. Cu mundus artificialis omul pământesc începe de fapt să se înalțe spre zeitate. Căci oricare dintre aceste munci poate ajunge la măiestrie, transformându-se în artă. Unele dintre trudele acestei Vineri Mari cer de la început muncitorului har și dăruire deplină - ca în cazul pictorului sau al poetului. Iar arta cea mai înaltă, educația, cere în plus truditorului abnegație extremă și spirit de sacrificiu; căci alchimia desăvârșirii naturii umane este o ars mirabilia, lucrând direct la „decantarea” și „rubidierea” celor
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
răstoarnă cursul întâmplărilor și dă o tentă de mister întregii construcții epice. Paul Manolache nu s-a întors în orașul natal pentru că , de fapt, murise în urmă cu doi ani într-un accident, iar iluzia supraviețuirii sale o întreținea cu dăruire, recunoștință și iubire secretara sa (pe care el o salvase cândva pe malul lacului Léman), trimițându-i regulat mamei scrisori de răspuns bătute la mașină și fotografii vechi, retușate. La data anunțată, în locul violonistului sosește credincioasa lui secretară, care îi
VLADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290605_a_291934]
-
pentru a se simți apărat, ocrotit și iubit. În această perioadă, relația adultului cu copilul are la bază o dispoziție afectivă pozitivă, manifestată prin zâmbet, gesturi jucăușe, expresii mimice și expresii verbale („vorbe de alint”) care exprimă dragoste, apropiere, bucurie, dăruire totală în apărarea și îngrijirea copilului. Important este faptul că, atât în timpul sarcinii, cât și după naștere, copilul nu este imun și nici indiferent la agresiunile verbale sau fizice dintre părinți, la suferințele și dispozițiile afective negative ale mamei, la
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
un exemplu de ajustare a temelor romantice trecute prin grila modernității. Personajul este titanul, excepția, geniul care, spre deosebire de Luceafărul eminescian, își trece în faptă disponibilitățile de generozitate și de trăire activă. Actul său înseamnă, deopotrivă, revoltă împotriva unei ordini încremenite, dăruire și autentificare a unor avânturi lăuntrice. Între zei și oameni, Prometeu va fi veșnicul rebel, condiția sa e de eternă inadecvare. Izolarea resemnat-disprețuitoare a lui Hyperion se realiza în spațiul protector al cosmosului, conservându-i și consacrându-i eternitatea și
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
continuare - înseamnă a exista, iar a exista însemnează a realiza adevărul prin propria ta viață și a-l răscumpăra, dacă e necesar, prin moarte.” Existențialismul apare ca un stil de viață în care fundamentală pentru împlinirea gândului e puterea voinței, dăruirea pasională - tensiune prin care se deschide calea comuniunii cu divinitatea, dialogul omului cu Dumnezeu. Filosoful putea să conchidă astfel că existențialismul ar fi mai degrabă o filosofie a mântuirii decât una a disperării. În consens cu acest crez, P. îmbrățișează
POPA-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288910_a_290239]
-
totul străin lor. În iarbă, cu fața la soare (1989), un roman cu evidentă tentă autobiografică (de fapt, memoriile abia deghizate ale prozatorului), desfășoară povestea existenței unui medic extrem de dotat, ins de o mare puritate sufletească și cu o exemplară capacitate de dăruire. Închis sub regimul comunist și suferind o grea condamnare politică, el nu mai reușește să își reia drumul firesc al profesiunii, eșecul marcându-i și viața intimă. SCRIERI: Dincolo de așteptare, București, 1967; Verdictul, București, 1970; Lumină și piatră, București, 1972
RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289114_a_290443]
-
izbutită carte a autoarei, dintre cele cu subiecte de actualitate. Romanul, cu substrat autobiografic nedisimulat (protagonista-naratoare lucrează ca medic anestezist într-un spital și se numește chiar Luminița Petru), reconstituie plauzibil și edificator atmosfera din mediul medical al anilor ’80. Dăruirea și abnegația, ca și, la celălalt pol, demisia morală sunt proiectate pe trama unui scenariu axat pe aspirația spre realizare umană și pe propensiunea structurală a autoarei către intransigență morală. SCRIERI: Totul și încă ceva, București, 1972; Chițibuș și Boroboață
PETRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288803_a_290132]
-
Petru Poantă, O „integrală” a eminescologiei, TR, 1990, 24; Gabriela Omăt, Critică neoromantică, RL, 1990, 31; Ion Simuț, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, F, 1990, 8; Diana Adamek, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, TR, 1990, 42; Ion Vlad, Harul deplinei dăruiri, TR, 1990, 42; Regman, Nu numai, 284-286; Florin Manolescu, De la poetica vederii la poetica viziunii, CC, 1991, 10-12; Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, îngr. Diana Adamek și Ioana Bot, Cluj-Napoca, 1991; Mircea Popa, Întâlnire postumă cu Ioana Em
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
Mozaicul”, „România literară”. A fost nominalizat în 2003 la Premiul pentru traducere atât de Asociația Editorilor din România (pentru versiunea din Rimbaud), cât și de Uniunea Scriitorilor (pentru traducerile din Apollinaire). N. reprezintă un caz singular - și totodată exemplar, prin dăruire - în literatura contemporană: acela de a-și consacra viața tălmăcirii unor mari valori ale literaturii universale. Exclusiv traducător de lirică, N. este puțin cunoscut, în genere doar în cercurile restrânse ale editorilor și cunoscătorilor de poezie. Opera sa de tălmăcitor
NEMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288418_a_289747]
-
achite o parte din datoria sa intergenerațională descendenților săi, el le dă tot ceea ce câștigă părinților săi” (Attias-Donfut, 2000, 671). Aproape două treimi din copii care trăiesc cu părinții mai În vârstă sunt celibatari. Din partea părinților, reciprocitatea se exprimă prin dăruirea locuinței copilului rămas la domiciliu, acesta fiind privilegiat În raport cu frații și/sau surorile lui. Din partea copilului rămas În casa părintească, reciprocitatea se exprimă prin Îngrijirea părinților și prin creșterea nivelului economic (ca urmare a câștigurilor obținute de către copil). În opinia
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
șocante de cuvinte: „le vorbeam despre dragoste/că despre o crimă de artă/[...] te iubesc/cum iubește asasinul/carnea și cuțitul”. Acest nou Robinson Crusoe - cum se considera poetul - descoperă, printr-o percepție whitmaniană, o „solidaritate mondială a suferinței” în dăruirea de sine ce capătă dimensiuni cosmice. Filonul răzvrătirii provine din nevoia de libertate pe care spiritul celui despovărat de prejudecăți și de clișee sociale o simte revenind printre semeni: „acum inima mea e obrazul suferinței/purtat peste orașe, peste mări
PAUN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288723_a_290052]
-
1. Creștinismul nu este un proiect de ameliorare a condițiilor economice ori sociale ale umanității, deși îi poate infuza regional soluții prin acea etică a datoriei care, așa cum arăta Simone Weil (1909-1943), răstoarnă ideologia modernă a „drepturilor”. Fascinați de misterul dăruirii - căci numai din contemplarea darului se naște imperativul datoriei -, ucenicii lui Hristos nu vor acuza și nu vor pretinde ceva de la alții înainte ca ei înșiși să se fi supus unui drastic examen de conștiință. „Adevărata provocare”, scrie autorul, „este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
după principii abstracte, ci caută mereu concretul personal și comunitar al vieții. Generalitățile îl plictisesc, căci agenda sa de lucru este scrisă „pe tabla de carne a inimii”. Sensul adevăratei catolicități se descoperă, în ortodoxie, prin participarea noastră în infinita dăruire de Sine a Fiului către Tatăl prin Duhul Sfânt. Doar cu această viziune în minte poate institui cineva „sacramentul aproapelui necunoscut”. Teodor Baconsky - ale cărui competență și inteligență au fost mereu prea puțin „folosite” de către Departamentul de Relații Externe al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rândul lor coruperea medievală a noțiunii de dar, falsificat de teologia morală romano-catolică prin sistemul politico-juridic al indulgențelor. Este darul mai mult decât un contract? Nu cumva obsesia meritocratică a unei modernități obsedate de tranzacții indică uitarea esenței nevăzute a dăruirii? Recent, Jacques Derrida 1 ne-a reamintit faptul că exigența reciprocității perfect simetrice într-un schimb economic amenință gratuitatea originară a manifestării darului. Așadar, cum poate fi primit un dar într-o lume sufocată în detaliile prozaice ale vieții cotidiene
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
economic amenință gratuitatea originară a manifestării darului. Așadar, cum poate fi primit un dar într-o lume sufocată în detaliile prozaice ale vieții cotidiene? Are cumva sportul puterea de a ne reaminti viața nespusă a marilor gesturi de sacrificiu și dăruire? Detur fenomenologictc "Detur fenomenologic" Spectrul egoismului nu părăsește subiectul uman nici în cele mai spectaculoase gesturi de dăruire exterioară. De aceea, Jean-Luc Marion pleacă de la premisa că darul fără nume exclude calculul, logica mercantilă, voința de afirmare, revendicarea nominală, contractul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în detaliile prozaice ale vieții cotidiene? Are cumva sportul puterea de a ne reaminti viața nespusă a marilor gesturi de sacrificiu și dăruire? Detur fenomenologictc "Detur fenomenologic" Spectrul egoismului nu părăsește subiectul uman nici în cele mai spectaculoase gesturi de dăruire exterioară. De aceea, Jean-Luc Marion pleacă de la premisa că darul fără nume exclude calculul, logica mercantilă, voința de afirmare, revendicarea nominală, contractul saturat de garanții sau mutualitatea în retribuții 2. Este evident că lumea modernă reflectă asupra darului din prisma
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
populară cel puțin, înfrângerea egoismului este dovedită prin capacitatea de a muri fizic pentru o cauză nobilă - de unde și opinia că sacrificiul de sine reprezintă pragul maxim al eticii sublimului. Dacă moartea ajunge să fie prețuită ca semn al autenticei dăruiri, mai avem atunci nevoie de orizontul unei reale transcendențe? Nimic altceva n-ar putea explica succesul european al mitului lui Tristan și al Isoldei (reluat în formula lui Shakespeare de Romeo și Julieta) decât mitologia recompensării postume. Moartea pune capăt
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
așadar, pare să marcheze accesul către cea din urmă virtute. Egoismul, în actul morții pentru celălalt, ar părea să dispară. Dar idolatria? A da fără a cere nimic în schimb reprezintă, o știm cu toții, una dintre condițiile generozității. Este însă dăruirea de sine cu adevărat posibilă în condițiile insurmontabile ale finitudinii noastre? Când decid să fiu răspunzător pentru unul dintre semenii care mă înconjoară, nu îi ignor oare pe aproape toți ceilalți, văzuți și nevăzuți? Pe ce temei prefer calea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de sine cu adevărat posibilă în condițiile insurmontabile ale finitudinii noastre? Când decid să fiu răspunzător pentru unul dintre semenii care mă înconjoară, nu îi ignor oare pe aproape toți ceilalți, văzuți și nevăzuți? Pe ce temei prefer calea unei dăruiri unilaterale? Rămânem până la urmă îndatorați față de întreaga umanitate. Mai poate fi moartea, în acest caz, măsura absolută a darului? Cum poate muri cineva cu adevărat împăcat cu sine, câtă vreme n-a primit iertarea din partea celor cărora le-a promis
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Rămânem până la urmă îndatorați față de întreaga umanitate. Mai poate fi moartea, în acest caz, măsura absolută a darului? Cum poate muri cineva cu adevărat împăcat cu sine, câtă vreme n-a primit iertarea din partea celor cărora le-a promis cândva dăruirea sa cu totul dezinteresată? Mai întâi, pentru ca donația să fie reală, donatorul (causa efficiens) și donatarul (causa finalis) trebuie să se găsească într-o stare de abandon și uitare de sine pentru a pune în lumină (nu și în evidență
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
calcul sau asigurare utilitaristă. Renunțarea la cauzalitate trebuie să fie totală. Martor în cazul primei reducții a destinatarului, donatorul devine, în cele din urmă, martirul propriei cauze. Jean-Luc Marion sugerează că apariția unui asemenea fenomen este posibilă în situații de dăruire în contumacie (e.g., o moștenire), inconștientă (e.g., iubirea) sau în anonimat (e.g., epistolarul). În aceste situații, atât donatorul, cât și destinatarul suportă „ingratitudinea” asimetriei cauzale. Această asceză nu este foarte departe de curajul cu care sfinții îndură ispita (peirasmos), adică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a darului. Un asemenea gol salvator nu se poate povesti, nici nu se poate repeta; el nu mai poate fi retrăit și revăzut pe teren, ci doar pe caseta video. Dacă un gol echivalează cu un dar, atunci donația sau dăruirea e redusă la actus purus? Fără îndoială, donația fenomenologică într-un asemenea eveniment sportiv nu constă, propriu-zis, într-un gol omologat de arbitru și semnalat apoi pe tabela de marcaj. „Donația” într-un meci de fotbal nu este nici scorul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
are aparența unei creații ex nihilo. Darul se naște din abundența propriei necondiționări. Marion definește donația pură a darului absolut în termeni de autodonație (Selbstgegebenheit), întâlnind astfel cu fidelitate principiile fenomenologiei vieții tematizate de Michel Henry. Corelatul afectiv al experienței dăruirii pure este suferința sau bucuria - în nici un caz o stare intermediară, marcată de impurități. Donația fenomenologică e croită pe măsura reducției fenomenologice care a refuzat transcendența cauzală sau ontică a donatorului, donatarului și a datului. Darul, ca o victorie obținută
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]