4,161 matches
-
speciale, care ar elucida la nivel teoretic specificul Parizienei ca personaj literar. Am putea presupune că una dintre cauzele principale ale acestei deficiențe este gradul sporit de ambiguitate a acestui personaj contradictoriu. Ne aflăm pe un teritoriu incert, care se descifrează cu greu în spatele aparentelor înșelătoare și a imaginii reducționiste stereotipate pe care o înregistrează mentalul colectiv. Puținele lucrări dedicate integral Parizienei reprezintă genul fiziologiilor din secolul al XIX-lea2. Scopul și obiectivele lucrării sunt determinate de actualitatea și oportunitatea temei și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este proscrisa din universul artei, chiar și atunci când face parte din cercul proxim al artistului, cum e cazul cuplului Lantier în L'OEuvre. Claude se sinucide în fața tabloului sau, simbol monstruos al femeii-oraș, pe care nu a știut să-l descifreze. Pentru frații Goncourt femeia prezintă un pericol, un risc de nefericire, o simplă pierdere de timp pentru artist. Românul naturalist abundă în personaje că Germinie Lacerteux sau Gervaise Macquart, pentru care muncă socială nu constituie încă o istorie, ci o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în multiple fete ale aceluiași chip: "Quant à Georges, toutes ces excentricités l'amusaient, lui faisaient trouver dix femmes dans la même" [Daudet, Fromont jeune et Risler aîné, p.158]. Pariziana este femeia cu multe dedesubturi, care nu se poate descifra instantaneu, cum sugerează doamna Girardin: "vous découvrirez dans cette femme nouvelle mille qualités dont vous n'aviez aucune idée" [1986, p.245]. Transformarea permanentă a Parizienei este un mecanism de întreținere a mitului. Cunoscând formulă succesului, ea o transformă, ca să
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
poignée de main fut longue, avec une insistance significative" [Maupassant, Le verrou, în La parure, p.268]. Mișcarea și gestul sunt sustrase momentului ilustrativ și ridicate la nivelul componenței de maximă importanță a acțiunii dramatice. Contesă de Gulleroy știe să descifreze privirea lui Olivier Bertin, răspunzându-i prin mișcarea aproape imperceptibila a rochiei: "Comme îl lui jetait să reconnaissance dans un regard, elle le devină, et îl cruț sentir un remerciement dans un frôlement de șa robe" [Maupassant, Fort comme la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
vivante finissait par l'occuper autant qu'un problème délicat de haute politique" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.80]. Rougon își dă seama treptat că el nu o cunoaște pe Clorinde, ea reușește să rămână o enigmă greu de descifrat. Cu toate că îi poate surprinde unele trăsături, personalitatea să în întregime îi scăpa: "Mais, à la vérité, îl ne savait pas toujours rien de précis sur elle, îl l'ignorait toujours autant qu'aux premiers jours. (...) bête le plus souvent, singulièrement
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
căutarea încrâncenata a formulei, a cuvântului care să sugereze durerea umană.176 Nu în ultimul rând singurătatea funciară a poeților ermetici și izolarea lor le reflectau pe cele ale romanticului. Conștienți de solitudinea dezolanta și de incapacitatea omului de a descifra lumea, scriitorii mai noi au încercat să se salveze căutând să transpună în vers puritatea începuturilor sau recreând, prin ficțiunea visului și amintirii, tărâmurile originare.177 Recursul lor constant la Leopardi, din scrierile căruia au ales să preia doar unele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
teorie nouă, integrativă, trebuie să le considere din nou împreună, alături de religie. Parafrazîndu-l pe Marx, putem spune că pînă acum savanții nu au făcut decît să încerce să schimbe lumea, or, problema este de a o înțelege, de a o descifra. Manevrarea realului în numele dogmelor progresului și ale "acțiunii eficace" trebuie să înceteze în favoarea cunoașterii apariției și evoluției sale, a fascinantei sale complexități și metamorfoze. Se profilează, așadar, o mutație spirituală cu consecințe încă greu de evaluat, un nou elan al
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
diferenței". "Statele Unite, de multă vreme favoritele destinului, se află pe o traiectorie de coliziune cu istoria. Izolată de lumea veche prin două secole de independență aproape mitică, însă năucită astăzi de o conștientizare bruscă a vulnerabilității, America nu reușește să descifreze mesajul interdependenței obligatorii care definește lumea noului secol al XXI-lea", scrie Barber (p.16) și publică (p.166-167) o foarte interesantă "Declarație de interdependență" prin adaptarea la actualitate a unei părți din celebra "Declarație de independență" scrisă de părinții
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
a reprezentării (urme, mărci, numere); o un strat intermediar: intertextualitatea, ceea ce am numit corpul material; o un strat superficial, scriitura: cuvinte, rime, fraze, secvențe, motive etc., totul formând un acumulator dinamic care se generează de la 1 la 3 și se descifrează de la 3 la 1. Marina Mureșanu-Ionescu (1996:11) actualizează aspectul tripartit pentru sistemul celor trei câmpuri din teoria lecturii: o textul de citit, ca ansamblu semnificant; o textul cititorului sau cititorul ca text: lectura fiind prin excelență un act de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
potențată și de anumite dihotomii pe care conceptul în discuție le implică. Cea mai importantă: scriitor-lector și raportul fiecăruia cu ideea de intertextualitate. Alte exemple: spațiu-timp, practică-descriere, hipotext-hipertext, implicit-explicit, intertext-intratext. Miturile ne relevă societățile din care provin Claude Lévi-Strauss a descifrat nevoia de originar a omului modern și ne ajută să înțelegem resorturile intime ale funcționării lor, luminând rațiunile anumitor moduri de operare ale spiritului uman3. Considerăm că aceeași funcție este îndeplinită și de către intertext: el relevă literatura din care provine
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din teoria textului: o prezență pe cât de certă, ca atare, pe atît de dificil de exprimat. Intertextul are ceva din "imposibilul de zis" al mitului: Pentru că mitul nu este niciodată o notație pe care să o traduci sau să o descifrezi, el este prezență semantică, formată din simboluri (ceea ce Cristophe Cusset numește, pentru intertext, locuri și semne), el conține și revelează propriul său sens" (Durand: 1992, 413). Fenomenul intertextual, în special prin componenta sa reiterativă, propune o analiză asupra abolirii timpului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și că poți s-o imiți în zugrăveala pe hârtie ci aceasta trebuie citită și înțeleasă". Este anevoios să mergi până la capăt în citirea hieroglifei "pentru că mitul nu este niciodată o notație pe care să o traduci sau să o descifrezi, el este prezență semantică (s.n.), formată din simboluri, el conține și revelează propriul său sens" (Durand: 1992, 413). Dar înțelegerea hieroglifei ascunde o promisiune, fapt pentru care motivarea celui care încearcă decriptarea cunoaște o intensitate direct proporțională: "această cunoaștere este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lumânare sau căpețel de lumină? Consumarea lumânării a însoțit pătrunderea sensurilor ascunse din manuscript, ceea ce presupune că deja protagonistul aventurii dintre lumi se apropie de înțelegerea cărții vechi. (S4d) Cu coatele așezate pe masă și cu capul în mâini, Dionis descifra textul obscur (s.n.) c-un interes deosebit, până ce căpețelul de lumină începu a agoniza fumegând. Se stinse (Eminescu: 2011, II, pp. 41-42). (S4e) În dulapuri vechi de lemn simplu erau cărți vechi (s.n.) legate în piele, crane de oameni și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hipertext, la rândul lui. A citi despre realitate în cărți este o iluzie, o înșelare asupra rostului literaturii. Și atunci, de ce citim? Pentru a descoperi, dacă știm să vedem, referințele literaturii la ea însăși (Compagnon: 1998, 110). Tot așa, a descifra mitul personal eminescian relevat prin intratext cu bifarea inclusiv a celei de a patra etape din psihocritica lui Charles Mauron confun tarea cu biografia ar însemna să irosim niște adevăruri hermeneutice, fie și relative, rezultate din parcurgerea primelor trei etape
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sublimată), și, categoric, parabolică. Diotima modernă sugerată în maladiva și mortuara Morella, omul care își ucide conștiința, codificat de bizarul William Wilson, ultra-senzitivul Roderick Usher (depersonalizat ultimativ, aidoma naratorului povestirii Prăbușirea Casei Usher, de consumul secret de opium), Dupin care descifrează crime absurde și haotice, mergînd pe regula unității în dispersie (aplicarea unui concept rațional haosului duce invariabil la inteligibilitatea multitudinii de efecte contradictorii și posibilitatea asocierii lor unei cauze primare) sau nebunia invadînd, sub forma unei metafore a "morții roșii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
eroilor și făcînd observații arogante, de genul celei amintite. Statutul său "narativ" contrastează, în mod absolut, cu cel al lui Pip așezat, simbolic, la polul "epic" opus. Dacă Pip, ca narator, se zbate, la baza piramidei textuale, în mijlocul evenimentelor, să descifreze lumea, eșuînd lamentabil în excesul lui de subiectivitate, Jaggers, ca substitut de autor, omniscient, privește panoramic universul romanului (eliberat, pentru el, de mistere) și se detașează într-o obiectivitate sarcastică. Pip "narează" iluzii, în vreme ce Jaggers "studiază" realități. Cred că alegoria
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în ultimă instanță, o radiografie a gestului de creație și, ca atare, a faptului de a fi autor. O radiografie "în clar" a angoasei, incertitudinii și labilității din umbra fiecărui destin estetic. În fond, la acest nivel așa-zicînd "generalizator", lectorul descifrează codul, să zicem "înalt", al romanului Author, Author!. În chiar calitatea sa metatextuală, în capacitatea de a-l folosi, cu alte cuvinte, pe James ca model pentru o întreagă clasă de personaje (extinsă, în forme variate, însă complementare, din straturile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
unul, concret, al frustrării de a nu le fi putut salva, iar altul, simbolic, al culpei de a nu le fi putut înțelege. O dimensiune importantă a romanului lui Eugenides este reprezentată de această tentativă a vocii narative de a descifra misterul, tentativă eșuată violent, din motive ascunse la prima vedere. Criticii au acordat o atenție sporită naratorului colec tiv, creat de Jeffrey Eugenides, bănuind că o bună parte din miza semantică a romanului s-ar putea găsi acolo. Sur prinde
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Heaney ca majoritatea scrii torilor irlandezi din ultimul secol și jumătate este un autor fundamental local, cum bine s-a spus, focalizîndu-se, din punct de vedere estetic, pe o mitologie particulară, specifică spațiului mentalitar căruia îi aparține, adesea greu de descifrat și chiar identificat de către cercetătorii altor zone. În sfîrșit, există o dimensiune politică (alții îi spun istorică) în poezia lui Seamus Heaney, legată de așa-numitele Irish Troubles ("frămîntările irlandeze", de acum, se știe, cumva "tradiționale"), unde ochiul extern poate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vechile monede. Caracterul (tradițional) irlandez a ajuns o poveste, dacă nu, pur și simplu, o utopie. Bătrînele cronici ale presupuselor vitejii medievale s-au erodat, de-a lungul derulării unei istorii nespectaculoase, ajungînd indistincte. Poetul nu mai vrea să le descifreze, preferînd lăsarea lor în uitare. Poemul amintit sugerează, discret, această perfidă sucombare: N-avem prerii/pe care să feliem seara un soare uriaș peste tot ochiul se oprește în marginea strîmtă a cerului,//se duce sedus de ochiul de ciclop
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
faimoasă a lui Freud: "Sinele este înainte de toate un sine al trupului", p. 72). În toate fișele lui clinice, prezentate cu minuțiozitate de arhivar și talent de prozator, Oliver Sacks se află în fața unor coduri pe care trebuie să le descifreze cu instrumentar psihologic (nu întîmplător, el recomandă neuropsihologia ca știință a viitorului). Finalitatea este mereu conștiința paci entului și nu mecanica (altfel deviantă) a bolii sale. Excursul autorului devine, de aceea, unul preponderent cultural (în măsura în care acceptăm cultura ca un fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și note de Luminița Munteanu. "Seria de autor Orhan Pamuk", Iași: Polirom, 2011. Partea întunecată În opera vastă a lui Vladimir Nabokov, există o parte "întunecată", cum ar numi-o Georges Bataille, o latură obscură, cu porniri subliminale greu de descifrat. Pe cuprinsul acestei "părți" așa-zicînd s-au articulat cîteva dintre romanele cele mai complexe ale autorului, printre care și capodopera Lolita/Lolita (1955). Tot aici trebuie căutat, în termeni psihanalitici, un impuls sublimat fundamental al lui Nabokov, devenit artă pură
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
aderarea simpatetică la operă, ceea ce Alina-Iuliana Popescu demonstrează în lucrare, cu mențiunea că lirica Anei Blandiana reprezintă chiar spațiul ideal în care autoarea a dobândit o experiență analitică importantă și plină de consecințe. Rețin deci această tentativă reușită de a descifra câteva elemente definitorii ale unei creații de mare forță artistică, printr-un unghi particular care a obligat-o la un efort interpretativ extrem de laborios ce a pus în valoare, în același timp, o prețioasă însușire: cea a capacității de construcție
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu subtext etic, (dar deloc moralizator, ca înainte!)"77, în care o regăsim pe Ana Blandiana: Nu în ultimul rând, sunt vizibile, în poemele Anei Blandiana, o atitudine etică asumată, comună Generației, o solidaritate cu idealul poeziei. Acest semn este descifrat de Gheorghe Grigurcu, într-un eseu consacrat ultimei cărți semnate de poetă, intitulată Refluxul sensurilor și apărută la Editura Humanitas, în 2004: "Mărturisind că "N-am reușit, niciodată, să știu pe ce lume sunt", poeta ne relatează că a încălecat
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a trecutului în prezent, printr-o nevoie de raportare a lui la vârsta actuală. Învelișurile aparent clasice ale poeticii Anei Blandiana transpun, în fapt, numeroase pliuri sufletești, dintr-o riguroasă ierarhie a vârstelor. Existența numeroaselor fețe ascunse, care se vor descifrate precum sfinții din picturile de pe pèreții de mănăstire medievală, abia întrezăriți din peisaje. Desigur, într-o interpretare clasică, vorbim despre redarea vârstei copilăriei la Ana Blandiana, printr-un extaz al primelor poeme, care "atrăgeau atenția prin "jubilația intensă a descoperirii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]