3,122 matches
-
copil parcă coborât dintr-un Renoir, pentru a face echilibristică pe o balustradă de pod deasupra Senei. (Intenția spărgea cercuri concentrice.) Nostalgia adâncului sfredelea cerul. Gândurile încețoșau oglinda, țăndări de apă pe un cadran de ceas fără timp. Cercurile se destrămau dintr-un punct, se spărgeau în memorie, se împrăștiau în vene valuri până la Dumnezeu, valuri în mărul biblic, în catargul lui Noe, în piatra lui David, în lașitatea lui Iisus: Cercuri, tulburătoare cercuri. Perfecțiunea geometriei este, de fapt, o imperfecțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
întuneric peste lumină. A devenit matur, formele se înlocuiau, se anulau, se descompuneau, formele nășteau alte forme într-o ciclicitate ireversibilă nicio diferență între epiderma corăbiei și coaja de ou: Într-un cocoloș de mătase primăvara copacilor. Cine pe cine destramă fir verde? Doamne, tu ești cel mai bun oftalmolog, recomandă-mi dioptriile potrivite! Mamă, când erai grea, ai privit curcubeul în ochi, m-ai născut om singur. În icoană abia că distingea un cerc. Om singur. Povară pentru două perechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de geană schimba scenariul. Porția de reverie două capsule 0,500 slobozea curelele. Cămășile de forță încorsetau pieptul haiducilor. Ultimele două șireturi pe degetele lui Dumnezeu. Păpușarul strunea funiile, deasupra cortinei, sperietoarele din cârpe mimau fericirea; păpușarul slobozea strânsoarea, închipuirile destrămau cordele de sânge multicolor. La Socola erau opt internați la "risc maxim". Ziua, imobilizați de pat cu o chingă precum gura de ham strânsă în jurul inimii; altă cingătoare, ca un cerc închis sub pântecele butoiului cu murături; un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o burtă fertilă ce așteaptă să-i vină sorocul, așteaptă să i se rupă apa înainte de vreme și să plouă cu avortoni sub gardul cimitirelor. Deschizi fereastra să intre noaptea în lada de zestre, să păteze pânzele cu întuneric, să destrame cămășile, să putrezească nasturii ca o eliberare de aripi. Ți s-a făcut de doliu și-n cerul gurii... deschizi fereastra. Nu s-a cunoscut viață, cum nu s-a cunoscut moarte, fără o împăcare extremă. Lacrimile, rouă pe limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aerul pe din două (cel inspirat în cimitire nu-ți aparține). De la o vreme, trâmbiță moartea în vene. Tu le desfaci cu o lamă să audă prostimea glasul sângelui, dar prostimea râde de tine ca de un clovn ce se destramă precum un pulover putred, ca de un gramofon cu discul zgâriat. Râde prostimea cu guri de morminte căscate, în timp ce tu, tristul aleilor, îți asumi rușinea frunzei de brusture crescută lângă statuia poetului și atât. Destinul, o lașitate asumată. Când vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-o Treime nedespărțită. Amin! Dumnezeu să te ierte! În curtea mânăstirii era liniște, sub un plop bătrân, părintele arhimandrit Ioan, pe o lespede de piatră, cu o cruce în mână. Dumnezeul om asculta mărturisirea omului. Sub epitrahil, Petru se destrăma precum un pulover împletit de mămuța Lențuca. Avea 87 de ani, nu vedea, nu auzea, vorbea șoptit, buzele inventau un alfabet al semnelor tot mai șterse, purta lentile 6-, doi ochi pe față, doi pe dos, andreaua înțepa degetele, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de foc. Flăcări roșii, verzi, albastre, prinse de mână, învârteau cercul. Roata Carului Mare mima intențiile cioplitorului de spițe. Schijele de lumină sfâșiau noaptea. O hemoragie galbenă inunda valea până spre culmi. În mijlocul cercului, în mijlocul bisericii, Petru dănțuia Isaia. Biserica destrăma cusuturile nopții, fâșii negre pansau rănile sfinților; din inima horei, limbi de foc până sub tălpile lui Dumnezeu. În câteva minute, nenorocirea s-a extins precum o ciumă în carnea cetății. Clopotnița, parcă după o anestezie în coloană, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pești grași. Dacă le luai urma, eheeeeei, bine ar fi fost... ăsta nu valorează nici o para chioară. La intrare în pronaos, scările, șerpi încolătăciți sub lună plină, ascundeau între solzi tăciuni aprinși. Bătea vântul; treptele, precum un pulover putred, se destrămau fum către cer. În biserică, lângă ziduri, stranele, îngenunchiate în cenușă, își justificau reciproc handicapurile; herniile nopții strângeau cingători în jurul inimii; catapeteasma, o tușă neagră desenată peste mozaicul făcut țăndări; Ușile Împărătești nu au lăsat nici măcar o urmă de trecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în fața lui. Știi, continuă el jubilând, poate o să am ocazia să-mi testez noua ipoteză. Dacă liderul grupului e ucis și agățat într-un loc în care să-l poată vedea celelalte maimuțe, e posibil ca banda lor să se destrame și să dispară în pădure... Sigur, e posibil și să aleagă altă maimuță... Ținea foarte mult la teoriile sale. Era suficient ca un lucru să-i capteze atenția și, indiferent dacă era sau nu o problemă, formula imediat o ipoteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
și opt de ore. Locuitorii mahaleleor fuseseră grozav de revoltați... Nu că dezastrul ăsta ar fi diminuat zelul soțului său. Iată-l clocind altă idee care avea să aducă multora necazuri și n-avea să aibă nici un rezultat. — Să se destrame? spuse soția. Probabil că maimuțele o să te atace pe tine în schimb și, dacă n-o fac, oamenii de la templul maimuței Hanuman o să facă asta în locul lor, iar tu o s-ajungi khitchri, îl anunță plină de satisfacție. Serios, nevastă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
reuși în cele din urmă să schițeze o propunere care presupunea o procedură complicată de ucidere a Maimuței de la Cinema și o expunere a trupului acesteia care, susținea Verma, ar avea drept rezultat destrămarea întregii bande de maimuțe. S-ar destrăma pe loc și ar dispărea în liniște în pădure, ca să se alăture altor maimuțe din altă parte. Era un plan frumos și îl duse personal la casa medicului-șef, fiindcă, în ultimă instanță, el era responsabil cu problemele de sănătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
noi vreun chip să ieșim la lumină de azi pe mâine... SMARANDA: La vorbe, Dănilă, ești cel mai prima. Da' unde pui tu mâna se face o bortă ia așa de mare! N-apuci să legi un nod, și se destramă toată funia! Cum păcatele mele de le merg altora toate ca din apă, iară la noi n-avem un par ca lumea de care să ne apucăm cu mâna? Ba spun minciuni, c-avem prepeleacul ista de pus oale-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de vânt sau de privire. O mai mare rezistență opune latura orizontală, mai ales dacă e alcătuită din pagini duble, care necesită o mișcare lentă înapoi; atunci, sunetul seamănă cu o sfâșiere sufocată, cu note mai triste. Marginea foilor se destramă, dezvăluind țesutul filamentos; se desprind fâșii subțiri, numite „bucle“, plăcute la vedere, ca spuma unui val pe plajă. A-ți croi drum prin bariera filelor implică gândul la ceea ce cuvântul închide și ascunde în sine: îți deschizi drumul spre lectură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu mirosul de bere. Și numai mirosul de mort te va scăpa de mirosul de bere, ca pe toți băutorii cărora mi-e dat să le sap groapa. Am considerat acest dialog un avertisment să fiu în gardă: lumea se destramă și încearcă să mă tragă după sine. Vineri. Pescarul a devenit pe neașteptate bănuitor: — La ce vă trebuie? Ce faceți dumneavoastră cu o ancoră cu grapină? Erau întrebări indiscrete; ar fi trebuit să răspund: „Ca s-o desenez“, dar cunoșteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se consolase întotdeauna cu gândul că, într-o bună zi, ea și Duncan vor sta împreună într-o casă nouă, cu o imensă mașină de gătit Viking, combină frigorifică și dulapuri pline cu vase din inox, dar visul acela se destrămase odată cu relația lor. Nu-i venea să creadă că se despărțiseră de cinci luni de zile. Era și mai ciudat cum ei — sau, dacă era să recunoască, Duncan — încetaseră definitiv orice contact. Cu toate că Emmy nu-i spusese lui Izzie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
îi plăcuse foarte mult de Russell — se gândea că e drăguț și arată bine, iar ea se simțea flatată că el e interesat de ea. Spera că vor ieși împreună și că relația dintre ei va evolua sau se va destrăma firesc. Doi oameni devin mai apropiați și se înțeleg bine sau legătura slăbește treptat și vine vremea despărțirii. Ea se simțise bine alături de Russell și nu se gândise prea mult la ce avea să aducă viitorul. Lucrurile mergeau destul de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
femeia nu vroia să aibă copii, și nici Thomas, atunci, nu era pregătit pentru așa ceva. Și nici mai tîrziu; niciodată. După tinerețea agitată, trăia o maturitate liniștită. Invidiată de unii, socotită model de alții. De cîteva zile, tihna se tot destrăma. Thomas fusese un ales. Nu al sorții, deși nu se putea spune că avusese una potrivnică, ci al clinicii H&V-Cryos. Secția internațională. Înfățișarea contase cel mai mult. Înalt, blond, bine clădit. Trăsături plăcute, bărbia - despicată - puțin cam mare, dar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Eternitatea nu este viitor. Când murim, moartea ne silește să ne-ntoarcem cu o sută optzeci de grade pe orbita noastră și să o pornim îndărăt, spre trecut, spre ceea ce a fost. Și așa, la nesfârșit, depănându-ne sculul destinului, destrămând tot infinitul pe care ni l-a plăsmuit o eternitate, pășind în nimic, fără a ajunge niciodată la el, căci el nici n-a existat vreodată. Pe sub acest curent al existenței noastre, în interiorul lui, există alt curent în sens opus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
strălucesc și-acum pe cerul singurătății mele cei doi ochi ai Eugeniei. Îmi strălucesc cu scăpărarea lacrimilor mamei. Și mă fac să cred că exist, dulce iluzie! Amo ergo sum! Dragostea asta, Orfeule, e ca ploaia binefăcătoare în care se destramă și se materializează ceața existenței. Grație dragostei îmi simt sufletul tangibil, îl ating. Începe să mă doară sufletul în miezul lui, grație iubirii, Orfeule. Și sufletul însuși ce alta e oare decât durere întrupată? Zilele vin și zilele trec, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
riman sau ce-o fi? Oare tot ce mi se-ntâmplă mie și li se întâmplă celor din jurul meu e realitate sau ficțiune? Nu-i oare totul un vis al lui Dumnezeu sau al cui o fi, care se va destrăma de îndată ce El se va trezi, și tocmai de-aceea îi adresăm rugăciuni și-i ridicăm cântări și imnuri, ca să-L adormim, ca să-L leagănăm? Oare întreaga liturghie a tuturor religiilor nu-i un mod de a legăna somnul lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ideilor întrupate, se află câinele pur, câinele cu adevărat cinic. Și acolo e stăpânul meu! Simt că spiritul mi se purifică în contact cu moartea asta, cu purificarea asta a stăpânului meu, și aspiră la ceața în care s-a destrămat el în cele din urmă, la ceața din care a crescut și-n care s-a întors - Orfeu simte cum vine ceața întunecată... Și merge către stăpânul său țopăind și dând din coadă -. Stăpâne drag! Stăpâne drag! Biet om!“ Domingo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ca și cum ar fi vorba de o rivală. — Iartă-mă! Eram atât de nerăbdătoare să te revăd, Încât nu mă gândeam că sosirea mea ar putea să te stânjenească. Îi desparte o tăcere grea, pe care Khayyam se grăbește s-o destrame. — E cartea asta, nu-i așa? Adevărat, nu mă gândisem să ți-o arăt. Am ascuns-o Întotdeauna În prezența ta. Dar persoana care mi-a dăruit-o mi-a cerut să-i făgăduiesc că am s-o țin ascunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
primejdiei și-l distinge de zei, de pietre și de nori. Datorită ei simte Ahile arsura soarelui și răcoarea mării. E și singurul loc unde el poate deosebi bucuria de durere și unde se teme de necunoscut. Aici aroganța se destramă și sîngerează o tristețe nelămurită. Călcîiul Îl va costa viața pe Ahile, dar gloria sa adevărată e să umble ca și cum ar fi și acolo invulnerabil. De abia din acest moment Începe eroismul său; după ce vom afla că vitejia triumfă asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
că s-a transformat pe sine Însuși Într-o himeră. FÎntîna este muntele său, iar propria sa imagine stînca sa. Își va Împinge această imagine spre un punct unde speră că se va contopi cu sine, Însă acolo iluzia se destramă. Și dacă În alții căutăm ceea ce ne seamănă sau ne neagă, am putea ști ce gîndește... (...Dacă aș fi Înțelept, ar trebui să port În mine un Minotaur mort, o spaimă Învinsă, dar sînt departe de o asemenea biruință, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să aștepte limita unde mai tîrziu Dante se va bucura revăzînd stelele și vrea să se convingă dacă pașii din urma lui sînt ai celei pe care o iubește; se Întoarce și ucide; căci În aceeași clipă fantoma Euridicei se destramă.. Ceea ce caută Însă Orfeu În Infern este, poate, mai mult o explicație decît imaginea iubirii sale de odinioară... (...Odinioară cîntecul meu a fost cîntecul unui zeu care credea că viața și dragostea sînt veșnice. Apoi Într-o zi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]