7,291 matches
-
Prima care își reveni fu Malaberga. Sprijinindu-se de scândurile mesei, se ridică greoi; ba mai mult, se rostogoli pe jos de-a binelea când încercă să încalece peste bancă, dar fu repede iarăși în picioare. Ștergându-și gura cu dosul mâinii lungi și uscate, îi cercetă pe cei cinci oaspeți, abandonați pe locurile unde erau, neajutorați ca niște copii. Pe urmă, fără să le mai dea atenție, desprinse ceaunul de pe furca vetrei stinse acum și îi turnă conținutul într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bărbos, ridicându-se în picioare. Ținea un burduf de hidromel agățat de un mic șnur și îl sprijinea răsturnat pe antebraț; se opri să bea din burduf pentru o clipă, apoi își dezlipi buzele de gura lui, se șterse cu dosul celeilalte mâini și, clătinându-se pe picioare, arătă cu degetul către omul ce ședea alături de Ademar, singurul dintre cei prezenți care nu purta arme. Numai blestemații ăștia de diaconi sunt de vină. Nu fac decât să semene șovăială și frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fond lung și teribil, având, totuși, grijă să nu îngăduie adversarului să-l prindă descoperit. Securea cu două tăișuri pe care o strângea în mână era, poate, o armă grea, dar îi permitea să aplice lovituri la fel de eficiente și cu dosul ei, nelăsându-i lui Sebastianus răgazul să răsufle; șuieratul pe care-l scotea, tăind aerul, ar fi fost el singur de ajuns ca să îngrozească nu doar un singur războinic. Romanul, cu mare mobilitate a picioarelor, se retrăgea și para cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el și poate împins de îndemnurile mulțimii, îl asaltă vijelios, pentru a nu știu câta oară, printr-o pătrundere în diagonală de o forță teribilă. Sebastianus pară lovitura cu scutul, se roti fulgerător pe piciorul stâng și lovi apoi cu dosul săbiei, fără măcar să privească, despicând apărătoarea de la ceafă a coifului adversarului său, în momentul în care acesta, împins de propriul elan, trecea pe lângă el. Gualfard presimțise lovitura și se împinsese înainte, rămânând aplecat, astfel că sabia lui Sebastianus îl atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunilor zăboviră îndelung asupra lui, fără ca vreunul din ei să spună ceva. în sfârșit Balamber, aruncând în spate osul pe care tocmai îl terminase de curățat, îi zâmbi cordial. — Salve, romanule! îi spuse în latină, ștergându-și gura unsă cu dosul mâinii; îi făcu semn apoi să se așeze în fața sa. Sebastianus se supuse în tăcere. — Mi s-a spus că numele tău e Aulus Sebastianus. Zic bine? — Da. Iar tu ești Shudian-gun . Un zâmbet de satisfacție se lărgi pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o aprinseseră în ochii lui Balamber; acesta, într-adevăr, îl descusu mai departe. — Chiar așa, fata. Ai cunoscut-o? — Bineînțeles. — Vrei să zici... că ai vorbit cu ea? — Da, în mai multe rânduri. Bătându-l din nou pe braț cu dosul mâinii, Balamber zâmbi cu o expresie ciudată de complicitate și observă: — E foarte frumoasă, așa-i? Un gând începea să-și croiască drum în mintea lui Sebastianus, care, încă în dubiu, alese din nou să nu-și dea drumul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-l ucidă pe burgund. Chemând un războinic ce bea dintr-un burduf, i-l smulse din mână și bău îndelung, lăsând să-i curgă cumis pe la colțurile gurii și pe piept. I-l aruncă înapoi și, ștergându-se cu dosul mâinii, se apropie din nou, clătinându-se din cauza piciorului rănit. — Ar trebui să-i dăm cele mai mari onoruri, spuse. Era un războinic minunat și era și... — Un mare prieten, completă cu tristețe Balamber, ridicându-se. — E ciudat, totuși, observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sabia și puse stăpânire pe calul lui, lăsându-l Lidaniei pe al său. Apucând frâele, femeia îl privi cum urca în șa. Simți graba sa de a se îndepărta, așa cum la început îi simțise neliniștea. Stânjenită, își frecă nasul cu dosul mâinii: — Ei, spuse, ridicând din umeri, mulțumesc pentru tot. — Eu trebuie să-ți mulțumesc ție. Arătându-și limpede experiența, Lidania își împunse calul cu călcâiele și îl apropie de cel al lui Maliban. Era pe punctul de a-și întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cea de acum și pentru cele ce vor veni! Băură împreună, căutând atent fiecare în ochii celuilalt. Apoi, Sebastianus întrebă: — Ai vești de la Flavius Etius? întrebarea aceea o făcu pe Frediana să se întunece la față. își șterse buzele cu dosul mâinii și, aruncând pocalul gol pe salteaua de paie, scutură din cap: — Magister militum nu a sosit și, dacă vrei părerea mea, nici nu o să sosească. — Dar... asta nu se poate. — încă de la bun început, Gundovek i-a trimis săptămânal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Taci, romanule! Ai văzut bine de ce sunt ei în stare, nu? Ăștia sunt niște bestii și așa îi și tratăm! Sebastianus nu mai putu să se abțină; văzuse în război tot felul de orori, însă scena aceea îl întorsese pe dos. — Ptiu! izbucni cu dispreț. După câte văd, nu sunteți mai buni decât ei. Nu sunteți decât niște... Se opri la timp, cu greu; dar ea, îndreptându-se în șa și fulgerându-l cu privirea, își luă un ton sarcastic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
De când? — Ce-ți pasă ție? răspunse ea cu putere, cu vocea schimbată de plâns. Lăsă apoi capul în jos, cu privirea în pământ. în mâna dreaptă încă mai ținea coasta de miel, acum curățată de carne aproape cu totul. Cu dosul celeilalte mâini îi șterse nasul murdar. — Nu știu... adăugă cu voce sumbră. De multe zile. Balamber observase deja că prin sat nu erau cadavre. — Locuiați aici? întrebă. Ea negă, scutură din cap. Când am venit, nu era nimeni. Toți fugiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
parcă, încă o dată, îmbrățișarea sa afectuoasă, ceea ce făcuse adesea din ziua când îl văzuse învingându-l pe Milone, fără să-i pese de ce spuneau tovarășii săi - ba chiar râdea de ei, și încă nici măcar pe ascuns. Ștergându-și buzele cu dosul mâinii, îi înapoie burduful. — Du-te în spate cu celelalte, îi spuse scurt. Locul tău nu e aici. Irmina luă recipientul, dar mai zăbovi puțin și îl privi fix, pregătindu-se parcă să-i spună ceva. Pierzându-și răbdarea, Metronius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai cordial cu putință. — Te salut, Prefectule! E o plăcere să te văd în viață. Ieri a fost o zi mare, iar acum încă sărbătorim. Vino să bei cu noi. Hidromelul ăsta... Dintr-o mișcare bruscă, Sebastianus îndepărtă paharul cu dosul mâinii, răsturnând în iarbă cea mai mare parte a conținutului. — Ce înseamnă scârboșenia asta? strigă cu o furie nestăvilită. De ce pleacă oamenii tăi? Ambarrus, întunecat, îl privi cu o expresie în care se citea mai mult surprindere decât resentimente. Tovarășii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sabie, căci nu mi-am luat cu mine nici sabia, nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică." 9. Preotul a răspuns: "Iată sabia lui Goliat, Filisteanul pe care l-ai omorît în valea terebinților; este învelită într-un covor, în dosul efodului; dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici." Și David a zis: "Nu-i alta ca ea; dă-mi-o." 10. David s-a sculat și a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
uda zidurile bisericii jur-împrejur. Apa se scurgea în pământ, umezind pentru o clipă buzele crăpate ale lighioanei. Apoi toaca, ciocănelele, bățul jitarului și o cruce furată din țintirim au fost aruncate în fântâna din vatra satului. Cu hainele întoarse pe dos, puse pe cap, ca să nu-i recunoască duhurile rele, flăcăii gospodarilor slobozeau de pe dealuri roți mari de căruță în flăcări. înfășurate în paie și cârpe unse cu rășină, roțile se rostogoleau în hopuri mari, aprindeau iarba uscată de pe dealuri, lăsând
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lung, care suna ca metalul, nu știu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca niște gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În față satul. Aici, la Poiana
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Țesutul devine coajă. Pe partea sufletească - aceeași anchilozare și scleroză, și din cauze organice, și din cauza presiunii sociale care pune viața în tipare. Iată pentru ce copilul este atât de încîntător. 22. Este un secret, este ceva ascuns parcă în dosul aparențelor, pe care nu-l înțelegem, dar îl simțim. Este, în pregătirea împrejurărilor dinainte de izbucnirea fatalității, o tensiune, este ceva care trebuie să eclateze - și atunci, fatalitatea, acel cineva rău și "ironic", își trimite agentul și nenorocirea s-a produs
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai liric) prin munții tinereții. Stabilirea "itinerariului" scoate din umbră atâtea imagini de altădată... O noapte albastră deasupra Durăului, în septembrie... Luna, izbutind în sfârșit să urce Ceahlăul dinspre Buhalnița, apăru candidă și sinistră între două stânci, apoi dispăru în dosul Panaghiei și pe urmă, după ce stătu o vreme nehotărâtă de-asupra prăpastiei, veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că bărbații etc. ... și-mi propunea să vie cu Safta să-mi facă odaia mai plăcută, exclamă deodată, sărind de pe scaun: - Uite și coana Anica!Coana Anica era portretul lui Arthur Schopenhauer, adus de mine și atârnat pe perete în dosul mesei-birou. M-am simțit puțin vexat de frivola ei ireverență față de maestru. Dar asemănarea lui cu coana Anica mi se păru atât de izbitoare, și însuflețirea Adelei de descoperirea ei o făcea atât de frumoasă, încît am trădat pe maestru
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai cu seamă picantă, care ceru încă de la ușă, cu un fel de impertinentă dezinvoltură, "o chilă de zahar". Negustorul, rubicond și stacojiu de ani și de "comestibile", își pierdu cumpătul, începu să joace pe cele două picioare groase în dosul tejghelei ca un curcan apoplectic, repetând aiurit, cu glasul alterat: "Zahar...fetiță?... zahar?... zahar?" Adela se îneca, "murea" de râs, cu batista pe față. Eu cugetam că pretențiile omului de cincizeci de ani, exagerate față cu cei optsprezece, erau încă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu poftă. Are senzualitatea fină. În restaurant erau o mulțime de cavaleri, probabil funcționari ai urbei, care făceau spirit, toți, cu atâta emulație, de parcă ar fi concurat la un premiu. În sfârșit, am plecat. Înnopta. Apele Ozanei erau acum ca dosul de cositor al sticlelor de oglindă. Din sus, de pe valea largă a râului, venea un vânt perfid, abia simțit, dar tăios. Adela era în pardesiul ei de soie écrue peste bluza de vară și, împotriva oricărei intemperii, nu avea altă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
alcătuiesc masivul sfânt, acoperite cu arbori, închipuiți printr-o lână creață verde, fiecare pisc cu numele lui scris ca o etichetă pe corpul conului, și totul lipit, ca pe un perete, pe o mare sinilie care se ridică vertical în dosul "muntelui". Imposibil de conceput o pictură mai prerafaelită și o transfigurare mai completă a realității... Dejunul, pregătit călugărește, după vechi și nedezmințite canoane - untdelemnuri, zglăvoace, chitici, mirodenii - l-am luat la părintele Palamon. O curiozitate malițioasă m-a hotărât să
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
decât un om! Insomnie. Imaginație rebelă... Au început să ciripească rîn-dunelele, în secret: se face ziuă... Peste trei ceasuri o văd, tânără, înaltă. Plecăm la Văratic. Dimineață am așteptat-o în cerdacul ei să se îmbrace. Știam că e în dosul storului dat în jos, la un metru de mine. Zgomote, la răstimpuri, produse de saltarele scrinului, de ușa garderobei, anunțau etapele toaletei. O vedeam, prin auz, îmbrăcîndu-se. A apărut peste un sfert de oră. - Ah, ce leneșă sunt! Aștepți de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
am putut dormi. Mi-am pus mantaua peste pijama și am venit aici. Al Aspesi e de gardă. A adormit pe podea. Ce noapte! Psihanalistul doamnei Fedder a fost invitat la cină și m-a descusut, pe față și pe dos, până la unsprezece și jumătate. O dată sau de două ori m-am surprins făcându-i jocul. Aparent, e un vechi admirator al lui Buddy și al meu. Părea interesat, atât personal, cât și profesional, de ce la șaisprezece ani am fost scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
și față de cei morți, pe care nu i-ar fi lăsat să-și ispășească, după cum era voia Domnului, păcatele? Faptul că se afla și ea-n cutie n-o sperie din calea afară. Întorcând lucrurile și pe față, și pe dos, bătrâna ajunse la concluzia că păcatele pe care le săvârșise nu erau chiar atât de mari precum Își Închipuia și că, pesemne, bunul Dumnezeu Îi dăduse o pedeapsă mai ușoară la bătrânețe, dedublându-i sufletul, pentru a-și ispăși pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]