6,588 matches
-
refugiații din toate cele 17 provincii ale Țărilor de Jos, cer retragerea trupelor spaniole și tolerarea religiei protestante "Genter Pazifikation" (Pacea de la Geneva) (1567) ,astfel este numit ca guvernator al Țărilor de Jos Ioan de Austria fratele vitreg al monarhului. Ducele de Alba fiind însărcinat de Filip II, de a conduce mai departe războiul impotriva Franței, obligând papa Paul IV-lea să renunțe din pretențiile sale, ulterior în Portugalia 1580 reușește un război scurt cu o strategie deosebit de iscusită.
Fernando Álvarez de Toledo, Duce de Alba () [Corola-website/Science/304391_a_305720]
-
respins, iar ungurii s-au pregătit pentru lupta de a doua zi. Contele Dietpald a condus soldații în tabăra lui Otto în timpul nopții. Ordinea de marș al armatei germane a fost, după cum urmează: cele trei contingente bavareze, contingentul franc sub Ducele Konrad, unitatea regală (centru), cele două contigente de Suabia și contingentul din Boemia. Bavarezii s-au plasat în fruntea coloanei. După cronicarul Widukind de Corvey, Otto "și-a așezat tabăra lui pe teritoriul orașului Augsburg", s-a alăturat acolo forțelor
Bătălia de la Lechfeld () [Corola-website/Science/304411_a_305740]
-
Bavarezii s-au plasat în fruntea coloanei. După cronicarul Widukind de Corvey, Otto "și-a așezat tabăra lui pe teritoriul orașului Augsburg", s-a alăturat acolo forțelor lui Henry I, Duce de Bavaria, care era bolnav de moarte, și ale Ducelui Conrad cu un număr mare de cavaleri din regiunea Franconia. Sosirea neașteptată a lui Conrad a încurajat războinicii atât de mult încât doreau să atace imediat inamicul". Sosirea lui Conrad, ducele exilat de Lotharingia (Lorena) și a lui Otto, fiul
Bătălia de la Lechfeld () [Corola-website/Science/304411_a_305740]
-
de Bavaria, care era bolnav de moarte, și ale Ducelui Conrad cu un număr mare de cavaleri din regiunea Franconia. Sosirea neașteptată a lui Conrad a încurajat războinicii atât de mult încât doreau să atace imediat inamicul". Sosirea lui Conrad, ducele exilat de Lotharingia (Lorena) și a lui Otto, fiul lui a fost un eveniment încurajator pentru că el i-a respins repede pe maghiari. O legiune de șvabi era condusă de Burchard III, duce de Suabia, care s-a căsătorit cu
Bătălia de la Lechfeld () [Corola-website/Science/304411_a_305740]
-
respins pe maghiarii din domeniu. Forțele germane mențineau disciplina și i-au urmăritu metodic pe maghiari în următoarele două zile. Ungurii căutau refugiu în satele din apropiere, caii lor fiind obosiți. Au fost "înconjurați și arși de vii în interiorul zidurilor". Ducele Conrad, după ce a deschis vesta în căldura verii, a fost lovit de o săgeată în gât. Niciodată o victorie nu a fost obținută atât de sângeros" concluziona Widukind. Regele Otto a petrecut noaptea de după bătălie în Augsburg. El a dat
Bătălia de la Lechfeld () [Corola-website/Science/304411_a_305740]
-
Otto I cel Mare (n. 23 noiembrie 912 - d. 7 mai 973), fiul lui Henric I regele germanilor și al Matildei von Ringelheim, a fost duce al saxonilor, rege al germanilor și primul împărat al Sfântului Imperiu Roman. (Cu toate că Charlemagne a fost încoronat împărat în 800, imperiul său a fost împărțit între nepoți, și ulterior asasinării lui Berengario în 924, titlul imperial a rămas vacant pentru
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
Saxonia, au fost descoperite bogate zăcăminte de argint. Acestea i-au asigurat lui Otto posibilități materiale mari, necesare pentru a-și înfăptui opera politică. Primii ani de domnie au fost marcați de revolte ale seniorilor regionali. În 938, Eberhard, noul duce al Bavariei, a refuzat să-i plătească lui Otto birul de omagiu. Când Otto l-a destituit, înlocuindu-l cu unchiul său Berthold, Eberhard s-a revoltat, împreună cu câțiva nobili saxoni, care au încercat să îl destituie pe Otto în favoarea
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
a preveni alte revolte, Otto a aranjat ca demnitățile importante în regat să fie deținute de membri apropiați ai familiei. A păstrat ducatul de Franconia ca domeniu personal până în 944. L-a căsătorit pe fiul său Liudolf cu Ida, fiica ducelui Hermann de Suabia și a moștenit ducatul acestuia când Hermann a murit în 947. Un aranjament similar l-a făcut cu Henric, devenind astfel în 949 și duce de Bavaria. În acea perioadă, în Italia domnea haosul politic. După moartea
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
Mainz. Otto a inițiat o campanie militară pentru restabilirea autorității în Lotharingia, dar a fost capturat în timp ce asedia orașul Mainz. Până în 954, rebeliunea s-a extins în tot regatul, centrul răsculaților mutându-se în Bavaria, unde au fost sprijiniți de ducele Arnulf. Liudolf și Konrad s-au aliat cu ungurii. Repetatele incursiuni de pradă ale acestora în sudul Germaniei, în 954, i-au determinat pe nobilii germani să convoace "Dieta la Arnstadt" ("Reichstag-ul in Arnstadt"), în Turingia. Liudolf și Konrad
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
o scuză pentru a exclude familia de la succesiune pe baza zvonurilor de ilegitimitate. O cauză mai probabilă este că revoluționarii se temeau că fiul lui Gustav, dacă avea să moștenească tronul, ar fi răzbunat detronarea tatălui său. La 5 iunie, Ducele Carol a fost proclamat rege sub numele de Carol al XIII-lea al Suediei, după ce a acceptat o nouă constituție liberală, care a fost ratificată a doua zi. În decembrie, Gustav și familia sa au fost transportați în Germania. În
Gustav al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/304436_a_305765]
-
a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localității Waterloo din Belgia de astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, opunând o armată franceză condusă de Împăratul Napoleon unei armate a celei de-a Șaptea Coaliții, aflate sub comanda ducelui de Wellington și a feldmareșalului von Blücher. Bătălia s-a încheiat cu victoria decisivă anglo-aliaților și prusacilor, victorie ce pecetluiește practic sfârșitul Imperiului napoleonian. După ce Împăratul Napoleon a preluat din nou puterea în martie 1815, o nouă Coaliție europeană a
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
inamicilor săi. Pentru a pune în aplicare acest plan, Napoleon masează o armată semnificativă, „Armata Nordului”, la granița cu Regatul Țărilor de Jos, cu scopul de a ataca armatele Coaliției staționate în Belgia, mai exact, o armată anglo-aliată sub comanda Ducelui de Wellington și o armată prusacă, sub comanda Feldmareșalului Blücher. Împreună, aceste armate ale Coaliției erau aproape de două ori mai numeroase decât cea franceză, dar fiecare dintre ele era mai slabă decât cea franceză. Ca atare, Napoleon plănuia să se
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
a intra în contact cu inamicul, era destul de abruptă. Urmare a ploilor torențiale și furtunii de pe data de 17, solul era înmuiat și extrem de noroios iar vremea de pe data de 18 a fost foarte caldă. Pentru bătălia ce se anunța, ducele dispunea de 67 000 - 68 000 de oameni și 168 de tunuri și obuziere, deoarece lăsase nu mai puțin de 17 000 de oameni la Hal, de teamă că Napoleon îi va tăia liniile de aprovizionare, învăluind prin Mons. Soldații
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
fi comparabilă cu armata lui Frederick cel Mare, dar era numeroasă, putea conta pe un număr mare de veterani și era excelent condusă la nivel central de binomul complementar format din strategul Gneisenau și bătrânul războinic Blücher. Tactician fără egal, „Ducele de Fier” știa că va înfrunta o armată superioară și deci alege un câmp de bătălie pe care îl studiase atent cu un an înainte: platoul Mont Saint-Jean, la sud-est de localitatea Waterloo și de pădurea Soignes, în care intenționa
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
sud-est de localitatea Waterloo și de pădurea Soignes, în care intenționa să își retragă trupele în caz că francezii i-ar fi străpuns linia. Terenul oferea numeroase adâncituri unde rezervele se puteau masa, fără a fi expuse artileriei inamice. Anticipând atacuri frontale, Ducele și-a dispus trupele pe un front foarte restrâns, puțin peste 3 mile (sub 4 kilometri). În plus, aici se găseau o serie de ferme, care au intrat în istorie și care există și astăzi: acestea ofereau o poziție defensivă
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
clădiri Hougoumont (numite și Goumont) la vest, mica fermă La Haye Sainte, în spatele căreia se afla o carieră de nisip, ea înseși folosită ca poziție defensivă; în centru și ferma La Papelotte și La Haye la est, sunt alese de Duce pe data de 17. La vremea respectivă panta pe care trebuiau să o urce cei care voiau să atace cele 3 ferme era mult mai abruptă decât cea pe care o putem vedea astăzi, rezultat al lucrărilor de excavare întreprinse
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
restrâns, formând linia de luptă mai mult sau mai puțin între cele 3 ferme, acestea împiedicând o acțiune de flancare din partea inamicului, care ar fi trebuit mai întâi să cucerească fermele. Aplicânt una dintre tacticile sale favorite, denumită „reverse slope”, Ducele a fost atent să își plaseze grosul forțelor în spatele pantei pe care o face platoul Mont Saint-Jean, pentru a nu prezenta inamiului decât o mică parte din dispunerea sa strategică și pentru a minimiza efectele bombardamentului inamic. Cu toate că armata lui
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
o mică parte din dispunerea sa strategică și pentru a minimiza efectele bombardamentului inamic. Cu toate că armata lui Wellington era împărțită administrativ în două corpuri (Hill pe dreapta și Prințul de Orania în centru) și o rezervă (sub comanda directă a Ducelui), în realitate această împărțire nu avea nici o importanță tactică: unitatea de manevră era divizia astfel că Ducele transmitea deseori ordine direct comandanților de divizii. La Waterloo, dispozitivul anglo-aliat era constituit după cum urmează: Diferită de oricare armată franceză a războaielor napoleoniene
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
Wellington era împărțită administrativ în două corpuri (Hill pe dreapta și Prințul de Orania în centru) și o rezervă (sub comanda directă a Ducelui), în realitate această împărțire nu avea nici o importanță tactică: unitatea de manevră era divizia astfel că Ducele transmitea deseori ordine direct comandanților de divizii. La Waterloo, dispozitivul anglo-aliat era constituit după cum urmează: Diferită de oricare armată franceză a războaielor napoleoniene, construită pe sistemul serviciului militar obligatoriu și pe cel al meritocrației, „Armata Nordului” era destul de eterogenă din
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
extrem de puține informații cu privire la efectivele și intențiile inamicului. Reuniți la 8 dimineața, pe data de 18 la hanul Gros-Caillou, cei mai importanți dintre generali sunt consultați în legătură cu modul cum ar trebui purtată bătălia. Prima problemă a fost faptul că intențiile Ducelui nu erau cunoscute: proaspăt întors din recunoaștere, Ney susține că englezii sunt gata să se retragă și că o vor face, dacă atacul nu este declanșat curând.. Faptul că Împăratul îl trimisese pe inginerul său militar, generalul Haxo să inspecteze
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
de artileria inamică, trec canalul și ajung în apropiere de lizieră, unde sunt primiți de un baraj de gloanțe venind dinspre pădure, semn că aceasta este apărată de inamic. Generalul Bauduin, este rănit mortal, dar brigada continuă să avanseze. Pentru Ducele de Wellington, poziția de la Hougoumont era una crucială și, de aceea, dăduse ordin ca aceasta să fie apărată până la ultimul om. Prima linie era formată din 1ul batalion al regimentului 2 Nassau, oficial încadrat ca fiind vânători ("Jäger"), în realitate
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
zidul exterior al complexului, rămas pentru moment fără apărători, însă trupele britanice de Gardă reușesc să revină în timp util. Cu o zi în urmă, britanicii construiseră platforme, astfel că puteau apăra cu succes impozantele ziduri exterioare. În aceste momente, Ducele, aflat pe înălțimile din spatele complexului, ordonă obuzierelor sale să deschidă focul asupra pădurii de la Hougoumont, aflată acum în totalitate sub controlul francezilor. Obuzele explozive și mai ales șrapnelul, o invenție britanică de ultimă oră, fac ravagii în rândurile francezilor, care
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
batalion "Coldstream Guards" și al doilea batalion al regimentului 3 "Foot Guards", aduce întăririle mult așteptate, care reușesc să dislocheze forțele franceze dinspre poarta din nord. În jurul orei unu și jumătate, situația era din nou restabilită la Hougoumont, astfel că Ducele se îndepărtează pentru prima dată de complex. Pe tot parcursul după-amiezii, francezii au continuat atacurile asupra Hougoumont și în ciuda bravurii demonstrate de unii dintre generali, cum ar fi Prințul Jérôme, nu au reușit să cucerească poziția, trupele aliaților și regimentele
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
neafectate de incendiu și, odată ce se va prăbuși acoperișul, să ocupe mai ales ruinele zidurilor, în interiorul grădinii. Aprovizionarea cu muniții s-a făcut în mod continuu prin poarta de nord a castelului, în ciuda focului aproape neîncetat al trăgătorilor francezi. În timp ce Ducele de Wellington era obligat să își trimită o parte din rezerve pentru a păstra poziția crucială de la Hougoumont, între ora 11 și amiază, francezii au adunat artileria de rezervă a Corpurilor I, II și VI într-o „Mare Baterie”. Pieselor
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
sentiment general de insecuritate în liniile anglo-aliate, astfel că o serie de trupe au trebuit să fie repoziționate pentru a fi menajate. În acest timp, artileria anglo-aliată, destul de bine protejată de teren, a răspuns cu un tir redutabil, ignorând ordinele Ducelui, care interzisese contrabateria pentru a economisi munițiile. Până în acest moment, totul decurge conform planului Împăratului, aflat la micul han Rossomme, în apropiere de marea fermă Gros-Caillou, unde acesta, suferind de o serioasă problemă de sănătate, își va petrece cea mai
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]