2,833 matches
-
artistic este tratat cu o anume neîncredere în perenitatea lui, cu osebire în cazul clasicilor. Opinie întemeiată pe piața capitalistă modernă a culturii, piață centrată pe noutate, singura pusă în valoare. Aplecarea spre mai vechile realizări artistice sînt, cum crede eseistul, de natură socială. Consideră trecerea timpului drept groparul oricărei creații artistice și argumentează: "Desigur, uzura sau moartea valorilor intelectuale sînt fenomene complexe. Gloriile trecute se întunecă și se luminează capricios, și forme vechi de artă pot să reînvie, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și se cuvine să o numim monstruoasă dacă ne uităm numai o clipă la cursul tipic al vieții, cu condiția ca, pentru acea clipă măcar, să fim înșine intelectuali în înțelesul stabilit mai sus". Pentru majoritatea speciei, cum întemeiat observă eseistul, efortul intelectual este un moft. Nu este un admirator al lui Freud, considerîndu-i teoria doar relativ aplicabilă, pentru că nu-i plauzibil ca doar erotica perturbată să fie izvorul unic al producției poetice. Semnificative sînt paginile despre Cuvîntul în libertate. Cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
originalități, asistăm la dispariția diferențierilor individuale, astfel în modele verbale, imitația ovină pare să se îngroașe în forme din ce în ce mai tîmpite. Sistemul economic dominant duce la proliferarea cantitativă în dauna calitativului, asistăm la multiplicarea nimicului, astăzi la scară planetară. Cum remarcă eseistul, iuțeala însăși a producerii și a consumării tocește brutal capacitatea de a simți nuanțele și a stabili distanțele valorilor intelectuale. Cuvîntul se dezleagă de reflecție, și verbalismul crește în proporții enorme. O soluție în combaterea și stoparea verbalismului pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și consumării, convertesc talentele la superficialitate și platitudini literare ce par să aibă, în zilele noastre, mare căutare, spre paguba cititorului autentic și a literaturii de calitate. Nici Bergson, filosoful la modă în epocă, nu scapă de săgețile otrăvite ale eseistului. Intuiționismul filosofului este ridiculizat în diverse ipostaze. Gata oricînd, prin individualismul accentuat anarhic, de a ne manifesta, de a ne considera ca izvor suprem de autoritate special coercitivă, eliminăm raționalitatea înceată a dreptului obiectiv și general obligator, în favoarea ciomagului cordial
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
in exemplare și numeroase și monumentale, pentru ca să găsească o așa strălucită Și surprinzătoare aplicație participiului speriat". Satirizează, cu îndreptățirea, parodierea impreciziei în favoarea lucidității, a clarității și preciziei în gîndire. Propune o pledoarie mereu necesară în favoarea lucidității. Și parafrazînd pe Maiorescu, eseistul ne cere: înapoi la precizia, la raționalitatea consecventă și responsabilă. O cerință cu atît mai imperioasă astăzi cînd, grație televiziunii, Internetului, telefoniei mobile etc., sînt tot mai mulți cei care își pierd capacitățile de abstractizare, de a manevra concepte și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
mulți cei care își pierd capacitățile de abstractizare, de a manevra concepte și de a coagula idei. Lupta în contra imbecilității este una din start fără sorți de izbîndă, imbecilitatea este o putere naturală absolută, revolta imperativă ei, cum plastic spune eseistul, nu încape... Și ne oferă cîteva observații psihologice de nedezimințit adevăr, bine a fi luate în seamă de fiecare dintre noi: Fapt banal este că oamenii se dezaprobă sincer și complet numai în caz de dușmănie fățișă. Și atunci fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
sociale. Cînd are loc ruperea cauzată de diversele interese elementare care ne însoțesc viața, asistăm la pulverizarea cercului de pioasă disimulație și atunci sîntem martori la răbufniri vulcanice, urmate de conflicte de diverse altitudini. "Ca toată viața noastră internă, observă eseistul cu finețe de autentic psiholog, părerile și sentimentele despre ceilalți, indiferent cît de dragi ne-ar fi, sînt într-o modificare continuă; numai Dumnezeu și noi singuri știm ce gînduri grozave fulgeră cîteodată prin fundul minții noastre despre acei căror
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
în care ea ne învăluie. Cu genială pornire mintea română se transportă la cauza cea mare și esențială, și dintr-o lovitură taie firul explicațiilor obositoare". Nici diletantul, indiferentul de domeniul în care exersează, nu scapă de cerneala acidă a eseistului. Vorbind despre libertatea gustului, rostește un adevăr, în ce privește omul de mijloc, de o firească actualitate: "Acestui om de mijloc nu-i trebuie orchestră simfonică, ci lăutari; nici pictură născută din vizualitate artistică, ci cromolitografie sentimentală. De aceea dezvoltarea tehnicii artistice
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și considerau poezia ca întemeietoare a națiunii, iar pentru Heliade literatura era adevărata politică a nației - (viziune la care ar trebui, spre beneficiul lor și al nostru, să mediteze și politicienii de astăzi). "A întemeia capătă, în aceste condiții, remarcă eseistul, un sens foarte larg: competența poeziei se întinde de la gramatică la structura statului divin". În Secțiunea a doua - Despre elemente, din Știința nouă, propoziția XLVI-a, aliniatul 200, Giambattista Vico nota: "... la temelia omenirii păgîne a existat poezia, aceasta, și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
poeții din dimineața literaturii noastre, prezenți și prezentați de Eminescu în poemul său programatic, Epigonii. Primul dintre Văcărești, Ienăchiță, are un amplificat sentiment al dificultății de a scrie, de a se exprima și de a-și comunica gîndurile și sentimentele. Eseistul precizează: Conștiința scrisului începe, la el, printr-o conștiință a impreciziei limbajului". Eseul lui Eugen Simion este totodată și o istorie a nașterii și dezvoltării, a creșterii și consolidării conștiinței scriitoricești la întemeietori. "Muză - zice Ienăchiță Văcărescu, în cunoscuta sa
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
decizie individuală. Plăcerea nu vine din afară, plăcerea este opera curajului de a te jertfi pe rug" (E.S.). Iubirea este pentru poet o stare permanentă de criză, de jalnice oh-uri, și îndelungă mucenicie și salturi între chin și leșin. Eseistul citează spre exemplificare, des ridiculizatele versuri: Cînd nu te văz am chinuri/ Și cînd te văz, leșinuri". Aflăm la Alecu și anumite exigențe stîngaci filosofice asupra erosului, ca în Foarte multă văz plăcere: " Cînd voi zice frumusețe,/ Voi și suflet
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
știință. Iancu n-are îndoieli asupra limbajului. N-are îndoieli nici asupra posibilităților lui de a ceti, firea. La Iancu scrierea s-a derobat de complexe, este un profesionist, asistăm la un salt axiologic "de la versuri, cum cu subtilitate remarca eseistul, trece la Poezie, adică la un proiect spiritual". Metaforele rămîn convenționale, prăfuite și rar folosite. Context în care eseistul se simte îndreptățit, mai întîi a defini rolul și sensul general al metaforei, ca în final să fixeze locul nepotului: "Metafora
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Iancu scrierea s-a derobat de complexe, este un profesionist, asistăm la un salt axiologic "de la versuri, cum cu subtilitate remarca eseistul, trece la Poezie, adică la un proiect spiritual". Metaforele rămîn convenționale, prăfuite și rar folosite. Context în care eseistul se simte îndreptățit, mai întîi a defini rolul și sensul general al metaforei, ca în final să fixeze locul nepotului: "Metafora recreează, în genere, universul stabilind legături noi între lucruri, imposibile pe altă cale. Ea poate zdruncina logica și poate
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
mare scîrbă, într-un imens dezgust (o adorație întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală" (E.S.). Moralist de neclintit, cînd adorația se răstoarnă în mînie, glasul său capătă sonuri teribile, care îl anunță pe Arghezi din blesteme. Eseistul, raportîndu-l la Cîrlova, îl consideră, cu îndreptățire, pe Heliade mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul Cîrlova mai puternică, confesiunea mai sincer lirică, obiectele (aceleași, în fond) formează
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
drept, nu la dimensiunile grandiosului heliadesc. Un laborios, un exigent, un perfecționist - cum s-ar spune astăzi, este convins că temeiul unui bun poem este continua lui prelucrare. A osteni, a lucra, a îndrepta, a preface sînt, după cum remarcă și eseistul, vorbele care-i întemeiază poetica. "Alexandrescu este cel dintîi poet român care are, pe de-a-ntregul, o conștiință artizanală. E un poeta faber cu mentalitatea și mijloacele de expresie de la 1840". A scrie pe larg și pe înțeles este pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
roze și ambrozie" sau valurile de aur, mărgăritare, purpură, roze și diamant, revărsate din cerul zilei de amarant (comentate de I. Negoițescu) anticipează pe parnasienii, estetiștii, coloriștii noștri". Poemele sale sudice sînt un adevărat serai poetic - cum metaforic le definește eseistul. La Bolintineanu, în poemele sale descoperim un întreg inventar al pietrelor prețioase. Iubitor al sudului și al mărilor ce scaldă Florile Bosforului este și primul nostru poet al mării, căreia îi cîntă inspirat metamorfozele, loc în care sînt cununate extazul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
poetul "tărîmelor lichide", poet neptunic în adevăratul înțeles al termenului, cu o intuiție fină a mișcării acvatice. Limbajul lui nu este metaforic (rarele metafore din acest text și din altele sînt convenționale), ci, așa cum îi spune G. Călinescu, simbolizator (E.S.). Eseistul, cu ochi sigur, pune în lumină perla lirică, acolo unde o descoperă la toți poeții din Dimineața poeziei. La Bolintineanu, spre exemplu, sînt citate cîteva inspirate versuri din Conrad: Un vas spărgînd cu pieptul tărîmele lichide; despică p-orizonte troienele
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
O asceză provizorie, cînd e vorba de amor, un scurt armistițiu pînă ce codul moral e verificat la toate paragrafele. Scenariul este simplu: întîi legea morală și apoi (acolo unde este cazul) răsfățul, desfătarea" (E.S.). Este, cum cu exactitate spune eseistul, figura iubirii condiționate. Dezinteresat de retorică, o utilizează aproape inconștient, practicînd un retorism fără retorică, adiționînd din retorica înaintașilor își afirmă propria retorică. Concluzia universitarului bucureștean este o inspirată radiografie a inspirației dalbului poet: "Poezia apare, la Bolintineanu, dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
eveniment - Unirea, Războiul de independență - evenimentul este numaidecît celebrat) însă necesitatea se adaptează disciplinei lui interioare". Are, raportat la întemeietori, în cel mai înalt grad conștiință artistică. În erotică femeia este un înger, dar îngerul în cazul poetului nostru, subliniază eseistul, este o ființă retorică, nu o ființă metaforică. Spațiile iubite de poet sînt spații ale dublei reverii: plaiul, valea, dar mai ales lunca, ultimul acționează ca un adevărat drog asupra simțirii sale. Nici cîmpia nu-i ocolită, dar nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Poet fără simțul transcendenței, Alecsandri privește departe, spre orizont, și, nevăzînd decît pustietatea goală, se întristează". Culorile, în anumite contexte, au efecte remarcabile, ca în Pohod na Sybir, un emoționant și puternic poem unde sînt anunțate toamnele bacoviene și, subliniază eseistul, aici, poate pentru prima oară cu mai mare subtilitate estetică în poezia română, ceea ce Bachelard numește maniheismul culorilor. Peste tot poetul caută un spațiu confortabil, cuibul prezent în cabinetul său de recluziune hibernală, în mica sanie, în natura metamorfozată și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ale intimității și ale euforiei" (E.S.). Dacă la Dante și Eminescu iubirea mișcă sori și stele, pentru Alecsandri totul este mult mai terestru și pragmatic, mai natural, condus de realismul sănătos al vieții. A scrie, pentru Alecsandri, ne spune punctual eseistul, înseamnă: "1) a intimiza, a stăpîni și a ordona informul, haosul material și 2) a elibera fantezia de strînsorile realului" (E.S.). Lui Alecsandri i se recunoaște prioritatea în afirmarea și consolidarea retoricii naționale, a unei veritabile mitologii naționale care-și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
primii noștri stihuitori. Anton Pann este cel care practică critica erosului, adică, subliniază Eugen Simion, morala erosului - pe această linie se înscrie între întemeietori. Cel care a scris Povestea vorbei este un iscusit mînuitor al ironiei, un poet, cum spune eseistul, integral ironist, primul la noi de asemenea proporție. Pentru Pann poezia erotică poate fi stricăcioasă în cazul femeilor mai impresionabile; pune în discuție temeliile morale ale literaturii erotice. O temă nouă se deschide, astfel, în versurile lui: tema poeziei care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
mare conflagrație, decît să ne urmărim vocația fie și în lipsa fiorului liric, asumîndu-ne înfruntarea vîntului aspru al prozei cu care se scriu literele democrației. ["Convorbiri literare", august-septembrie 2013] Date despre autor Cassian Maria SPIRIDON (9.IV.1950, Iași), poet și eseist. Absolvent al Institutului Politehnic din București. În decembrie '89 a fost arestat deoarece a organizat și condus o mișcare revoluționară conspirativă împotriva dictaturii comuniste. În ianuarie 1990 a fondat revista "Timpul" (care a apărut, sub conducerea sa, pînă la sfîrșitul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
TĂNASE, Stelian (17.II.1952, București), prozator, eseist și jurnalist. Este fiul Floarei Tănase (n. Mihalache), funcționară, și al lui Ion Tănase, economist. Face liceul la București, absolvit în 1971, și urmează tot aici cursurile Facultății de Istorie-Filosofie, pe care le termină în 1977. Un timp, înainte de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
34, 35; Florin Sicoie, Analiza politică și „uneltele scriitorului”, CNT, 1993, 21; Florin Sicoie, Stelian Tănase, constructorul, CNT, 1993, 47; Țeposu, Istoria, 20-24; Tania Radu, Omul optzecist, LAI, 1994, 9; Munteanu, Jurnal, V, 276-279; Alex. Ștefănescu, Un romancier remarcabil ca eseist, RL, 1995, 8; Octavian Soviany, Playback cu Iulia Fitcal, CNT, 1995, 13; Florin Sicoie, „Playback” sau „Omul nou”, CNT, 1995, 13; Dan C. Mihăilescu, Sertarul fără încuietoare, „22”, 1995, 15; Monica Spiridon, Ce ascunde Esop în sertare ( Pe marginea unui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]