5,879 matches
-
mai ridic ochii spre cer decât ca să știu când trebuie să-mi iau umbrela. S-a bătut cam multă monedă pe teza, dragă tradiționaliștilor mai ales, că eternitatea s-a născut la sat. Cei care văd țăranul ca o ființă folclorică o aprobă din complezență. Cei care socotesc țăranul o barieră în calea modernității strâmbă din nas. Veșnicia miroase cumva a bălegar? zic ei. Adevărul e undeva la mijloc. În Lisa (cea cunoscută de mine) nu era absentă grija zilei de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
un sol aspru, cu rădăcini mai viguroase decât noii mei colegi, în schimb ei posedau un lustru care mie îmi lipsea. Diferențele săreau în ochi chiar după ce, primind uniforma, ce făcea parte din bursă, n-am mai avut un aspect folcloric. Pe mine, oricât mă străduiam să-mi așez noaptea, la internat, pantalonii sub saltea, pentru a le da o dungă aproximativă, uniforma nu cădea turnată. Umblam cu cămăși aduse din Lisa, care nu erau făcute pentru a pune cravată, și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
o jumătate de roman, după toate poncifele sămănătorismului, pe care, mai târziu, am aruncat-o în foc. Căci, pe măsură ce complexele mele s-au mai atenuat, n-am mai suportat nici spectacolele cu țărani de carnaval sau de operetă, nici acadelele folclorice, în fapt, aveam aproape toate datele pentru a îngroșa rândurile "inadaptaților", mai ales că memoria joacă la mine, cum se întîmplă la mulți "raci", și rol de frână; nu-mi permite să mă despart ușor. Deși mă aflu de peste șaizeci
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
din canalele publice de televiziune. Menestrelii cântau duios muzică populară îmbrăcați ca niște barmani din aceștia de la Clubul de jaz Podul din Timișoara, unde e la ea acasă mai degrabă decadența obosită a vestului decât năvala bine ritmată a dansurilor folclorice naționale. Degrabă mi-am revenit din indistinctul existențial în care căzusem precum tatăl acela de prin povestirile lui Bruno Schulz care, la ore asemănătoare și în aceleași griuri existențiale, se metamorfoza în te miri ce fleacuri de prin odaie. Și
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
sensul obișnuit al unei interogații: Cine ești? De unde vii ? Încotro mergi?, evident apelând la un răspuns interior. 50 la sută din comunicare aparține limbajului non-verbal. Michelangelo, Moise Gesturile sfinte se deosebesc de gesturile: de joc prin comunicare estetică indirectă (dansul folcloric) și directă (baletul), prin mimetism (asemănare) și joc (ritm, dans cu temă). Gesturile cu mâinile ale ființelor pot fi: a) gesturile cu mâinile embleme - (gestul OK) sunt elemente nonverbale, al căror înțeles este cunoscut de majoritatea membrilor grupului social și
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
și volumul așteptat. O continuare a cronicii vieții sale și a timpului nostru, plină de neprevăzut. Citind-o, cartea ne fascinează. Are de toate. De la povestirea vieții sale din ultimii ani, la comentarii literare la cărțile citite, concertele sau spectacolele folclorice vizionate, păreri despre viața social-politică, referiri la fenomenele naturii, cum le merg florilor din grădină în așteptarea Marianei, fiica sa, dorită să ajungă acasă în vacanța din fiecare august a anului în ființă. Și nu numai! Scrisul său mă bucură
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
cele două doamne de colo vor merge în fruntea noastră cu stindardul. Imediat după stindard vine corul, care va cânta un cântec popular sau religios adecvat. Doamna care este responsabilă cu corul poate alege melodia. Necunoscând nimic despre muzica voastră folclorică, vă voi lăsa să faceți singuri alegerea, deși mi-ar fi plăcut să avem destul timp ca să vă învăț pe toți frumusețile vreunui madrigal. Voi sugera doar să optați pentru o melodie mai mobilizatoare. Ceilalți vor forma batalionul de războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Vinea: un promotor critic al postsimbolismului Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea Futurismului italian în România antebelică Capitolul V. Aventura românească a Dadaismului Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și legitimarea ei „folclorică” Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei Capitolul VIII. Între extremele politicii europene. O „avangardă estetică”? Capitolul IX. Periferii avangardiste. Mișcări artistice novatoare din țări central și est-europene în publicațiile românești de avangardă din anii ’20 Appendix: Avangarda belgiană și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
O deplasare dinspre estetismul decorativist spre tematizarea tradiției autohtone vom întîlni după război la Ion Pillat, în vreme ce „imagistul” Adrian Maniu abandonează insolența dandy cu tentă fauve a începuturilor din „Flori de hîrtie“, „Figurile de ceară“, „Salomeea“ ș.cl. în favoarea unui imagism folcloric stilizat și a unui expresionism htonic moderat. Vidul de autoritate critică rămas în urma eclipsei Junimii va fi umplut treptat, după 1900, de variile formule ale criticii de direcție culturală. Rezultatul - ideologizarea dogmatică și parohializarea cîmpului literar. Fenomenul corespunde unei crize
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de frondă, marcat de voința individualizării și a originalității, renunță la iconoclastie în favoarea iconografiei. Cu același fantezism rafinat, autorul se va întoarce după război „lîngă pămînt”. Etapei fauve îi va lua locul un neobizantinism expresionist, cultivînd stilizarea temelor tradiționale, „htonice”, folclorice și istorizante. Prozele din volumul Din paharul cu otravă sau piesele de teatru (Meșterul, Cumințenia pămîntului) confirmă această tendință care-l va propulsa în postura de membru corespondent al Academiei Române. Dacă frondeurul „fauve” Adrian Maniu n-a făcut pasul decisiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vocile reprezentanților „tinerei generații” își fac tot mai des auzită vocea în paginile revistei, fiind receptate, probabil, ca tendințe „novatoare” de către Vinea & Co, pe fondul creșterii seducției orientalismelor și arhaismelor (consonante cu „bizantinismul” constructivist și cu ideea nonfigurativului de extracție folclorică). Încep să fie tipărite poeme tot mai „cuminți”, iar adevăratul purtător de cuvînt al Contimporanului devine, în această ultimă etapă, tînărul Romulus Dianu, autor avînd atingeri tot mai superficiale cu avangardismul. Estetici și ideologii divergente coabitează în paginile revistei. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Provincie integrală! Patrie în care e sortit să pregătim cu o sută de ani mai înainte cărțile și legile, pentru ca atunci, la vremea potrivită, nevoile și gusturile să fie altele!” (nr. 62). Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și legitimarea ei folclorică Refuzul „logicii” și al „anecdotei”, adîncirea în interioritate și subconștient, respingerea „imitării naturii” în favoarea „creației autonome” (nonreferențiale) sînt elemente care îl apropie pe Ion Vinea de abstracționismul cubist și constructivist, fapt evident cu precădere în comentariile sale despre plastică. „Note
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înscris în străinătate alături de precursorii artei ce reprezintă cu adevărat veacul nostru pînă mai ieri inexprimabil”. Tot aici, Vinea introduce un alt argument de autoritate legitimatoare - internă de această dată - pe care-l va folosi și cu alte prilejuri: „tradiția folclorică autohtonă” a artei abstracte, privită ca „punct de plecare specific național”. Dincolo de argumentul „specifist”, perspectiva rămîne totuși una pur estetică, fără spiritualismul etnic(ist) al celor de la Gîndirea: „Poporul nostru este dintre cele mai înclinate să accepte și să creeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai vie și mai expresivă decît a palizilor naturaliști”. Cu toate acestea, atît pictura, cît și poezia „fără subiect” ar avea - potrivit lui Vinea - un punct de plecare în tradiția populară autohtonă. Să vedem cum stau, de fapt, lucrurile... Ideea „tradiției folclorice” anonime, colective a avangardei constructiviste, ca și nevoia de recuperare a primitivismului și bizantinismului în arta modernă, pornește de la teza mai mult decît contestabilă a inexistenței unei tradiții culte moderne și premoderne (explicabilă prin „istoria noastră discontinuă”, improprie construcției durabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe Minulescu, pe Barbu (care se crede așa de altfel decît Arghezi), pe Arghezi, pe Mateiu Caragiale, pe Urmuz și alții, pe marii sensibili schimonosiți”. Poezia ludică a lui Arghezi din Hore este plasată - apoi - în zona nonfigurativului de extracție folclorică, pentru Călinescu folclorul fiind adevăratul nostru clasicism și, totodată, un filon „specific” al poeziei pure: „Intenția de joc se face din ce în ce mai clară în poezia lui Arghezi, ca dealtfel în toată lirica română și, lucru de reținut, pe un punct moderat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bizare (Editura Minerva, București, 1970). Avangardismul poetic românesc al lui Ion Pop (EpL, 1969) și monografia Urmuz a lui Nicolae Balotă (Ed. Dacia, Cluj, 1970) vor „dubla” exegetic travaliul editorial al arhivarului avangardei românești... Recuperarea poststalinistă. Urmuz și „rădăcinile sale folclorice” Ideea „rădăcinilor folclorice” urmuziene va fi redimensionată în perioada „dezghețului” de după 1965. Nevoia inventării unei tradiții locale a avangardei — răspunzînd nevoii similare a avangardiștilor din anii ’20 — nu avea alt punct de sprijin intern decît folclorul popular, „primitiv”. Un punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
București, 1970). Avangardismul poetic românesc al lui Ion Pop (EpL, 1969) și monografia Urmuz a lui Nicolae Balotă (Ed. Dacia, Cluj, 1970) vor „dubla” exegetic travaliul editorial al arhivarului avangardei românești... Recuperarea poststalinistă. Urmuz și „rădăcinile sale folclorice” Ideea „rădăcinilor folclorice” urmuziene va fi redimensionată în perioada „dezghețului” de după 1965. Nevoia inventării unei tradiții locale a avangardei — răspunzînd nevoii similare a avangardiștilor din anii ’20 — nu avea alt punct de sprijin intern decît folclorul popular, „primitiv”. Un punct de vedere asemănător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literaturii culte, autorul „Cronicarilor” este situat în tradiția folclorului urban: „Urmuz a folosit locurile comune și expresiile gata făcute ale lumii și limbajului urban, tot așa cum autorii baladelor populare folosesc clișeele (...) dintr-o tradiție moștenită, orală”. Ideea unor posibile „rădăcini folclorice” rurale este respinsă cu vehemență polemică: „Un amăgit comparatist ar adăuga că numărul mare de nonsensuri și absurdități din literatura populară l-ar fi putut influența. Ar fi, fără îndoială, nu prima și nici ultima enormitate demnă de deriziunea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
stridentă la centenarul său, în 1983, la concurență și, uneori, în convergență cu recuperarea textualist-experimentalistă. Un exemplu în acest sens îl oferă studiul introductiv la antologia Avangarda literară românească (Ed. Minerva, București, 1983) de Marin Mincu: „Urmînd unei tradiții culturale folclorice, avangardismul românesc este, cum ar spune E. Papu, «protocronic» prin Urmuz” (p. 19). Criticul vede o compatibilitate între poezia folclorică și circulația orală de pînă în 1923 a scrierilor urmuziene: „Existența lui Urmuz ca «tradiție orală» a avangardei nu contrazice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îl oferă studiul introductiv la antologia Avangarda literară românească (Ed. Minerva, București, 1983) de Marin Mincu: „Urmînd unei tradiții culturale folclorice, avangardismul românesc este, cum ar spune E. Papu, «protocronic» prin Urmuz” (p. 19). Criticul vede o compatibilitate între poezia folclorică și circulația orală de pînă în 1923 a scrierilor urmuziene: „Existența lui Urmuz ca «tradiție orală» a avangardei nu contrazice tiparele poeziei românești de proveniență fundamental folclorică” (ibid.). Ideea legitimării interne prin folclor a textelor avangardiste autohtone își va găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
E. Papu, «protocronic» prin Urmuz” (p. 19). Criticul vede o compatibilitate între poezia folclorică și circulația orală de pînă în 1923 a scrierilor urmuziene: „Existența lui Urmuz ca «tradiție orală» a avangardei nu contrazice tiparele poeziei românești de proveniență fundamental folclorică” (ibid.). Ideea legitimării interne prin folclor a textelor avangardiste autohtone își va găsi ecou și în rîndul cercetătorilor străini. Potrivit lui Serge Fauchereau, dar și altor comentatori străini ai avangardismului românesc „există, în literatură, ca și în cultura populară din România
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
putut lua parte la întîia parte a războiului mondial din pricina repartizării lui ordonate ca ofițer în administrația harnașamentelor”. Recuperarea protocronistă este explicită în chapeau-ul redacțional „Un caz limită” care preia un fragment din Marin Mincu („Urmînd brusc unei tradiții literare folclorice, avangardismul românesc este, cum ar spune Edgar Papu, protocronic prin Urmuz”), ajungînd la interogații patetic-retorice de genul: „Cum a fost posibilă reforma radicală asupra limbii literare înfăptuită de Urmuz la noi în premieră mondială, într-un timp poetic în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înaintea unui confrate francez sau britanic”, invocînd, ca pe o scuză, complexul culturilor mici: „Aceasta (...) e soarta dramatică și ingrată a tuturor culturilor de limbă mică”. Însă - pe urmele protocronistului Paul Anghel, abundent citat — întregul eseu pornește de la postularea „rădăcinilor folclorice” ale creației urmuziene. Ceea ce își propune să arate Constantin Crișan e că suprarealismul european nu e incompatibil cu mitul și cu folclorul autohton (în cazul de față, „basmul absurd”). Chiar și biografia lui Urmuz se află „în vecinătatea basmului”, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Încercă să-l urmeze, dar un tip plin de mușchi, cu mustață și capul ras, așezat În umbră, Îi tăiase calea agățându-l de braț. Elio observă, dar nu-și pierdu vremea să-i explice lui Buonocore că puștiul acela folcloric era fiul său. Avea nevoie să discute cu președintele. Doar vocea lui Îi putea da forța de a-i mai suporta pe oamenii ăștia. Acum, că-i cucerise, nu-l mai interesau. — Hei, ce crezi că faci aici? strigă Antonio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de le-am pierdut în ’40, când am pierdut și Basarabia cu Bucovina și mai apoi și bucata aia bună de Ardeal, cu Clujul, o ținea Zbenghea cu România Mare de ziceai că-i moștenirea lui tac-su, făcea șezători folclorice, marșuri cu lozinci. P-aia o știi? „Nu cedăm Ardealul!“ Sau: „Nici o palmă de Pământ românesc!“ Asta cu palma a pus elevii și premilitarii de-au scris-o și sus sus pă deal, la Monument. A scris-o cu boscheți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]