5,266 matches
-
Ce alți pictori ai mai admirat de-a lungul vremii? — Îmi place imens pictura lui Țuculescu de la sfârșitul vieții lui. Apoi pictura japoneză și cea chineză m-au influ ențat mult. Există acolo o transparență a sufletului care abia se ghicește și care te captivează prin misterul ei. Cu cât te apropii de tablourile orientale, cu atât ele îți vorbesc mai mult. Sunt fascinată de Bonnard, Monet, Sisley, Turner, iar dintre moderni de Mannessier, Singier și Zao Wou-Ki, un pictor chinez
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
făceau cu ochiul pe drum, puteam să mă uit după trecători și trăsuri, puteam să merg împreună cu băieții de la alte licee, dar care aveau același drum cu mine, și să vorbesc în toată libertatea cu ei. Dar tata parcă-mi ghicise gândurile ce mă năpădiseră înveselitor, unul după altul, că-mi spuse cu severitate: ― Să nu cumva să caști gura la fleacuri pe stradă sau să te-nhăitezi cu cine știe cine, că-ntîrzii, și dacă te prind cu vreo absență, îți rup urechile
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
acolo, nu știu cum naiba-i zice, că i-a pus un titlu, așa, ceva cam pe spaniolește... ― Madrigal? ― Exact... dar de unde știi? Ai citit oracolul și faci pe nebunu' cu mine, spune drept! ― Nu, mă. dar am câteodată momente în care ghicesc, sânt clarvăzător! ― Ești grozav! E, și a mea, când mi-a dat oracolul ca să-i scriu în el, zice: "Să citești ce poezie splendidă i-a scris Gicu lui Mihaela!" zice. "Așa băiat talentat mi-ar plăcea și mie!" zice
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
redescoperit frumusețea austeră a iernii În pădurile albe prin care se auzea ușor șuierul vântului. O vreme nici unul dintre ei nu spuse nimic. O singurătate adâncă sosea parcă din mari depărtări, coborând asupra lor din cerul plumburiu. În văi se ghiceau satele ascunse sub troiene. Drumurile erau pustii, căci vremea rea oprise Întoarcerea celor plecați În bejenie. Și, chiar reveniți la casele lor din josul Vasluiului, pribegii n-ar fi putut reconstrui totul acum, În plină iarnă. - Cred că Alexandru arde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Înșelătoare trasă de un pictor care trăia doar În imaginație. Alexandru privea, de la prova corabiei care navigase de la Istanbul, și nu recunoștea nici aerul rece și sărat al brizei, nici siluetele fantomatice ale insulei San Giorgio și cele care se ghiceau ceva mai departe, ale Palatului Dogilor și ale Campanilei. Parcă intra Într-un tărâm neclar și provizoriu, lipsit de viață și de substanță. Un tablou fără culori și fără linii. Un joc de alb și gri, de ceață și valuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Bine fac. Înseamnă că au Învățat ceva În toți anii ăștia de bătălii la Dunăre. Cel puțin În secolul ăsta, țările române nu pot fi cucerite. Semnalele Apărătorilor spuneau că atacul cavaleriei lui Mihaloglu e iminent. Dincolo de crestele munților se ghicea o mare frământare. Dincoace de creste, spre sud, Apărătorii așteptau pe amplasamentele indicate. Trecură clipe de liniște grea, sub cerul aspru și cenușiu al iernii. Apoi, deodată, tropotele inundară văile, ca și cum o cascadă s-ar fi prăbușit pe neașteptate asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Nimic, spătare... spuse Ștefan, privind În zare spre locul În care se afla Cetatea Sucevei, deocamdată prea departe pentru a putea fi văzută. - Spahii au să afle că suntem aici! - Foarte bine! Era și timpul... Tânărul spătar tăcu, Încercând să ghicească gândurile voievodului. Așadar, vor fi reperați. Împotriva lor vor fi trimise forțe mai mari. Ce putea ascunde această strategie? O capcană, desigur. Prima dintr-un lung șir de capcane. Spahii trebuiau atrași spre munți. Până aici, spătarul Înțelegea. Mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fiind înălțimea impunătoare a formei, că rămăsese în urmă de ceilalți, deși luptase harnic cu lopățica fină de argint, la înghițirea cremei delicioase și răcoritoare. Apăruseră fragi mărunți de tot și, prin fereastra scundă cu obloane de stejar, căutase să ghicească, undeva, păduricea odihnitoare. Fragii de pădure păreau lui Mini cea mai frumoasă floare a pădurei. In filtrul așa de felurit prin care huma își purifică glodul, 11 atinge măsuri neînchipuite. Cum oare poate o esență așa de vaporizată avea existență
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
abia vizibile ale liniilor feței. - Parcă se aude! zise Mini, preocupată acum de tramvai. - Când s-o și vedea!. Ascultă legătură de întîmplări! . . . Nu! Mika-Le e splendidă!. . . când n-am de-a face cu ea, vezi bine! Ce logică perfectă!. Ghici unde a descins Mika-Le în faimoasa seară când a plecat gonită de la moșie? Nu-ți dă în minte și e, totuși, de o consecvență admirabilă!. . . La Notre-Dame! - Aaa! se miră Mini. - Precum îți spui! Socoteală simplă. Nu o putea da
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Nory. Era 16 și nouă ne trebuia 15... tot vorbind!. . . - Tocmai la capătul celălalt al lumei! se plânse Mini, care recunoștea cartierul. Porniră. Mini simțea totuși un fel de farmec de a străbate o parte necunoscută bine a orașului, abia ghicită prin vălul înghețului nocturn. Când treceau printr-un întuneric mai mare se temea într-un fel plăcut, ca și cum se mințea pe ea singură că îi e frică. Ii era teamă, ca de ceva care nu poate să-ți facă rău
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
zi erau adunați la Lenora: Doru, Lina, Eliza și sora. Coca-Aimee plecase cu autoul la noi, la Brașov. Eliza a întrebat pe Lenora dacă ar vrea să vadă pe tatăl ei. Moșu Hallipa se și anunță, faimosul unchi, și intră. . . Ghicește! Ghicește cu cine intră de mînă! Imposibil! Cu Mika-Le, înțelegi! la Lenora convalescentă. . . Să o apuce furii. . . să moară?. Nimic din toate astea!. Cred că norocul - ca să zic așa - a fost că tocmai atunci s-a auzit semnalul de la automobilul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
erau adunați la Lenora: Doru, Lina, Eliza și sora. Coca-Aimee plecase cu autoul la noi, la Brașov. Eliza a întrebat pe Lenora dacă ar vrea să vadă pe tatăl ei. Moșu Hallipa se și anunță, faimosul unchi, și intră. . . Ghicește! Ghicește cu cine intră de mînă! Imposibil! Cu Mika-Le, înțelegi! la Lenora convalescentă. . . Să o apuce furii. . . să moară?. Nimic din toate astea!. Cred că norocul - ca să zic așa - a fost că tocmai atunci s-a auzit semnalul de la automobilul lui
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
uneia dintre clientele doamnei Pereira, o belgiancă. Tânăra care vrea vești de la sora ei: cum o cheamă? Ga... Gal.... Gan... Gannay? Este nerăbdătoare, curioasă și înaltă, cu mâinile cutreierând după scrumieră, împroșcând stropi de gin, mișcând aerul. El încearcă să ghicească. — Miss Garnier? — Bobby! N-am crezut că te voi întâlni în astfel de locuri. Atât de scumpe! — Aș spune același lucru despre dumneata! Ea se crispează. — Vin adesea la Green. Sunt europeancă. — Așadar, cunoști multă lume de aici. Desigur, zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în buzunarul său, Bobby vrea să scape de el. Imediat ce vor ajunge lângă hotelurile mari, se va debarasa de el. Dar n-a fost așa. Bridgeman se întreabă dacă munții de la Blighty sunt la fel ca munții de aici și ghicind că nu pot să suporte nici o lumânare, observă cum întunericul din fața lor se împarte în mai multe umbre mici, fiecare ducând un băț, o sticlă sau un cuțit. Bobby încremenește. Șapte, opt bărbați? Chiar și de la distanță miros a fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Iertătoare? Indiferentă? Sunt întrebări la care răspunde cam greu și poate chiar în această dificultate se întrezare esența, cel puțin în ceea ce-o privește pe Astarte. Îi place să-și țină curtezanii în așteptare, nelămuriți, să-i lase să ghicească. Relațiile cu ea sunt alcătuite dintr-o serie de elemente bivalente, pozitive și negative ținute strâns într-o legătură puternică, de parcă una o atrage pe cealaltă printr-o forță fizică ce mai trebuie analizată. Dacă te lasă s-o ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să vorbească de negri. Jonathan duce mâna la inelul din buzunar. Acum, ori niciodată. — Star, iubito, vreau să-ți pun o întrebare. Da, Johnny? — Dat fiind că ne cunoaștem de câtva timp și știi că eu... — Hei, iubito! De unde să ghicesc c-o să-mi găsesc iubita aici? Dintr-o singură mișcare, agil ca o pisică, un bărbat s-a insinuat pe scaunul de lângă Star. A luat-o după umeri, a tras-o spre el și-a sărutat-o pe gură. Jonathan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Cu un zâmbet subțire, o asculta pe Suzanne cum depăna, plină de exuberanță, povești dintr-o lume străină. Nu mai știu ce spunea, dar mi-a rămas în auz timbrul vocii ei catifelate. O priveam îndelung pe Suzanne, încercând să ghicesc în expresia ei ceva din imaginea legendarei surori, despre care însă n-am întrebat-o nimic niciodată. Mi se părea atunci, ca până de foarte curând, că Ioana aparținea unui tărâm inaccesibil, la care doar puteam visa din când în
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Ce alți pictori ai mai admirat de-a lungul vremii? — Îmi place imens pictura lui Țuculescu de la sfârșitul vieții lui. Apoi pictura japoneză și cea chineză m-au influ ențat mult. Există acolo o transparență a sufletului care abia se ghicește și care te captivează prin misterul ei. Cu cât te apropii de tablourile orientale, cu atât ele îți vorbesc mai mult. Sunt fascinată de Bonnard, Monet, Sisley, Turner, iar dintre moderni de Mannessier, Singier și Zao Wou-Ki, un pictor chinez
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
ochii mei nu va muri nicicând chemarea înfiorând mute troiene de zăpadă, Iar visele-mi nu vor mai rătăci cărarea. Pe umeri frigul Uimit privesc cum ninge-ntruna ca-n poveste Și totul e nimic, nimic e tot ce este, Ghicesc indefinite forme sub zăpadă, Nisipul din clepsidră a-ncetat să cadă. Bezmetic roi de fluturi coboară pe pământ Albind nemărginirea, în suflet dor săpând, Un dor de albastru, verde și de pomi în floare. Dar nu! Pieriți acum himere visătoare! Nu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
diverse. Cine nu e convins de această apropiere poate răsfoi și găsi asemenea viziuni într-un album de reproduceri de Bosch, Bruegel sau chiar Goya. ― Cum poți să afirmi așa ceva? îmi spune în clipa aceea un cunoscut care parcă îmi ghicise gândurile. Nu merită apropierea de arta cea mare nimic care poate fi făcut cu ușurință de oricine, chiar dacă istoria civilizației artistice ar fi creat de mult tipare și pentru astfel de elucubrații. Stăm prost, mon cher, continuă el într-un
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
le primeau, dar în bănci nu mai puteau, fluturau mâinile înroșite în aer, sau și le vârau deznădăjduiți între genunchi. Plângeau cu înverșunare, și obidă nedefinită fiindcă nici unul nu știa să urască, durerea lor era pură și în ea puteai ghici cel mult protestul împotriva ei, a durerii în sine, fiindcă durea, și nu a învățătorului sau a școlii, cu cărțile și istoriile ei care trebuiau învățate cu sila. Prima zi a trecut fără să fiu scos și eu la examen
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
în marea încăpere de clasă. Timpul trecea, profesorul stătea neclintit la catedră și aștepta. Totul parcă încremenise. Ce vroia de la mine? Atâta știam, atâta spusesem, n-aveam la ce mă gândi. ― Gîndește-te! mă somă bătrânul domn ca și când mi-ar fi ghicit gândurile. Și deodată răcni: gîndește-te! Și se dădu jos, se repezi la mine, mă lovi cu pumnii în cap, înghesuindu-mă în uriașa hartă la care nu vroiam să mă gândesc, apoi făcîndu-și din degete gheare mi le înfipse în
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
repartiția la școala pe care o conducea ea. Cum toate școlile mi-erau indiferente, am acceptat dintr-un imbold, aș zice, mai degrabă galant. În aceeași clipă directoarei i se potoli avîntul și, sub privirea ei bîhlită, gălbuie și frumoasă, ghicii frica de a nu fi dat dovadă de exces de zel; probabil, prea ușoară, victoria asupra mea o făcea să se căiască. Cuibărită într o fostă casă boierească, aspectul monumental al secției de învățămînt era în perfect contrast cu furnicarul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Însoțit sau nu de domnișoara Cornelia, cutreieram, sub cerul acoperit cu o perdea subțire prin care, metalică, răzbea lumina, satul. Virate în picaj, catralioane de muște se prăbușeau de pretutindeni. În rochii subțiri de pînză sub care, gol, li se ghicea trupul, neveste desculțe ședeau în portiță, cu țînci albineți în brațe. Pruncii aveau ochi urduroși. Invariabil, la aceste femei observam o expresie duminicală care le îmbia la pălăvrăgeală. Ținîndu-și urechile pe spate, un cățel tipărea mărunt șoseaua, grăbind pieziș pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
poate permite să ceară, pe atîta cîtime de foi, mîna unei femei. Grave, scrisorile de acest gen nu impresionează pe cele cărora li se adresează. Nu Cicero, ci Hannibal a cucerit Italia. Cu vioiciunea care le stă în caracter, femeile ghicesc fără de greș stupiditatea și, din această pricină, pe autorii de scrisori, ele îi respectă cu dispreț. În vreme ce bărbatul rămîne convins că fiecare cuvînt al său a fost incandescent, doamna se amuză. Ar trebui să se știe, odată pentru totdeauna, că
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]