12,854 matches
-
politică platoniciană ne devine partener de dialog dacă disponibilitatea reflecției istorice și filosofice se alătură puterii de întâlnire a originalului proprie filologiei. Consecvenți acestui principiu al descoperirii partenerului de dialog, am reunit în acest volum studii apropiate spiritului asumării istorice implicite a experienței platoniciene (cum sunt textele semnate de Andrei Cornea sau de Mihai Maci), dar și studii apropiate literei și sistematicii textului platonician (cum sunt interpretările lui Anton Adămuț, ale Adelei Cîmpean, ale lui Mihai Maga sau ale lui Andrei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în Republica, receptarea a fost de-a lungul ultimului secol una preponderent politică, însă și aceasta plină de interpretări de pe poziții contradictorii. De exemplu, Popper declară cu convingere că Republica este prima dintre cele mai mari utopii totalitariste de la care, implicit sau explicit, se vor revendica nu numai creatorii fascismului, dar și Hegel, Marx, comunismul și alte curente precum meritocrația, feminismul și multe alte sisteme educaționale cu tentă reformistă profundă. Acest curent de interpretare politică a platonismului în general, dar mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mai multe exemple analogice, îi argumentează lui Hippias superioritatea lui Ulise: de pildă, între arcașul care își atinge întâmplător ținta și cel care greșește de bunăvoie, fiind oricând capabil să o atingă, ultimul este superior. Ar rezulta însă de aici, implicit, că omul care face „lucruri rușinoase și nedrepte în mod voit” este cel superior, ceea ce îl face pe Socrate să păstreze tăcerea asupra unei superiorități absolute între cei doi, iar dialogul se încheie prin enunțarea unui primat al lui Ulise
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
poate trăi în uitarea de sine proprie iubirii, la adăpostul avantajelor morale și sociale pe care neîndrăgostitul i le oferă. Este adevărat că Platon nu se referă aici la rostirea minciunii, dar simpla posesie a reflexivității ni-l poate aminti implicit pe Ulise, cel care poate enunța adevărul și falsul deoarece are controlul lor voluntar. Opoziția cu al doilea discurs al lui Socrate este și mai evidentă în acest sens: rușinat de ofensa adusă lui Eros, Socrate aduce un elogiul diferitelor
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
j poiw=men po/lin”. Expresia tù lo/gw| se opune riguros unei expresii aristotelice din Politica, unde întemeierea unei cetăți are loc întotdeauna e)x u(poqese/wj, adică pornind de la niște condiții date în mod real, ceea ce conduce implicit la o pluralitate a constituțiilor optime. În schimb, prima relație, cea dintre filosof și supușii săi, primește numele său propriu în plină expunere a modelului politic: pe lângă toate prerogativele sale enunțate mai sus deja, el este numit de Platon „pictorul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a fi amintit vizează problema proprietății private: fixând în om drept cea mai intimă plăcere faptul de a considera ceva ca fiind propriu, Aristotel crede că punerea în comun a tuturor bunurilor distruge cetatea. De aceea, modelul politic aristotelic suprimă implicit atât distribuția ahileicului și odiseicului în cetate, cât și analogia dintre părțile sufletului și ale cetății, cele două principii fiind înrudite. Prin urmare, analogia lui Platon nu este una necesară și ea pare să fie, aici, cauza pervertirii politice a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dincolo de conținuturile și determinațiile acestor diviziuni este ideea că domeniul politic poate fi determinat pe cale pur rațională. În sens mai larg, toate diseminările în părți care sunt specii și care aparțin în mod natural și esențial genului sunt circumscrise ideii implicite că fiecare specie se găsește delimitată printr-o funcție precisă și de o sferă de acțiune care îi este proprie. Aceasta permite, conform cu necesitatea argumentării, să fie interschimbate individul, funcția sa și arta sau știința pe care o posedă. Ideea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care o putem rezolva prin mai multe metode, numai că ecuația mai depinde și de alte variabile, cele care dau cazurile particulare ale fiecărei guvernări în parte. Platon merge cât de departe poate în rezolvarea acestei ecuații menținând acele necunoscute implicite, rezultatul fiind o ecuație simplificată cu celelalte variabile nedeterminate. Iar atunci când nedeterminarea unor condiții pune în impas exercițiul, Platon recurge la mit. Mitul generației de aur sau mitul țesătorului au, paradoxal, o funcție regulativă. Ele au grijă ca variabilele care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
tradițională”(p. 95). Investigația socratică nu e nimic altceva decât grija față de suflet; tentativa de a îndepărta informul pasiunilor pentru a da sufletului o formă și a face astfel din el un reper în haosul lumii din jur. Asta înseamnă implicit a proceda altfel decât lumea din jur și a te expune condamnării acesteia. Dacă Socrate își înțelege misiunea ca expresie a apelului divin, mulțimea care îl judecă pentru impietate se face ea însăși vinovată de aceeași acuză și se expune
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
prim al termenului, un disimulant! Aici văd contribuția lui Vlastos, în diferența operată între erosul socratic și cel platonician. Vreau să dezvolt cele patru diferențe plecând de la Vlastos, și numesc diferențele în felul în care urmează: diferența ontologică: în mod implicit, erosul dă seamă unei atât de mari încărcături ontologice încât Platon nu se sfiește să sfârșească întregul proces și procedeu erotic în cer, în transcendent, în lumea Formelor. Acolo, numai Frumuseții îi este sortit să se înfățișeze limpede privirii. Ontologia
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este stăpânul destinului său astfel încât e posibilă și necesară o „tehnologie socială” - bază a politicii. În cadrul acestei tehnologii sociale capacitatea de a trezi emoții reprezintă un element-cheie. Vizualul era (la fel ca în epoca noastră) furnizorul privilegiat de emoții. Doctrina implicită a imaginii pe care o identificăm în scrierile lui Platon ne apare ca o deschidere fără precedent și un ansamblu speculativ plin de rafinament asupra raporturilor practice dintre cunoaștere, credință și putere. Întreaga meditație esențială a Occidentului asupra vizibilului își
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
exponent al puterii. Orice formă de exercitare a puterii care aspiră la legitimitate, implică mitizare. Dacă demitologizarea se produce într-un orizont „echipat” cu o tehnologie specifică, mitizarea presupune o artă. Arta mitizează în sensul în care cultivă cu metodă implicitul în detrimentul explicitului. Respingând inovația în artă (pe linia exigențelor platoniciene) și, în general orice derapaj de la linia tradițională, se încearcă strategic evitarea pulverizării unei semnificații direcționate care legitimează un raport de putere determinat. Pericolul pe care îl poartă cu sine
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
măsura justă este politician. Această măsură nu stă însă în vorbe. Nu se pune aici în nici un fel problema de a trece sub tăcere importanța talentului oratoric al conducătorului. El trebuie însă dublat de o permanentă preocupare pentru cunoaștere și implicit, pentru binele cetății și al oamenilor. Îngrijirea cetățeanului trebuie să vizeze întreaga sa natură. Ori omul are un suflet și, în egală măsură, un trup. „Fiind vorba de două naturi deosebite, există și două arte deosebite. Pe cea care se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
al lui Platon o formă de totalitarism cu accente reacționare. Mai fericită ne apare acceptarea ideii că gândirea lui Platon poate fi onest recuperată în orizontul a ceea ce Alain Besançon numea „jocul dublei realități”. Cultura pusă în circulație cu sprijinul implicit al puterii promovează un anumit „cifru” care conduce la un sens „oficial” al mesajelor. Din acest motiv politica nu poate renunța la un „armistițiu de imagine” cu conștiințele cetățenilor. Fondul pragmatic al acestui armistițiu rămâne nevoia constantă a oricărei puteri
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lucru; căci realității necorporale, care reprezintă lucrul cel mai frumos și mai înălțător se demonstrează clar numai prin rațiune și prin nimic altceva”. Noi venim cu o pretenție de sens pentru orice stimulare care penetrează câmpul perceptiv. Este acesta expresia implicită a nostalgiei irepresibile pentru o raționalitate care nu are chipul pe care Descartes se înverșuna să-l zugravescă? O analiză atentă a raportului imagine-concept l-a determinat pe psihologul J. Hillman să propună o „re-imaginare” (re-visioning) a activității interpretative care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cuvânt (logos) și imagine (eikôn) Competențele comunicative (mai precis capacitatea de a purta o discuție asupra unor puncte de vedere diferite) degenerează treptat, conform lui J. Habermas, în instrument de reproducere a structurilor de dominație. A fi o prezență înseamnă, implicit, a avea o semnificație. Purtător de semnificație este, în mod prioritar, semnul. În mod artificial și numai în virtutea obișnuinței oamenii atribuie cuvântului rolul privilegiat în transmiterea de informație. Această prejudecată tradițională marchează o anume înțelegere a rezervelor lui Platon față de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acest motiv, fie că ne place, fie că nu, Platon nu era un adept al democrației. Gramatica limbajului e, oricum am privi lucrurile, mult mai severă decât regulile de decriptare a sensului imaginilor. Spunând aici (și oriunde) cuvântul „putere”, facem implicit trimitere la orizontul politicului. Practic, indiferent de forma mesajului asumat, omul trăiește clipă de clipă sub condiționările ireductibile ale unei politizări tacite. Existența contează în ordinea umanului prin semnificațiile sale. Omul nu se poate sustrage sub nici o formă acestei impuneri
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
realismul pedagogic Ă își bazează argumentația pe dinamica și ponderea factorilor ereditate-mediu-educație, în ontogeneză (vezi figura 1). Fără a fi numai atitudini teoretice, scepticismul, realismul și optimismul pedagogic există în mentalitatea și conduita oricărui pedagog și, în mod explicit sau implicit, își fac simțită prezența în conceperea și realizarea oricărui act didactic și educativ. 2. Repere psihogenetice și psihodinamice ale dezvoltăriitc "2. Repere psihogenetice [i psihodinamice ale dezvolt\rii" Fără a fi singura perspectivă asupra structurării devenirii psihice, promotorii dezvoltării de
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
autoîntăriri eficiente (recompense interne) ale comportamentului valorizat pedagogic și social, putem spune că educația a condus elevul pe drumul auto-împlinirii sale. 6. Rolul expectanțelor în dezvoltarea personalitățiitc "6. Rolul expectanțelor în dezvoltarea personalit\ții" Expectanța este probabilitatea subiectivă sau ipoteza implicită ori explicită privind apariția unui rezultat, voluntar sau nu, ca urmare a unui anume comportament; ea are o importanță deosebită în organizarea câmpului cognitiv al persoanei, în procesul de structurare a situației în care se găsește și în alegerea comportamentului
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
la distorsionarea evaluărilor prin exigențele profesiunii. În cunoașterea psihologică se pune problema semnificației informației obținute, dacă aceasta reprezintă esențialul, care poate permite identificarea caracteristicilor fundamentale și diferențierea acestora. Pe lângă posibilitatea unei cunoașteri empirice, realizată în timpul activităților cotidiene, utilizându-se observații implicite și limbajul comun, există și o cunoaștere sistematică, realizată cu mijloace științifice, mult mai obiective (observație explicită, convorbirea, anamneza, ancheta, chestionarul, testele etc.). Cunoașterea elevului trebuie să se realizeze urmărindu-se atât evoluția sa în timp, cât și nivelul de
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
apoi în formulă mixtă: cuvânt hotărât, ton ridicat, sprâncene „de amenințare-avertizare”. Veți sesiza imediat diferența în reacția clasei. • Dacă în situația conținuturilor explicite, CNV are un rol diminuat, de regulă, explicativ și ilustrativ, situația se schimbă radical în situația conținuturilor implicite, detectabile mai ales pe calea CPV și CNV; • Între cele trei forme de comunicare se stabilesc anumite relații temporale și de sens. Astfel, CV și CPV sunt obligatoriu simultane, în timp ce CNV poate fi simultană acestora, dar să le și anticipeze
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
deosebi, în cadrul aceleiași comunități lingvistice, prin folosirea unor „coduri” diferite. Bernstein distinge două coduri lingvistice fundamentale, ce caracterizează cele două mari categorii socio-economice ale societății: un cod axat pe simbolismul concret, conținând concepte insuficient conturate, cu semnificații în mare parte implicite, folosit mai degrabă de indivizii din păturile inferioare, și un cod elaborat, abstract, cu semnificații explicite, nuanțat și în stare să transmită idei din cele mai subtile, ce constituie modalitatea obișnuită de comunicare a celor din clasele superioare. Primul cod
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
expectanțe greșite despre o altă persoană (actorul), va acționa, în baza acestor expectanțe în așa fel încât va determina actorul să i le confirme prin comportamentele sale. Expectanța, unul din elementele fundamentale în aceste dinamici, reprezintă „probabilitatea subiectivă sau ipoteza implicită sau explicită privind apariția unui rezultat, voluntar sau nu, ca urmare a unui anume comportament; ea are o importanță deosebită în organizarea câmpului cognitiv al subiectului, în procesul de structurare a situației în care se găsește și în alegerea comportamentului
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
Există și modele ce vizează domeniul artistic. Johnson-Laird (1988), de exemplu, a dezvoltat un program de improvizare în muzică jazz în care deviațiile inovatoare de la secvențele standard ale arpegiilor de jazz sunt controlate prin reguli armonice stricte (sau prin principiile implicite ale jazzului) alese la întâmplare mai multe când se permit anumite direcții în improvizație. Perspective sociale și de personalitate asupra studiului creativității Având o evoluție paralelă cu abordarea cognitivistă, studiile sociale au pus accent pe rolul variabilelor de personalitate, motivație
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Perkins, 1981; Simonton, 1988; Sternberg, 1985a, 1985b, 1996; Sternberg și Lubart, 1991, 1995; Weisberg, 1993; Woodman și Schoenfeldt, 1989). Sternberg (1985c), de exemplu, a investigat atât opiniile experților, cât și ale persoanelor neinițiate referitoare la trăsăturile uneu persoane creative. Teoriile implicite ale subiecților se fundamentează pe conjugarea unei serii de factori cognitivi și de personalitate și conțin afirmații precum „face legături între idei”, „percepe asemănările și deosebirile”, „este flexibil”, „are simț estetic”, „este liberal”, „este motivat”, „este curios” și „nu respectă
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]