8,822 matches
-
Sigmund Freud: „Odată cu moartea lui Freud a murit și opera lui. Astăzi nimeni nu mai poate trata psihanaliza așa cum a făcut o el.“ Dincolo de eforturile de a o înțelege, preluarea și continuarea acelei orientări pe care a încercat să o imprime Wittgenstein gândirii vor fi doar în puterea unei persoane înzestrate cu ceva din ceea ce a constituit geniul său cu totul aparte. O asemenea persoană nu a apărut. NOTE 1 Bertrand Russell a văzut în practica filozofică mai târzie a fostului
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
derivate toate celelalte noțiuni și enunțuri ale matematicii și ale științelor naturii. La rândul său, Carnap susținea că noua filozofie trebuie să se concentreze asupra analizei logice a limbajului științei.71a Se credea, totodată, că, prin reorientarea care îi este imprimată în acest fel, filozofia devine capabilă să aducă o contribuție reală la instituirea unei ordini sociale raționale, a societății democratice. Unul dintre membrii importanți ai Cercului de la Viena, matematicianul Hans Hahn, se exprima în această privință cu patos profetic, într-
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
o plasăm la locul ei în examinarea noastră. Dacă rămânem la ea și nu încercăm să trecem de ea. Dificultatea este aici să ne oprim.“86 Aceasta este reacția caracteristică a lui Wittgenstein față de orientarea pe care încercau să o imprime filozofiei Russell și empiriștii logici. Ea răzbate în multe pasaje din prima parte a Cercetărilor filozofice.87 * * * Orientări fundamental diferite ale gândirii dau socoteală de ruptura dramatică de comunicare ce s-a accentuat continuu, cu trecerea timpului, între Wittgenstein și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
prin intermediul altei facultăți (a limbajului). Totuși, notează acest filozof, "formele gîndirii sînt în primul rînd în limbajul omenesc", fiindcă "important e faptul ca determinațiile de gîndire să apară într-o limbă oarecare ca substantive și verbe și să li se imprime în acest fel o formă obiectivă"53. Pe de altă parte, spre deosebire de noțiune, care însumează trăsăturile esențiale ale obiectului sau fenomenu-lui, conținutul cuvîntului se poate baza și pe trăsături întîmplătoare sau neesențiale. De aceea, R. A. B u d a g
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cognitivi nu poate fi pusă la îndoială și, în acest sens, lingvistul John L y o n s considera posibilă emendarea structuralismului de tip saussurean prin admiterea unei determinări culturale, care-l face pe individ să vadă lumea în virtutea orientării imprimate de specificul grupului din care face parte, specific care este integrat limbii sale180. De aceea, baza psihologică se manifestă mai ales ca o cauză a schimbării conținutului elementelor lexicale, încît anumite tipare semnificative din limba proprie produc modificări ale înțelesurilor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
unor astfel de sunete, manifestînd tendința de a le apropia sau chiar de a le asimila sunetelor din limba lor. Lucrurile au o manifestare similară în cazul bazei psihologice ale cărei matrici culturale, tipuri de cunoștințe, clasificări ale cunoștințelor etc. imprimate în limba proprie și comunicate prin ea tind să treacă și la elementele din limba adoptată, produ-cîndu-i modificări de conținut. Desigur, limba literară care corespunde unei anumite limbi populare preia de la aceasta tipul de bază de articulație și de bază
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fie simțite ca o necesitate de către membrii societății și să devină o formă de modelare a comportamentului lor. Această necesitate nu emană însă spontan din interiorul conștiinței (nu are, prin urmare, sorginte introspectivă), ci rezultă din acțiunea mediului social, care imprimă supraeului (înțeles în limitele psihologiei abisale freudiene) anumite reguli, iar acesta acționează, la rîndul lui, asupra eului. Modelarea de acest tip, realizată prin acțiunea (sistematică) a unei autorități și bazată pe influențare, devine optimă cînd creează convingeri fundamentate rațional și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
corelare a acestor mijloace. De aceea, trebuie admis că limbajul (specializat) care se aplică unui domeniu cognitiv nu poate exista decît ca parte integrantă a unei limbi cu funcționare și aplicare generală, care îi determină multe dintre aptitudinile de a imprima cunoașterii domeniului respectiv o tentă particulară. Reflexul acestui particularism în interiorul discursului (textului) filozofic se află sub dominanța substantivului, adică a elementului de limbă implicat cel mai mult în nominație și, în același timp, cel mai intens marcat de aspectele cognitiv
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cele mai multe probleme în traducere, chiar și atunci cînd se au în vedere alte niveluri. Desigur, sarcina traducerii este transpunerea unui text, dar textul este alcătuit din fraze și frazele din cuvinte, încît trăsăturile semantice, flexionare, combinatorii și fonetice ale cuvintelor imprimă nivelului sintagmatic, frazal și textual un anumit aspect. Îndoielile în legătură cu posibilitatea traducerii eficiente privesc, în special, două tipuri de texte: pe cele poetice și pe cele filozofice. Limbajele stilului beletristic, îndeosebi cel poetic, valorifică în mod expres particulăritățile limbii, inclusiv
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
expresie a idealității care vizează realitatea sau o parte a ei. Pe de altă parte, sentimentul poetic, deși trăit individual, este potențat de o idee general umană și este perceput ca o idee în legătură cu această trăire. Această idealitate a sentimentului imprimă reprezentării textului poetic sigiliul universalității și, prin urmare, trecerea dincolo de sfera ocazionalului și a individualului, astfel că se reprezintă împrejurări și tendințe generale, redate în exprimare indivi-duală330. De aici se poate conchide că "rostul omului în lume", vizat rațional prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și generalul. Pe de altă parte, comunicarea, chiar atunci cînd este destinată numai unui singur individ, este socială și comunitară prin trăsăturile de bază și îndeosebi prin mijlocul cu care se realizează, prin limbă, iar, însăși folosirea limbii în vorbire imprimă conștiinței matricea receptării universalu-lui prin individual, căci vorbirea este mereu alta, în funcție de împrejurări, de vorbitori, de informații etc., și, cu toate acestea, este omologată de destinatar sau de destinatari pe baza unor trăsături de esență generale, întotdeauna prezente în condiții
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
conduită activă, fiind permanent implicat în acțiuni directe împotriva situațiilor externe mai puțin favorabile, printr-un proces de promovare intensă a exporturilor. În acest context, antreprenorul, în vederea 8 Fr. Perroux, Independence de la Nation, Aubier Montaigne, 1969 maximizării profitului, încearcă să imprime o serie de modificări chiar în condițiile cererii, cu scopul bine definit de a creea sau extinde cererea pentru produsele lui. Fr. Perroux definește distinct noțiunile de exporturi antrenate și exporturi antrenante, cea de-a doua categorie având un caracter
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
condiții obligațiile sale deoarece câmpul relațiilor sale cu ceilalți este limitat. O altă calitate, la fel de importantă este capacitatea de a-i stimula pe ceilalți În vederea participării lor la Îndeplinirea sarcinilor ce stau În fața grupului-clasă. Prezența educatorului ca lider oficial adult, imprimă un anumit specific rețelei de relații pe care le presupune structura formală. El trebuie să respecte cerințele grupului, să cunoască tensiunile existente În interiorul său, cazurile de deviere de la normele grupului. Ca forme concrete de exercitare a interacțiunii În cadrul structurii formale
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
În măsura În care primul nu- și poate exercita rolul fără prezența celui din urmă. Pe baza celor menționate, se poate concluziona că principalii agenți ai structurii formale sunt liderii formali ai grupului și educatorul ca lider oficial adult. Ei sunt aceia care imprimă o configurație specifică acestei structuri prin rețelele de comunicare ce le determină Între membrii grupului. Este vorba de relațiile verticale și orizontale ce se stabilesc Între lideri și grup pe de o parte, Între membrii acestuia ca urmare a acțiunii
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
mots dorés!" Livre quart, LVI). Și nu dojenise Voltaire pe părintele lui Gargantua, găsindu-l "extravagant" și răspânditor de "imondiții", colportor de "prostii" scrise la beție?" Nu invocase galantul Ovidiu "lascivul adevăr al cuvintelor?..." Creația (adăuga Arghezi) începe prin a imprima "materialelor în libertate o viață esențială, concentrată", un "destin" nebănuit, "o iuțire și o abreviere lapidară, un ritm" (Cugetul românesc, I, 1922). În alți termeni, iuțirea, concizia, ritmul implică o sinteză intensivă suplă, adecvată finalității, un mod particular de înaintare
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
trece fără neliniște peste cumpăna apelor: Privește în jos! Privește-ndelung, dar să nu vorbim. S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul. Timpul preface cuvintele în "morminte"; acestea închizând anxietăți, tristeți, "suferințe", reamintesc inexorabil trecerea. O linie tonală oraculară imprimă unei meditații despre destin un aer solemn, de amvon: "Sub bolțile-acestea, sub sfintele,/ e bine, tu să știi, să vorbim mai puțin/ și mai rar. Să nu ne jucăm cu mormintele..." (Domnițele). Până și "Marelui Orb" îi e "frică de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de mărimea întâi a "generației '60", volubilul Nichita stănescizează tot ce atinge cu ochiul ori cu cuvântul; ca ins, fermecător în sensul originar al termenului, punând în desenul liric tentacule vibratorii, pretimpuriu dispărutul, la doar cincizeci de ani (decembrie 1983), imprima realului și oniricului o grație ingenuă. Melancoliile poetului ridicându-se la metafizică, reacțiile lui ținând de centralitatea Eului intim, liniile în acvaforte și stările evanescente, toate acestea îi punctează mitologia subiectivă, profilul de veșnic personaj unduitor. Singurătatea interioară a acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
suprarealist și postmodern. Liantul îl asigură excepționala sa disponibilitate de a transgresa canonicul, mai plastic spus de a propune o modernitate globală, de substanță, aceasta discernabilă și în texte curat parodice. În legătură cu asemenea texte, ne amintim imediat că André Gide imprimase naivelor soties, carnavalescului popular medieval, semnificații moderne, estompând suflul bufon, de suprafață. Nu ca tipologie spirituală, ci doar sub aspectul mișcării firești, dincolo de convenții, Nichita Stănescu are mobilitatea creativă a unui Jean Cocteau!... Nimeni n-a văzut poet respectabil ivit
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
leagăn). Se vede imediat că, după marii interbelici, acest Nichita cogitativ, el însuși poet de întâia mărime, a adăugat limbajului liric știut sunete inconfundabile; frapează o regie de spectacol-confesiune, un "narativism" bazat pe sugestie și imprevizibil, un mod de a imprima concretului, ordinarului, o undă de mister. Acestea, toate, configurează fenomenul Stănescu. Lectorului, devenit părtaș, nu-i rămân în memorie strofe ori sintagme oximoronice; primează fervorile, atitudinile, fronda, o anumită demonie, într-un cuvânt un suflu de umanitate revărsată. Mormane de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dreapta cumpănă între lucruri! La poetul de relații plurivoce spontane, discursul giocoso se sustrage programatic convențiilor vechi și noi, poetul (în postură de moralist bonom) neezitând să apară în situații nastratinești. O fantezie ingenuă (cu inserții de substrat ancestral, oltenesc) imprimă ludicului o mișcare în universalul uman într-atât de firească încât traducerile în numeroase limbi au avut ecouri excepționale. Disconvenție, demitizare, spaimă de alienare acestea sunt dealtminteri pe buzele multor contemporani. Geo Dumitrescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Leonid
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Baaad-ul său, o lume în lume, juxtapune într-o rețea de un irealism mitic transcendențe și eternități iluzorii; acolo unde ochiul lui Sadoveanu, bunăoară, se lovea de monotonie și plictis, Cezar Ivănescu, oscilând între prezentificare și trecut, propune secvențe gânditoare, imprimând actului mnemonic rezonanțe empatice. Departe de a fi un paradis pierdut, tărâmul plăsmuit numit Baaad e, se-nțelege, sursă de melancolie; lipsit de aura unui joc secund mai pur, Baaad-ul său, asimetric, încremenit într-un timp închis, întreține (în subtext
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
plâns cât o femeie și cât un bărbat la un loc; O aripă de vrabie este pleoapa mea dreaptă, Cineva îmi spune că bate de rău Și frică mi-e de tot ce mă așteaptă. Același limbaj halucinatoriu, consecvent oniric imprimă scenariilor din Inima reginei (1971) accente esoterice imprevizibile cu tangențe în epopeile medievale franceze și germane; ecouri se semnalau la noi, anterior, la Eminescu, mai târziu la Emil Botta, la Virgil Gheorghiu ori la uitatul Simion Stolnicu. Spaimă și vacuitate
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu gingășii imprevizibile: "Tâmpitule, băiatul lui Halabaș cel nebun / bâlbâitule, cretinule (...) / Vino să te sărut pe frunte / fir-ai al dracului, fericitule!..." Se configura astfel un pre-stil, un poet cu totul personal. Doi ani ulterior, în Aberații cromatice insurgentul impenitent imprimă propriului portret tușe apăsate, programate pe grandilocvență și meditație. O dată cu momentul 1971, al unor remarcabile Poeme, antinomiile capătă o fundamentare ideatică; teribilismele, exaltările, umorile schimbătoare, reacții ale unui modern anxios, sfârșesc în absurd și tensiune, în grotesc și umilități. Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
stări tensionale întrețesute confirmă parcă opinia lui Eugenio d'Ors că sufletul e "o stare a peisajului". Timiditățile, gestica retractilă, feminitățile desuete îi sunt străine; structură deschisă, o Venus barbata independentă respingând falsele pudori și dând curs naturii feminine, ea imprimă secvențelor confesive o pasionalitate contagioasă. Dimensiunea senzorială, dorința erotică (nu lipsită de suavități), întrebările, câte sunt, aproape că exclud anxietățile. Într-un sonet din tinerețe se autodefinea la modul deziderativ o personalitate posesivă: "Neîmblânzită ca o stea lactee, / Departe, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Mai sunt); Îmi curge pe mâini tăcerea" (Trandafirul din vază); "O stea de sus / M-a sărutat pe gură" (Inscripție pe o vioară) A păstra sistematic prospețimea senzorială a copilăriei (calitate excelent valorificată în numeroase plachete pentru cei mici), a imprima discursului evlavie, credit, pasiune, a pune în mișcare un ceremonial vizionar persuasiv iată dimensiuni prin care poezia lui Grigore Vieru, mereu comunicativă, colocvială, se situează la nivelul unei creații adesea remarcabile. Într-un volum mai nou, cu titlu biblic, Strigat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]