6,102 matches
-
27 august 1916) îl găsește în postul de comandant al Regimentului 2 Vâlcea, și comandant al grupului operativ Olt - Lotru. În ianuarie 1917, Traian Moșoiu a fost avansat la gradul de general de brigadă și numit la comanda Diviziei 12 Infanterie. Marele Cartier General l-a numit pe pe Moșoiu Guvernator Militar al Transilvaniei la data de 12 martie 1919. La data de 12 aprilie 1919, Traian Moșoiu a fost numit la comanda "Grupului de Armate Nord", contribuind la eliberarea părții
Traian Moșoiu () [Corola-website/Science/302712_a_304041]
-
29 martie 1926). Cel mai important capitol din biografia generalului Moșoiu este cel în care a fost considerat vârful de lance în campania de eliberare a Transilvaniei (perioada noiembrie 1918 - aprilie 1919), inițial, în funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie, apoi în fruntea Comandamentului Trupelor din Transilvania (11 decembrie 1918 - 12 aprilie 1919), apoi, al Grupurilor de Nord și de Manevră. Întreaga viață și activitate a generalului Traian Moșoiu au fost marcate de numirea sa, de către rege, la comanda Comandamentului
Traian Moșoiu () [Corola-website/Science/302712_a_304041]
-
Ungariei (1919-1920)", decorat de Regele Ferdinand și Regina Maria cu "Ordinul militar Mihai Viteazul clasa III-a" pentru acțiunea contra regimului bolșevic al lui Béla Kun. Ministru de Război (1922-1926). În 1888 a absolvit Școala de ofițeri de cavalerie și infanterie în București. Între 1892-1894 și-a continuat studiile la Academia Militară, urmând și cursurile de comandant la Brueck și Berlin-Spandau. În 1 aprilie 1906, în urma propunerilor repetate ale Marelui Stat Major, care avea în subordine infanteria română și Comitetul Consultativ
Gheorghe Mărdărescu () [Corola-website/Science/302701_a_304030]
-
ofițeri de cavalerie și infanterie în București. Între 1892-1894 și-a continuat studiile la Academia Militară, urmând și cursurile de comandant la Brueck și Berlin-Spandau. În 1 aprilie 1906, în urma propunerilor repetate ale Marelui Stat Major, care avea în subordine infanteria română și Comitetul Consultativ al Infanteriei, Ministerul de Război aproba prin Decizia Ministerială nr. 531 din 12 februarie 1906, înființarea Școlii de tragere a Infanteriei. Școala urmează să funcționeze la Câmpul Regional de Instrucție al Corpului 2 Armată (Mihai Bravu
Gheorghe Mărdărescu () [Corola-website/Science/302701_a_304030]
-
București. Între 1892-1894 și-a continuat studiile la Academia Militară, urmând și cursurile de comandant la Brueck și Berlin-Spandau. În 1 aprilie 1906, în urma propunerilor repetate ale Marelui Stat Major, care avea în subordine infanteria română și Comitetul Consultativ al Infanteriei, Ministerul de Război aproba prin Decizia Ministerială nr. 531 din 12 februarie 1906, înființarea Școlii de tragere a Infanteriei. Școala urmează să funcționeze la Câmpul Regional de Instrucție al Corpului 2 Armată (Mihai Bravu). Pentru încadrarea acestei școli sunt prevazuți
Gheorghe Mărdărescu () [Corola-website/Science/302701_a_304030]
-
În 1 aprilie 1906, în urma propunerilor repetate ale Marelui Stat Major, care avea în subordine infanteria română și Comitetul Consultativ al Infanteriei, Ministerul de Război aproba prin Decizia Ministerială nr. 531 din 12 februarie 1906, înființarea Școlii de tragere a Infanteriei. Școala urmează să funcționeze la Câmpul Regional de Instrucție al Corpului 2 Armată (Mihai Bravu). Pentru încadrarea acestei școli sunt prevazuți: - 1 maior, Comandant; - 2 căpitani (1 ajutor al comandantului școlii și 1 comandant de companie instrucție); - 1 locotenent, ofițer
Gheorghe Mărdărescu () [Corola-website/Science/302701_a_304030]
-
de 10 mai 1906, prin Înaltul Decret nr. 1688/1906, căpitanul a fost înaintat la gradul de maior și numit comandant al Școlii de Tragere. Între 1901-1906 a fost director de studii militare la Academia Militară, comandant la școala de infanterie și șef de studii maistru militar al claselor de corp I și II. La 1 apriie 1913, prin Înaltul Decret nr. 2965/1913, lt.-col. a fost avansat la gradul de colonel și mutat ca șef al statului major al
Gheorghe Mărdărescu () [Corola-website/Science/302701_a_304030]
-
șef al statului major al Corpului 1 de armată. În 1915 a fost desemnat pentru funcția de comandant al Academiei Militare, la Școala de Ofițeri de cavalerie. La 15 august 1916, generalul Gheorghe Mărdărescu, a primit comanda brigăzii XVIII de infanterie. În aceași lună a fost desemnat în funcția de șef al Corpului III al armatei până în 1917, funcția pe care a deținut-o viitorul mareșal Averescu. În februarie 1918, Mărdărescu a fost avansat la gradul de general de divizie și
Gheorghe Mărdărescu () [Corola-website/Science/302701_a_304030]
-
desemnat în funcția de șef al Corpului III al armatei până în 1917, funcția pe care a deținut-o viitorul mareșal Averescu. În februarie 1918, Mărdărescu a fost avansat la gradul de general de divizie și a devenit inspector tehnic de infanterie. A rămas în această poziție până în 11 aprilie 1919, apoi a fost numit comandant suprem al tuturor trupelor din Transilvania. Ofensiva din aprilie 1919 Marele Cartier General român a dispus, în vedera preconizatei ofensive, ca forțele proprii din Transilvania să
Gheorghe Mărdărescu () [Corola-website/Science/302701_a_304030]
-
să fie împărțite în două mari grupuri: "Grupul de nord", la comanda căruia a fost numit generalul Traian Moșoiu. Acest grup cuprindea detașamentul mixt condus de generalul Olteanu, în regiunea Sighet, constituit dintr-o brigadă de roșiori, două batalioane de infanterie și o baterie de artilerie. "Grupul de sud", la conducerea căruia se afla noul comandant al Comandamentului Trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe D. Mărdărescu (numit în funcție la 12 aprilie 1919), în sarcina căruia cădeau obiective de ofensivă. În componența
Gheorghe Mărdărescu () [Corola-website/Science/302701_a_304030]
-
întărire a moralității și credinței. Cel trimis pentru cercetare de către Maria Terezia a fost generalul Adolf Nikolaus von Bukow, care a fost numit comandant al tuturor forțelor armate din Transilvania, sporite cu acest prilej cu noi unități de cavalerie și infanterie. Odată cu el a fost adus și un episcop ortodox sârb, pe nume Dionisie, care va rămâne episcopul ortodox al Bisericii Ortodoxe din Ardeal până la 1767. Pe 1 mai 1761, Bukow l-a convins pe Sofronie că se va face pace
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
să beneficieze de o serie de privilegii precum scutirea de toate impozitele în afară de „darea capului”, declararea lor ca oameni liberi, acordarea unei diurne pe timpul serviciului militar. Pe 10 mai 1763 recruții pentru trupele de grănicerii năsăudeni din două batalioane de infanterie au fost adunați la Salva pentru a depune jurământul în fața lui Bukow și a episcopului Blajului Petru Pavel Aron. Recruții, îndemnați la nesupunere pentru nerespectarea drepturilor grănicerilor conform cu legile tării în vigoare, de către centagenarul Tănase Totdoran, țăran din Bichigiu, sat
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
Julius Jacob Freiherr von Haynau (n. 14 octombrie 1786, Kassel, Hessa-Kassel - d. 14 martie 1853, Viena) a fost un Feldzeugmeister imperial austriac, consilier secret, camerier și deținător al Regimentului de Infanterie nr. 59. Prin cea mai înaltă rezoluție a împăratului Franz Joseph I din 28 februarie 1863, Julius Haynau a fost inclus în lista celor mai demni războinici și celebri comandanți ai Imperiului Austriac. Haynau a fost fiul natural al principelui
Julius Jacob von Haynau () [Corola-website/Science/302803_a_304132]
-
Tatăl său a acceptat acest pas și tânărul a intrat în Școala Militară la Marburg, pe care însă a părăsit-o, pentru că a vrut să lupte împotriva opresorilor francezi. Împăratul Francisc al-II-lea însuși l-a trimis că locotenent la Regimentul Infanterie „Brechainville” nr. 25. În Bătălia de la Ulm din 1805, ridicat la rangul de locotenent-major, a fost rănit grav în apropiere de Nördlingen și făcut prizonier. Încă la sfârșitul anului, după campanie, a fost avansat la gradul de căpitan în Regimentul
Julius Jacob von Haynau () [Corola-website/Science/302803_a_304132]
-
Brechainville” nr. 25. În Bătălia de la Ulm din 1805, ridicat la rangul de locotenent-major, a fost rănit grav în apropiere de Nördlingen și făcut prizonier. Încă la sfârșitul anului, după campanie, a fost avansat la gradul de căpitan în Regimentul Infanterie "Erzherzog Johann" nr. 35. Ca atare, a participat la războiul din 1809, fiind din nou rănit grav la Wagram, iar apoi transferat la Regimentul Infanterie "Baron Vogelsang" nr. 47 și numit cămărar imperial. Prin cea mai înaltă decizie din 19
Julius Jacob von Haynau () [Corola-website/Science/302803_a_304132]
-
Încă la sfârșitul anului, după campanie, a fost avansat la gradul de căpitan în Regimentul Infanterie "Erzherzog Johann" nr. 35. Ca atare, a participat la războiul din 1809, fiind din nou rănit grav la Wagram, iar apoi transferat la Regimentul Infanterie "Baron Vogelsang" nr. 47 și numit cămărar imperial. Prin cea mai înaltă decizie din 19 august 1813, a fost numit maior și comandant al abia înființatei Baterii Ușoare Germane nr. 1, unde a fost responsabil pentru organizarea acesteia. Cu acest
Julius Jacob von Haynau () [Corola-website/Science/302803_a_304132]
-
armată, contele Hieronymus von Colloredo-Mansfeld. Acolo s-a distins și a fost onorat pentru vitejia arătată în cursul cuceririi orașului Montbelliard pe 2 iulie 1815. În anul 1823 ofițerul a fost ridicat la gradul de locotenent-maior și transferat la Regimentul Infanterie „König Wilhelm der Niederlande”. În cele din urmă, în aprilie 1830, a fost numit colonel și comandant al Regimentului Infanterie "Graf Nugent" nr. 30. A devenit general de brigadă pe data de 30 mai 1835 și brigadier la armată din
Julius Jacob von Haynau () [Corola-website/Science/302803_a_304132]
-
Montbelliard pe 2 iulie 1815. În anul 1823 ofițerul a fost ridicat la gradul de locotenent-maior și transferat la Regimentul Infanterie „König Wilhelm der Niederlande”. În cele din urmă, în aprilie 1830, a fost numit colonel și comandant al Regimentului Infanterie "Graf Nugent" nr. 30. A devenit general de brigadă pe data de 30 mai 1835 și brigadier la armată din Italia. Apoi, pe 30 octombrie 1844, a fost avansat la gradul de "Feldmarschalleutnant" și general de divizie pentru Austria Interioară
Julius Jacob von Haynau () [Corola-website/Science/302803_a_304132]
-
Italia. Apoi, pe 30 octombrie 1844, a fost avansat la gradul de "Feldmarschalleutnant" și general de divizie pentru Austria Interioară (pe atunci: Știria, Ducatul Carintia, Ducatul Craina și regiunea litoralului adriatic). În anul 1845 a devenit deținător titular al Regimentului Infanterie nr. 59 și transferat ,în 1847, ca și comandant de divizie la Timișoara. La izbucnirea războiului în Italia, Haynau și-a oferit de bună voie serviciul în armată de acolo, motivat pe de o parte, de a realiza acte excelente
Julius Jacob von Haynau () [Corola-website/Science/302803_a_304132]
-
SOCAT, realizată cu ajutorul unei firme israeliene, care a dus la asigurarea interoperabilității cu sistemele NATO Tancul mijlociu românesc TR-85 M1 a intrat recent în dotarea Forțelor Terestre ale armatei române, el fiind varianta modernizată a principalului vehicul de luptă al infanteriei. Obiectivul principal al Statului Major al Forțelor Navale a fost și este achiziția, revitalizarea și modernizarea fregatelor Fregata Regele Ferdinand și Fregata Regina Maria. . În 2016 vor ajunge în România primele aeronave F-16 din cele 12 comandate ce urmează să
Armata României () [Corola-website/Science/302830_a_304159]
-
mări în favoarea Marii Britanii, Franței, Japoniei, Belgiei și Portugaliei, sub formă de mandat sau prin preluare directă. Serviciul militar obligatoriu este interzis, armata este redusă la 100 000 de soldați și 5000 de ofițeri, nu mai mult de șapte divizii de infanterie și trei divizii de cavalerie, recrutați pe baza de voluntariat. Nu se mai putea fabrica armamant , se interzicea deținerea de blindate, artilerie grea, submarine și aviație militară. Zona din stânga Rinului și o fâșie de 50 km de-a lungul malului
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
cazacilor, cei din armatele caucaziene (Kuban și Terek) purtau mantale lungi (cherkesska) împodobite cu cartușiere ornamentale și căciuli conice din blană, uniformă care a devenit cea mai cunoscută în lume. Cei mai mulți cazaci erau cavaleriști, dar existau și câteva unități de infanterie și artilerie. Trei regimente de cazaci formau Garda Imperială, printre aceștia aflându-se "Konvoi" - escorta înarmată a țarului. Credința cazacilor că sunt o comunitate separată, de elită, le dădea acestora un foarte puternic sentiment de loialitate față de guvernul țarist. De
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
Menșikov, care era o veșnică amenințare pe celălalt mal râului Cernaia. Pe 5 noiembrie 1854, rușii au lansat un atac violent pe flancul drept al pozițiilor aliate aflate la est de orașul asediat. Forțele atacatoare erau formate din unități de infanterie din Sevastopol sprijinite de artileria din oraș și din unități din afara fortificațiilor, în total 42.000 de oameni și 134 de tunuri. Primul atac a fost dat asupra Diviziei a II-a britanică, cu un efectiv de 2.700 de
Bătălia de la Inkerman () [Corola-website/Science/303275_a_304604]
-
mult din punct de vedere numeric. Artileria rusă de pe dealul Scoicii a deschis focula supra pozițiilor britanice de pe Muntele Inkerman. Tabăra englezilor a fost complet distrusă, dar bombardamentul nu a făcut nicio victimă, de vreme ce toți britanicii se mutaseră în vale. Infanteria rusă, avansând în coloane dense prin ceața purtată de vânt, au întâlnit soldații britanici dispuși în linii destul de dezordonate. Muschetele britanice încărcate cu gloanțe Minié s-au dovedit superioare la toate capitolele (distanță de eficacitate, precizie a tirului, fiabilitate în
Bătălia de la Inkerman () [Corola-website/Science/303275_a_304604]
-
rușii au reușit să ajungă până pe cresta dealului, francezii, englezii și rezervele aliate proaspăt venite în luptă i-au respins din nou pe atacatori. În tot timpul acelei zile, tunurile rușilor de pe Dealul Scoicii au asigurat un sprijin substanțial pentru infanteria lor. Spre sfârșitul bătăliei, două tunuri moderne de calibru mare au fost trimise de Lord Raglan din pozițiile din jurul Sevastopolului și au fost împise cu mâinile până pe culmea “muntelui Inkerman”. Aceste două turnuri, ajutate de bateriile de camp au copleșit
Bătălia de la Inkerman () [Corola-website/Science/303275_a_304604]