2,793 matches
-
în teorie, erau de departe mai puternice și mai bine echipate decât forțele croate, moralul lor era adesea scăzut, conducerea trupelor neprofesionistă, iar dezertările constante reduceau din tăria și capacitatea de luptă a multor unități. Mulți soldați ai Armatei Populare Iugoslave nu erau sârbi, un număr mare din ei fiind bosniaci, etnici albanezi din Kosovo, etnici croați sau maghiari din Vojvodina. Aceștia nu sprijineau în mod deosebit nici naționalismul sârb, nici cauza unei Iugoslavii unite. Soldații de altă origine decât cea
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
erau frecvente la majoritatea recruților. Războiul era nepopular și în Serbia, iar JNA a avut severe probleme în a mobiliza soldații pentru luptă. O altă problemă era coordonarea greoaie între fracțiunile sârbe implicate în asediu. Chiar și în interiorul Armatei Populare Iugoslave existau dificultăți în a stabili un lanț unificat de comandă între diferitele corpuri și divizii de pe câmpul de luptă. Cu atât mai anevoioasă era coordonarea manevrelor cu milițiile Forțelor de Apărare a Teritoriului, grupurile paramilitare și milițiile sârbe locale. Pe
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
progresiv să piardă controlul Slavoniei de Est, pe măsură ce forțele paramilitare și milițiile sârbe locale, adesea sprijinite de unități ale JNA staționate în zonă, au început să alunge oficialii guvernamentali, să ridice baricade și să planteze câmpuri de mine. Armata Populară Iugoslavă a ocupat poziții pe celălalt mal al Dunării, în timp ce canoniere ale JNA patrulau fluviul. Atacuri sporadice de mortiere asupra Vukovarului au început în iulie, iar tirurile de artilerie s-au făcut simțite începând cu sfârșitul lunii august. La acea dată
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
armament greu, erau incapabile să opună o rezistență reală oponenților lor, mult mai bine înarmați. JNA, ca armată națională a Iugoslaviei, era încă desfășurată pe tot teritoriul Croației și era văzută ca o amenințare majoră a secesiunii republicii de Federația Iugoslavă. De asemenea, era acuzată că sprijină activ rebeliunea sârbă din Krajina, iar la jumătatea anului 1991 majoritatea croaților o priveau ca pe o forță ostilă. În scopul eliminării amenințării garnizoanelor JNA și al rezolvării problemei lipsei proprii de armament greu
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
și, drept represalii, paramilitarii sârbi au lansat un atac major în sud-vestul Vukovarului, din direcția Negoslavci. În jur de 2,000 de locuitori au fugit, povestind despre civili uciși și asasinate în masă. Ca răspuns la „Bătălia Cazărmilor”, Armata Populară Iugoslavă și-a activat planul ofensiv strategic. Principalul element al acestuia era un asalt asupra Slavoniei de Est. Obiectivul JNA în prima fază a ofensivei era să ocupe zonele locuite de sârbi din Slavonia de Est, apoi să avanseze spre vest
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
non-sârbilor din comunitățile mixte întâlnite pe drum, precum cea din localitatea Ilok. Cuiburile de apărători croați din afara Vukovarului au fost repede puse pe fugă, iar aceștia s-au întors în oraș. Divizia Nr.1 Mecanizată de Gardă a Armatei Populare Iugoslave a ajuns rapid la cazarma Vukovarului și a ridicat asediul la care era supusă de către forțele croate. De asemenea, s-a dat ordinul încercuirii orașului. Pe 30 septembrie, Vukovar era aproape complet încercuit; toate străzile înspre și dinspre oraș au
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
primea între 60 și 80 de răniți pe zi, trei sferturi din ei fiind civili. În ciuda faptului că spitalul era marcat vizibil cu simbolul Crucii Roșii, a fost bombardat la fel ca și restul orașului. Pe 4 octombrie, Forțele Aeriene Iugoslave l-au atacat, distrugându-i sala de operații. Una din bombe a străpuns plafoanele mai multor etaje, dar nu a explodat și a căzut pe piciorul unui rănit, care totuși a supraviețuit. Cu toate că atacatorii dispuneau de o superioritate numerică și
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
patru executaseră peste 30 de misiuni de aprovizionare și de luptă deasupra Vukovarului. Nereușind să se confrunte direct cu apărătorii, JNA a recurs la intense tiruri de artilerie de lungă distanță, ocazional sprijinite de raiduri de bombardament ale Forțelor Aeriene Iugoslave. Spre sfârșitul lui octombrie, cea mai mare parte din Vukovar fusese redusă la ruine. În mod ironic însă, acest lucru s-a întors în favoarea apărătorilor; așa cum descoperise și Armata Roșie cu 50 de ani în urmă, în timpul bătăliei de la Stalingrad
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
să respingă atacuri separate ale JNA, concentrate în câte un singur sector de luptă, dar nu dispuneau de numărul necesar de oameni pentru a face față unui atac coordonat concomitent în mai multe sectoare. Pe 30 octombrie 1991, Armata Populară Iugoslavă a lansat un astfel de asalt de infanterie, alcătuind un plan care le-a permis trupelor acoperite, dar nu conduse de blindate, să-și forțeze sistematic avansarea printre liniile de apărare croate. Trupele paramilitare au fost utilizate ca vârfuri de
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Forțele JNA, divizate în două sectoare de operațiuni, unul nordic și unul sudic, au atacat mai multe ținte simultan. Așa cum a prezis generalul Panić, apărătorii nu au mai reușit să respingă un astfel de atac. Pe 3 noiembrie, Armata Populară Iugoslavă a lansat un asalt amfibiu peste Dunăre pentru a face joncțiunea cu paramilitarii sârbi din Garda Voluntarilor Sârbi ("Tigrii lui Arkan"), conduși de notoriul Željko Ražnatović ("Arkan"). În timpul acestei operațiuni, generalul JNA Mladen Bratić a fost ucis de o rachetă
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
fost încununat de succes și a împărțit perimetrul Vukovarului în două, izolând un grup de apărători croați în Borovo Naselje. Chiar și în aceste condiții, apărătorii au rezistat până pe 16 noiembrie. La sud, „Grupul de Operațiuni Sud” al Armatei Populare Iugoslave a curățit sistematic centrul orașului, izolându-i pe puținii apărători rămași. O colină cheie a fost capturată pe 9 noiembrie, permițându-le atacatorilor o vizibilitate clară asupra întregului oraș. Atacul a fost în mare parte executat de trupele paramilitare, soldații
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
dreptul de veto. În schimb, la Haga, în Olanda, a fost organizată o conferință de pace, sub președinția Lordului Carrington. Eforturi paralele au fost depuse și de către Organizația Națiunilor Unite, care a impus un embargou privind armamentul tuturor republicilor foste iugoslave, în septembrie 1991, prin Rezoluția nr. 713. În general însă, nici ONU și nici CE nu au reușit să obțină mare lucru, cu excepția unor apeluri sau declarații fără efect în care li se cerea combatanților să oprească luptele. Pe 12
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
de a-i reduce la tăcere, ambii au fost reținuți pentru scurtă vreme de poliția militară croată. Totuși, din punct de vedere strict militar ar fi fost puține lucruri de câștigat dintr-o contraofensivă croată. a destabilizat ofensiva Armatei Populare Iugoslave în Croația, obligând JNA să blocheze luni în șir lângă oraș efective numeroase, și asta încă de la intrarea ei pe teritoriul croat. Din punct de vedere strategic probabil că orașul era oricum imposibil de apărat, fiind practic înconjurat de localități
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
și învecinându-se direct cu Serbia, peste Dunăre, de unde putea fi atacat și bombardat continuu. Deși ca imagine publică guvernul croat a primit o lovitură prin eșecul de a apăra Vukovarul, în context strategic pagubele și întârzierile cauzate Armatei Populare Iugoslave au compensat cu mult căderea orașului. Numărul mare de victime rezultate în urma luptelor a dus la nemulțumiri populare în Serbia și Muntenegru, unde zeci de mii de persoane care au primit ordinele de recrutare s-au ascuns sau au părăsit țara. Proteste
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
orașului. Cele trei luni de asediu au blocat în zona orașului unele din cele mai bune unități ale JNA, inclusiv două brigăzi de tancuri și șase brigăzi mecanizate - care reprezentau o parte substanțială a forței de asalt mecanizate a armatei iugoslave - lucru care a redus presiunea sârbă pe celelalte fronturi din Croația. Această pauză de trei luni, în timpul căreia JNA s-a concentrat pe înfrângerea unei singure brigăzi croate de infanterie, a permis Croației să-și termine mobilizarea generală începută în
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
de la 20 la 60. După căderea Vukovarului, generalul Panić era determinat să reia avansarea îndelung amânată a JNA în Croația. După ce asediul a luat sfârșit, el a avansat cu majoritatea forțelor sale către Osijek, următoarea țintă strategică a Armatei Populare Iugoslave. Vukovarul a fost abandonat în mare parte în mâinile grupărilor paramilitare sârbe. Cu toate acestea, Osijek era o țintă mult mai dificilă decât Vukovar. Era un oraș mult mai mare, cu o populație de trei ori mai numeroasă, era mult
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
rupe aceste linii de aprovizionare, dar atacurile au fost lipsite de succes. Osijek a fost supus unui intens baraj de artilerie în pregătirea unui asalt, însă acesta a fost momentul în care a intervenit președintele sârb Slobodan Miloșevici. Armata Populară Iugoslavă capturase deja majoritatea zonelor locuite de sârbi din estul Croației, iar Miloșevici nu avea niciun interes să ocupe teritorii predominant croate, și cu atât mai puțin să sprijine planul generalului Panić de a răsturna guvernul de la Zagreb și de a
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
era de 50 de morți și 150 de răniți. Există date că moralul trupelor ajunsese, în noiembrie 1991, un serios motiv de îngrijorare în cadrul JNA, în legătură directă cu creșterea numărului victimelor. În 1997, generalul Anton Tus, comandantul Forțelor Aeriene Iugoslave până la jumătatea anului 1991, estima pierderile sârbe în primele trei luni de război în Croația ca fiind de ordinul a 10.000 de morți, 600 de vehicule blindate și 23 de avioane distruse. Începând din 2006 în Japonia s-au
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
scăzând de la punctul culminant de 420.000 la aproximativ 100.000 în momentul eliberării. Regatul Șerbiei a pierdut 1.100.000 de locuitori în perioada războiului (atât pierderi militare cât și civile), reprezentând peste 27% din populația totală. Potrivit guvernului iugoslav din 1924, Șerbia a pierdut 265.164 de soldați sau 25% din persoanele implicate în total. Comparativ cu pierderile Franței de 16,8%, Germaniei de 15,4%, Rusiei de 11,5% și Italiei de 10,3%. Pe 23 iulie, Austro-Ungaria
Campania din Serbia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/321462_a_322791]
-
(), uneori numit și Războiul Sloven de Independență () a fost un conflict militar de scurtă durată dintre Slovenia și Armata Populară Iugoslavă (JNA) în 1991, imediat după declarația de independență a Sloveniei. Unități mecanizate ale Diviziei a 13-a a Armatei Populare Iugoslave (JNA) părăsesc cazarmele din Rijeka, Croația, îndreptându-se către granița Sloveniei cu Italia. Mișcarea a atras replica imediată a
Războiul de Zece Zile () [Corola-website/Science/316486_a_317815]
-
numit și Războiul Sloven de Independență () a fost un conflict militar de scurtă durată dintre Slovenia și Armata Populară Iugoslavă (JNA) în 1991, imediat după declarația de independență a Sloveniei. Unități mecanizate ale Diviziei a 13-a a Armatei Populare Iugoslave (JNA) părăsesc cazarmele din Rijeka, Croația, îndreptându-se către granița Sloveniei cu Italia. Mișcarea a atras replica imediată a localnicilor, care au organizat baricade și demonstrații împotriva acțiunilor JNA. Momentan, nu au avut loc lupte, ambele părți părând să aibă
Războiul de Zece Zile () [Corola-website/Science/316486_a_317815]
-
au organizat baricade și demonstrații împotriva acțiunilor JNA. Momentan, nu au avut loc lupte, ambele părți părând să aibă o politică neoficială de a nu fi primii care deschid focul. O unitate a Regimentului Antiaerian 306 al JNA (Armata Populară Iugoslavă), cu baza în Karlovac, Croația, trece granița slovenă la Metlika. Câteva ore mai târziu, o coloană de tancuri și transportoare blindate ale Brigăzii de Blindate nr.1 a JNA părăsește cazărmile din Vrhnika, în apropiere de capitala Sloveniei, Ljubljana, îndreptându
Războiul de Zece Zile () [Corola-website/Science/316486_a_317815]
-
Krakovski gozd) lângă granița cu Croația. Întâlnește însă o blocadă slovenă lângă orașul Krško și este înconjurată de forțele STO. Între timp, conducerea JNA a cerut permisiunea de a schimba ritmul operațiunilor sale. Ministrul apărării Veljko Kadijević a informat cabinetul iugoslav că primul plan al JNA - o operațiune limitată de a asigura punctele de frontieră ale Sloveniei a eșuat și că era momentul pentru a pune în mișcare planul de rezervă, adică o invazie la scară largă și impunerea legii marțiale
Războiul de Zece Zile () [Corola-website/Science/316486_a_317815]
-
oprit lângă Radenci. Forțele JNA de la punctul de frontieră Kog sunt, de asemenea, atacate de unități STO. Către seară, JNA acceptă un armistițiu și retragerea în cazărmi. Într-un incident separat, nu departe de Radenci, în satul Hrastje-Mota, un elicopter iugoslav Mi-8 are probleme mecanice și este forțat să aterizeze. Elicopterul este rechiziționat de armata slovenă, dar este considerat nepotrivit pentru nou născuta forță aeriană a Sloveniei și este înmânat Belgradului pe 13 august. Cu un armistițiu în vigoare acum
Războiul de Zece Zile () [Corola-website/Science/316486_a_317815]
-
(în ) (n. 13 iunie 1953) este un fost ofițer muntenegrean în Armata Populară Iugoslavă (JNA) care a participat la Asediul Vukovarului. Ulterior, el a fost acuzat de crime de război de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, fiind condamnat la închisoare pentru rolul său în Masacrul de la Vukovar. Sentința sa a fost schimbată de
Veselin Šljivančanin () [Corola-website/Science/322359_a_323688]