3,897 matches
-
cum răspunde ea la diferite solicitări, despre ceea ce a premers acestei activități a ei ș.a.m.d. Din faptul că noi putem vedea cuvinte tipărite sau scrise și pronunța cuvinte fără să citim nu rezultă că cititul este „un proces lăuntric“, ceva accesibil doar acelei persoane care îl realizează. Expresia „a citi“ este folosită pentru o activitate, pe care o persoană cu anumite caracteristici și precedente o realizează în anumite împrejurări. Ceea ce știm despre acea persoană și acele împrejurări ne va
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
oamenilor. Presupunerea că putem numi și descrie ceea ce fiecare dintre noi simte și gândește a primit formulări exemplare în textele filozofilor. Să ne gândim bunăoară la Descartes, care afirma că gândirea este o substanță. De reprezentarea că există o lume lăuntrică de obiecte care se deosebește de cea exterioară doar prin aceea că acestea sunt „private“, că pentru ele expresii ca „știu“, „cunosc“, „descriu“ ar putea fi folosite într-un mod tot atât de neproblematic ca și pentru cele din lumea exterioară, se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în care activitatea oamenilor ar fi însoțită de monologuri, de o convorbire cu ei înșiși: 284 GÂNDITORUL SINGURATIC „Dar ne-am putea închipui și un alt limbaj în care cineva și ar putea nota sau ar putea exprima experiențele sale lăuntrice - sentimentele, stările sufletești etc. - pentru propria sa folosință? - Ei bine, nu putem noi oare să facem asta în limbajul nostru obișnuit? - Dar nu asta am eu în vedere. Cuvintele acestui limbaj trebuie să se refere la ceea ce poate ști doar
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ale durerii și este corect să se spună că durerea este ceea ce conferă semnificație acestor exprimări sau manifestări.46 Multe din însemnările lui Wittgenstein sunt îndreptate împotriva reprezentării că distincția dintre durere și expresiile ei este distincția dintre o realitate lăuntrică, la care are acces doar subiectul, și una exterioară, publică. Această reprezentare se bazează între altele, pe observația că putem 290 GÂNDITORUL SINGURATIC ascunde adeseori ceea ce simțim sau îi putem convinge pe alții că simțim ceea ce nu simțim de fapt
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
simțim ceea ce nu simțim de fapt. Este o reprezentare care va putea fi zdruncinată doar prin raportare la acele jocuri de limbaj care ne indică cum folosim aceste expresii. Vedem atunci că tendința noastră de a distinge două lumi, lumea lăuntrică și cea exterioară, nu este decât rezultatul interpretării greșite pe care o dăm distincției gramaticale dintre expresiile despre experiențe subiective și cele despre fapte accesibile observației. Atunci când ne-am însușit limbajul, noi am fost învățați să vorbim într-un anumit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
un nume și poate să fie descris. Prin punerea în evidență a acestei distincții gramaticale, devine clar cât de greșită este și impresia că psihologia ar studia o realitate diferită de cea care constituie obiectul cercetării în celelalte științe, „lumea lăuntrică“. Nu este vorba să se conteste că psihologia cercetează stări și procese psihice. Însuși termenul psihologie o spune. Ceea ce pune în discuție Wittgenstein este ideea că problema cercetătorului ar fi „să pătrundă“ dincolo de ceea ce este controlabil prin observație, să ne
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
aprecia că elementele fundamentale ale gândirii 302 GÂNDITORUL SINGURATIC lui Wittgenstein ar putea fi redate prin câteva din formulările sale ce privesc relația limbajelor cu formele de viață, a semnificației expresiilor cu contextul în care apar ele și a „proceselor lăuntrice“ cu criteriile lor externe.64 Iar David Pears sintetizează ceea ce este comun interpretării lui Kripke și interpretării pe care o dă el considerațiilor lui Wittgenstein despre „urmarea unei reguli“ în felul următor: „Cercetarea lui Wittgenstein asupra urmării de reguli, ca
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
metafizicii tradiționale sunt pseudopropoziții lipsite de conținut cognitiv, aprecieri pe care le găsea apropiate de cele ale „oamenilor de știință și filozofilor antimetafizicieni“. Faptul că atitudinea lui Wittgenstein față de metafizică nu a fost una univoc negativă îl atribuie unui „conflict lăuntric“ caracteristic personalității sale. Carnap își amintește că în discuțiile din Cerc se considera drept ceva de la sine înțeles că, din punctul de vedere al Tractatus-ului, „clarificarea logică a gândurilor“ se va înfăptui cu instrumentele pe care le oferă un limbaj
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ei materială, de conținut. În sfîrșit, gîndirea are și o latură decizională, atunci cînd printr-o deliberare cu scop practic asupra realității se urmărește ajungerea la o decizie. Procesul gîndirii a fost conceput de cele mai multe ori ca fiind o activitate lăuntrică și conștientă a ființei umane, activitate ce antrenează imagini verbale (imagini ale cuvinte-lor) și structurează discursul interior. În articularea unei filozofii de factură lingvistică pentru a identifica sursele construcțiilor defectuoase din limbă, deoarece conceptele mentale pot fi analizate deopotrivă ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
discutabil (1966), Ioan Alexandru își asuma rolul de comentator al existenței tragice, deși "pe toate drumurile se-mprăștie viața", deși în Ardeal urmează nunțile iar în adâncul fântânilor se vede cerul. O inscripție concisă în deschiderea ciclului "infernal" anunță sfâșieri lăuntrice, divergențe irepresibile: "Eu fac ceea ce mi se pare mai aproape de moarte decât de eroare, de viața omului decât de limbajul lui care poate fi uneori o trădare a faptelor". În integralitatea sa, Infernul, astfel conceput, e monologul unui gânditor în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
castelane), reverberații, ceremonii și simbolisme, invariante și ecouri cu tente patetice înlesnind înscrierea în trans-temporal. Frapează indicatori ai misterului, vibrații introducând în hinduism, în apocalipsă ori în diverse medievalități; un extatism de tip bizantin coexistă cu tumultul modern al priveliștilor lăuntrice. Privirile evocatorului în transă merg admirativ spre câte un "grande" hispanic, spre vreun principe toscan ori spre vreun înțelept oriental; el însuși devine Don Cezar ca într-un lamento cu acest titlu (la moartea unei fetițe de unsprezece ani). Smerenie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Munca, rânduiala, disciplina, conștiința datoriei, devotamentul social, iată laitmotivele programului ce se degajă din noua carte subscrisă de Vasile Fetescu. Intitulând-o Lumina educației, autorul a avut în minte, în mod expres, un gând heraclitian ce echivala educația, ca sursă lăuntrică de lumină, cu soarele însuși. Asemenea reflecții, adesea în expresie personală, se găsesc peste tot în volum, ca modalități de a sublinia valori de incontestabilă actualitate. Accentul pus pe vocație, atașament, profesionalism în munca didactică e semnificativ pentru discursul elaborat
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
Vorba poetului : "Din haos toate s-au născut și s-or întoarce-n haos". Astfel, nimicul e totul, viu și armonic, fecund. Frumusețea doar este, dar intuirea frumuseții e survenire fundamentală, e, în același timp, un proces și un fenomen lăuntric și universal. Ființa este starea de neascundere care survine", cum spunea același Heidegger. Ființarea și omul se revelează. Astfel, lumea se umple de lumină și omul istoric asemeni, devenind "un loc de deschidere" luminatoare, capabil de cunoaștere întru ființă, de
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
numai prin iubire, toți devenim Unu, în sfîntul Său Nume. Unde este iubire nu este suferință. "Așa să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit eu pe voi!" Aceasta este Marea Lucrare. Lucrarea înafară se face cu ajutorul celei lăuntrice, extrasă într-o cascadă a Dumnezeirii, care curge în lume și, curgînd, se îmbracă în multitudine, în felurime, implicînd penumbra deosebirii, măcar într-un gînd. Dar și asta înseamnă să faci voia lui Unu pur, neatins de nici o deosebire. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Cum spunea Sfîntul Ioan al Crucii, "suntem aici pentru a ne reaminti" și a trăi cu adevărat, sau a accede la trăirea pură, care e și cunoaștere și iubire, la Viața care a fost suflată în noi și la Sursa lăuntrică a acesteia. Iluminarea este generată lăuntric. Tu însuți ești iluminarea. Tu ești martorul celor trei corpuri, al celor trei timpuri și, în plus, ești martor al vidului. El e cel care lipsește atunci cînd nu te numeri. Mediul științific trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
trebuie să rămînă o taină, "corola de minuni"a lui Blaga și cu cît se dezvăluie, cu atît se adîncește în sine. Am început cu omul, care nu se mai cunoaște pe sine, cel de dinăuntru, a uitat de divinitatea lăuntrică, risipindu-se într-o exterioritate pragmatică și utilitaristă. Ne-am creat un alter-ego în care investim mai toate energiile, timpul etc., un daimon egoist și materialist, pe care îl hrănim cu resursele cu care am fost creați. Acesta este Antichristul
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
că un nou război, inevitabil global, ar putea fi și ultimul. Suntem suficient de inconștienți în acest sens. Noroc că forțe superioare stau să intervină pentru a nu ne lăsa să ne sfîșiem atavic între noi. Totul pleacă de la fractura lăuntrică despre care am mai scris și căreia nu i-am găsit rezolvarea, preferînd o exterioritate pragmatică și spectaculară, chiar șocogenă, dar atît de înșelătoare. Sunt mize prea importante în joc pentru a fi lăsate în seama oamenilor. Sfîntul Apostol Pavel
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
bine să opui rezistență cursului natural al vieții, altfel nu te vei mai sătura de lumea aceasta. Cine se cunoaște pe sine își iubește dușmanul, nu se laudă și fuge de slava deșartă. El își preferă muzica duioasă a comorilor lăuntrice sau liniștea celor trei comori, departe de gălăgie și de răutate. 5.3. Acolo unde ești tu Era o zi de toamnă rece și tristă și-mi era dor. Te tot căutam în interior, dar nu te mai găseam nicăieri
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
în stană de piatră. Se prăvălea în verdele ierbii, iar pe corpul ei se puneau a mișuna feluriți gândaci. Și, totuși, inima ei a refuzat înmărmurirea, continuând să pompeze sânge în vene. Așa a fost posibil să fie întreținut focul lăuntric. Treptat, din trupul ei, au început a se desface bucăți din încremenire, iar, odată cu ele, să se destrame și vraja împietririi. Sub bătăile inimii, care creșteau în intensitate, Europa a fost resuscitată din acest leșin cumplit. S-a reînnodat de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
TIHNA UNITĂȚII La nivel subtil, lucrarea cea mai impor-tantă a vremii noastre este trecerea de la dualitate la unitate. Mai bine zis, revenirea la unita-tea prețuită în toate misteriile antichității, depășind antinomiile gnostic-maniheiste. Este vorba, mai întîi, despre realizarea unității noastre lăuntrice (între minte și inimă, între principiul masculin și cel feminin etc.), pentru a depăși schis-ma interioară, fragmentarea personalității, ruperea ființei noastre în bucăți și risipirea lor pre-cum în mitul lui Isis și Osiris. Am uitat potecile dragostei, începînd cu dragostea
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Pleșu, "proximitatea lui Dumnezeu pentru tramvaiul 4". Am uitat importanța cunoașterii de sine, în afară de care totul e aluviune culturală. Căci "nu-l va afla pe Dumnezeu cel ce nu s-a aflat pe sine" (Sf. Efrem Sirul). Odată realizată unitatea lăuntrică, în mi-cul univers care suntem, ea se va proiecta și în exterior, asigurînd unitatea cu semenii noștri. Între oameni a fost slobozită o prăsilă de cîini", răul umblă slobod prin lume și dezbină, separă, distruge. Trebuie deci reconstituită rețeaua de
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
a desfășurărilor mundane, sensul iubirii prin care omul poate respira în acord cu Cel Unic. Libertatea ne ajunge pînă la glezne. Plini de rănile visului întunericit, tulburăm răsăritul din noi, rătăcind între două Carybde. Or, sufletul are doi ochi: unul lăuntric, capabil să recunoască divinitatea ce o purtăm, și unul exterior, deprins să recunoască divinul în ceilalți. Iată așadar omul deplin, omul teandric, care unește Cerul cu pămîntul, după modelul lui Hristos, în care adevărata unitate s-a și realizat. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a mai spus că, din punct de vedere bisericesc, delațiunea este un păcat, iar acesta se rezolvă, «benevol și exhaustiv, prin taina mărturisirii», efectul acesteia fiind «recunoașterea, căința, ispășirea și, în final, redobândirea libertății lăuntrice»”. La data de 07.11.2006, „a fost respinsă propunerea legislativă a 66 de deputați și senatori, care prevedea scoaterea preoților, ierarhilor și șefilor cultelor religioase recunoscute de sub incidența legii privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
obsedează „lucruri de demult, uitate”. Oare întâlnirea cu vrăjitoarele n-ar trebui pusă în relație cu o mai veche viziune interioară? Fără îndoială că aici se manifestă forța aparițiilor la Shakespeare, în această întâlnire dintre discursul lor și intuițiile, presimțirile lăuntrice ale personajului. Așa cum apariția fantomei tatălui și dezvăluirea asasinării bătrânului rege își trăgeau puterea de convingere din coincidența cu intuițiile „sufletului profetic” al lui Hamlet, tot astfel prevestirea de către vrăjitoare a viitoarei asasinări a lui Duncan e confirmată, în Macbeth
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
determinat pe Macbeth să-și dorească o nouă întâlnire cu „arătările”. S-ar părea așadar că, în Macbeth, vrăjitoarele se plasează oarecum între apariția efectivă a unui mort întors printre cei vii și viziunea interioară, halucinată, a asasinatelor, a fantomelor-fantasme lăuntrice, anunțătoare și purtătoare de moarte. În sufletul lui Macbeth, ca și în bezna nopții vrăjitoarelor, sălășluia de multă vreme crima; ea nu făcuse decât să înainteze tăcut, pas cu pas, ca o fantomă. Între cele două întâlniri ale lui Macbeth
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]