4,107 matches
-
de animale, cu care Hector avea atâta de furcă, încă nu părăsise cârciuma. Lumina puternică emisă de postul de semnalizare, strălucea pe barele roșii și albe ale pasajului de nivel; Tom și Anthea se apropiară de el, mână în mână, legănând sticlele ținute în mâinile libere. Când se apropiară de pasaj, se opriră o clipă în fața portiței turnante, strâmte, care permitea accesul trecătorilor peste șinele de fier. Cineva traversa calea ferată, or prin portița turnantă putea trece doar câte o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
s-a chinuit. Și ne-a recunoscut pe toți. A fost într-adevăr un sfânt. În ochii doctorului se iviseră lacrimi. Ieși în tăcere din cameră. Tom se așeză pe canapea lângă Anthea. Acum știa că William Eastcote murise. O legăna pe Anthea șoptindu-i: — Scumpa mea, draga mea, nu suferi, te iubesc atât demult... Doctorul se reîntoarse și-i întinse Antheei un pahar cu un lichid albicios. Fata se opri din plâns, se îndepărtă ușor de Tom și sorbi încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trebuie să existe stânci, apa trebuie să curgă sau să țâșnească în sus. Am să cobor puțin și am să le văd.“ Trecând de o tăblie pe care scria cu litere roșii PERICOL, păși pe scara cea mai apropiată. Se legăna ușor. Tom se opri cuprins de amețeală, apoi, ținându-se cu putere de balustrada netedă, cilindrică, coborî câteva trepte până la o mică platformă de mai jos, care promitea să fie mai stabilă. Scările, pe care nu le mai deslușea, păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și alunecoase. Părul și fața lui Tom erau muiate, hainele umede, pantofii acoperiți cu picături de apă. Simțea temperatura ridicată care, pe măsură ce cobora, devenea tot mai firbinte. Duduielile sacadate se auzeau mai distinct. Și platforma pe care se oprise se legăna. Mai coborî un șir de trepte aeriene. Nu reușea să vadă nimic dedesubt decât alte împletiri de țevi, la un nivel mai coborât decât cele pe care le văzuse la început. Nu observase pereții laterali, și acum, când aburii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tot ce se mai ivea la suprafață. Execută această operație timp de multe minute, cu mișcările cuiva care înmoaie rufe. În cele din urmă, își dădu seama că nu mai era necesar să continue. În apa învolburată, plutea și se legăna ceva uriaș și mătăhălos, cu suprafețe curbe, ude. George își spuse: „Ar trebui să-i scot cămașa. Nici un fel de îmbrăcăminte. Doar m-am gândit la toate astea. Nu mai țin minte de ce“. Trase de pânza albastră, întunecată. Dar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trăire în derulare sau aspirație, în partea a doua, tot mai pregnant, timpul mi te ascunde, iar memoria degetelor aduce promisiunea potențialei întrupări din pasărea duhului tău. Între demult (când ploi și rodiri în ceața moale ca visul: / pluteau dealurile legănându-se / rândunica oua în părul bunicului / turmele se scăldau în laptele Lunii / nunțile durau trei-patru veșnicii / pomii erau din albine de aur / fulgera și tuna cu colinde în vară...) și acum, sinele s-a metamorfozat, noua identitatea pe care și-
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
și, mai mult, își iubesc locurile în care s-au născut ei și înaintașii lor - este accentuată prin prezența a numeroase pasaje de un lirism pronunțat: noaptea înfige sulițe negre în pleoape, / luna curge cu clinchet în baltă, / păsările se leagănă la capătul zborului...; sălciile își dezdoaie arcurile strunite de ger, / gheața se topește somnambulă / către răsărit și parcă / se văd pașii Domnului curgând către mare, / iar apele ard de bucurie...; Marea s-a retras speriată spre larg, / Dunărea își înfige
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
sunt cele câteva frunze galbene atârnate pe un firicel de ram al teiului din fața cerdacului meu. În fiecare toamnă, pe aceeași crenguță. Le așează precum o doamnă cochetă își punea pe vremuri o floare în pălărie... Adierea vânticelului de dimineață leagănă din când în când frunzele, atrăgându-mi atenția că măiastra din creasta Repedii își adună dălcăușii și îndată va coborî, îmbrăcând firea în culorile curcubeului... Într-una din dimineți, abia la câteva zile de la primele semne că s-a deschis
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
mai auzit și nimeni nu a știut cât timp a trecut, pentru că timpul parcă se oprise. Atunci Iisus a întins mâinile către ei și a spus: "Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!" Și El a plecat așa cum suflarea vântului leagănă frunzele copacilor. Încă pentru multă vreme, cei din jur au rămas nemișcați și apoi s-au trezit în tăcere, unul după celălalt, ca după un lung vis. Dar nimeni n-ar fi plecat, ca și cum cuvintele Celui care îi părăsise continuau
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
și în dropii e senin.../”. Și printre sute de idei ce-și scot corola printre versuri, în sonetul 23 întâlnim, spre delectarea noastră spirituală, o mioriță, un fragment de mioriță sau de dorință eminesciană: „Peste părul tău de iarbă vântul legene petale/ Și parfumuri revărsate să ne strângă-n trupul lor/ nunta noastră cea albastră și caleștile regale/ să ne caute prin somnul frunzelor sau într-un nor./ .../ Nunta noastră cea albastră să ne caute-n pământ/ și să fim reci
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
noapte de noapte capcanele. ...Despică-i limba, fă-o să semene leit cu cele două testamente! Ceea ce se știe nu poate fi deranjat În următoarele stări: cînd se-mpreunează cu martirii neamului, dîndu-le din sămînța sîngelui său glorios, cînd Își leagănă o mînă cu cealaltă, crezînd că dacă-și adoarme stînga aceasta nu-l va pîndi atunci cînd el Însuși se va prăbuși În somn. Beregata este un organ atît de vulnerabil chiar și la popoarele care abia și-au ieșit
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
aminti de pălăria lui mare. O aruncă în apă și apoi sări în ea. - Ce noroc că am scăpat de furnicile astea flămânde! Se așeză cu capul rezemat de borul pălăriei și cu picioarele atârnând deasupra apei și se lăsă legănat de valurile apei, obosit fiind adormi curând. Cât timp a dormit nu se știe, dar când se trezi zări cerul albastru și un norișor mic alb pe cer ca un pufuleț. Pălăria plutea pe apă cu tot cu el, dar
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
și își luă zborul pe pământ. Fulgușorul cel mic se ținea strâns de mantia mamei sale. - Să mă faci mândră de tine și să strălucești cel mai tare, să o bucuri pe fetița cu părul ca mătasea. Ceilalți frățiori se legănau desupra pământului și priveau uimiți la priveliștea ce li se deschidea în fața lor. Case luminate, oameni alergând grăbiți în toate direcțiile, brazi cu straie de sărbători, copii veseli și gălăgioși, multă forfotă și agitație. Deodată îi trezi din visare mama
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
priveliște încântătoare. Printr-o spărtură în zid, copiii se strecuraseră în grădină și se așezară pe crengile copacilor. Era câte un copilaș în fiecare pom și fiecare pom se bucura atât de tare încât se acoperise de flori și-și legăna blând rămurelele peste capetele copiilor. Era o scenă de poveste. Dar într-un colț era încă iarnă. Era colțul cel mai îndepărtat al grădinii și acolo rămăsese în picioare un prichindel. Era atât de mic, încât nu ajungea nici la
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
o mangustă. Poate ați și văzut una, în vreun film, cum se luptă cu cobra. Stau față în față, cobra și pisica asta cu coada lungă și stufoasă care se hrănește cu șerpi veninoși. Cobra se ridică pe coadă, se leagănă în aer, parcă ar vrea să-și hipnotizeze victima, capul i se lățește, iar limba îi flutură ca un alt șarpe. În timpul ăsta, mangusta stă nemișcată și așteaptă clipa când va ataca. Ai impresia că e paralizată de frică și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
n-avea instinctul de conservare al celorlalte animale, nici imunitatea mangustei. Doar o teamă paralizantă... La început am crezut că țipătul era cobra. Pe urmă mi-am spus că mai degrabă tăcerea din frizerie reprezenta răul, ea era cobra. Se legăna în jurul victimei care țipa isteric, apoi a început să se legene în jurul meu. Stăteam față în față cu ea, fără să știu cum se va termina totul și fără să găsesc o soluție ca să mă retrag. Într-o dimineață, mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Doar o teamă paralizantă... La început am crezut că țipătul era cobra. Pe urmă mi-am spus că mai degrabă tăcerea din frizerie reprezenta răul, ea era cobra. Se legăna în jurul victimei care țipa isteric, apoi a început să se legene în jurul meu. Stăteam față în față cu ea, fără să știu cum se va termina totul și fără să găsesc o soluție ca să mă retrag. Într-o dimineață, mă uitam la soarele care răsărea întrebîndu-mă ce s-ar fi întîmplat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
primăvara intrase, afară, bine, în drepturile ei. Numai că în loc să mă exalte ca altădată, primăvara mă umplea acum de revoltă. Ce valoare are să murmuri imnuri adresate soarelui când tăcerea însăși e ca o cobră? A iubi soarele când cobra se leagănă în jurul unui om care țipă e mai degrabă un fel de complicitate, îmi spuneam. Și mi se părea că întreaga primăvară trecuse de partea cobrei. Cu flori, cu arbori, cu cerul limpede și cu soarele care șiroia peste tot, cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de cobră, nici de cei care înfricoșați își aruncau mai departe tributul umplând pălăria cu monede care acum zornăiau de fiecare dată când cineva le sporea numărul. Îmblânzitorul rămânea așa ceasuri întregi, de parcă murise. Plictisită, cobra renunța să se mai legene și se culca pe grămada de monede, încolăcindu-se peste ea. După un timp, îmblînzitorul tresărea brusc, ca trezit din somn. Mătura cu dosul palmei cobra de pe grămada de monede, vărsa monedele într-un sac, punea cobra la loc în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că nu mă joc cu vorbele. Vreți să vă mărturisesc un secret? Vorbesc ireverențios despre Dumnezeu, cum m-ați auzit, pentru că de el m-am temut mai puțin decât de oameni. Și dacă dumneavoastră n-ați descoperit niciodată cum se leagănă în apropiere ceva ca o cobră sau n-ați aflat că "trăiască inamicul" nu e o simplă poveste cântată, mulțumiți norocului dumneavoastră. N-ați gustat din descoperirile amare pe care le poate face un om. Vă bucurați numai de descoperirile
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
apă sau să înghit ceva din proviziile găsite în magazie. Simțeam o durere surdă, leșioasă, în genunchi care mă împiedica să mă ridic de pe bancă. Noaptea dormeam cu întreruperi. Câte un ceas, două, mă afundam în somn, apoi mă trezeam legănat de vuietul vântului și stăteam ascultând până adormeam din nou. Parcă în felul ăsta călătoream tot timpul cu scurte opriri prin diverse gări pierdute în imensitatea unei pustietăți fără început și fără sfârșit în care o întîmplare ciudată mă aruncase
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se desfăcu. Am simțit năvălindu-mi în nări mirosul de pământ putred, iar idolul nu mai era decât o bucată de piatră cioplită cu stângăcie și violență. Am plecat mai departe. În jurul meu era acum o liniște nefirească. Nu se legănau nici vârfurile trestiilor decât când țipau păsările. Și pe măsură ce mlaștina devenea mai tăcută, păsările țipau din ce în ce mai des, iar țipătul lor crescu în intensitate până ce se sfărâma ca un geam lovit cu piatra. Atunci se așternu iarăși liniștea nefirească dinainte. Mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
neliniște. O teamă. Așa din senin, așteptând să adorm. Cum să vă explic? Înlăuntrul așteptării începe să foiască uneori ceva. Auzi un sunet care te face să tresari și deodată vezi cum din așteptare se ridică un cap care se leagănă și se lățește, scoțând limba și apropiindu-se de tine. Atunci recunoști cobra. Era, poate, un semn că devenisem și mai vulnerabil. Uneori vulnerabilitatea, domnilor, îți arată că n-ai decăzut până acolo unde să suporți orice, dar, credeți-mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fix. Erau somnoroase încă și încolăcite, dar nu mă pierdeau din ochi. Cât aveau să întîrzie astfel? Nu mult timp. Din clipă în clipă, aveau să se trezească de-a binelea. Le și vedeam înălțîndu-se pe coadă, începînd să se legene, scoțând limbile și șerpuind dinaintea mea, așteptând să fac o mișcare ca să mă atace. Cât puteam rezista, trebuia să rămân ca o stană de piatră. Dar oricât mi-aș fi încordat voința, tot aveam să obosesc, să adorm în picioare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mea sau nu că mă aflam noaptea, singur, pe o plajă pustie? Și dacă era vina mea, care era acea vină? Dar dacă uitasem cine eram nu însemna că...? Acum vântul cânta parcă melodia îmblînzitorilor, iar valurile începuseră să se legene și să danseze ca o cobră. M-am aplecat și am luat din nisip o creangă ruptă și am dus-o la gură ca pe un fluier. Și în aceeași clipă m-am îngrozit. Așadar, începusem să devin îmblînzitor? "Doamne
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]