3,421 matches
-
după ce am intrat În ghetou. Până atunci nu aveau ce să facă... - Înainte de ghetou dumneavoastră ați lăsat toate bunurile, exceptând câteva bagaje, În casă. Vi s-a dat vreun act de primire-predare? DAVIDOVICI: Nu, ce să se predea. Am fost mânați afară ca niște animale. Asta a fost tragedia vieții mele. Când am văzut că părinții... Eu aveam 17-18 ani, treacă meargă, dar când am văzut părinții mei, care În viziunea mea de astăzi erau tineri, 40-42 de ani, mi se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
aveam 17-18 ani, treacă meargă, dar când am văzut părinții mei, care În viziunea mea de astăzi erau tineri, 40-42 de ani, mi se sfâșia inima (plânge). Când am văzut... cum să zic, că pur și simplu eram toți patru mânați ca niște animale. Și toți ceilalți... În comună noi eram oarecum elita și dintr-o dată să devii așa... Asta la Gherla. Ne-au adunat mai multe familii din comuna mea natală și familiile care s-au adunat pe parcurs până la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și doar un singur/ Crâmpei de manuscript într-un muzeu/ Va chinui pe erudiții vremii,/ Și îngropat în el pe veșnicie/ Dormi-va fără nume gândul meu.// Mă-ndeamnă totuși către tine/ O neclintită năzuință/ Și scriu acest poem zadarnic/ Mânat de strania credință/ Că gândurile noastre înrudite/ Se vor pricepe peste vremi și oameni/ În limba fără țară a visului rostite 783. Reîncarnarea trădează acțiunea vidului în sine, e doar un vid ce se manifestă vizibil în realitate. Nu că
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
rându-mi urări de sănătate și motive de bucurii pentru 1974. M-a întristat mult pierderea prof. Ciurea. Am aflat-o de la fiul său, târziu; păcat că n-a mai apucat să-și vadă viața scrisă, din pricina birocrației care a mânat manuscrisul de la Ana la Caiafa. Să sperăm că Dl. Foit467 va face o treabă mai bună. Cu muzeele încă n-am luat legătura, spre a ști ce soartă mai are muzeografia Fălticenilor. Mă bucur că ați găsit date asupra lui
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
în paginile revistei „Contemporanul” câte o mică pastilă acidă, una dintre ele, și ultima, intitulându-se „Forța prostiei”. Verbul lui corosiv arăta la cine era cu decizia că, deși vede că lucru merge prost, nu-l îndrepta, se ducea înainte, mânat de prostie, transformată în forță. Numai și numai forța prostiei i-a mânat pe guvernații de toate nuanțele să asculte orbește ordinele străine, să renunțe la toate pârghiile de conducere a economiei, atribute ale suveranității, să se transforme în simpli
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
ultima, intitulându-se „Forța prostiei”. Verbul lui corosiv arăta la cine era cu decizia că, deși vede că lucru merge prost, nu-l îndrepta, se ducea înainte, mânat de prostie, transformată în forță. Numai și numai forța prostiei i-a mânat pe guvernații de toate nuanțele să asculte orbește ordinele străine, să renunțe la toate pârghiile de conducere a economiei, atribute ale suveranității, să se transforme în simpli executanți, asumându-și deviza: „din greșeală în greșeală, spre distrugere totală!”. Și acum
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
pe care-i tratează, e drept, diferențiat, dar nu rămâne nimeni care să fi cerut și să nu i se fi dat. Uite, de exemplu, unii au cerut numai praful de pe Tobă și niște șoricioaică să scape de Șorici, alții, mânați de solidaritatea de breaslă, au cerut să-și dea demisiile, dar nu de onoare, cum se zice de către cei care nu știu ce-i aia. Gândindu-mă la eficiența acestora, în raport cu interlopii, manglitorii și criminalii, mi-am amintit de unul Ostap, șef
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
măsluită. E un aparat de duzină!“ M-am Îndepărtat plin de ciudă, am trecut pe la cei care verificau bagajele, mi-am cumpărat un rulou cu scorțișoară și m-am așezat Încruntat la coada celor cu bilete B, așteptând să fiu mânat În avion ca să pot vâna spațiu pentru bagaje În compartimentul de deasupra scaunului. Patruzeci de minute mai târziu s-a anunțat și zborul. De la coada celor cu bilete B Îi priveam pe cei cu bilete A cum urcau În avion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
calm, Încrezător și creativ. Caută provocările, iubește riscurile și nu are frică de nimic“. Zipioții indieni nu au nici un sentiment de vină atunci când fac bani sau când Îi cheltuie. Pe ei, spune un analist indian citat de Outlook, „nu-i mână destinul, ci destinația, nu sunt introspecți, ci privesc totul În perspectivă exterioară și prin ambiție avansează continuu, nu rămân blocați Într-o anumită etapă a vieții“. Dat fiind procentul de 54% din populația Indiei formată din tineri sub vârsta de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
luaseră cheile de la cramă. Băiatul morarului, elev de 13-14 anișori, fugise speriat de-a lungul iazului. Ajungând la părintele cu sufletul la gură, i-a zis: Dom’ părinte, or venit rușii și... Obosit și emoționat a căzut leșinat. Preoteasa îl mână: Lasă copilul în seama mea și fugi acolo repede! Părintele s-a socotit: „Ce pot face singur? Nu știu câți ruși sunt!”. Repezindu-se peste drum la cumnatul său Petrică, un haiduc de om, îi spuse întâmplarea în două vorbe. Nea Petrică
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Galda, cu domeniul rămas împrejurul lui după împroprietărirea țăranilor: 30-40 de iugăre de vie pe care o lucram noi, o livadă de 10 iugăre, câteva zeci de iugăre de pământ arabil și o moară, așezată pe râul Galda, care funcționa mânată de o turbină hidraulică. Fiul său cel mare s-a specializat în tehnica extractivă minieră, conducând mina de aur, cel de la Galda era avocat și ședea mai mult la Cluj, iar o fiică a primit ca zestre o altă proprietate
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
reținut: Ni-Co-Ef-Ca-Co-Co-Ni). Nu vreau să impresionez cu asemenea expunere, ci să arăt că acești copii n-au primit niște cunoștințe de suprafață, ci și-au însușit un bagaj de cunoștințe și de trăire ridicat și intens, atât cât râvna îl mâna pe fiecare. Așa am putut sesiza, rezista și birui asaltul care s-a dat în general și asupra fiecărei conștiințe în parte. Chiar dacă unii au căzut la prima încercare dură, prin faptul că aveau în suflet cunoștința insulei de salvare
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
pe noi! Bine, da’ dacă se întâmplă să vină cineva? Spunem că le-a venit rău pe drum! Hai, pregătiți-vă de plimbare. Vă scot pe voi mai întâi, că la ora asta nu vine nimeni de sus, ne spuse mânat de un resort nevăzut. Sprijinindu-i pe Rozin și pe Fetecău, am ieșit sub expresia de admirație a milițianului: Mă, auzeam că în închisori sunt doctori mari, da’ nu credeam, mă! Ăștia de ce sunt bolnavi, mă doctore?, m-a întrebat
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
recăsători niciodată, dedicîndu-și viața celor doi copii ai ei. Aceasta însemna practic muncă din greu, cosînd acasă rochii pentru doamnele din înalta societate. Ceea ce însemna sărăcie și privațiuni și totodată mutarea dintr-un loc în altul, așa cum își amintea Iorga, "mînați de biciul nevoii", încercînd să găsească o chirie mai mică și luînd în chirie ca să o poată scoate la capăt 12. Doamna Zulnia s-a străduit tot timpul să-și păstreze demnitatea și statutul și să nu ajungă la un
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
ani la vremea aceea, a fost de natură romantică. Iorga a remarcat-o pe fată, fiica respectatului președinte al Curții de Apel din Iași, Vasile Tasu, în timp ce aceasta ieșea dintr-un atelier fotografic. A fost copleșit de frumusețea ei și, mînat de un impuls, a intrat în atelier, unde a aflat că fata se fotografiase; a obținut o copie a fotografiei și a pus-o pe masa lui de lucru. Iorga locuia la unchiul lui, Iancu Iorga, care a văzut fotografia
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
s-a acoperit de nori. Am urmărit îndelung norii și mi-am dat seama că niciodată în viața mea nu am făcut acest lucru, niciodată n-am stat, pur și simplu, să mă uit la nori. În copilărie, eram prea mânat de neastâmpăr ca „să-mi pierd vremea“ în asemenea fel. Și mama nu mi-ar fi dat voie. În timp ce scriu toate astea, mă aflu pe peticul de iarbă din spatele casei, unde am așezat un scaun, perne, și niște scoarțe. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
reparații și ajustări prin casă, dar uneori ar fi preferat să zacă privind în gol, urmărind cum curge viața pe lângă el, numai că nu i se îngăduia niciodată asemenea răgaz. În ceea ce-l privea pe tata, maică-mea nu era mânată de ambiții sociale - ea disprețuia lumea de succese a unchiului Abel și a mătușii Estelle, deși cred că această priveliște o rănea întotdeauna într-un anume chip obscur. Mama nu dorea decât să-l vadă pe tata mereu ocupat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi fost mult prea mult. E greu de spus în ce măsură „voința mea de a parveni“ a fost insuflată de o obscură dorință inițială de a-l eclipsa pe James și de a-i face impresie. Nu cred că James era mânat de vreo dorință specială de a-mi face impresie mie, sau poate că știa că nici nu e nevoie să încerce. Avea toate avantajele asupra mea. Se bucura, și lucrul acesta a fost primul care m-a făcut realmente să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
transformat în mintea mea din durere sălbatică în tristețe, dar niciodată în indiferență. Și, într-un fel, am continuat s-o caut, dar era vorba de o căutare cu totul diferită și involuntară, un fel de căutare ca în vis. Mânat de obsedanta mea amintire, încercam parcă s-o „reîncarnez“ în felul în care se mișca, în care mergea, ca și cum o schemă fizică a făpturii ei m-ar fi însoțit neîncetat. Și astfel, mai ales pe măsură ce durerea ascuțită se domolea, continuam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Probabil că cina se terminase și acum se uitau la televizor. În tăcere? Mi s-a năzărit gândul că, eu, pur și simplu nu puteam concepe viața de om căsătorit. Cum era posibilă o asemenea stare de lucruri? Mă simțeam mânat de irezistibila dorință de a urca dealul și a bate la ușă. Ce-ar fi să mă duc cu o sticlă de șampanie?... Dar acum îmi inventasem o amăgire pentru a putea suporta următoarele ore: mâine dimineață s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
astă dată i se revărsa liber pe umeri, aproape că intra în flacăra lumânării. M-am retras în tăcere, adunând din mers scoarțele și pernele care zăceau pe iarbă. Noroc că mâncasem ceva la cârciumă, altfel foamea m-ar fi mânat în casă. Am coborât pe stânci, până când casa a devenit invizibilă, și am găsit, foarte aproape de mare și puțin deasupra nivelului apei, o vâlcea lungă și joasă, în care făcusem plajă o dată sau de două ori în zilele preistoriei. Noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu cealaltă mână a deschis ușa uneia dintre camerele din față. După care a făcut un pas îndărăt, ținându-și ambele brațe întinse, așa încât persoana lui și cele două uși deschise formau un paravan sau o barieră menită să mă mâne spre camera deschisă din față. Aceasta era, fără îndoială, un dormitor. O încăpere destul de mică, mobilată cu un divan, un scaun, un scrin. Lumina soarelui făcea să strălucească florile roșii de pe draperiile necăptușite. Odaia mirosea a mobilă nouă, proaspăt lăcuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
i-l comunic, fusese, în chiar interiorul sufletului meu, minimalizat, trivializat de o întâmplătoare rază laser a inteligenței lui. Felul de a gândi a lui James, nivelul lui de abstractizare erau cu totul deosebite de ale mele și uneori chiar, mânat de o intenție frivolă, părea să caute a-mi demonstra imposibilitatea oricărei comunicări între noi doi. Dar, desigur, nu era vorba de nici o intenție și de nici un pact și, din multe puncte de vedere, vărul meu putea fi considerat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ai cerut în prima ta scrisoare, o să vin să vă văd, pe tine și pe Gilbert... Nu cred că voi mai rămâne cu Gilbert. Lucrurile nu mai pot fi cum au fost. Îmi pare rău. La revedere. — Lizzie, strânge-mi mâna o clipă. Îmi dădu o mână inertă. Era umedă, nereceptivă, micuță, și nu am putut prelungi gestul într-o îmbrățișare. Și-a retras mâna, și-a început să bâjbâie prin poșetă. Scoase un ciob din oglinda care se spărsese când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de-a dreptul în brațele mele. Și totuși - dacă ar înnebuni de-adevăratelea - dacă lumea lui ar începe să se clatine - nu s-ar putea s-o mutileze sau chiar s-o ucidă? Acesta era unul dintre gândurile care mă mânase să mă cațăr pe stânci ca un leopard turbat. Strigătul ei de la sfârșit: „Te rog, mă rănești, te rog, te rog!“. Oare de câte ori o fi răsunat strigătul ăsta în toți acești ani odioși? Era de nesuportat. Am sărit de pe scaun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]