5,243 matches
-
construit corăbii regale enorme; dar toate, absolut toate au fost din lemn. — E logic, spuse Împăratul. — Dar eu ți-am văzut ochii, Augustus; ți-am văzut ochii când ți-am zis că pe apa asta va pluti un templu din marmură. Împăratul se uită la el; aveau aceeași vârstă. Și, dintr-odată, râseră amândoi, ca de o glumă. Euthymius continuă să deseneze. — Privește, Augustus, așa ceva nu s-a făcut vreodată: o structură din lemn, ce urmează ascultătoare mișcarea apei, va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rog. Simțea că numele lui urma să se lege de ceva nemaivăzut. Alți suverani construiseră mausolee, grădini suspendate, coloși, arcuri de triumf, și aproape întotdeauna grandioasele monumente fuseseră ridicate din bogatele prăzi de război. Pe lacul acela însă, corăbiile de marmură plutind ușoare deasupra apei aveau să le spună oamenilor de pretutindeni că până și cel mai îndrăzneț vis - cel al unei păci îndelungate - se putea împlini. — Vom lucra împreună, îi făgădui Manlius; dar nu îndrăzni să spună că ideea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
deasupra apei aveau să le spună oamenilor de pretutindeni că până și cel mai îndrăzneț vis - cel al unei păci îndelungate - se putea împlini. — Vom lucra împreună, îi făgădui Manlius; dar nu îndrăzni să spună că ideea unei corăbii de marmură căzuse asupra lui ca un fulger. Euthymius, după ce coca ta va fi gata, chiar a doua zi, eu voi face baza... Iar coloanele, plăcile, marmura, toate vor fi deja pregătite pe mal. Dar tu, Imhotep, trebuie să-mi dai imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lucra împreună, îi făgădui Manlius; dar nu îndrăzni să spună că ideea unei corăbii de marmură căzuse asupra lui ca un fulger. Euthymius, după ce coca ta va fi gata, chiar a doua zi, eu voi face baza... Iar coloanele, plăcile, marmura, toate vor fi deja pregătite pe mal. Dar tu, Imhotep, trebuie să-mi dai imediat desenele și măsurile. Și tu la fel, Thryphiodoros, pentru mozaicurile și ușile tale... Toate vor face parte dintr-un proiect unic. Apoi adăugă: — Eu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
proiect unic. Apoi adăugă: — Eu voi controla totul; nimeni nu va putea să-mi spună că am greșit sau că trebuie să schimb ceva. Dă-mi un an, poate chiar mai puțin de un an, Augustus, și corăbiile tale de marmură vor pluti pe lac veacuri de-a rândul... Dar acel an nu-i fu îngăduit. Și nimeni n-a scris despre un asemenea refuz. Dar, vreme de secole, țăranii și păstorii din acei munți au povestit că pe fundul lacului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
adevărate, m-aș simți foarte liniștit. Atunci Euthymius declară râzând: — Oamenii mei or să-și piardă mințile la auzul unui asemenea proiect. Mâine mă duc la Misenum și le spun: „Băieți, mergem pe un lac să construim două corăbii de marmură“. VI CAMERA SECRETĂ „Puterea e un tigru...“ Febra — Nu mi-am riscat viața în fața lui Tiberius ca să ajung să-i cer băiețandrului ăstuia o audiență prin mijlocirea unor sclavi egipteni, le spuse furios Sertorius Macro oamenilor săi de încredere. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
profund, se trezea cu speranța că se iviseră zorii, descoperea că era încă noapte. Și înțelese că de fapt aștepta să vadă chipul unuia dintre oamenii care o trimiseseră pe mama lui la moarte. Arvilius intră în Curia solemnă, cu marmură strălucitoare, plină de senatori nemișcați, care îi intimida pe ambasadorii prieteni și îi îngrozea pe ceilalți. El se clătină însă când îl văzu pe Împărat. La rândul lui, Împăratul, după acea noapte albă, vedea un bărbat la vreo șaizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
analiză. În fața bazinului cu flori acvatice pe care Augustus le adusese din Aegyptus, Euthymius făcu un gest triumfător, de parcă i-ar fi arătat un oraș cucerit: — Privește, Augustus: două corăbii cu coca din lemn, care au pe punte construcții din marmură și plutesc, ușoare. Privește! Cu un deget mișcă marea timonă aflată la pupa corăbiei fără vâsle și fără vele; prora se întoarse încet spre Împărat. Euthymius râse. — Lipsesc vâslașii; o să fac eu treaba lor. Împinse cu palma cea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care, în situațiile disperate, consultau Cărțile Sibiline, toți aceștia, care priviseră nemulțumiți enigmaticul templu isiac de pe Campus Martius, considerându-i o serioasă concurență, afirmau că la Roma se petreceau lucruri ciudate: „O vrajă egipteană ține la suprafața apei corăbiile de marmură“. Neliniștea lor era cu atât mai mare, cu cât tânărul Împărat nu se arăta prea interesat de riturile religioase romane, la care Augustus, spre deosebire de el, contribuise cu daruri bogate și ceremonii grandioase. — Împăratul seamănă cu Julius Caesar, care nu făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a lui Marcus Tullius Cicero. Pe toți pereții însă, nișele și consolele erau pline de mici obiecte prețioase. Suveranii învinși, ambasadorii care doreau pacea, notabilii locali, guvernatorii provinciilor se străduiau să găsească daruri - obiecte din aur, pietre, smalț, lemn, fildeș, marmură, mozaicuri, sticlă, camee, picturi - care să-i satisfacă bine-cunoscutele gusturi de colecționar. Respectând ordinele, ofițerul însărcinat cu executarea lui Macro ceru să fie anunțat și, în picioare în mijlocul acelor comori strălucitoare, raportă: Macro alesese să se sinucidă, ca un militar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe buzele supte l-a sculptat cu mâna lui avarul Lysippus, care, pentru fiecare obiect vândut, arunca o monedă de aur într-o amforă; când a murit, s-au găsit o mie cinci sute de monede. O mică zeiță de marmură, grațioasa Venus din Bithinia, stând ghemuită pe malul mării, goală, și întocându-se să te privească. Se spune că aceasta a fost prima idee la care a lucrat faimosul Doisalsas. „Frumusețea nu trădează, nu întinde capcane. Nu se gândește, atunci când te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sclavul Helikon să-l ducă în taină cu sine, ani de zile, și, ca un copil, să-i ceară Împăratului roman să-l păstreze în zothecula, „la adăpost“? Portrete ale Drusillei nu existau, ci doar un mic cap sculptat în marmură. Trebuia să pună să fie reprezentată imediat, înainte ca amintirea ei să se șteargă. Hotărî că-i va pune portretul în monumentul de pe malul lacului Nemorensis. Avea să fie înfățișată cu zâmbetul ei adolescentin, într-o atitudine sprirituală - partea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Antoniei, declară brusc: — Nu voi lua alături de mine o copilă. Augusta va fi o femeie. Și niciodată n-o voi alege după numele tatălui său. Callistus nu răspunse. Împăratul făcu câțiva pași și privi, de pe terasa noii sale domus, spectaculoasa marmură a Forurilor, Curia, templele, vechea Via Sacra, noul șir de scări care urca pe Palatinus. Callistus continua să tacă. Împăratul avea maxilarele încleștate într-un fel de trismus. Apoi își puse mâinile pe parapet, sprijinindu-și de el greutatea trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întinse fără un cuvânt. Era indexul martorilor „spontani“ împotriva lui Nero și Agrippinei, pe declarațiile cărora se bazase instrucția procesului. Nume istorice de magistrați, mari preoți, senatori, consuli. — Asta schimbă totul, șopti Callistus, și chipul lui se făcu palid precum marmura gălbuie care îi plăcea atât de mult lui Tiberius. Toți sunt încă în viață, adăugă. Prin intermediul acelor oameni, puterea senatorială și cea imperială se confruntau acum zilnic. Într-o clipă, Callistus văzu că numărul dușmanilor era copleșitor. Afară, în vechiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înfățișeze... Veniră zorii, după o noapte în care nimeni nu dormise; de la balconul vilei pe care Julius Caesar o construise pentru Cleopatra și care acum era splendidă, cu multe grădini, Împăratul contempla, obosit și fără bucurie, minunatele corăbii, templele de marmură nemișcate pe apa întunecată, pe care Euthymius, Imhotep și Manlius le construiseră, așa cum promiseseră. Coloanele fuseseră ridicate. Plăcile aurite se aflau pe mal. Burnița însă, și șantierul era închis; muncitorii își pregăteau masa de prânz în barăci. În ciuda ploii, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
străine malefice, o preoteasă venită din țări îndepărtate făcuse asupra Împăratului niște rituri obscure, de nedescris, care aveau să-l facă invulnerabil. După câteva zile s-a aflat că, în noaptea cu lună plină din martie, pe noul drum de marmură din jurul lacului apăruse - poate printr-o vrăjitorie a zeităților îngropate între Nilus și nisipuri sau printr-o evocare a împărăției infernale - un lung cortegiu de oameni străini purtând tunici albe de in, ce mergeau pe un covor de flori, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
in, ce mergeau pe un covor de flori, cu torțe și făclii, cu cădelnițe și parfumuri, în sunetele unor instrumente stranii și al cântecelor corurilor. Mulțimea aceea urcase încet pe corabia de aur, pe care se ridica un templu de marmură și care se mișca în chip miraculos, fără vâsle și fără vele. Iar corabia de marmură nu se scufundase. În cele din urmă, sosise Împăratul, purtând veșminte pe care străluceau pietre prețioase și broderii, însă atât de neobișnuite, încât fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în sunetele unor instrumente stranii și al cântecelor corurilor. Mulțimea aceea urcase încet pe corabia de aur, pe care se ridica un templu de marmură și care se mișca în chip miraculos, fără vâsle și fără vele. Iar corabia de marmură nu se scufundase. În cele din urmă, sosise Împăratul, purtând veșminte pe care străluceau pietre prețioase și broderii, însă atât de neobișnuite, încât fusese recunoscut numai pentru că unii reușiseră să-i vadă chipul. Lângă el mergea preoteasa străină cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un singur gest, le poți arunca pe foc“. Era primăvară, vremea când privighetoarea cântă în ultimele ceasuri ale nopții. O ascultase cu ochii închiși până când cântecul ei încetase. Se gândise că, probabil, Augustus gravase istoria sa în bronz și în marmură în urma unor asemenea gânduri, și își promisese lui însuși: „Voi scrie pe pietrele templelor, asemenea vechilor phar-haoui“. În noaptea aceea luase ființă marele său proiect egiptean. Și, așa cum a intuit, nici un istoric nu a vorbit vreodată despre el; doar pietrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
reușise să realizeze muzeul acela pentru că fusese guvernatorul rapace și lipsit de scrupule al provinciei Africa. Dar fusese și un scriitor fără egal și bun prieten cu Augustus. Pentru a sărbători cucerirea Aegyptus-ului, construise pentru Augustus o balustradă nemaivăzută, din marmură rară din Răsărit, cu sfincși egipteni și ghirlande de frunze de acanthus, anticipând cu optsprezece secole stilul napoleonian Retour d’Egypte. — Și totuși, spuse Împăratul, în toate frumoasele lui scrieri nu poți găsi nimic, dar nimic despre devastările care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încredere tovarăși ai săi îl urau. Setea de aur te orbește. Cluvius Rufus îl vizită din nou pe Callistus și îi sugeră, afectuos, că un dușman al său căuta probe în legătură cu anumite transferuri de bani. Chipul lui Callistus căpătă culoarea marmurei gălbui, ca atunci când descoperise documentele lui Tiberius. Îl întrebă însă cu blândețe: — De ce-mi spui asta? Cluvius rămase dezorientat. — Călăul care l-a torturat pe Betilenus Bassus, spuse Callistus, mi-a povestit că Betilenus a rostit multe nume în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rându-i în spate, foarte puternic, pentru că genunchii îi cedară. Gajus Caesar, cel de-al treilea Împărat al Romei, se prăbuși cu fața în jos pe pardoseală. Nu se mai atinseră de el. În cădere, inelul sigillarius se izbise de marmură, iar ochiul lui Horus de pe el se spărsese. Deodată, un șuvoi de sânge îl năpădi pe gură și se revărsă pe podea. Cei doi îl priveau nemișcați. Chereas spuse încet, pe un ton profesional: — E mort. Să plecăm de-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu ușurință, aproape cu eleganță, pumnalul de pe care picura sângele, în timp ce mâna lui stângă lăsa trupul neînsuflețit să se prăbușească pe podea. Priviră ultimele zvâcniri ale mâinilor, buzele întredeschise, ochii care dispăreau în spatele pleoapelor, sângele care forma o baltă pe marmura lucioasă. — A mai rămas mica bastardă, tresări Chereas, ca și cum ar fi uitat lucrul esențial. Julius Lupus curăță pumnalul ștergându-l de îmbrăcămintea de mătase a unui scaun, apoi îl vârî în apărătoarea lui. — Am trimis deja pe cineva, îi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
poziția aceea, moartea era sigură. Așteptă ca Helikon să se năpustească asupra lui, dar Helikon nu se uita la el, ci vedea doar veșmintele Împăratului pe pardoseală, trupul prăbușit al acestuia și balta de sânge de un roșu întunecat pe marmură. Chereas nu trebui decât să întindă pumnalul; băiatul se înfipse în el cu brațele desfăcute, fără să scoată un sunet. Chereas trase lama în sus cu putere, mărind rana. Trupul băiatului se rostogoli pe jos. Julius Lupus se oprise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu-i băgă în seamă pe cei cinci-șase care căzuseră victime furiei germanilor și zăceau risipiți în atriu, nici cadavrul lui Helikon, acel catulus egiptean; a doua zi, sclavii de la palat aveau să le ia de acolo și să spele marmura murdară. Herodes își lipi fruntea de peretele cryptoporticus-ului unde se afla harta de-acum inutilă a imperiului. Oamenii săi se gândiră că, având inima slabă, i se făcuse rău din pricina grozăviilor văzute. Se apropiară, însă el scutură din cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]