4,293 matches
-
ficțiune mitologica, de povestiri biblice, de românul propriu-zis, de românul polițist sau de propagandă politică. Mitul se prezintă că "un exemplu logic de acțiune, de pasiune sau de spiritualitate, scopurile urmărite de el permițând distingerea celor trei căi de realizare metafizica, si anume acțiunea, dragostea și cunoașterea. Sub aspectul lor istoric aceste modalități pot lua chipul unui erou în căutarea bogăției, gloriei sau a sfințeniei" [Benoist, p.120, subl.n.]. Pariziana este cea care știe și ea să incite la căutare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
învăluie trecutul în aură ușoară, unduitoare a glasului prietenilor, a cărei bogăție de sunete și iubire se îndepărtează. Este evocat un moment fericit din tinerețe: o drumeție pe coline în tovărășia prietenilor din Messina, în timpul căreia eul trăiește o experiență metafizica, se desprinde din peisajul dealurilor ce se apleacă asupra apei insulelor, părăsește starea juvenila de beatitudine și pătrunde în realitatea prezentului: Aspru e exilul / iar căutarea ce-nchideam în tine / cu atât de muta-i armonie azi / se schimbă-n
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
conține și revelează propriul său sens" (Durand: 1992, 413). Fenomenul intertextual, în special prin componenta sa reiterativă, propune o analiză asupra abolirii timpului (Eliade), aspirație care apropie omul modern de cel arhaic. Scriitorul/lectorul ar trebui să-și asume o metafizică textuală care presupune transcenderea textului, ca manifestare singulară, irepetabilă și definitivă a scriiturii: "Dacă ne străduim să pătrundem semnificația adâncă a unui mit, suntem obligați să constatăm că această semnificație revelează conștientizarea unei situații în Cosmos și că ea implică
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Al-George: 1981, 270). Însă pentru prezentul studiu, cartea eminesciană interesează nu atât in ipostaza de hipotext 2, cât mai ales ca hipertext. "Înrudirea lui Eminescu cu alți mari poeți romantici nu poate fi explicată prin "influențe", ci prin experiența și metafizica lor comună", apreciază Mircea Eliade, idee acceptată cu deschidere de toți criticii care s-au ocupat de intertextul din cultura universală în opera lui Mihai Eminescu. Ținând seama numai de ce-a publicat în timpul vieții și ce ni s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Nelson, Jill și Skeeter însuși. Tînărul traficant de droguri are umor și conferă tragediei rasiale americane sensul superior al unei arte a acceptării și supraviețuirii. Dacă nu ar fi fost sedus doar de latura "liberală" a personalității lui Skeeter, de "metafizica" libertății propovăduite de personaj, Rabbit ar fi putut găsi la el și ideea ceva mai ascunsă a preluării responsabilității pentru acțiunile sale, sugerată în ultimă instanță de tînărul intelectual al străzii. Harry nu se poate schimba însă (un comentator al
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
critică a posibilităților limbii de a exprima semnificații coerente, clare, finite, pornind de la analiza intrinsecă a noțiunilor și textelor, cu scopul de a evidenția contradicțiile, inconsecvențele, impreciziile, inconsistența acestora. Obiectivul principal al deconstrucției este contestarea capacității conceptelor, argumentelor și discursurilor metafizicii occidentale (de la Platon la Heidegger) de a exprima și a elucida adevărul. Inițiată de filozoful francez Jacques Derrida, deconstrucția a condus la apariția deconstructivismului. (Notă: Definiția este preluată din Dicționarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, 1999 DEI.)"48. Inițiatorul deconstrucției, Jacques
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în primul rând, la modul în care unele caracteristici accidentale ale unui text poate fi văzute ca trădând, subminând, mesajul pretins a fi esențial"49. La modul general, deconstrucția reprezintă, conform lui Derrida, efortul de a redescrie ca important ceea ce metafizica a considerat ca secundar. Deconstrucția este, în consecință, filosofia care nu spune nimic. Astfel, în loc de "moartea filosofiei", Derrida preferă să vorbească despre o limită, plecând de la care filosofia a devenit posibilă și s-a definit ca "epistemé", funcționând în interiorul unui
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
centru, textul, autoarea abordează manifestarea deconstructivismului, la nivel lingvistic "prin reconstituirea sumară a reperelor fundamentale, din gândirea lui Derrida."66 Astfel, autoarea îl încadrează pe Derrida, preluând propriul crez al acestuia, ca aparținând momentului "închiderii" unei epoci, ceea ce înseamnă "închiderea metafizicii" sau a modelului gândirii europene, de la filosofia lui Platon și logica lui Aristotel la fenomenologia lui Heidegger 67. "Închiderea" nu e, însă, sinonimă cu "sfârșitul"; Derrida nu crede în "sfârșitul" sau în "moartea" filosofiei, după cum nu crede nici în posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cunoaștere realizată, prin "interiorizare și densificare lirică. Meditațiile interogative asupra sensului existenței se resorb, în cezuri prelungite, sugerând absența răspunsului. Destinul uman devine o înglobare progresivă transfinită a ciclurilor, într-o frumoasă imagine de mitologie orientală, iar, în spiritul unei metafizici romantice, ochiul întors înlăuntru devine, în simbol obsesiv, o imagine cosmică a omului"55. Alegorismul discursiv, marcat prin metafore cu alură mistică, înlocuiește frenezia de început a participării senzoriale la lume, instaurând "un anumit calm al resorbției, într-o interioritate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Boldea și după nenumărate "semnalări ale criticii de întâmpinare"135, autoarea trasează, totodată, coordonatele premisei sale, care constă în faptul că "tot ceea ce individualizează creația poetică a Anei Blandiana și justifică acest studiu este o dimensiune metafizică a neantului, o metafizică esențial-estetică, în ale cărei coordonate ființa poetică este fascinată de neființă"136. Având ca model studiul lui Marin Beșteliu, Arghezi poet religios, autoarea adoptă o grilă de abordare pliată pe poetica blandiană, punând în discuție propriul univers estetic al autoarei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
conceptul central al eticii influențează Întreaga construcție filosofică. Considerăm că etica este o disciplină filosofică prin aceea că gânditorul autentic asupra problemelor morale nu poate fi un „etician”, ca și cum etica ar fi altceva decât filosofie, ci numai „metafizician”. „Metafizica se joacă În raporturile etice - scria Emmanuel Lévinas, unul dintre cei mai de seamă moraliști ai secolului trecut, În lucrarea Etică și Infinit, subliniind că: Fără semnificațiile etice, chiar și conceptele filosofice rămân cadre goale și formale”. De asemenea, considerăm
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
biruința logică a binelui asupra răului, dar și avatarurile Binelui În efortul său de a se afirma Împotriva răului, expresie a conștiinței faptului că nu există un bine absolut, Etica nu poate și nici nu trebuie să fie altceva decât metafizică Întrucât, explicând temeiurile, structura și sensul vieții morale trăite, ea se constituie În cea mai pură ontologie, evident - o ontologie a umanului. Peripatethice un bine În sine, ci că acesta se realizează procesual, În diferite grade, rezultat al activității oamenilor
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
În sfârșit, este Înzestrat cu răbdare, paciență, blândețe, care se recunoscu după manifestări În plan atitudinal, precum dragostea față de adevăr, minte vitează față de dușmani, dar și spirit iertător și capacitate de a nu răspunde la rău cu rău. În Învățătura metafizicii, În partea a III-a: „Etica sau Învățătura obiceiurilor” Peripatethice Analiza lui Samuel Micu asupra conștiinței morale este cu atât mai valoroasă cu cât el Îi surprinde și caracterul de conștiință practică: fapta bună este măsura conștiinței, fiind și cea
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
despre Marta Petreu, Alice Botez, Petru Cimpoieșu, Vosganian și Matei Vișniec (laolaltă cu alții), dar și despre Italo Calvino, Milan Kundera, Amos Oz sau Amélie Nothomb, într-un stil comprehensiv specific și foarte dinamic, în care se amestecă recuperările erudite (metafizica lui Cantemir, prin intermediul Alicei Botez) cu substanțiale pagini despre postmodernism și literatura de ultimă oră, totul într-o manieră flexibilă, suplă, în care directețea spunerii unor adevăruri incomode se combină cu un simț special pentru umor și ironie, motiv pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
precizează Elvira Sorohan se grăbește să izoleze, între criticii literari, o elită. "Simțul critic" e dat numai unor aleși." Afirmația reapare acolo unde sunt analizate Dioptrele Alicei Botez, în contextul general al criterionismului interbelic și în cel special al redescoperirii metafizicii cantemiriene din Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago, lucrare de care, să recunoaștem, doar inițiații știau: "Ceea ce interesează, după didascalii [...], este funcția personajelor, în raport cu figura centrală și construcția dialogului, care trebuie condus spre o finalizare a discursului textului, oricum adresat unei elite
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
o lectură paralelă a jurnalului și a acestor pagini din care putem desprinde inclusiv efigii ale criterioniștilor. Dacă adăugăm și faptul că lectura romanului a reprezentat un important cap de acuzare în procesul Noica-Pillat, vedem că istoria "înghite" la propriu "metafizica și poezia", după expresia lui Virgil Ierunca. Erosul-magician care țese destinele în opera eliadescă se întâlnește cu alte două scrieri pe tema iubirii din epoci diferite: Femei de Sebastian, descinzând din același interbelic și De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și valorizarea scriitorilor ignorați de vocile așa-zis creatoare de canon se poate invoca în cazul capitolelor despre Alice Botez, care vădesc o frumoasă admirație pentru scriitoarea desprinsă tot din filonul criterionist. Că piesa de teatru Dioptrele are ca hipotext Metafizica lui Cantemir, că romanul Eclipsa conține o antiutopie probează faptul că între autorii aleși spre analiză există puncte de convergență, poate cel mai important dintre toate fiind creditul existențial acordat ficțiunii menite să compenseze imperfecțiunea realului. Ca și-n romanul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de cultură medie, avid de senzațional. Din literatura română (cap. Proza românească de la eros fantastic la ironie, parabolă și "dragosteură") sunt invitați autori formați în interbelic ca Mircea Eliade, Mihail Sebastian și Alice Botez (textele consacrate acestei autoare pasionate de metafizică, pasiune deprinsă la școala lui Nae Ionescu, compun de fapt o veritabilă micromonografie), urmați de contemporanii Cărtărescu (apreciat ca scriitor, dar sancționat moral drept un "Casanova postmodern" pentru De ce iubim femeile), Petru Cimpoeșu (primul în topul Doamnei Profesoare), Matei Vișniec
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
o experiență aparte a lumii, una care-i pune în evidență discontinuitățile, bizareriile, absurdul. Tema "lizibilității lumii", cum o numește filosoful german Hans Blumenberg, este una de mare importanță la Blecher, ceea ce îl așează în vecinătatea scriitorilor români preocupați de metafizica realului: Eminescu, Sadoveanu, Eliade desigur, având o diferență specifică. Nevoia de a interpreta lumea vine dintr-o senzație de insuficientă claritate a experienței, de haos sau de absurd. Naratorul traversează o serie lungă de "crize" pe care speră că le
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ar fi pentru noi indescifrabilă, iar a nega lumea și a suprima orice relație cu ea conduce la delir. Relativismul nostru intelectual în materie de logică nu este nimic altceva decît recunoașterea relativității lumii. Economia nu este ramura economică a metafizicii. Simplu, ea este o disciplină care, ca multe altele, se fondează pe concepția globală pe care ne-o formăm asupra cunoașterii și lumii. La rădăcina dificultăților sale actuale se găsește faptul că îi este necesară o teorie a valorii, dacă
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
ne oferă o demonstrație de virtuozitate hermeneutică, pe fundalul unei meditații asupra ideii de incertitudine, într-o limbă de o eleganță eterată. Adevărul e că filosoful și-a propus, nici mai mult nici mai puțin decît să fondeze o nouă metafizică în jurul noțiunii de "contingență", pornind de la constatarea derivei generate de proasta înțelegere a lui "Dumnezeu a murit" (devenit, cumva, sinonim cu "fiecare crede ce vrea"), care a condus la generalizarea aleatoriului și a relativismului contemporan. În dezacord cu discursul actual
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de "contingență", pornind de la constatarea derivei generate de proasta înțelegere a lui "Dumnezeu a murit" (devenit, cumva, sinonim cu "fiecare crede ce vrea"), care a condus la generalizarea aleatoriului și a relativismului contemporan. În dezacord cu discursul actual asupra sfîrșitului metafizicii, gînditor al contingenței, unic reper în absența Absolutului exilat, Meillassoux nu-l putea ignora pe marele poet al hazardului, mai ales că dilema lui Mallarmé seamănă bine cu a sa: cum să iei act de moartea versului alexandrin fără a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
două surse principale: ontologică, pe linia mentalității tradiționale românești, și gnoseologică, în frecventarea filosofiei terțului inclus și, implicit, a fizicii cuantice. După spusele lui Mircea Vulcanescu, în spiritul românesc arhaic, lumea noastră nu este un spațiu al "prezențelor" în sensul metafizicii actualiste, ci cuprinde lucrurile care au fost dar nu mai sunt, ca și pe cele care ar putea fi dar nu sunt încă. Actualul și virtualul nu funcționează nici separat nici conflictual, ci se întrepătrund, iar dincolo înseamnă pur și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dorea cu disperare să șteargă orice distanță dintre Eul suprem și sine, se regăsește în vecinătatea incofortabilă a neantului, această non-esență care îl împiedică și să se posede în propria sa plenitudine. Ipostază infinit ironică, cea a experierii neantului prin metafizica prezenței de sine : "8 aprilie 1967. Aniversarea mea. Să trecem peste asta." (p.494) Acest vid nu va fi niciodată plin. Prizonier al unei absențe și absent din ceea ce ar trebui să fie identitatea sa, Cioran știe că nedeterminarea este
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Logică discursivă, Teoria argumentării și Retorică din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a aceleiași universități, precum și redactor de carte. A semnat studii introductive, articole și recenzii în reviste de specialitate și dicționare. A tradus Yves Cattin, Marile noțiuni filosofice. Metafizică și religie (2006) și Jean Piaget, Formele elementare ale dialecticii (2007), volume apărute la Editura Institutul European Iași. Camelia Grădinaru, Discursul filosofic postmodern. Cazul Baudrillard (c) 2010, Institutul European, pentru prezenta ediție INSTITUTUL EUROPEAN, editură academică recunoscută de Consiliul Național
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]