KorAP: Find »[drukola/base=milă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...106 107 108 ...713 >

17,823 matches

Corola-blog/BlogPost/383248_a_384577

pe Dunăre să curgă Lacrimi milioane-n mare Și de-acolo să ajungă Nori și ploi de vieți amare. Moș Crăciun, la tinerețe Am trăit în proletară Sărăcie și tristețe, Dar măcar aveam o țară Sigură și netrădată, Nevândută fără milă, Și ne-ai fost în taină tată Travestit în Moș Gerilă... Lista de dorințe-i mare, Și de lipsuri și tot crește După ani de disperare, Ai să vezi, te depășește... Azi ne ocolești, se vede, Nici nu mai exiști

MOŞULE, NE-AI CAM UITAT... de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383248_a_384577]
Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578

pe care nu se mai străduia să o ascundă. Acum pentru el eram o infractoare, un element antisocial, un dușman al poporului. Ei erau oameni liberi, puternici. Eu eram o intrusă, o venetică, un vierme ce mai trăia doar din mila lor. - Stai acolo, mi‑a spus cu glas ridicat și m‑a împins ușor pe locul din spate al mașinii. Nu m‑a poftit să iau loc în față și nu mi‑a adresat nici măcar un salut de politețe. Drumul

BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564

unii din case și să se instaleze în locul lor! Cum să se urce în scaunele rămase goale și să conducă! Romancierul vrea să mă distrugă. Sistematic: a pregătit un scenariu. Șușotește în dreapta și-n stânga. Mârșăvii bine gândite. Mă apucase mila de un scrib! Voi elimina perifraza! Tertipul prin care se spune în zece cuvinte ceea ce se poate spune în unul. Zece, pentru a fi ascuns mai ușor adevărul! Intențiile! Nici zece nu sunt suficiente, romancierii și le maschează în sute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
E cinic. Un conducător nu trebuie să fie mama soldaților răniți. Nu se cade să i se plângă pe umăr. Și nici să bandajeze rănile supușilor, nepregătiți pentru o luptă prea aspră pentru ei. Să-i victimizeze încă o dată, prin milă; e stupid să golești vistieria cetății oblojind ceea ce numai din întâmplare nu a pierit. Nu de vorbe și de mângâieri au trebuință locuitorii Stațiunii. Le-am dat lucruri durabile, funcționale. Cazinoul, Spitalul, Școala de fete, Banca, Hipodromul, Legi - fiindcă Ordonanțele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
depășească, în vreun fel, condiția, avea conștiința clară a locului ei. I s-a urcat la cap pentru că am făcut prostia să-i spun că este o femeie deșteaptă. A fost un compliment; vroiam să se simtă bine, îmi era milă de ea. Acum se vede într-un scaun oficial: la câte s-au petrecut în Stațiune, de o vreme încoace, e posibil. Va hotărî cu votul ei, în Consiliu, bunul mers al culturii, printre altele. Ajunge: mai bine Magistratul! El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

În impresiile nesigure ale altora. Se Întoarse cu gândul la chilia sa de la San Piero, la scrierile pe care le Întrerupsese. Se lăsă În voia mișcării roților, căutând să Își destindă trupul ostenit. Biserica se ridica la cel puțin o milă la sud de râu, Într-o zonă de câmp deschis, acum ajunsă de cel de-al treilea brâu de ziduri. La Început, trebuie să fi fost o parohie pe drumul spre Roma. Afară se găseau Îngrămădite materiale de construcție, unelte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
om, cu o cruzime nemaipomenită. Meșterul Ambrogio, mozaicarul. Nici o reacție nu urmă vorbelor sale. Dante trecu În revistă acele fețe inexpresive, de care părea să se fi lipit o mască a indiferenței. S-ar fi așteptat la un gest de milă, de Înfiorare. Măcar de stupoare. Acel zid al nimicului era, oare, dovada vie a netulburării așezate a Înțeleptului, ori un indiciu că știau ceva? Oamenii aceia aveau cunoștință de cele Întâmplate. Iar unul dintre ei, mai mult decât ceilalți. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de neînțeles. Se lipea de el cu o vibrație stranie, ca și când ar fi voit să Îi transmită o parte din propria ei căldură vitală. Apoi se Întoarse din nou spre poet, În timp ce venețianul Începea să Își revină, tușind. — Fie-ți milă de noi, zise ea. Tonul glasului Îi era slab, frânt de angoasă. Rostea cuvintele anevoie, trăgându-și suflarea de emoție, asemenea cuiva nevoit să se exprime Într-o limbă prea puțin cunoscută, cuprins de groaza că nu va fi Înțeles

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ochii tovarășilor tăi, le-ai vărsat ceară În urechi. Fiindcă, precum Ulise, vrei să fii singurul care știe. EPILOG 22 iunie, la primele sclipiri ale zorilor Dante se năpustise la drum lovind aprig din pinteni, istovindu-și calul. La câteva mile de zidurile cetății Pisa, urmele fugarilor deviaseră spre coastă, părăsind strada care se Îndrepta spre oraș. Rafalele de vânt dinspre Marea Tireniană Îl orbeau, umplându-i ochii de lacrimi. Drumul bătut de care se oprea la destule mile de coastă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
La câteva mile de zidurile cetății Pisa, urmele fugarilor deviaseră spre coastă, părăsind strada care se Îndrepta spre oraș. Rafalele de vânt dinspre Marea Tireniană Îl orbeau, umplându-i ochii de lacrimi. Drumul bătut de care se oprea la destule mile de coastă. Acolo, se Întindea o mlaștină enormă, Întreruptă de mici povârnișuri și băltoace, cu câteva limbi de pământ nisipos. Oprindu-se În dreptul unui șir de colibe, ultimul pe drumul către plajă, Dante Întrebase dacă prin părțile acelea exista vreun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

dacă lucrurile stau, Într-adevăr, În acest chip, toate speranțele oamenilor Într-o oricât de Îndepărtată izbăvire sunt deșarte, ca viața lumii Însăși. Căci nimeni și nimic nu-L va putea Îndupleca vreodată pre Dumnezeul Nostru să se pogoare cu milă și izbăvire asupră-ne. Și ar fi trebuit s-o știm de mult, din clipa În care nici măcar primejduita viață a lui Hristos, Fiul Său, nu l-a clintit. Dându-l morții - sau nefăcând nimic pentru a-l salva -, Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
ce nu se poate pe aici și prin Împrejurimi. Multe nu sunt ce par a fi, iar Înțelegerea lor nu ține neapărat de perspicacitate. Asta ca să nu te mai simți lovit În orgoliul de tip inteligent care te chinuie fără milă când e cazul și, mai ales, când nu e. Acum nu e. Nu te bosumfla, glumesc. Hai să ne Întoarcem la Alexandru, pentru care - mi s-a părut mie, oare? - nutrești o admirație ce depășește sensibil judecata echilibrată și atitudinea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
regulamente... Florian de Squint este profund tulburat de ce află. Nu Însă și copleșit; dimpotrivă. Zguduitoarele revelații Îi mobilizează simțurile și-i stimulează perspicacitatea. Întrevede ca iluminat o șansă de salvare de la pedeapsa capitală care Îl așteaptă. Face, așadar, apel la mila regelui, promițând că-și va plăti grațierea cu dezvăluiri devastatoare despre templieri. Filip cel Frumos ordonă ca prizonierul să fie adus la Paris și primește cu nesfârșită satisfacție prețioasele depoziții despre crimele celor pe care Îi urăște și cărora le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Încerc să bravez, dar pe dinăuntru sunt vraiște, Îngrijorat și speriat. Ce se pune la cale aici? Pe cine serviți, cine vă plătește și cu ce scop? Howard mi-a aruncat o privire În care indulgența se Învecina delicat cu mila cea mai sinceră. Spusesem o prostie? Și Încă una foarte mare? Așa se părea. - Prietene, nu vreau să te supăr, dar cred că ar fi timpul să te degajezi de acest mod primitiv și vulgarizator de a vedea lucrurile. Servim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
a scris. - N-aș vrea să vă supăr, dar s-a constatat că, de regulă, detestăm acest „scopul scuză mijloacele” numai când avem impresia că alții coboară mai jos decât noi În alegerea lor. Persoanele de față se exclud fără milă, evident... Am zâmbit strâmb: - Poate aveți dreptate, nu suntem peste măsură de obiectivi când e vorba despre noi Înșine. Am observat și eu că atunci când spunem „m-am Înșelat” formulăm o scuză, iar când spunem „m-a Înșelat”, o acuzație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
ca strigoii fără nici un rost. Domnul André Gide Își făcea iluzii crezând că știe ce este acela un gest gratuit. Să te fi cunoscut el pe tine, ehei... Eveline a ridicat din umeri și mi s-a adresat cu o milă piramidală În glas: - Doar infinita mea delicatețe mă oprește să răspund la astfel de insinuări nefondate și agresive. Gândiți mediocru, domnule profesor, sau mă confundați. Și Într-un caz, și În altul, este absolut impardonabil. În vremurile bune, celor ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
și mai frământat de Întrebări noi, iar pe ei, mai Întunecați la față și mai Îngrijorați. Howard, cel puțin, adunase atâta neliniște În ochii lui ca o nesfârșire verde, că nu mai lipsea mult și Începea să mi se facă milă de el. Ne povestise că stătuse de vorbă cu mai multe persoane și că aproape toți interlocutorii Îi păruseră abătuți și dezorientați. În Centru domnea o atmosferă apăsătoare, pretutindeni se instalase o așteptare grea de presimțiri nefaste. Circulau zvonuri contradictorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
În toiul dilemei, am auzit din nou sunetul vătuit care anunța reluarea culisării porții pe șina Îngropată În pardoseală. Se-nchidea singură, deci. Fără să mă mai gândesc, am făcut iarăși pasul Înăuntru, lăsându-mă În voia hazardului: Dumnezeu cu mila! Poarta se deschidea și se Închidea În circa douăzeci de secunde per mișcare Înainte-Înapoi și cam tot atât rămânea În stand-by - În total, aproximativ un minut. Mie mi s-a părut că fâțâiala holomocită afară-Înăuntru și retur durase o oră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
se clatine. Era realmente caz de groggy sau nu era ea atât de puternică pe cât Îi plăcea să lase impresia? Greu de spus. - Unde ai găsit astea? mi-a Întors cu glas alb Întrebarea, ținând În mână, copleșită parcă de milă, foile de hârtie la care visase atât. Le-ar fi dat foc fără cea mai mică reținere, se vedea bine. Nu mai sunt cumva și altele? a adăugat, dar era clar că nu spera nici cât negru sub unghie Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
tăcut din nou. Crezusem până atunci că doar copiii sunt capabili să-și exteriorizeze decepțiile cu o asemenea Înduioșătoare lipsă de pudoare. De felul meu, nu cred că sunt un tip foarte impresionabil, Însă mărturisesc că mi s-a făcut milă de ea. - Ce s-a Întâmplat? am Întrebat-o punându-i camaraderește și ocrotitor mâna pe braț. - Ceea ce trebuia să se Întâmple, probabil, a bombănit furioasă. Minunatele hârtii În care mi-am pus toate speranțele... pfui, ce mizerie... și i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
mai vedeam cozi la librării și la standurile duioaselor noastre târguri și iarmaroace de carte? Doamna M... n-a fost deloc Încântată de zgubiliticul meu proiect de farsă editorială. Dimpotrivă. Dar nu ea m-a convins să-l asasinez fără milă și pentru totdeauna pe nenăscutul autor George Blacke și să iscălesc Codul lui Alexandru cu numele meu personal. Decizia a luat-o, scuzați vorba proastă, destinul. Să vă spun cum a fost. Dacă stați corespunzător cu memoria ținerii de minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

crudă astă dată. Suntem fețe mari, boierești. Du-ne la mai marele tău. Tufa foșni nehotărâtă: — Ascultă, băi arătare, dacă minți și dacă nu ești ce sugerezi că ești, și-l tulbur degeaba pe han, ți-a plânge iapa de milă. — Să fie precum zici, cinstite tătar, răspunse spătarul. Când tot alaiul tătărăsc și-al proaspeților prizonieri pătrunse în tabără, hanul cel tânăr, sora sa Huruzuma și cei doi călugări moldoveni se delectau cu kumâs. Tufișul cel mare se opri înaintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
povești la ceas de taină, nu mult după ce Găinușa se ivise pe cer, vestind în locul unui Cocoș inexistent trecerea într-o altă zi. De luat nu-i vom lua tot de-acolo, ci puțin mai departe, cam la vreo două mile de hanul Stăniloaiei. Și în vreme ce Parnasie, Stejeran și ceilalți povestitori adorm, cu spatele spre jăratic și totodată, fără s-o știe, adormind astfel, mor ca personaje, iată-i pe nemuritorii Metodiu și Iovănuț suind pieptiș o coastă în boarea străvezie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
fel, ascultă-mă pe mine. Dar Broanteș nu-l auzea. Noaptea dormi greu, zvârcolindu-se și visând că era când Dante, când mitropolitul Dosoftei. Bâiguia prin somn, cerând mereu apă și Cetatea Albă. De pe scăunelul lui, eunucul îl privea cu milă și nota tot cu un plaivaz. Broanteș se trezi în jurul prânzului, se îmbrăcă iute și trecând pe lângă eunucul ațipit și el, ieși în urbe, postându-se într-un colț al pieței Balgi-Bașlâc. Cosette apăru la ora 5. Văzând-o cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cu scop pur retoric stârni o tuse adevărată, bătrânească și Sima-Vodă începu să tușească din toți rărunchii, zgâlțâindu-se și îndoindu-se ca și cum un turc nevăzut i-ar fi cărat o droaie de pumni după ceafa. Ți-era mai mare mila să-l vezi: roșu la față, apoi vânăt, tușea în rafale, hârâind, înecându-se, căutându-și batista prin buzunare și scoțând din neatenție un pumnal îndoit pe care-l ascunse repede înapoi, povârnindu-se deasupra mesei mai-mai să se răstoarne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]