3,831 matches
-
dintr-odată sălbatic. Geamătul nici nu i se mai auzi când el își strigă izbânda, pătrunzând-o. Trupul ei se închise zadarnic, căci bărbatul se înverșună, opintindu-se, până când, cu un răcnet, se slobozi din toți rărunchii. Rămaseră câteva clipe nemișcați, el savurându-și plăcerea care, ca pentru toți biruitorii de acest fel, fu scurtă, ea, cu măruntaiele arzând, dar neputând să-și înfrâneze o stranie voluptate. Iacob se desprinse, fără să încerce, măcar, să-i tragă fusta peste coapse. Se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Noaptea căzuse repede, felinarele încă nu apucaseră să se aprindă. Ea se întoarse, surprinsă. Vocea venea de foarte aproape, îi șoptise la ureche. Dar lângă ea nu era nimeni, doar pe trotuarul celălalt, silueta uscățivă, cu ochii luminați. O privi nemișcat, până ce fata se liniști. Se întâmpla des, se simțea privită mereu când se întorcea după căderea nopții. La început fusese stingherită, apoi se obișnuise. Ceea ce nu putea înțelege era cum de știa când se întoarce. Îi venea greu să creadă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și mai tare. Când simți că fata nu mai opune vreo rezistență, își luă mâna din ceafa ei, o apucă de șolduri și, cu venele umflate și ochii holbați spre tavan, icni iarăși, slobozindu-se. Răma seră o clipă așa, nemișcați, ea cu plânsul înțepenit în gât, el cu mâinile înfipte în coapsele ei. Femeia își reluă plânsul, ca pe un suspin întretăiat. El se desprinse și, ridicându-se, o împinse într-o parte, parcă în silă. Abia atunci, urmărindu-i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pai... — Băiete, strigă Ologu, un pai pentru domnu’, nu vezi că nu poate să bea direct, are o indispoziție ? Apoi se întoarse spre flăcău : Și cum ziceai ? — Eu văd lumea întreagă, spuse Coltuc, aproape cu gura închisă și cu buzele nemișcate, de parcă o altă voce vorbea prin el. Văd părțile tăiate ale copacilor. Dacă rădăcina mai e în pământ, pot să-ți spun ce copaci au fost. Aici, pe Moșilor Vechi, erau castani. Și pot să-ți descriu cum arătau casele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rase acum din temelii. Cum arăta lumea nestricată, netăiată, nedărâmată... — Auzi, da’... Costică se opri o clipă, privi în jur, stânjenit, și se apropie de căruțul băiatului. Întrebă, aproape pe mutește : — Piciorul meu... celălalt... poți să-l vezi ? — Când stai nemișcat și nu țopăi, da. — Piciorul meu ? bâigui Costică Ologu, cu glasul gâtuit de emoție. Vezi piciorul meu ? Unde e, arată-mi-l ! Aici ? indică cu degetul, tremurând, pe scaun. Aici ? mută degetul puțin mai încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aș mai mânca o felie, unsă cu muștar... — Mai e, spuse Costică, îndepărtând totuși farfuria. Dar e a ăstuia micu’, n-a mâncat nimic, a vorbit numa’. Ia, pișpirică, de mănâncă... Cum Coltuc îl privea cu ochi mari și, firește, nemișcat, Costică se lovi cu palma peste frunte. — Am uitat că tu ești îngerul Domnului, doar n-o să lipăi din farfurie, ca o cotarlă. Privi prin cârciumă, într-un colț ședea o femeie cu fuste înflorate, aplecată peste o cafea și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
totuși de la milițianul cel vechi și de la polițistul cel nou, amândoi deodată. — Lăsați, doamnă... Nici nu știți de ce sunt ăștia în stare... Bețivul clătină din cap, era tot ce putea face. — Ți-e sete ? îl întrebă Rada. Bețivul bătrân rămase nemișcat. Apoi întineri și încuviință. I-e sete, traduse Rada. Să-i dăm de băut... N-avem noi aicea ce vrea el să bea, rânji polițistul. Bețivul uitase deja ce dorește, își lăsă din nou fruntea să se sprijine de braț
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rămăseseră, ca niște frontiere întunecate. Întinderea aceea de trupuri, unele prăvălite și gemând, altele încercând să se sprijine pe încheieturile mai puțin vătămate, altele lipindu-se de perete, de parcă ar fi căutat adăpost, arăta cenușie. Marginile colcăiau, dar întregul era nemișcat. Nu era nevoie de zăbrele, căci nu aveau unde fugi, spaima era și aici, și acolo. Iar gratiile creșteau pe dinăuntru, de nestăvilit, ca niște dinți care urcau, sfărâmând oasele feței, până se înfigeau în creier. Rada se întoarse spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privește neclintit. Pentru morți nu se ciocnește, părea ea să spună. Omul strânse din buze și lăsă încet mâna jos. Apoi, răzgândindu-se, duse paharul la gură și îl dădu pe gât. Începu să tușească violent, încovoindu-se. Rada rămase nemișcată, în picioare, fără să-i întindă un pahar cu apă ori să-l ajute în vreun fel. În cele din urmă, bărbatul se liniști și își șterse gura cu mâneca. Întinse mâna după sticlă și-și mai puse un pahar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
La început, Berti nu dădu atenție ritualului pietrei, dar, văzând că se repetă și se prelungește ore în șir, hotărî că ei doi trebuie să discute. Dăduse piatra deoparte și se pregătise să-i anticipeze reacțiile. Cum însă Rada rămăsese nemișcată, continuând să-l privească, fără nicio expresie, ca înspre piatra care fusese pe locul acela, Berti se speriase. Poate că boala ei avea un nume, poate că se mai îmbolnăviseră și alții, în istoria descoperirilor medicale nu bolnavii, ci doctorii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
simțiră, dintr-odată, că icnelile lui Iadeș, însoțite de zăngănitul de fiare, rămăseseră în urmă. Omul, cu fesul îndesat până la sprâncene, stătea în patru labe, uitându-se nătâng la un porumbel. Pasărea țopăi pe loc, până ce se hotărî să rămână nemișcată. Iadeș scoase câteva semințe și i le întinse, în căușul palmei. Pasărea ciuguli, după o scurtă ezitare. — Să moară mama, se minună Iadeș, dacă pasărea asta e chiar pasărea asta... Și, cum tăcerea celorlalți cerea o lămurire în plus, adăugă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din cauza salturilor lipsite de prospețime, cei trei bărbați își irosiră, pe nebăgate de seamă, zestrea celor o sută de frunze. Nici nu ieșiseră bine din Bulevardul Gării, pentru a coti spre Biserica Armenească și cinematograful „Unirea“, către centru, că rămaseră nemișcați, cu privirile pierdute și mâinile goale. Dincolo de ceața subțire, copiii mergeau înainte, chiuind. Doar Luca privi, pentru o clipă, înapoi, de parcă, între cele două lumi, părea nehotărât spre care s-o apuce, dar apoi o zbughi după ceilalți, zorit de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Doar Luca privi, pentru o clipă, înapoi, de parcă, între cele două lumi, părea nehotărât spre care s-o apuce, dar apoi o zbughi după ceilalți, zorit de voltele Magului frunzelor. În fața lor, ca un râu cenușiu al uitării, cu apele nemișcate, se întindea asfaltul. Iar către Strada Mare, până hăt, departe, se vedeau blocurile. Trunchiurile lățite sub asfalt, sub temelii, țineau pe umeri acest nou oraș, al betoanelor și asfalturilor care nu aveau anotimpuri, căci nu lăstăreau și, de aceea, nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
își desfăcu prosopul, dar își apără goliciunea, ghemuindu-se. El întinse degetele și o mângâie pe obraz. Fata îi îndepărtă iarăși mâna, întorcându-se în cercul ei. Maca stărui, pipăind, pe bâjbâitelea și de aceea tot mai tandru. Ea rămase nemișcată câteva clipe și atunci bărbatul, coborându-și degetele sub lobul urechii, spre claviculă, crezu că izbutise. Fata însă, uitând cu totul că o chemase Beatrice, se scutură, cu ochi răi. Această mișcare făcu prosopul să cadă cu totul. Maca se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tumbele lor, mai greu de desenat, chiar dacă fardurile groase nu reușeau să le ascundă nici lor vârsta morții. Mai ușor de desenat se dovediră ceilalți, care se iviseră de curând și care minunau trecătorii prin faptul că reușeau să stea nemișcați ore în șir. Aveau doar o înclinare imperceptibilă a capului și aținteau cu privirile chipul celui care își plătise banul de pe un mal pe celălalt, pentru a-l ține minte. Erau îmbrăcați cu pelerine negre, cu gulere înalte la fel de negre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că ei știau cine este. Își lipi urechea de zid, pe un fundal albastru, înstelat. Nu se auzeau voci, doar un vuiet îndepărtat, ca atunci când pui ghiocul la ureche. Privi în sus, spre Pantocrator, apoi se întoarse încet. Parcă stătea nemișcat și ceilalți se învârteau în jurul lui. Când rotirea lor se înteți, Maca închise ochii, să nu amețească. Când îi redeschise, erau la locul lor, privindu-l alungiți, bizantini. Îi cercetă pe rând. Nu știuse că sunt atâția. Unii purtau barbă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Jenică și parcă în rândul umbrelor se auzi un freamăt de nedumerire. Nu suntem judecători, spuse Tili. Cât timp nu s-a găsit nimeni care să-l judece cum se cuvine, noi nu putem să-l iertăm. Rămaseră în jurul lui, nemișcați. Umbrele, privind unele peste umerii celorlalte, grăbindu-se fără să se bulucească, se apropiară pentru a-și depune fiecare mărturia. Aveau lucruri simple de arătat. O carte sfâșiată, un pumn de monede de aur cu urme de pământ, osul moale
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dispăru și ea. Ușa se trânti de perete. Nu se făcea așa în cârciuma lui Coropciuc. Nimeni nu smucea clanța și nu izbea cu piciorul în ușă. Întoarseră capetele, fetița țipă și scăpă cartea din mână. Doar bătrânul Coropciuc rămăsese nemișcat la tejghea, poate pentru că stătea, oricum, cu fața spre ușă sau poate pentru că, păstrător al sfintelor taine fiind, nimic nu-l mira. Cel care se ivise în prag purta uniformă de polițist. Îi privi pe cei de la mese, ceea ce nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reușiră să-l ajungă din urmă și nici el nu mai întoarse capul după ele. Scoase tolba de pe umăr și o aruncă. Se întuneca. Șoseaua largă, care acum nu ducea nicăieri și nu avea decât un mal, părea un râu nemișcat. Maca opri motocicleta și stinse luminile. Dibui o sticlă de plastic din cutia ținută ca portbagaj. Băgă un furtun subțire în rezervor, supse din el până simți gustul uleios, apoi puse furtunul la gura sticlei și ținu așa până ce firul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vieți, afară din toată lumea, afară din cele văzute, afară din lumina simțită (sensibilă), afară din soare și din întuneric, din locul pedepselor și al osândei cutremurătoare în care cad robii mândri care și-au ridicat grumazul împotriva Mea, Stăpânul. Sunt nemișcat - căci unde nu sunt oare, ca printr-o strămutare să fiu nevoit să ocup locul acela? Sunt și pururea mișcător în chip necircumscris - căci unde Mă vei căuta mergând, ca să Mă găsești acolo?<footnote Ibidem, p. 140. footnote>. În Imnul
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
se păru foarte straniu ca Hagienuș să citească Thomas Hide, De religione veterum Persarum. "Nu cunoaștem niciodată bine pe oameni, medită el; ei au încăperi închise pentru ochiul superficial. Te pomenești că și Botticelli al meu când mă privește așa nemișcat se gândește la misterul revoluțiunilor plantelor!" Hagienuș părea interesat și de filologia clasică, într-o secțiune a rafturilor se zăreau Magnum totius latinitatis Lexicon Facciolati, Thesaurus Linguae Graecae de Henri Etienne, Du Cange. Însă pe muchia dulapului inferior din fața doctelor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
artistă, în orice caz o bună elevă a pianistului, care-i indica un stil. Ea nu dădu marșului nici o stridență, îl execută cu o dicțiune clară, frazîndu-l ca pe o muzică de Beethoven, într-un eroic crescând. Când sfârși, rămase nemișcată, cu mâinile întinse asemeni unei statui. Rochia subțire, căzând dreaptă de-a lungul pulpelor, trăda complet liniile sumare ale corpului. Aplauzele, cum era și de așteptat, fură furtunoase. Elementul picant al episodului, reținut de foarte puțini, fu faptul că Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Butoiescu, deși nu punea temei pe ea decât din punct de vedere psihologic. - Ce zici, Botticelli, merge o asemenea biserică? Butoiescu învățase de mult a para chinuitoarele sfredeliri ale ochilor lui Ioanide și a-și menaja astfel incertitudinile, fie privind nemișcat, lipsit de orice expresie, fie prinzîndu-se de a. o vorbă a lui Ioanide și dezvoltînd-o cu aer de aprobare. "A devenit viclean", constată arhitectul, care suspecta mai mult limbuția lui Botticelli decât tăcerile sale. Botticelli era un spirit violent negativ
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe poziție pe conferențiarul Conțescu. Acesta nu privea lucrurile cu ușurătate, însă nu era chiar așa de desperat. Un număr de zile nu era nimic de făcut decât a aștepta ca organismul să biruie faza critică. Conțescu ședea pe spate nemișcat, roșu și ceros totdeodată, și părea inert. Însă pumnii îi ținea strânși, și Erminia, păzindu-l, îl auzi distinct numărând neîncetat: unu, doi, trei, patru, cinci. Geograful făcea exerciții de voință, deoarece citise că la această boală rezistența morală e
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ferme" prin care orice ființă se împlinește și "intră în prezență", este evident și ușor de urmărit. La Parmenide, to eon, ființa, se determină prin caracterul con-strîngător al limitelor, calitatea lor de "înlănțuitoare" fiind subliniată în două rînduri: ființa este "nemișcată" în "limitele unor teribile legături" (B 8, 26) și "Necesitatea necruțătoare o ține în lanțurile limitei" (B 8, 30-31). Existența acestei "limite ultime" (peiras pymaton; B 8, 42), care înconjoară ființa înlănțuind-o, este o garanție a faptului că ea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]