3,439 matches
-
care trebuiau să aibă răspuns la orice, aceste fenomene erau de obicei negate. Revin la colegul Costi Ionescu, care într-o zi mă întreabă: ,,Mărine, ce înțelegi tu prin omul astral ?” — Ce să înțeleg, i-am răspuns eu surprins și nesigur, un om care are legătură cu astrele, un fel de astronaut. Dar simțeam că m-a pus în încurcătură, că nu știam să răspund. — Omul astral se referă la cu totul altceva, mi-a spus el. Mai apoi, cu alt
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
au făcut să rămână multă vreme în acel loc. Sătul de atâta așteptat și de stat în picioare, și-a amintit că este un tramvai care îl poate duce până în apropierea străzii unde locuiește amicul său. Cu pași mărunți și nesiguri s-a îndreptat într-acolo. Ca un făcut, și aici era lume multă, nerăbdătoare să prindă un loc în tramvaiele care soseau. Între timp, soarele trecuse bine de cumpăna zilei încălzind cu multă dărnicie aerul și asfaltul. Lui Dumitru Dascălu
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
i s-au fixat și rămas în memorie, pe toate acestea le caută pentru a le descoperi și retrăi. Ca însoțitor și martor, îi urmăream cu interes expresia chipului, mișcările, privirile iscoditoare și dornice de a reconstitui trecutul. Cu pași nesiguri, preocupat de mânuirea camerei video, tânărul copleșit de emoții a pășit pe prispă, a „pătruns” în tinda largă și răcoroasă vara ce despărțea, sau mai bine zis unea cele două odăi. Cea din stânga, „casa cea mare”, și cea din dreapta, cu
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
teamă, cuvintele uitatului poet al antichității romane, habent sua fata libelli. Nu pentru asta. Ci pentru a semnala, ca simplu subiect de meditație, câteva din marile dificultăți pe care le întâmpină de obicei toți cei ce s-aventurează pe-nșelătoarele, nesigure căi alte trecutului. De pildă... Prețios material de creație artistică, trecutul e în același timp un vast teren de explorațiuni diverse. O, dar ce anevoioase, ce riscate, ce pline de incertitudine, sunt explorațiunile aceste! Nimic mai ireductibil, mai definitiv decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ieri să prezinte o formă diferită de cea pe care o are, sau să fi luat un curs altul decât cel pe care l-a luat? Totuși, departe de a oferi această neclintită statornicie, trecutul este și rămâne schimbător și nesigur, ca și inteligența care-l concepe, ca și memoria care-l conservă. Și dacă e adevărat că, prin puternica influență ce o exercită asupra spiritului nostru, el domină tot prezentul, apoi nu e mai puțin adevărat că, la rândul său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
toate disciplinele și de toate zidurile... Voi trece astfel mai repede peste primii trei sau patru ani de liceu, din amintirea cărora, despre Iașul de atunci, n-aș găsi decât prea puține elemente de informațiune sau prea vagi sau prea nesigure. Mai ales că perioada aceasta aproape nici nu mai face parte din existența mea, într-atât îmi pare de departe de mine și de deosebită de restul existenței mele, sau ca și cum ar forma o altă existență a mea, pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
măsură oarecare, aceste însușiri); căci nu întotdeauna dascălii noștri au fost îngăduitori și drepți cu noi. Și nu lor le datorim, de bună seamă, ceea ce suntem. Dar în drumul lung și greu către perfecțiunea morală spre care, după vagi și nesigure impulziuni la început, mai aspirăm încă, ei au avut rolul și contribuția lor, cum le-au avut desigur unele dispoziții și înclinații din sufletul nostru, cum (o repet) le-a avut mai ales mediul în care am trăit și ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ca Alexandru Lăpușneanu să fi făcut din el scaun de domnie, Iașul avea curtea sa domnească, era deci un fel de reședință secundară a prințului. Dar viața lui, fizionomia lui, atmosfera lui, nu putea prezinta, pe acele timpuri grele și nesigure, nimic deosebit; cum n-a prezintat nici mai târziu, după înălțarea sa în rang, până pe aproape de mijlocul secolului al șaptesprezecelea, în timpul lui Vasile Lupu. Sub acest domn însă (în durata primei lui domnii, în special), Iașul a avut o epocă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cam aspră, totuși meritată, în cursul unei polemici în legătură cu o recentă conferință literară a lui Catulle Mendès la Iași, Prasin acceptă cartelul și întâlnirea avu loc a doua zi dimineața, într-una din aleile Copoului. Scântee era miop; mâna lui nesigură; ceața, care se lăsase în aerul rece, îl împiedica să vadă clar imaginea lucrurilor înconjurătoare. Prasin a tras în aer, cu voință; Scântee a tras în pieptul plin al adversarului său, fără voință. Destinul s-a împlinit; implacabil, absurd... În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Cine poate ști? Decât zdrobit, micșorat, umilit sub povara vieții, nu e oare de preferat să cazi din timp, senin și zâmbitor, în triumful morții? Am scormonit amintirile, am șters praful depus pe imaginile scumpe, m-am întors pe urme nesigure îndărăt... Și acum stau trist în penumbra trecutului, ca într-o lume pe care n-o mai cunosc... Ce mult e de atunci! Mai mult, desigur, decât o arată numărul anilor care s-au scurs unul după altul; mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
privată de libertate pe nedrept. Își freca mâinile întorcându-le când pe o parte, când pe alta, de parcă ar fi fost niște adăugiri stranii la brațele ei care refuzau să mai facă mișcări sigure. O mână îi tremura. Cu mișcări nesigure, ca ale boxerilor care au ascultat numărătoarea și se chinuie să-și recapete forțele, Carlina se simțea epuizată fizic dar și psihic. Tot ce fusese frumos și bun între ei dispăruse. Floarea pe care o culesese nu mai mirosea. Era
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
spunând că „te urăște“. Textual. Iată un cancan care m’a scârbit de „cei trei C.“, așa cum îi numești tu afectuos în scri sorile tale. Miercuri seara, 5 noembrie [1947] [...] Cum scrisorile fac atâta drum și sunt, poate, atât de nesigure, eu îți scriu astă seară, iubita mea, dorindu-ți din inimă sănătate, cumințenie și noroc. Niciodată - egoistă - nu m’am gândit că va veni o vreme când fetița mea își va sărbători ziua ei, fără ca eu, fiind în viață, să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fiindcă avocatul pledant pe fond, care îmi completează pensia, fiu al unui librar din Iași, care l-a cunoscut, iubit și apreciat pe Papà, e convins că-mi poate evita situația asta; dar, ce mai, minunata mea liniște, și așa nesigură, s-a transformat iarăși în coșmar, și pe deasupra mai am și amenințarea procesului de vineri. Aș vrea așa de mult să te scutesc de noi dureri, dar cui să le spun? De două-trei zile trăiesc în atmosfera oribilă a locatarilor
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
din fața casei. Clădirea e imensă și cenușie și pare să aibă o mie de secole; la intrare are stâlpi și e acoperită de iederă. — Frumoasă casă, spune Luke în timp ce ne îndreptăm spre intrare. Câți ani are? — Habar n-am, zic nesigură. E a familiei lor de mult timp. Trag de șnurul clopoțelului să văd dacă nu cumva, prin absurd, a fost reparat - dar, evident, nu l-a reparat nici naiba. Bat de câteva ori cu mânerul greu de metal și, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tati să își predea și el paltonul, și văd că mintea lui mami procesează intens; face eforturi să digereze această nouă informație, să-i găsească un loc. — Biata femeie, spune brusc. Trebuie să fie îngrozitor să te simți atât de nesigură pe tine. Cred că traiul în America nu-i priește deloc, biata de ea. Ne apropiem de sofa, Elinor ridică iar privirea și gura i se întinde cu trei milimetri, ceea ce e ehivalent cu un surâs. — Bună ziua, Rebecca. Și felicitări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îi pasă, nu? Dumnezeule, poate că am judecat-o greșit pe Elinor tot timpul ăsta. Poate cu toții am judecat-o greșit. Poate că, sub tot exteriorul ăla de gheață se ascunde o cu totul altă persoană. Da! E vulnerabilă și nesigură și s-a înconjurat cu o carapace protectoare. Iar eu sunt singura care vede dincolo de această carapace și, când o voi arăta pe adevărata Elinor lumii întregi, toată societatea din New York se va minuna, iar Luke mă va iubi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
privință. Cu toate că a luptat vitejește pe frontul românesc În primul război mondial (inclusiv la Mărășești), Emil Dorian și-a văzut În 1938, „la Regiment”, propria-i fișă de ofițer pe care cineva scrisese „cu litere foarte vizibile” următoarea remarcă : „EVREU NESIGUR”. „Acesta e rezultatul devotamentului meu pentru țară, după o Întreagă viață - Își notează indignat Emil Dorian În jurnal -, devotament confirmat pe loc de un comandant maior, care m-a recunoscut și cu care am copilărit pe aceeași uliță bucureșteană. Nesigur
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
un timp ca acesta. Totuși se gândi că de vor trece peste al treilea pod și intră în Rediu, vor scăpa de grijă și își vor putea continua drumul până acasă. Caii au început să dea semne de teamă, pășeau nesiguri peste apa ce curgea peste patul drumului, încât Costache coborî din căruță și apucă caii de dârlogi, dirijându-le mersul. Maria spuse că ar fi bine să se întoarcă la Vaslui dar bărbatu-său o încurajă că de vor putea
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
acasă înarmat doar cu o fotografie a celei care-și legase soarta de a mea. Părinții se uită la fotografie, mama sărută chipul din poză al viitoarei ei nurori și ne urează tot ce se poate mai bun. Cât de nesigure și de grele erau acele vremi atât de potrivnice! În Europa Hitler înghenunchiase Marea Franță, aliata noastră tradițională și asedia Anglia pentru a avea liber în războiul și răfuiala pe care o avea cu Uniunea Sovietică, pentru câștigarea acelui spațiu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
pentru altul! Ea a beneficiat de trei săptămâni de concediu, în timp ce eu duceam o muncă istovitoare și abia așteptam să savurez momentele de înaltă trăire și comuniune sufletească. Căsătorindu-mă, n-am mai fost singur în fața vieții și a evenimentelor nesigure și potrivnice prin care am trecut. În fața necunoscutului și a posibilei mele dispariții în război am căpătat acea siguranță că, în caz extrem, voi continua să trăiesc prin urmași. După trei săptămâni ne-am despărțit, scriindu-ne des și manifestând
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Câteva săptămâni mai târziu obțin o nouă permisie de trei zile și mi prezint de Paști părinților, soția pe care aceștia o îndrăgiseră înainte de a o cunoaște. Cât de fericiți am fost toți la acel Paște din vremuri atât de nesigure! Apoi, departe unul de altul în spațiu, dar apropiați, îngemănați sufletește. În vremurile acelea vitrege ne bucuram și prețuiam la maximum orice oră petrecută împreună, încât nici nu putea fi vorba de certuri sau nepotriviri în gând și faptă. Eu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
a înființat și dotat peste treizeci de școli, fiind un nume de referință printre slujitorii școlii românești. Cât de benefică a fost pentru noi această rară prietenie, cu multe aduceri aminte din copilăria și tinerețea noastră atât de frământată și nesigură pe care am trăit-o, în vremuri atât de nesigure! Mă voi opri aici cu cele relatate, nu înainte de a exprima anumite păreri și considerente asupra vieții mele obișnuite. N-am sperat că voi atinge această vârstă, denumită a „patriarhilor
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
nume de referință printre slujitorii școlii românești. Cât de benefică a fost pentru noi această rară prietenie, cu multe aduceri aminte din copilăria și tinerețea noastră atât de frământată și nesigură pe care am trăit-o, în vremuri atât de nesigure! Mă voi opri aici cu cele relatate, nu înainte de a exprima anumite păreri și considerente asupra vieții mele obișnuite. N-am sperat că voi atinge această vârstă, denumită a „patriarhilor”. Din acest punct de vedere mă pot considera norocosul-norocoșilor! Nu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
refuză să petreacă vacanța la Mediterana și preferă să meargă în insulele Canare (tot în Mediterana). Aici, toți oamenii sunt într-o veșnică agitație și, ca să te obișnuiești cu ritmul lor, trebuie să fii ca ei: să muncești. Încă suntem nesiguri, dar prevăd că ne vom integra perfect. Miercuri 23 iulie 1997 - San Antonio de Vilamajor Ieri s-a împlinit o săptămână de când am descins pe aceste meleaguri. Nu ne dăm seama dacă ne-am adaptat sau nu. După impresiile din
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
considerată cam excentrică, dar și pe frumoasa Olimpia, sora cea mai mică și singura rămasă azi În viață). Erau momente de sărbătoare, pe care le așteptam cu nerăbdare. Mama putea să fie tandră și afectuoasă, dar și ușor influențabilă și nesigură pe ea, În ciuda Îndrăznelii și Încăpățânării grecești. Tata era mult mai autoritar, mai stăpân pe el (era capabil de accese de duritate chiar exagerate uneori, de Înțeles pentru cineva educat În spirit prusac de sfârșit de secol). În plus, frustrarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]