4,367 matches
-
de multă vreme armata, dar acum a fost chemat în concentrare, pentru că așa o cerea țara... Și-a lăsat acasă femeia cu copilul plângând la poartă și a plecat, împreună cu vărul său, Todiriță... Era un început de primăvară nărăvașă, cu ninsori târzii. Îi ducea cu sania moș Pavel, tatăl lui Dumitru. Ședeau ghemuiți în paiele așezate pe podișca saniei. Nu le venea să scoată măcar o vorbă. Nici moș Pavel nu avea chef de cislă. Într-un târziu, Todiriță și-a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
împotriva vifornițâi - a apreciat situația moș Pavel. ― Bine că am ajuns aici. Că până la târg nu mai este multă cale - a răspuns Dumitru. În cele din urmă, au coborât din sanie, fiindcă era mai plăcut să meargă cu pasul sub ninsoarea neostoită. Mergeau tăcuți. Fiecare cu gândul lui... Moș Pavel a luat calul de dârlogi, îndemnându-l la drum cu vorbă de alint. Așa scăpa pentru o clipă de durerea din suflet, că îi pleacă feciorul și nepotul la concentrare. Știa
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu cini? Asta nu-i a bunî, cî di la o scântei sî aprindi tătî aria cu pai” - gândea moș Pavel. Din când în când, trăgea cu coada ochiului la cei doi bărbați, care, cu gulerul sumanului ridicat, înfruntau potopul ninsorii, mergând cu capetele plecate... ― Dumitre, eu am să mă țin de tine, poate avem noroc să ne deie în aceiași grupă - și-a spus dorința Todiriță. ― Și eu aș vrea să fie așa, da’ cine știe ce ne așteaptă? Moș Pavel le-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la coadă - a adăugat Todiriță... Au stat ziua următoare și încă o noapte, fără să se știe când vor pleca. Locotenentul trecea mereu spre Biroul de Mișcare al gării și se întorcea înjurând. Nimeni nu îndrăznea să-l întrebe ceva. Ninsoarea și vântul se potoliseră. Abia pe la chindie, în cea de a doua zi, locotenentul a trecut pe la fiecare vagon. Când a ajuns la vagonul patru, a ordonat: ― Sergent Dumitru Dinsus, peste zece minute te prezinți la vagonul meu. ― Am înțeles
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
o depăn - a răspuns povestitorul. ― Păi, un artilerist fără răbdare e pierdut, domnilor. Așa că „dă-i înainte”, vorba lui nenea Iancu - a intervenit profesorul. ― Ei, dar, încet-încet, s-a arătat la orizont și iarna, cu toate ale ei: lapoviță, apoi ninsoare răzbită și viscol de să nu dai nici un câine afară din casă. Și lotrul o ducea mereu pe șerpoaică în bârlogul lui, unde cu jarul dezvelit în gura sobei se iubeau nebunește!... După o vreme, însă, hangiul a băgat de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
s-a ridicat, a dus mâna dreaptă la inimă și, cu zâmbet reținut, s-a înclinat puțin. Asta ar fi însemnat: „Mulțumesc, iubito, pentru masă. Am să revin cât de curând”... S-a întors apoi aproape militărește și a ieșit. Ninsoarea l-a înghițit pe dată. Și-a ridicat gulerul sumanului, a îndesat căciula pe cap și a pornit voinicește spre vizuina lui, dar pe o cale mai ocolită... În jur era liniște deplină. Când a ajuns aproape de bordei, o plesnitură
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu pas de jivină, a pornit spre locul cu pricina... La fiecare pas se oprea, să asculte și să se orienteze. Nu a trecut multă vreme până să se împiedice de fantoma căzută cu fața în jos și acoperită de ninsoarea neostoită... A stat întâi să asculte... Țipenie. Și-a rezemat durda de un copac și cu mâna sănătoasă l-a întors pe individul căzut cu fața în sus... „Ptiu! Om lipsit de judecată! Ai vrut să te răzbuni pe mine
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu pricina. De fapt era o bucată de mal despicată și depărtată puțin de restul povârnișului. L-a aruncat în despicătură ca într-un hău! S-a depărtat apoi puțin și s-a așezat pe o cioată, să se odihnească. Ninsoarea parcă se întețise. După un timp, a plecat. La un moment dat, și-a dat seama că pușca mortului a rămas acolo unde acesta a căzut. A pornit aproape alergând spre acel loc...Durerea din umăr n-o mai simțea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
aceeași văgăună unde a dus mortul... În a doua noapte, a simțit dureri din ce în ce mai mari în umărul rănit și că are fierbințeli. Nu știa ce să facă. A rămas în bordei. Nu se bizuia să iasă afară, mai ales pe ninsoarea care nu mai contenea. Durerile și fierbințeala îl chinuiau, dar a tot amânat întâlnirea cu hangița. A zăcut o săptămână încheiată. Mergând din rău în mai rău... Cu mare greu a ajuns în curtea hanului. Totul i se părea neschimbat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Petruță, unde putem să-l îngropăm?” „Știu un loc în pădure, sus în deal, da’ nu-l pot duce așaaa... în spate. Doar cu sania, că-i departe... „Și nu s-a cunoaște urma saniei?” „Numai să nu se oprească ninsoarea care o început de aseară. Încolo... Știu eu pe unde să merg”... „Atunci înhamă caii la sanie, că acuși se face ziuă”... Băiatul a ieșit repede și nu după multă vreme s-a întors. „Hai să-l ducem la sanie
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
părăsit drumul și, pe o potecă, a intrat în pădure. A coborât din sanie, pentru a conduce caii de-a lungul râpei de pe marginea pârâului. După o bucată de vreme, i s-a părut că a ajuns unde trebuia. Din cauza ninsorii, însă, nu-și dădea seama dacă se află la locul potrivit sau nu. A lăsat caii și a pornit să cerceteze locul... „Aha! Uite crăpătura din malul râpei! Abia se cunoaște. Dacă ningea și zilele trecute, nu mai nimeream locul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și lungă-i, Doamne! - huruit de motoare grele. Și nu par a fi ale noastre. Eu cred că sunt rusești. Și au făcut cale pe lângă noi. Încotro merg oare? - a vorbit servantul, camaradul cel mai înalt din baterie. ― Păi, pe ninsoarea asta odată te trezești că inamicul îi în spatele tău. Și atunci nu mai poți face nimic. Te ia ca din oală! Nu te predai, te toacă rusul cu Katiușa lui ca pe varză. Cine cunoaște terenul mai bine ca ei
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
urmă pe așa un ger or arde și gătejele verzi. Când a sfârșit de vorbit, se și afla în fața căpitanului, raportând ce doresc oamenii să facă. ― Dacă reușiți să aprindeți un foc n-ar fi rău. Avem noroc că e ninsoare deasă și nu se vede fumul. Atât ne-ar trebui, să ne dibuiască inamicul. Devenim ținte sigure. Încercați. ― Am înțeles, domnule căpitan. Mândru de reușită, Ion a alergat la ai lui. ― Fraților, fuga după beldii și crengi. Învoirea domnului căpitan
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
drept al diviziei”... S-au apucat să mănânce. Mestecau uitați de ei. Privirea le rămânea fixată în jarul din fața lor... Oare pe unde le hălăduiau gândurile? Poate spre cei dragi rămași acasă sau cine știe ce șirag de amintiri le bântuiau sufletele... Ninsoarea a început să se rărească, până ce, în cele din urmă, s-a oprit de tot. Abia atunci s-a văzut cum unii purtau pe obraz picături de apă ce se rostogoleau domol despicându-se în firele de păr ale bărbilor
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
forțe masive În trecători. Să dirijăm invazia doar spre sud, de unde drumul spre Vaslui e mai lung. Comisul se Înclină și ieși. În câteva minute, două mii de călăreți porniră spre trecătoarea Oituzului. Voievodul ieși din cort, privind frământarea taberei sub ninsoarea fără sfârșit. Atât cavaleria cât și pedestrimile continuau exercițiile de luptă. În urma lui Ștefan ieșiră spătarul Albu, logofătul Cânde și căpitanul Oană. Cei trei Încălecară și porniră spre grupul compact al răzeșilor, care se aflau În a treia săptămână de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trimitere a mesajelor și lansă săgeata. La o mie de pași, un alt Apărător trimise săgeata mai departe, pe rețeaua de Răsărit. Cuvintele căpitanului Își Începeau zborul prin cerul plumburiu din care nu conteneau să cadă fulgii mari ai unei ninsori care ar fi putut fi o sărbătoare, dar nu mai era decât o aspră așteptare. 8 ianuarie 1475, Luoyang, China Iarna era parcă mai aspră decât În munții Japoniei. Sau poate doar vântul bătea mai tare În câmpia joasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
China Iarna era parcă mai aspră decât În munții Japoniei. Sau poate doar vântul bătea mai tare În câmpia joasă a Fluviului Galben. Orașul-capitală a provinciei Henan se Întindea, uriaș, la poalele munților Songshan, până se pierdea În cețurile fluviului. Ninsoarea Încetase, dar peste câmpie coborâse gerul. Se spunea că Drumul Mătăsii ar fi blocat de troiene de zăpadă În apropiere de Langzhou. Puține caravane se mai aflau În mers. Majoritatea preferaseră să rămână În Luoyang și Xi’an până când vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care așteptau Înșeuați. Afară era frig, dar temperatura trecuse peste limita Înghețului. Zăpada se dezghețase și Începea să se topească. Cu toate acestea, primăvara nu se făcea Încă simțită. Vântul rece care bătea dinspre câmpia Nistrului prevestea mai degrabă noi ninsori În zilele ce vor veni. Cei trei călăreți ieșiră pe poarta cetății, trecură podul de lemn lăsat peste șanțul de apă, traversară Încet târgul Sucevei și sloboziră caii la trap pe dealurile dinspre Tudora. Erina respira fericită aerul iernii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
călugări, căci toți erau obligați să se adune În sala principală pentru meditație. Seara, Oan-san discuta adeseori cu maestrul Shan Bao, dar nici acele discuții nu puteau fi ascultate de ceilalți luptători. De pe terasa pavilionului central, tânărul mai privi o dată ninsoarea deasă care acoperise curțile interioare și care transforma pagodele În construcții fabuloase, supraetajate, ca niște făpturi albe care căutau limita de la care Începea cerul. Era deja seară, iar călugării Își terminaseră programul religios. În ziua aceea se Întorseseră și cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În ciuda zăpezii, dimineața la cinci aveau să fie cu toții În curtea principală, exersând kata-urile de Împrospătare a trupului și spiritului. Liu Huang Îi ură noapte bună oaspetelui, pornind spre camera lui. În pavilionul ceaiului rămase doar Oan-San, continuând să privească ninsoarea și simțind greutatea așteptării așa cum simțeau, poate, călugării Shaolin greutățile puse pe brațe și genunchi În dificilele poziții zhuang, cele În care nu trebuiau decât să stea, așteptând ca timpul să treacă prin ei, dându-le forță și rezistență. - Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Da. Nu știm niciodată ce s-a Întâmplat cu noi odată ce am părăsit un anumit spațiu. Întrebările care te macină se duc și spre trecut, nu doar spre viitor. Chemi imaginile acelui trecut, dar ele nu vin. De aceea privești ninsoarea. Oan-san rămase tăcut. Maestrul avea dreptate. Îl rodeau sute de Întrebări pe care ezita să i le pună. - Nu pot să-ți răspund la toate Întrebările, reluă Shan Bao. Doar În măsura În care ele sunt legate de templul Shaolin. Însă pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care doar Yamabushi o putea vedea de la Înălțimea spiritului său. Că până și Shan Bao se supusese unei voințe care Îl depășea atunci când Îl trimisese pe Liu Huang În căutarea unui călător cu ochi albaștri. Că totul, chiar și această ninsoare plină de mărturisiri, era o parte din kharma. Că forțe uriașe Îl Îndreaptă spre un destin complicat, dar că aceleași forțe uriașe Îl pregătiseră să Înfrunte acel destin. Se Întoarse să-i mulțumească maestrului, dar acesta dispăruse. Dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a Sucevei -Nu știu, măria ta, dacă vremea e potrivită pentru această plecare, spuse căpitanul Oană. Știu că le-ai promis răzeșilor din Țara de Jos și pârcălabilor de la Chilia și Cetatea Albă. Dar să mai așteptăm. Acum abia Încep ninsorile. - Știam și acum o lună că Încep ninsorile, căpitane Oană! Dar am pregătit această plecare pentru pricinile de judecată care așteaptă de mult. Și pentru misiunea de la Dunăre. Așa cum ai poftit domnia ta. - Da, Doamne, dar acum... ceva nu e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
e potrivită pentru această plecare, spuse căpitanul Oană. Știu că le-ai promis răzeșilor din Țara de Jos și pârcălabilor de la Chilia și Cetatea Albă. Dar să mai așteptăm. Acum abia Încep ninsorile. - Știam și acum o lună că Încep ninsorile, căpitane Oană! Dar am pregătit această plecare pentru pricinile de judecată care așteaptă de mult. Și pentru misiunea de la Dunăre. Așa cum ai poftit domnia ta. - Da, Doamne, dar acum... ceva nu e bine cu plecarea asta. Să mai așteptăm. - Ceva nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fi greșit o femeie atât de frumoasă de vrei să-o Înhami la viața ta aspră și plină de primejdii. Și, dacă vom crede de cuviință, poate Îți vom da și binecuvântarea... - Dacă... ? - Dacă. Iar acum mai lasă-mă cu ninsorile și cu Îndoielile tale și pregătește Apărătorii de drum. - Am să fac cum poruncești. Dar ceva nu e bine. În Țara de Jos va curge sânge. - Poate ai cam multe coșmaruri, căpitane. Cuvântul „căpitane” era un semnal că voievodul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]