4,446 matches
-
regal. Din punct de vedere economic ducatul era dependent mai mult de comerțul maritim peste Canal decât de cel de transportul fluvial pe Sena. Normandia și Marea Britanie nu mai erau unite de 128 de ani (1204), însă proprietarii de terenuri (nobili și clerici) dețineau domenii pe ambele părți ale canalului (de la cucerirea normandă a Angliei și prin jocul succesiv de alianțe matrimoniale). Clanurile nobiliare din Normandia s-au regrupat pentru a face față situației. Astfel ele au obținut o mare autonomie
Carol al V-lea al Franței () [Corola-website/Science/307843_a_309172]
-
8 septembrie 1645, Villanueva de los Infantes, Ciudad Real) a fost un scriitor aparținând „Secolului de aur” al literaturii spaniole. Născut într-o familie aparținând micii nobilimi (originare din Cantabria), copilăria lui Quevedo s-a petrecut la Curte, înconjurat de nobili și alte persoane importante, deoarece părinții săi dețineau funcții importante în palat. Tatăl său, Francisco Gómez de Quevedo, era secretarul prințesei Maria, soția lui Maximilian de Germania, în timp ce mama sa, María de Santibáñez, era servitoarea de încredere a reginei. Quevedo
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
țintele satirei sale au fost rău alese, și că, deși conștient de cauzele adevărate ale decadenței generale, pentru el totul este doar un exercițiu pentru perfecționarea stilului și că de multe ori el se amuză pe seama oamenilor simpli, nu a nobililor, cum avusese în timpul său curajul să o facă Juan de Tassis y Peralta, Conte de Villamediana, de exemplu. Quevedo a cultivat de asemenea o lirică curtezană subtilă, realizând o operă inspirată în „"Il canzoniere"” de Petrarca, cu aceeași temă, același
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
s-a crezut că manuscrisul cel mai autorizat era cel copiat de Antonio Chacón pentru Contele-Duce de Olivares, deoarece conținea note scrise chiar de Góngora, precum și observații privind data redactării fiecărui poem; dar tocmai datorită faptului că era dedicat unui nobil, nu conținea și operele satirice sau cele cu conținut vulgar. În anul morții poetului, Juan López Vicuña a publicat o ediție a operelor lui Góngora cu note pertinente, neadmisă însă de către Inchiziție. La scurt timp după aceea, Gonzalo de Hoces
Luis de Góngora y Argote () [Corola-website/Science/307855_a_309184]
-
s-a tradus în principalele limbi europene și în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume. La început, intenția lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărțile cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalerești era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea, pe măsură ce opera avansa, Cervantes a trecut
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
, județul Maramureș, a fost construită în 1699 în Vișeul de Jos la comanda nobilului Ștefan Pop. Biserica a fost transferată în 1899 în Botiza unde a înlocuit o veche biserică de lemn de la sfârșitul secolului 16. Lăcașul are hramul Sfintei Paraschiva și figurează pe lista monumentelor istorice, . Vechea biserică de lemn din Botiza, care
Biserica de lemn din Botiza () [Corola-website/Science/307969_a_309298]
-
drept rezultat faptul că literatura Renașterii, datând de acum cinci secole, se înțelege mai bine decât ce a Barocului, de acum patru. Limba literară a Barocului se complică datorită esteticii conceptiste și a celei culteraniste, ale căror scop este triumful nobilului asupra vulgarului, intelectualizând artă cuvintelor; literatura se transformă astfel într-un fel de scolastica, într-un joc sau un spectacol, iar creațiile ingenioase și moralizante ale lui Francisco de Quevedo sau Baltasar Gracián distorsionează limba, sporindu-i flexibilitatea expresiva și
Secolul de aur () [Corola-website/Science/307967_a_309296]
-
regelui. Din spatele scenei puterea ei era considerabilă; acest lucru a fost evidențiat când o altă metresă a regelui, Marie-Louise O'Murphy, a încercat s-o înlocuiască în 1754. În 1755, tânăra și puțin experimentata O'Murphy s-a căsătorit cu nobilul Jacques de Beaufranchet, "seigneur d'Ayat", care era unchiul viitorului ilustru general Louis Desaix (a luptat în Revoluția franceză sub generalul Napoleon Bonaparte). Fiul lor (1757-1812), Louis Charles Antoine de Beaufranchet, general maior, a fost prezent la execuția regelui Ludovic
Madame de Pompadour () [Corola-website/Science/308315_a_309644]
-
mătăsuri purpurii și aurii fluturând pe pereții corturilor care păreau niște palate, strălucea și mai intens pe fundalul colinelor verzi și al cerului albastru-cobalt. În fața cortului lui Xerxes este instalat un tron auriu, în spatele căruia stau sclavi cu evantaie și nobili care țin sabia regală și potirul. Pe pantele spre țărm sunt dispuși cei 10000 de „Nemuritori” (garda regală a lui Xerxes) cu barbă, părul împletit și tunici cu ornamente florale și geometrice, iar uriașa armată persană este aliniată de-a
Bătălia de la Salamina () [Corola-website/Science/308356_a_309685]
-
împotriva celor eretici, osândindu-i la pierderea avutului, excomunicare și interzicerea îngropării în pământ sfințit. În Cruciada Albigensiană (1209-1229), organizată de Papa Inocențiu al III-lea, papa pretinde regelui Filip al II-lea al Franței (1180-1223) să întreprindă măsuri contra nobililor care au acceptat religia kathară. Regele Franței, având relații încordate cu Sfântul Imperiu Roman, refuză ducerea la îndeplinire a cererii papei. Astfel, papa solicită ajutorul grofului Raimund VI. von Toulouse, care prin refuzul lui provoacă excomunicarea papală. La 22 iulie
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
Il y a que je me désole d’un conte que je me fais!"" ("Mă-ntristez de ce scriu"). Ironia destinului este că exact ceea ce s-a vrut inițial o glumă colectivă, o farsă a unor literați parizieni ce viza un nobil (marchizul De Croismare), avea să sfârșească ca serios roman epistolar în toată regula. Pe scurt, povestea este asta: Marchizul, care era un obișnuit al diverselor saloane pariziene, decide să se retragă prin 1759 la castelul său din Caen. Amicii săi
Călugărița (Diderot) () [Corola-website/Science/308375_a_309704]
-
se retragă prin 1759 la castelul său din Caen. Amicii săi apropiați decid să intervină pentru a-l readuce la viața mondenă a capitalei, unde considerau ei că-i e locul, și pentru asta speculează o afacere juridică în care nobilul se implicase cu toată influența de care dispunea, anume un proces care făcuse deja să curgă multă cerneală în acei ani, și care era chemat să hotărască dacă unei tinere călugărițe i se poate accepta ruperea legământului monastic ("mariajul" său
Călugărița (Diderot) () [Corola-website/Science/308375_a_309704]
-
2 murisera)! Revenind la roman și autorul lui, știm că inițial Diderot, Mme. D’Epinay (scriitoare) și baronul F.M. Grimm, compun o scrisoare către De Croisemare, ca și cum aceasta a fost scrisă de biata călugăriță Delamarre, care cerea disperată ajutor de la nobil, anunțându-l că a evadat din mânăstire (acestea erau adevărate pușcării, înconjurate fiind de ziduri și permanent încuiate; a existat de altfel o epocă în care fetele de moravuri mai ușoare (curvele) erau "internate" cu forța în mânăstiri), și solicitând
Călugărița (Diderot) () [Corola-website/Science/308375_a_309704]
-
capitală pe al lor Marc-Antoine-Nicolas. Doar că soarta le joacă feste, căci marchizul ordonă tinerei să vină la Caen, unde sigur va fi ferită de orice necaz, cel puțin pentru un timp. Glumeții atunci schimbă strategia și rescriu anuntându-l pe nobil că religioasa este bolnavă, fapt ce o împiedică să călătorească. Vor exista în final 19 scrisori (toate compuse de Diderot) care au fost schimbate de grupul de amici și marchiz. Ultima, cea mai lungă, reprezintă practic corpul romanului de astăzi
Călugărița (Diderot) () [Corola-website/Science/308375_a_309704]
-
n-o putem "adormi". Romanul se face astfel mărturie caracterului social și biologic al omului. Mai merita remarcat un fapt, care are și el, sigur, importanța lui: și Diderot, ca și Voltaire, se naște într-o familie burgheză, în afara castei nobililor. În cazul lui Diderot ascendența burgheză este dublă, atât din partea mamei cât și a tatălui, în timp ce Voltaire avea totuși din partea mamei și sânge nobil. Este util să mai facem câteva precizări în legatură cu reglementările călugăriei: La sinodul din Trent
Călugărița (Diderot) () [Corola-website/Science/308375_a_309704]
-
saxoni. Noile popoare au schimbat puternic societățile existente, inclusiv legile, cultura, religia și economia. "Pax Romana" oferise siguranță meșteșugarilor și negustorilor, precum și un mediu propice pentru crearea de legături îndepărtate. Dezagregarea Imperiului a însemnat înlocuirea autorității Romei cu cea a nobililor locali, unii membri ai elitei conducătoare romanizate, alții ai culturii străine. În Aquitania, Gallia Narbonensis, sudul Italiei și Sicilia, Baetica și coasta mediteraneană a peninsulei Iberice, cultura romană s-a păstrat până în secolele al șaselea sau al șaptelea. Peste tot
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
dus la împărțirea Imperiului în regatele Franței, Germaniei și Italiei (de nord) în 887. Profitând de slăbiciunea germană, maghiarii s-au stabilit în Alföld, sau pusta maghiară, și au început o serie de raiduri asupra Germaniei, Italiei și chiar Franței. Nobilii germani l-au ales pe Henric, duce de Saxonia, rege în 919. Puterea sa era doar puțin mai mare decât cea a celorlalți, care erau echivalentele feudale ale vechilor triburi germanice. Fiul lui Henric, Otto I (936-973) a înfrânt o
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
arcașii normanzi;ei i-au măcelărit cu securile lor grele pe pedestrașii normanzi. Le-au ținut piept chiar și cavalerilor normanzi care i-au atacat în repetate rânduri,dar aceștia i-a respins.Atacurile au fost conduse de William și nobilii săi,printre care se află și episcopul Odo.Cum Biserică nu îngăduia preoților să facă vărsare de sânge,Odo își ucidea inamicii cu lovituri de bată. Normanzii s-au prefăcut că se retrag. Saxonii au făcut greșeala de a-i
Bătălia de la Hastings () [Corola-website/Science/307366_a_308695]
-
și intervalul cronologic în care lăcașul cult ar fi deservit, în paralel, atât comunitatea ortodoxă, cât și pe cea reformată a nemeșilor locali, protestantizați și maghiarizați la sfârșitul perioadei medievale. Potrivit unui document din 20 ianuarie 1702, în anul 1702, nobilii satelor hațegane Densuș, Ciula Mare, Peșteana, Răchitova și Ostrov au pus bazele unei parohii calvine locale, deservită de pastorul maghiar Tokai Istvan; acesta avea în subordine și filiile Peșteana, Tuștea și Ciula Mare. La începutul secolului al XVIII-lea, străvechiul
Biserica Sfântul Nicolae din Densuș () [Corola-website/Science/307376_a_308705]
-
XVI-lea, Rubens și elevul sau Van Dyck aduc din Italia culoarea venețienilor deodată cu interesul pentru mitologie și pentru portretristica mai puțin înțepătoare, așa cum se poate contemplă în prospețimea Pălăriei de paie. Pictură olandeză a fost întotdeauna apreciată de nobilii englezi, aceasta și datorită permanențelor raporturi comerciale dintre cele două țări. În mod particular, în Anglia erau căutate opere de format mic, prețioase că miniatură. Așa se explică de ce colecția Național Gallery este printre cele mai importante din lume. Lipsa
National Gallery, Londra () [Corola-website/Science/307374_a_308703]
-
al secolului XIX de aristocratul englez John Paget. John Paget a fost o personalitate interesantă a Transilvaniei din a doua jumătate a secolului XIX. S-a născut în 1808 la Loughborough (Anglia) și făcea parte dintr-o veche familie de nobili. A urmat Colegiul Unitarian din Manchester, cu rezultate foarte bune. Apoi a studiat la universitate, obținând diploma de doctor în medicină la Edinburgh (Scoția). La 27 ani, în 1835, John Paget renunță la cariera științifică pentru a se consacra călătoriilor
Conacul Paget din Câmpia Turzii () [Corola-website/Science/307397_a_308726]
-
Elisabeta să nu-și murdărească încălțările, nu este decât o legendă. Cert este, însă, că soldatul înalt și prezentabil, de nici 30 de ani, a obținut favorurile reginei necăsătorite și în vârstă de 48 de ani datorită reputației lui de nobil viteaz, curtenitor, manierat și spiritual. Fostul favorit al reginei, contele de Leicester, tocmai se recăsătorise, așa că Elisabeta l-a ales imediat pe Raleigh spre a-i ține companie și l-a acoperit de daruri : proprietăți, slujbe și licențe de comerț
Walter Raleigh () [Corola-website/Science/307391_a_308720]
-
la luptele împotriva cazacilor și tătarilor, după care a fost trimis ca solie secretă la Istanbul în 1654, unde a învățat limba și cultura turcă. S-a căsătorit cu Maria Cazimira de Arguien, căsătorie care îi deschide calea în lumea nobililor francezi. După moartea lui Stefan Czarniecki în 1665 devine "feldmareșal" ("hatman al coroanei") și reușește o victorie împotriva tătaro-cazacilor la Pidhaiți (1667). În anul 1668 ajunge comandant suprem al armatei poloneze - "mare hatman al coroanei". Aflând de asediul Vienei de către
Ioan al III-lea Sobieski () [Corola-website/Science/303002_a_304331]
-
de Jos au suferit, de asemenea, un proces de unificare.Conflicte dintre Egiptul de Sus și de Jos au avut loc de multe ori . Practicile funerare ale țăranilor au fost similare cu cele din timpurile predinastice, pe când riturile funerare ale nobililor au devenit tot mai luxoase. Astfel, egiptenii au început să construiască mastabale. Centralizarea culturii cerealelor a contribuit la succesul civilizației egiptene pentru următorii 800 ani. Egiptul a devenit unitar și ca un domeniu cultural și economic cu mult înainte ca
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
În iunie 1574 tronul Poloniei devine vacant, deoarece Henric al III-lea al Franței de Valois (vezi Henric al IV-lea al Franței) preferă să devină regele Franței, întorcându-se în țară. După plecarea acestuia, urmează o luptă internă între nobilii polonezi, pentru desemnarea urmașului pe tronul Poloniei. Unul din pretendenții la tron era Maximilian al II-lea, din dinastia Habsburg, susținut în special de cancelarul Jan Zamoyski. În cele din urmă tronul Poloniei i-a revenit lui Ștefan Báthory, cu
Ștefan Báthory () [Corola-website/Science/303008_a_304337]