2,829 matches
-
schimbare de ioni, ce folosește nisipuri de monazita drept sursă de ceriu. Din cantități importante de monazita, alanita, și bastnasita se vor obține ceriu, toriu, și alte pământuri rare pentru mulți ani de acum înainte. Ceriul are două stări de oxidare cu largă răspândire: +3 si +4. Cel mai întâlnit compus al ceriului este oxidul de ceriu (IV) (CeO), care este folosit drept "fardul bijutierului" și, de asemenea, în pereții unor cuptoare cu funcție de auto-curățare. Doi răspândiți agenți oxidanți folosiți în
Ceriu () [Corola-website/Science/305266_a_306595]
-
kJ/mol. Potențialul standard /Bk este −2.01 V. Potențialul de ionizare al unui atom neutru de berkeliu este de 6.23 eV. Ca toate actinidele, berkeliul se dizolvă în diferiți acizi anorganici, în urma reacției rezultând hidrogen gazos. Starea de oxidare trivalentă este cea mai stabilă, în special în soluțiile apoase, deși sunt cunoscuți și compuși ai berkeliului cu valența patru sau doi. Existența sărurilor de berkeliu cu valența doi este nesigură, dar câțiva dintre aceștia pot apărea în amestecuri în
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
o cantitate vizibilă de clorură de berkeliu (BkCl), cu masa de 3 miliardimi de gram. Aceasta a fost prima dată când s-a putut produce un compus de berkeliu, pur. Sunt cunoscuți doi oxizi de berkeliu, în care starea de oxidare a actinidului este +3 (BkO) și +4 (BkO). Oxidul de berkeliu (IV) este un compus solid, de culoare brună, ce cristalizează în sistemul de cristalizare cubic. Oxidul de berkeliu (III) este format din reducerea BkO cu hidrogen molecular, după reacția
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
berkeliu (II), BkO, a fost raportat ca un solid sfărâmicios de culoare gri ce formează cristale cubice cu fețe centrate. Însă, pentru acest compus, savanții rămân incerți cu privire la compoziția chimică a acestuia. În compușii halogenați, berkeliul poate avea starea de oxidare +3 sau +4. Starea +3 este cea mai stabilă, în special în soluții, deși halogenurile tetravalente (ca BkF și CsBkCl) sunt cunoscute doar în formă solidă. Coordinarea atomilor de berkeliu în fluorura și în clorura sa trivalentă se face în
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
Alte câteva săruri de berkeliu sunt cunoscute, printre care se numără și oxisulfura de berkeliu (BkOS) și azotatul hidratat (), clorura (), sulfatul () și oxalatul de berkeliu (). Descompunerea termică la 600 °C a într-o atmosferă de argon (ce ajută la evitarea oxidării la ) produce cristalele ortorombice cu fețe centrate ale oxisulfatului de berkeliu cu valență trei (). Acest compus este stabil termic la cel puțin 1000 °C întro atmosferă neutră. Cel mai ’’longeviv’’ izotop al berkeliului este Bk și are un timp de
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
centrifugat și redizolvat în acid azotic. Pentru a separa berkeliul sintetizat de americiul nereacționat, soluției finale i-au fost adăugate o mixtură de amoniu și sulfat de amoniu și a fost încălzită pentru a converti tot americiul în starea de oxidare +6. Restul de americiu neoxidat a fost precipitat în fluorură de americiu (III) (AmF) prin adiția unei mici cantități de acid fluorhidric. În urma acestui pas a fost obținut un amestec de curiu și elementul 97 (berkeliu) în formă de trifluoruri
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
este stabil în aer uscat și își păstrează luciul metalic pentru mai multe luni. Atunci când este adus în mediu umed și bogat în oxigen, începe să se oxideze, devenind treptat cenușiu, apoi negru. Proprietățile fizice se alterează în funcție de gradul de oxidare al metalului. Thoriul pur este moale, foarte ductil, putând fi laminat la rece. Pulberile metalice de thoriu sunt piroforice. În urma „arderii” thoriului în reactorul nuclear, nu rezultă plutoniu 239, element radioactiv obținut din uraniu și întrebuințat la fabricarea bombei atomice
Thoriu () [Corola-website/Science/305369_a_306698]
-
f" al Sistemului Periodic al elementelor, acest element este poziționat în blocul "d"; totuși, câteodată și elementul numit lantan este clasificat ca făcând parte din blocul "d". Din punct de vedere chimic, lutețiul este un lantanid tipic: starea sa de oxidare comună este de +3, ce poate fi observată în oxizii săi, în compușii interhalogenici sau în alți compuși. Într-o soluție apoasă, ca compușii altor lantanide mai grele, compușii de lutețiu formează un complex cu nouă molecule de apă înglobate
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
mai mică dintre lantanide, având jumătate din raza celui mai mare lantanid, lantanul. De exemplu, lutețiul (comparat cu alte lantanide) este cea mai mare densitate, punct de topire și duritate. Lutețiul este un metal bazic care are adesea starea de oxidare +3 în compuși. Totuși, compușii săi au adesea numele format după nomenclatura Stock (de exemplu, clorura de lutețiu (III) este același lucru cu clorura de lutețiu). Încă o dată, această proprietate se aseamănă cu a altor lantanide. Majoritatea soluțiile apoase ale
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
chimice notabile ale ytriului și lantanidelor e că ytriul e aproape exclusiv trivalent, pe când circa jumătate din lantanide pot avea valențe diferite de 3. Fiind un metal de tranziție trivalent, ytriul formează diverși compuși anorganici, în general cu numărul de oxidare +3, oferindu-și toți cei 3 electroni de valență. Un bun exemplu e oxidul de ytriu (III) (), cunoscut și ca ytria, un solid alb cu 6 coordonate. Fluorura, hidroxidul și oxalatul ytriului sunt insolubile în apă, pe când bromura, clorura, iodura
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
de 200 °C. Similar, carbonul, fosforul, seleniul, siliciul și sulful formează compuși binari cu ytriul la temperaturi mari. Chimia organoytrică reprezintă studiul compușilor ce conțin legături carbon-ytriu. Sunt cunoscuți puțini astfel de compuși în care ytriul să aibă numărul de oxidare 0. (Numărul +2 a fost observat în fuziunile de clor, iar +1 în grupurile de oxizi din starea gazoasă.) Unele reacții de trimerizare au fost observate prin folosirea compușilor organoytrici ca și catalizatori. Acești compuși folosesc ca prim material, care
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
folosite pentru a reduce granulația cromului, molibdenului, titanului și zirconiului. E de asemenea folosit pentru a crește rezistența aliajelor de aluminiu-magneziu. Adăugarea de ytriu aliajelor îmbunătățește în general lucrabilitatea, mărește rezistența la recristalizarea la temperaturi mari și crește considerabil rezistența oxidării la temperaturi ridicate. Ytriul poate fi folosit pentru a dezoxida vanadiul și alte metale neferoase. Ytria e folosită la stabilizarea formei cubice a zirconiei pentru a fi folosită în fabricarea bijuteriilor. A fost studiată o posibilă utilizare a ytriului ca
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
fie mai mic de 0,7 pentru ca materialul să fie supraconductor. Motivul nu e încă clar, dar se știe că golurile apar doar în anumite locuri în cristal, avioanele și lanțurile de oxid de cupru, dând naștere unui număr de oxidare ciudat al atomilot de cupru, care cumva duce la supraconductibilitate. Teoria supraconductivității la temperaturi mici a fost bine înțeleasă încă de când teoria BCS a fost dezvoltată în 1957. E bazată pe o caracteristică stranie a interacțiunii între 2 electroni într-
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
(simbol Sm) este elementul chimic cu numărul atomic 62. Este un metal destul de tare și argintiu care se oxidează rapid în aer. Fiind un membru obișnuit al serie lantanidelor, samariul are de obicei starea de oxidare +3. Sunt cunoscuți, de asemenea, și compuși de samariu divalent, cei mai notabili dintre ei fiind monoxidul de samariu SmO, monocalcogenii de samariu SmS, SmSe și SmTe, precum și iodura de samariu (II). Cel din urmă este un agent reducător în
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
Samariul se dizolvă repede în acid sulfuric diluat pentru a forma o soluție ce conține ioni de samariu (III) de culoare galbenă-vernil , care există sub formă de complecși [Sm(OH)]: Samariul este unul dintre singurele lantanide care prezintă starea de oxidare +2. Ionii Sm sunt roșii-sângerii în soluție. Cel mai stabil oxid al samariului este sescvioxidul SmO. Ca mulți alți compuși ai samariului, oxidul se poate afla în câteva faze cristaline. Forma trigonală este obținută prin răcirea lentă după topire. Punctul
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
reacției de titrare. Metoda de mai sus care implică iodul necesită crearea și standardizarea soluției de iod. O altă cale o reprezintă generarea iodului în prezența acidului ascorbic prin reacția ionilor iodat și iodin în soluție acidă. Un agent de oxidare mai puțin întâlnit este N-bromosuccinimida, (NBS). În această titrare, NBS oxidează acidul ascorbic (în prezență de iodură de potasiu și amidon). Când NBS este în exces (de exemplu, reacția este completă), acesta eliberează iodul din iodura de potasiu, care formează
Acid ascorbic () [Corola-website/Science/301468_a_302797]
-
sintetiza vitamina C și trebuie să o obțină din alimentație. Acidul ascorbic și sărurile sale de sodiu, potasiu și calciu se folosesc des ca aditivi alimentari antioxidanți. Acești compuși sunt solubili în apă și, deci, nu pot proteja grăsimile de oxidare: pentru acestea, esterii liposolubili ai acidului ascobic cu catenă lungă de acizi grași (ascorbil palmitat sau ascorbil stearate) pot fi folosiți drepti antioxidanți. Numele aditivilor alimentari europeni relevanți sunt: E300 acid ascorbic, E301 ascorbat de sodiu, E302 ascorbat de calciu
Acid ascorbic () [Corola-website/Science/301468_a_302797]
-
de reacții chimice, printre care se numără reacțiile de descompunere, de combinare sau de dublu schimb. Cea din urmă, specifică compușilor anorganici, are loc când se interschimbă doi ioni componenți a două săruri diferite, fără să se modifice stările de oxidare. În reacțiile redox, unul dintre reactanți, numit "agent oxidant", își micșorează numărul de oxidare, iar celălalt, numit "agent reducător", își mărește numărul de oxidare, ceea ce produce un transfer de electroni. Transferul de electroni poate avea loc și indirect, de exemplu
Chimie anorganică () [Corola-website/Science/301475_a_302804]
-
dublu schimb. Cea din urmă, specifică compușilor anorganici, are loc când se interschimbă doi ioni componenți a două săruri diferite, fără să se modifice stările de oxidare. În reacțiile redox, unul dintre reactanți, numit "agent oxidant", își micșorează numărul de oxidare, iar celălalt, numit "agent reducător", își mărește numărul de oxidare, ceea ce produce un transfer de electroni. Transferul de electroni poate avea loc și indirect, de exemplu în baterii, un concept-cheie în electrochimie. Compușii anorganici sunt răspândiți în natură sub forma
Chimie anorganică () [Corola-website/Science/301475_a_302804]
-
când se interschimbă doi ioni componenți a două săruri diferite, fără să se modifice stările de oxidare. În reacțiile redox, unul dintre reactanți, numit "agent oxidant", își micșorează numărul de oxidare, iar celălalt, numit "agent reducător", își mărește numărul de oxidare, ceea ce produce un transfer de electroni. Transferul de electroni poate avea loc și indirect, de exemplu în baterii, un concept-cheie în electrochimie. Compușii anorganici sunt răspândiți în natură sub forma mineralelor. Solul conține, de exemplu, sulfuri de fier (cum este
Chimie anorganică () [Corola-website/Science/301475_a_302804]
-
mică fracțiune ia calea citocromului P450 din mitocondriile hepatice, fiind sursa unui metabolit foarte toxic, care este rapid inactivat prin conjugare cu glutation. Acest metabolit este apoi conjugat a doua oară cu cisteină și acid mercapturic și eliminat renal. Această oxidare cu 2 electroni a acetaminofenului la N acetilbenzosemichinonimină, de către PHS implică probabil formarea unui produs de oxidare cu un electron, Nacetil-benyosemichinonimină, radical liber, ambii metaboliți fiind implicați în toxicitatea renală. Există controverse în legătură cu identitatea acestui metabolit intermediar. O serie de
Paracetamol () [Corola-website/Science/301493_a_302822]
-
rapid inactivat prin conjugare cu glutation. Acest metabolit este apoi conjugat a doua oară cu cisteină și acid mercapturic și eliminat renal. Această oxidare cu 2 electroni a acetaminofenului la N acetilbenzosemichinonimină, de către PHS implică probabil formarea unui produs de oxidare cu un electron, Nacetil-benyosemichinonimină, radical liber, ambii metaboliți fiind implicați în toxicitatea renală. Există controverse în legătură cu identitatea acestui metabolit intermediar. O serie de dovezi experimentale sugerează că ar fi "N-acetilimidoquinona". În afară de aceste căi de inactivare, în ficat paracetamolul mai suferă
Paracetamol () [Corola-website/Science/301493_a_302822]
-
PHS. Eficiența maximă a paracetamolului se obține în cazul durerilor slabe de origine non-viscerală. În caz de supradozare căile de inactivare prin sulfo- și glucurono-conjugare se saturează și astfel se recurge la calea în mod normal minoritară, a citocromului P450 (oxidare). Metabolitul intermediar, foarte toxic datorită gradului mare de reactivitate, despre care se crede că este N-acetilimidoquinona, este rapid conjugat cu glutation. Gluationul poate deveni destul de repede insuficient în intoxicațiile masive, și astfel N-acetilimidoquinona liberă difuzează în citoplasma hepatocitelor, ajungând să
Paracetamol () [Corola-website/Science/301493_a_302822]
-
fetei. Adaptarea la climă a perims dromaderului să poată trăi mult timp fără apă, care este acumulată în cantitate mare în stomac; un rezervor de energie sunt depozitele de lipde din cocoașă, din care animalul obține apă prin procesul de oxidare. Rinichiii resorb o mare parte din lichide din urină primară, în vreme ce un alt rezultat al procesului de reținere a apei în organism este faptul ca excremetele sunt aproape uscate, iar urină foarte concentrată. De asemenea, dromaderii nu transpira. Arealul lor
Dromader () [Corola-website/Science/314600_a_315929]
-
Substanțele care reacționează între ele se numesc "reactanți", iar substanțele rezultate în urmă reacției se numesc "produși de reacție". Reacțiile chimice se pot clasifică în: Un exemplu cunoscut de reacție chimică este arderea carbonului, prin care se realizează de fapt oxidarea acestui element: "Reacția de combinare" este reacția chimică în care doi sau mai mulți reactanți se unesc formând un singur produs de reacție. Formulă generală: A+B=AB De exemplu: amoniac + acid clorhidric = clorura de amoniu (țipirig): NH + HCl = NHCl
Reacție chimică () [Corola-website/Science/314716_a_316045]