14,398 matches
-
considerați teritoriul nostru o ladă de gunoi, bun doar să-l transformați în pistă de curse o dată pe an. Destulă vreme am răbdat, crezând că într-o zi vă veți da seama că noi, cei ce trăim în acest colț pierdut al lumii, merităm un pic de respect... Dar n-a fost așa - clătină trist din cap. De fiecare dată v-ați înțeles cu cei ce ne disprețuiesc, ne urăsc și ne exploatează, fără să țineți cont că pământul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să evacueze bolnavii din spitale. Șase elicoptere a trei mii de dolari ora de zbor, iar organizatorii raliului aveau același număr de aparate, însă mult mai moderne și mai eficiente, pe care le foloseau aproape exclusiv pentru a căuta mașinile pierdute sau pentru a le pune la dispoziția ziariștilor cât timp doreau aceștia. Mai târziu, mult mai târziu, când numărul victimelor din Mozambic ajunsese la câteva mii, autoritățile din diferite țări ale lumii începură să se mobilizeze și să trimită ajutoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
chiar și pe întuneric? Îți amintești că la televizor se vedea totul de culoare verzuie din cauza razelor laser?... Da, sigur că-mi amintesc. — Păi eu am întotdeauna la mine un binoclu cu raze laser, care mă ajută să găsesc mașinile pierdute chiar și pe întuneric. Ți-l dăruiesc și te învăț cum se folosește, dacă mă lași să-l iau pe băiat cu mine. — Începi să fii un negociator acceptabil. — Mă bucur să aud asta. Bănuiesc că ultimul lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un drum pe care-l mai străbătuse. Un loc cunoscut. Și urmele celor două vehicule ce se vedeau asemenea unui drum lat îi indicau, fără îndoială, în ce direcție se află exact oaza Sidi-Kaufa. Acolo, spre nord-est, în vreun loc pierdut, poate foarte aproape, poate foarte departe. Privi înaintea lui și strânse din dinți cu putere. Dacă era acolo, și acum știa că este, el, Marc Milosevic, o va găsi. Îi era în joc viața...! Lanzarote-Madrid iunie 2000 Inmouchar, războinic tuareg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
trăgea pe brațe mînecuțele negre, Își freca mîinile, punea ibricul de cafea pe reșou. Se simțea stăpîn peste acest cimitir În care dormeau legile bune și legile proaste laolaltă, mîncate de paraziții hîrtiei, dirija de acolo din subsoluri o putere pierdută. Își privi chipul În oglinda pătată de muște, atîrnată de un raft. Nu degeaba Îi spuneau ei la școală cavalerul tristei figuri - da, da, chiar așa, semăn, semăn bine cu nebunul ăla din La Mancha. Sorbea din cafea și citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
patru culori ale morții, că am Îndrăznit să pun mai presus de lichidul tău amniotic, limfele mele vremelnice, iartă-mă că aplecîndu-mi urechea la țipătul cărnii mele mi-am zămislit un mit și șoapta ta Îndepărtată În care respiră bronhiile pierdutelor stele pulsînd semnale străine, Înfricoșătoare, am alungat-o de la mine. Te-am folosit În toate felurile cu lăcomie și nerușinare, uitîndu-te din ce În ce mai mult. Te-am supt cît am putut și-n pîntecul tău fierbinte m-am bălăcit și am lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am sfîrșitul lui?“ Cine a scris acest poem relatat aici de mine atît de aproximativ? Rilke, Tagore, Wilde, Zweig? Nu mai știu, poate un al cincilea. Cine mă iartă pentru confuziile mele? Cine e gata să gireze pentru o avere pierdută? Cine știe că acolo unde nisipul a supt sîngele unui porumbel a existat cîndva un sacrificiu real? Nu mai am nici o dovadă că am posedat odinioară fișiere sistematice aduse la zi și sertărașe ținute Într-o impecabilă ordine, că puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pentru frumoasa mea coamă argintie domnule Poldi de ce Îmi scoți limba din acest semafor care a uitat să-și schimbe culorile și tot plecăm și tot luăm startul magazine cu cărți biblioteci zeci de rînduri de piei nerușinarea cîtorva generații pierdute ce moșteniri fastuoase cînd lava vulcanului se va fi răcit În cerc pașii reintră În buestru doar ecoul copitelor În ochiuri de gheață În iurte tîrzii candelabre sleite aș lătra cu balenele În pustiuri acvatice aș ninge cu toate minciunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
produs unic, de neconfundat. Dar mulțimile aneantizează particularul prin repetabilitate și ceea ce inițial fusese destinat a fi unic a devenit masă informă și anonimă. Oamenii aceia vechi, uitați În așezările lor mărunte, trăind În monotonia propriilor nume ca niște insule pierdute În imensitatea oceanului lumii, imaginați-vă sate Întregi de Popești, de Ionești, de Preoțești, cum ai spune grîu, porumb, orz, și cine mai vede bobul, bobul acela puțin mai mare sau mai mic, mai crud sau mai uscat, pentru că orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
auzea suficient de tare. — Ne-am adunat aici, din nou, pentru încă o seară glorioasă de convertire și pocăință. M-am rugat înainte să vin aici, în fața voastră, ca mărturiile să fie numeroase. M-am rugat pentru ca multe alte suflete pierdute să se predea gloriei lui Iisus Hristos. Simt în sufletul meu că aceste rugăciuni se vor împlini și că păcătoșii se vor oferi Lui cu sutele. Lui nu-i pasă cine ești. Lui nu-i pasă dacă ești sărac sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
stătea pe pământ sub pini și se uita în sus la crengile lor. Stăteam puțin de vorbă cu ea, însă nu prea reușeam s-o fac să spună mare lucru. Stătea doar și se uita la mine cu o privire pierdută și zâmbea. Zâmbea la orice spuneam, așa că după o vreme nu mai ziceam nimic și stăteam doar printre pini și ne uitam cum apunea soarele și se făcea întuneric. Apoi venea afară și tanti Mae să stea puțin. După asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trenul, fiindcă nu-mi venea să stau pe lângă ea cu ochii ei compătimitori. Când a auzit că încep să urc scările, m-a mai strigat o dată: — Vino aici, dragule. În bucătărie. Am mers și am găsit-o cu o privire pierdută. Se uita afară pe ușa din spate, spre poiană, unde probabil că era mama printre pini, care erau suficient de mari acum cât să se compare cu oricare alții de pe deal. — Stai jos. Aici, la masă. Mama e acolo, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Așa știu. Dar dumneavoastră? 18tc "18" Catherine Hammond se holba la mine ca și cum aș fi fost Lady Macbeth și fantoma lui Banquo era la umărul meu. Nu m-am întors să verific. —L-ai văzut murind? repetă ea cu vocea pierdută. Nu înțeleg. Și-a trecut mâna prin păr, repetând acel tic nervos pe care îl mai văzusem. —Ai fost acolo și tu, din moment ce știi că Walter e mort. —Eu... A aruncat o privire în jurul ei. Menajera dispăruse, și totuși a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
această lume. Imaginea înaripată a vieții mele mă zguduia adânc: îndrăznise să supraviețuiască ca o frunză pe spatele unui înotător, astfel încât eu, cea de azi, puteam s-o țin în mână, s-o contemplu ca pe un rest din contextul pierdut. Mi-am spălat mâinile la baie, ca și cum aș fi vrut să mă purific de impuritatea materială. Mi-am văzut fața în oglindă - semănam din nou cu îngerul de piatră de la catedrala din Reims. Mă țineam dreaptă ca atunci când locuiam într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în camera ei! Severino i-a mulțumit imediat și dintr-odată camera Ritei s-a transformat în universul Severino. A doua zi Feifel i-a cumpărat haine noi, cărți, tot ce dorea Severino, bucurându-se ca la regăsirea unui fiu pierdut. Feifel lucra ziua la redacție și seara era cu Severino, care știa să gătească de minune. Ce plăcut, era ca și cum primise în dar un fiu la care visase mult, după pierderea unei soții certărețe. Severino povestea minunate istorii. Străzile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
din București, locul de naștere al lui Feifel, erau pline de aventuri palpitante. Acolo se amestecau călugărițe, hoți și curve, într-o culoare pestriță a vieții. Feifel crezuse că găsise, în sfârșit, o sursă care putea să-i revigoreze imaginația pierdută. Dar într-o zi Feifel se întoarse acasă ceva mai târziu ca de obicei, cumpărase bilete la Operă. Era o surpriză pentru Severino, care iubea opera și auzise că Suedia avea cântăreți faimoși. Ușa de la apartament era larg deschisă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mai mânca și nu mai bea, prefera să moară de sete și de foame decât să locuiască acolo unde decisese frica mea de a-l pierde. Fixa cu o privire lungă vechea lui colivie, cu melancolia păsărilor după o țară pierdută. Soțul meu, cum a deschis ușa, a și văzut somptuoasa colivie nouă, a privit-o curios și apoi mi-a spus cu o voce necunoscută de mine: - Soției mele îi place să se joace ca unui copil. Îi plac jucăriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
da’ ei nu atacau, ci dimpotrivă, făceau del biggest caca on leurs ones. Incredibile. Mirose era grandore, născând del invizible catedrales des mizericordie. Damnado, mii de pistolado, cum s-ar spune. Allahado, ziceau și arabones. În scurt timp, musulmane păreau pierdute définitivement, iar Sir Sugismund urla triumfătore, agitândo sua sabia de-i ziceai că a cucerit del entire universo, nu altcevone. Numa’ că atunci se întâmplă ceva incredible straniones, ceva ce nimeni nu credeabus del posibile no more. În clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai severă și organizată exorcizare a lumii pentru ca demența din mine să se potolească ! Dar nu, nu poate fi așa, animale spumegânde ale lumii, nu aceasta este moartea voastră, n-ați înțeles, și nici a mea, suflet stricat și încă pierdut. Ci moartea a ceea ce e întunecat în noi este pedeapsa pe care o vom primi, iar auzind și văzând acestea, ochii noștri probabil că vor plânge pentru totdeauna de-acum încolo de neînțelegerea unei asemenea bunătăți și ciudate recompense pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de coșciug și amarnic lințoliu, asemeni îngropaților de vii ai lui Edgar Allan Poe. Ce poate fi mai înspăimântător decât o astfel de realitate, precum și decât întunericul care mă înconjoară de atâta amar de vreme în această cameră a celor pierduți? Ce poate fi mai cumplit decât atât? Poate numai puterea fără de oprire a lumii acesteia de a da viață unor oameni atât de îngrozitori ca mine... Cum, dintre toți, să fi avut chiar eu neșansa de a mă naște cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
un romantism străvechi și fermecător ca al locului acela damnat, înnădită cu tinerețea spiritului meu, m-au putut conduce în templul masonic în care mi-am pierdut și eu cândva pașii, ce coincidență stranie!, în exact sala aceea a pașilor pierduți, unde nimeni nu intră decât pentru a muri dintre cei profani și pentru a gusta din elixirul neasemuit al luminii furate de Prometeu, sau de Hermes, sau al mărului mușcat de un oarecare Adam, puțin mai contează astăzi. Măcar de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Nu, nu poate fi absolut nici o glumă la adresa minții mele. Limbile lui, verzi fluorescente, mișunând nu știu când, absolut colosal, cu milenii în urmă și șerpuind în permanență asemeni făpturilor marine, își bat joc de întreaga lume. Iar ecranul mic, pierdut undeva în spațiul fără limite al curgerii timpului, indică și el, la fel de sec, indubitabil, prezența în seara aceasta la fereastra închisorii mele a începutului celui de-al patrulea mileniu dinaintea nașterii Fiului Domnului. Dar cum? Cum de e posibil? Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pare să-i aparțină acelui Levi care l-a scris. Vom prezenta argumentele pentru această afirmație puțin mai târziu. Deocamdată, remarcăm că situația ilustrează elocvent destinul generației de scriitori ruși pe care, în Jurnalul său, Nina Berberova o numește „generația pierdută“ a literaturii ruse. Este generația autoarei jurnalului, generație care n-a reușit să se afirme până la revoluția din 1917 și care a fost risipită în exil de evenimentele care au urmat acestui an. Refugiul a redus la neant unele promisiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
carte, includ Romanul cocainei în textura secretă a unui permanent model cultural, dominat de figura lui Dionisos, dar și de o mobilitate și îndrăzneală a privirii care anunță, evident, creația postmodernistă a sfârșitului de veac XX. Iată, așadar, că „generația pierdută“ a literaturii ruse își află împlinirea nu numai în creația lui V. Nabokov, cum consideră Nina Berberova în Jurnal, dar și în Romanul cocainei sau în creația autoarei care s-a format în preajma unor mari scriitori ruși, ca A. Belâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nici măcar de membrii comitetului de redacție al revistei Cisla, unde, odată cu manuscrisul, ar fi sosit și un pașaport pentru prelungirea vizei pentru America Latină. În parte, de acord cu această ipoteză, dar considerând că M. Agheev nu este pseudonim, istoriograful generației pierdute, V. Varșavski, consemnează laconic în cartea sa din 1985, Generația pierdută: „Agheev a dispărut fără de urmă“. A intervenit în polemică D. Volchek cu articolul său din Rodnik, 11, 1989, Misteriosul domn Agheev, precum și cu prefața la ediția romanului din 1990
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]