7,105 matches
-
nu îi era îngăduită și că cea mai mică abatere risca să aibă consecințe dezastruoase pentru tânărul său partener. Perdeaua subțire care despărțea personajele nu era, în mod deliberat, etanșă și, lipsit de orice densitate, voalul nu marca decât fractura platoului de joc: într-o parte se ascundea Nero, iar în cealaltă se aflau nefericiții îndrăgostiți. Tânărul tiran îi spiona, adoptând poziția spectatorului care eram, în timp ce eu, la rându-mi, îmi intercalam privirea în diagonala privirii lui și, astfel, „supravegheam” situația
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
restaureze. Repercusiunile unei asemenea perspective sunt enorme și tot mai îngrijorătoare. Orice supraveghere produce un „efect de putere”. În rândurile ce urmează va fi vorba de o abordare a „supravegherii” și a diverselor moduri în care ea se exercită pe platoul de joc, sub ochiul avizat al unui spectator care îi resimte deopotrivă atracția și oroarea. Fără acest spectator nu există „scenă supravegheată”. Iată de ce analiza va viza atât textele, cât și spectacolele, va evoca efectele supravegherii nu numai asupra lecturii
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
observăm mecanismul și, din sală, efectele - căci, cel puțin de data asta, suntem mai informați decât o parte dintre personajele în cauză. Impactul asupra spectatorului se explică tocmai prin această situație nouă, care produce o modificare a raportului obișnuit pe platoul de joc. Spectatorul domină întrucâtva platoul. El este stăpânul vremelnic al scenei ca teritoriu supravegheat, pus sub tutela privirii sale aflate de cealaltă parte a rampei: raportul publicului cu intriga se modifică, iar implicarea lui este diferită, sporește. Fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
căci, cel puțin de data asta, suntem mai informați decât o parte dintre personajele în cauză. Impactul asupra spectatorului se explică tocmai prin această situație nouă, care produce o modificare a raportului obișnuit pe platoul de joc. Spectatorul domină întrucâtva platoul. El este stăpânul vremelnic al scenei ca teritoriu supravegheat, pus sub tutela privirii sale aflate de cealaltă parte a rampei: raportul publicului cu intriga se modifică, iar implicarea lui este diferită, sporește. Fără să fie nici sacră, nici profană, această
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
implicate direct în acțiune, ignoră dispozitivul viclean și dibaci al supraveghetorilor, spectatorul nostru are o perspectivă globală asupra acestui dispozitiv, dovedindu-se astfel mult mai informat decât respectivele personaje. Situația devine și mai atractivă când regizorul asigură prezența simultană pe platoul de joc a supraveghetorilor și a supravegheaților. Spectatorul vede atunci ambele tabere antrenate în conflict și percepe incertitudinea provocată de diferența de nivel informativ dintre ele. Să vezi dispozitivul de supraveghere implică vizibilitatea tuturor personajelor participante la o structură în
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
se arată acum pe scenă, revelație a teatrului din anii ’60, de la Living Theatre la Grotowski, ale cărui ecouri se prelungesc până la Vitez sau Chéreau. Monique Borie a consacrat un amplu studiu fantomei care naște „îndoiala”, incertitudinea (real?, ireal?) pe platoul de joc... ei bine, ce facem, o arătăm sau nu? - that is the question! Punerea în scenă a unor dispozitive de supraveghere generează și ea o incertitudine asemănătoare. Răspunsurile, normal, sunt diferite. În spectacolul său, Brigitte Jacques-Wajeman preferă să-i
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Sandrine Anglade la Teatrul Vieux Colombier, se explică tocmai prin decizia de a arăta supraveghetorul și de a materializa scenic supravegherea. Tânărul angajat să-i urmărească când pe unii, când pe ceilalți, stă cocoțat într-un copac plantat exact în mijlocul platoului de joc, de la înălțimea căruia supraveghează mișcările celor de jos. Dar și noi, spectatorii, vedem împreună cu el ceea ce ceilalți nu văd. Ne aflăm, așadar, într-o situație de superioritate, fapt ce trezește în noi o plăcere copilărească, „voyeuristă”, pe lângă plăcerea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în teatru, da. Astfel încât, pentru a explica strategiile supravegherii, dramaturgii și regizorii au exploatat deseori resursele acestui no man’s land ce desparte spațiul privat de cel public, exteriorul de interior, și unde se manifestă din plin ambiguitatea supravegherii. Pe platoul de joc, de îndată ce intervine supravegherea, culisele, aidoma pragurilor, își pierd orice putere de protecție și, împânzite de capcane sau de puncte de observație, expun scena unei priviri exterioare camuflate care îi răpește orice capacitate de rezistență. Strategia supravegherii prevede atacarea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
înșiși cruzimea operațiunii atât de îndelung gândită și atât de minuțios pregătită. Patrice Chéreau a pus genial în scenă această supraveghere-cadru și tot ceea ce ea comportă din punct de vedere al construcției scenice, creând un spațiu intermediar între public și platoul de joc. Supraveghetorii, plasați în primul rând al sălii, fac legătura dintre cele două arii și le asigură comunicarea. S-au făcut apropieri, și pe bună dreptate, între Disputa și celebra „aventură” televizată din Loft1... e adevărat, scenariile se aseamănă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
sala de spectacol și să așeze spectatorii, după modelul grec, „în amfiteatru”. Scena va focaliza privirea și, de acum încolo, supravegherea internă a sălii, a spectatorilor între ei nu se va mai putea exercita: toată atenția se va îndrepta spre platoul de joc, nemaiputând să se disperseze ca până atunci și nici să profite de avantajele unei socialități reduse la zero. Din salon, teatrul devine templu. Fapt ce va conduce, din rațiuni multiple, la o repliere a scenei asupra ei înseși
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
țină seama de sală, dar, în același timp, prin această „amnezie” simbolică, ea obligă publicul să devină un supraveghetor prizonier. Încetând să se mai autosupravegheze, cufundat în întuneric, ignorat de cei de pe scenă, spectatorul supraveghează într-un mod aproape fraudulos platoul, pe care-l poate vedea fără să fie văzut: definiția supravegherii. Lucru care îi și place, o plăcere suspectă însă, căci pătrunde în universuri personale, urmărește traiectorii și acte individuale fără nici un alt motiv în afara satisfacției de a fi martorul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ne lasă să credem că ne-au uitat, tocmai pentru că vor să ne transforme în niște supraveghetori ce trag impudic cu ochiul la ceea ce se petrece pe scenă. Pentru că e vorba de un „al patrulea perete” fictiv, ca să accedem la platou trebuie să recurgem, aidoma unor perverși iliciți, la „gaura cheii”. De la supravegherea generalizată practicată fățiș în sălile prewagneriene, se trece la obscuritatea care îi permite scenei să se emancipeze, să iasă de sub controlul sălii luminate care, de acum înainte, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
însuși, devenit propriul său instrument de control și de verificare. Aici, unde nici o posibilitate de abatere nu este permisă, supravegherea efectuată de către regizor își pierde complet necesitatea. Tadeusz Kantor, familiarizat cu artele plastice (ca și Wilson, de altfel), rămâne pe platoul de joc pentru a supraveghea dezvoltarea ordonată a spectacolului, ținându-l cu strășnicie în frâu. El se constituie într-o prezență de o natură aparte, superioară și străină, dar întotdeauna gata să intervină dacă e cazul. Kantor zămislește o lume
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ai săi, o atare convingere e complet depășită. Ei cred, dimpotrivă, că teatrul trebuie să integreze noile tehnologii, în numele unei voințe explicite de a-l „sincroniza” cu modernitatea și cu cele mai recente cuceriri ale ei. Recuperarea și utilizarea pe platou a acestora vizează o „apropiere” a teatrului de prezent, cel puțin la nivelul semnelor lui exterioare, atitudine respinsă însă de un Planchon sau de un Chéreau, care vor să păstreze legătura reprezentației și a strategiilor de supraveghere cu originea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
promotorii noilor tehnologii. Taberele se delimitează net: pe de o parte, cei ce acordă întâietate perenității situației - situația primează! - și mijloacelor deja repertoriate cu care e aplicată în scenă; de cealaltă parte, cei ce doresc o infuzie de contemporaneitate pe platoul de joc, ale cărui urme de vechime sunt înlăturate și ale cărui mijloace, la fel de vechi, sunt contestate. Modul de a pune în scenă supravegherea constituie, mai ales în privința teatrului clasic, răspunsul dat dilemei „rămânem ca în trecut sau ne apropiem
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o convenție scenică asumată și explicită. Supravegherea se exercită pe fondul recunoașterii teatralității în expresia ei burlescă, imediată și deloc „contemporană”. În schimb, alți regizori - de la Peter Sellars la Hans Castorf, ca să nu cităm decât figurile cele mai emblematice - dotează platoul de joc cu circuite interne, introduc aparatură video care explorează culisele, furnizând fără întrerupere imagini menite să amintească publicului că trăiește într-o lume constant supravegheată. De data aceasta, scena nu e refractară la modernitate; din contră, se arată disponibilă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
preocupate să disimuleze vârsta atât de înaintată a teatrului, să-i camufleze ridurile, să-l întinerească prin inserția de instrumente care transformă deopotrivă scena și culisele într-un teritoriu supravegheat necontenit. Nimic nu scapă de sub controlul mașinăriilor care au invadat platoul. Ubicuitatea lor este absolută, dar, ca și în societate, tot explorând și tot pândind, peste ce-or da ele oare, ce-or descoperi oare? Și ce se întâmplă dacă, la Sellars sau la Castorf, supravegherea nu e decât simptomul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
sfârșește prin a deveni o condiție a modernității. Iată de ce, în afara mașinăriilor, pe scena lui Sellars sau pe cea a lui Castorf, între spectatori și personaje intervin intermediari echipați cu camere de luat vederi, care circulă încolo și încoace prin platou, precum odinioară santinelele prin fața palatului lui Creon ori pe meterezele castelului de la Elsinor. Ei ne permit să vedem totul și, bineînțeles, să nu mai deosebim esențialul de neesențial, să ne lăsăm înghițiți de masa de informații ce rezultă ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de neînlocuit, ea e unică. Am scris această carte din perspectiva unui om care a cunoscut îndeaproape supravegherea și, fără îndoială, experiența biografică m-a făcut să devin sensibil la „scena supravegheată”, la textele din repertoriu și la provocările de pe platoul de joc. Ca spectator, am descoperit cât de mult îmi place să fiu martor al supravegherii, al dispozitivelor și al strategiilor ei, în timp ce, în viața de zi cu zi, m-ar scârbi la fel de mult să o practic sau să o
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de depășit numeroase momente de slăbiciune. Țin minte că în primele luni de training răbdam de foame zile întregi și deseori cădeam în păcat. Mă ambiționasem să nu mai mănânc la restaurant, dar la ședințe dădeam iama ca disperata prin platourile cu fursecuri, alune și covrigei, iar în hipermarket - mă apucă și râsul când îmi amintesc - devenisem spaima promoterilor de produse food: îi pândeam când veneau cu mostrele și le înfulecam toată oferta până nu apăreau și alți clienți. Forța interioară
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
tu în rînd cu lumea. Îmi promiți, dragule? Val: Nu înțeleg de ce ești așa de îngrijorată! Doar știi că sînt o ființă rezonabilă, adaptabilă... (și se așează într-un fotoliu, răsfoind o revistă din geanta Irinei) Maria: (intrînd cu două platouri de intrări; dînd cu ochii de Irina) În sfîrșit, ai venit!Ai găsit și garoafe! Bravo! Zi cu noroc! Garoafe, frișca, taxi! Sper să fie cu noroc și pentru el. Irina: Dar nici nu se pune problema. Se întoarce rector
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Îmi pare rău dar cred că nu m-ai înțeles... Mihai: Lasă, că te-am înțeles... De m-ai înțelege și tu pe mine... Alex: Cred că o să fie mai greu... sau poate mai ușor... Cine știe! Bunica: (aducînd un platou cu fripturi; îi vede pe toți adunați cu paharele în mîini și, în mod reflex, se instalează în formație) Da' ce, iar te-au ales rector? (o șansă de relaxare pe care n-o pierde nimeni și rîd) Mihai: Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
îi dezvelim și vedem cu certitudine că acele chipuri sunt chipurile noastre, jubilante sau întristate. Teatrul este recunoaștere. Ieșirea din teatru. Plonjarea în timp Filigranat, scenariul oferă o serie de oportunități teatralizante. Textualismul face referință la două planuri: unul în interiorul platoului, iar celălalt, exterior acestuia. Cutia scenei în miniatură pe care a amenajat-o în apartamentul său fostul actor face posibilă încarnarea imediată a personajelor și momentelor uitate. În felul acesta reînvie Tovarășul Paleu, locuitorul unei lumi absurde care condamnă în
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
lucru depinde cu exclusivitate de moarte/ Lasă-mă să trec, i-am apus, și-n fiecare mijloc al lunii august am să te caut eu pe oriunde". Poetul străbate un întreg univers, risipindu-și câte puțin ființa: "Am fugit pe platoul de valuri Georges Bank de 335 ori, ca-ntr-un, blestem ziua și noaptea gândindu-mă că același număr îl purtam pe/ brațul de uniformă al școlii pedagogice din Buzău". "Am dormit prima noapte pe mare" este poemul care surprinde
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stimulînd și fiind binevenite, desăvîrșind evoluția gustului și perenitatea meditației. /.../ Prea multe voci sterpe dau verdicte și ierarhizează, acolo unde e doar locul gîndului, harului și magiei"; și multe, multe altele, căci prin ceea ce-a făcut pe scenă, pe platoul de filmare, la cursuri, ori la masa de lucru, Alexa Visarion s-a impus demult ca un artist implicat în efortul de cunoaștere și primenire a teatrului și filmului. Autodefinindu-se sincer, cu acea sinceritate pe care și-o permit
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]