2,966 matches
-
și ulterior preluată de arta plastică și de teatrul stradal - constă În Înfruntarea teologică dintre două femei, care-și dispută Întâietatea : Biserica triumfătoare și clarvăzătoare, pe de o parte, și Sinagoga Învinsă și oarbă, pe de altă parte. Cu capul plecat, cu coroana căzută, cu o lance ruptă În mână, cu Tablele Legii răsturnate, Însoțită de un animal impur (porc, capră sau măgar), femeia care personifică Sinagoga este Înfățișată legată la ochi, atât În reprezentările tridimensionale, pe portalul catedralelor gotice din
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
era uneori tare în ironii, „pișca”, urzica, înțepa, avea acuitate, dar n-avea jovialitate. Putea să surîdă, nu și să rîdă. în două decenii de relații apropiate, nu cred că l-am văzut barem o dată hohotind. În schimb, cu fruntea plecată, concentrat - mai mereu. Scrisorile sale sînt rareori (și atunci, ici-colo, prin cîte o observație) înveselitoare; din contra, multe din ele induc o tensiune, ca să nu zic o nevroză. Transferă neliniștile expeditorului asupra destinatarului, căruia i se cere să acționeze într-
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
și din cărți (mai puțin Em. Constantinescu și Al. Ionescu te așteaptă de miercurea trecută. De ce nu vii la Iași? Dacă vii, mergi direct la Bibliotecă, la Nuța. Eu s-ar putea să fiu într-o ședință sau poate chiar plecat. Mihai </citation> (77) <citation author=”Mihai Drăgan” loc="Iași" data =”6 oct[ombrie] 1973”> Dragă Costică, Mă execut, dar cu o zi întîrziere. Cronica este strict tehnică, fără referințe la transcrierea textului (sunt și unele greșeli de tipar, dar poate
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
că părinții mei au înțeles ce le-am spus, continuă bunica povestirea ei. Au fost și ei de acord, ne-am cununat și am făcut nuntă mare și frumoasă, cum vam mai povestit altădată. Ei, și acuma gata cu poveștile, plecați și voi acasă să n-aibă griji ai voștri că ați întârziat atâta. Lasă, că mai veniți voi și mai vorbim atunci să ne aducem aminte de alte întâmplări și oameni cu care am viețuit. Emilia și Mihăiță au spus
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
cu biberonul de i-am scos la liman. Pentru păsările și animalele luate nu au dat nici un ban despăgubire, așa cum făceau nemții. Nici naveai cui să te plângi, primarul și jandarmii erau refugiați iar preotul și învățătorii erau și ei plecați. Mama, care acum era mai în vârstă, s-a dus la mai marele lor și s-a plâns, iar acesta i-a spus printr-un tălmaci „ce vreți, e război, soldații trebuie să mănânce până ce ne vor aduce și nouă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
fiindcă era nevoie, acum tot mai rar. Nu-mi strică o nouă perioadă de tratament. Revenit acasă, continuu să trăiesc lângă ai mei din țară, mai ajutând pe ici-colo, la nevoie. Anul următor începe bine, cu vești bune de la cei plecați departe, precum și de la cei apropiați mie de aici, din România. O întâmplare banală. Într-o dimineață de 27 februarie 1996. Mergeam spre poșta locală, aveam o lungă și duioasă scrisoare pentru fiica mea spre a o expedia, mergeam bine dispus
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și că el nu mai avea oameni. S. B.: În declarația celui care îi conducea pe milițieni se arată că la Neferal au fost opriți de un baraj de tancuri ale armatei. M. M.: De unde tancuri ale armatei? Noi eram plecați. S. B.: Mi-a duc aminte că un TAB a stat în stația de autobuz de la șosea. Asta în una din zile, nu mai țin minte în care. Îl vedeam prin liziera de pomi. M. M.: Tanc nu era că
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
deja eram obișnuiți. Și, într-o zi, a venit cineva și a zis: "Băi, șnururile de la fluierele de la Corpul de gardă n-au aceeași lungime". S. B.: Da, asta era chiar căprăreală. M. M.: Și vede ieșind tancurile. Zice: "Unde plecați?" Mergem înapoi în Piață cu tancurile să scăpăm o dată țara asta". Dom'le, a plecat și m-a reclamat. M-au chemat ăia să mă cerceteze că vreau să fac nu știu ce minuni. S. B.: Revoluție. M. M.: Deci, tâmpenii ale
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
Nu. Cred că am câștigat în fața mea, și că am datoria sacră de a lupta cu mai multă încredere în mine. N-am murit ca actriță! Trebuie să exist! Ce seară liniștită... Ce emoții trecute, dor de Liviu, cu Roxana plecată, cu mine singură și cu trăsnetele naturii. Doamne!!, dă-ne sănătate! Vineri 27 mai 1994 - Bacău Sunt ore grele de așteptare. Ar fi îngrozitor ca după două zile în care mi s-a spus încontinuu că voi lua marele premiu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
iulie duminica. Ploua și toată lumea era precipitată, emoționată și plină de întrebări cărora numai timpul putea să le găsească răspunsul. De exemplu: doamna doctor (vecina) se întreba ce se va face dânsa timp de trei luni cât vom fi noi plecați și când, probabil, și ceilalți vecini de palier vor porni pe drumuri de vacanță. Se mai întreba cum se va descurca cu partea administrativă pe care i-am încredințat-o, în felul acesta mărindu-i planul de acțiune de la două
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
brațe cloșca "personală" pe ouă, la care nu au renunțat pentru nimic, puii ieșind la viață de cealaltă parte a Prutului, în Botoșanii bunicilor și un maidanez, Puzic, nelipsit tovarăș de joacă. Refugiatul Închinare alor mei și lui V.A. Plecat-am opt din Chișinău cu mama și cu tata zece, în suflete cu Dumnezeu și-n spate baioneta rece. Veneau de prin pustii muscali călări și pedestrași potop să ne-ngenunche în vasali la Molotov și Ribbentrop. Eram cu toții cruzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
o româncă măritată cu un neamț și care în modestia ei mi-a spus că îi e dor de țară și că tortul s-a născut din dorul ei de plaiurile mioritice! Minunat gest și mă întreb câți din cei plecați mai cinstesc astăzi, cu gândul și cu fapta, țara de obârșie). Am vizitat punctele obligatorii -Zwinger ,Gemälde Galerie, Grunes Gewölbe. Aici îi admirasem pentru prima oară cu ani în urmă pe Giorgione, Rafael, Tizian, Botticelli, Rembrandt, Rubens, Vermeer, Durer. Ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
treacă străini pe aici" (retrospectiv scena lui Schiller cu Wilhelm Tell și pălăria împăratului mi se pare oareșicare). I-am replicat că străinii au nevoie de scaunul de la toaleta și nu de fotoliile tovarășilor. N-a înțeles, a continuat cu "plecați imediat de aici" și a trebuit din nou să recurg la formula cu tov. General, care l-a făcut să dispară. în martie 1979 venea în vizită Valery Giscard d'Estaign, președintele Republicii Franceze. Sosise în prima parte a zilei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
capitulat, acceptând documentul de desființare a vizelor. Cred că era un aranjament bun, de care se vor putea bucura atât românii, cât și uruguayenii, dar nu știu de ce primii beneficiari, așa cum am menționat, au fost "Romeo și Julieta", doi aventurieri, plecați să viziteze America Latină pe banii și nervii ambasadelor. Ca diplomat și fost cursant al excelentului Curs Postuniversitar de Relații Internaționale de pe lângă Universitatea București, cu durata de 2 ani și cu excelenți dascali G. Călinescu, M.Malița, D. Giurescu, Virgil Cândea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
În viață. Îi simt, fără să mă mir, În locuri pe care nu le-au vizitat niciodată În timpul existenței lor pământene, În casa vreunui prieten de-al meu pe care nu l-au Întâlnit niciodată. Stau deoparte, Încruntați, cu capul plecat, de parcă moartea ar fi o pată neagră, un secret rușinos de familie. În mod sigur nu atunci - nu În vis -, ci atunci când ești foarte treaz, În clipe de bucurie sănătoasă și de Împlinire, la cel mai Înalt nivel al conștiinței
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rămas În picioare, singuratică, dar ducând tot În sus. Îngăduiți, vă rog, alte amănunte despre acel salon. Ornamentele albe, strălucitoare ale mobilelor, trandafirii brodați pe tapiseria lor. Pianul alb. Oglinda ovală. Atârnată de frânghii bine Întinse, cu fruntea ei pură, plecată, ea Încearcă să rețină mobilele ce stau să cadă și sclipitoarea pardoseală Înclinată care se Încăpățânează să alunece din Îmbrățișarea ei. Țurțurii de cristal ai policandrului, care emit un clinchet delicat (se mută obiecte În camera de sus, unde va
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
una din zilele următoare, dacă nu chiar a doua zi. S-a Întâmplat ca fratele meu și cu mine să fim lăsați să ne ocupăm În exclusivitate de persoana nou-venită. Reconstituind acum faptele, Îmi dau seama că mama era probabil plecată, Împreună cu camerista ei și micul Trainy, la St. Petersburg (aflat la vreo șaptezeci și cinci de kilometri), unde tata era adânc implicat În gravele evenimente politice ale acelei ierni. Mama era Însărcinată și foarte nervoasă. Miss Robinson, În loc să rămână acasă ca s-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Batovo, În apropierea unui izvor unde se spunea că apare stafia unui spânzurat, Ordo dădea un spectacol destul de stupid și de primitiv, pe care fratele meu și cu mine Îl solicitam de fiecare dată când treceam pe acolo. Cu capul plecat, fluturându-și pelerina Într-un mod straniu, ca un vampir, țopăia În jurul unui ulm sinistru. Într-o dimineață umedă, În timpul ritualului, i-a scăpat pe jos tabachera și, ajutându-l s-o caute, am descoperit două specimene abia ivite ale
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nu trădează niciodată: mor cu noi, alături, nechezând încetișor, cu o durere mută, mângâietoare... Iubiți-vă caii! Mângâiați-i! Și ei au nevoie de dragoste. Și... și nu uitați: porție dublă de ovăz! E o poruncă! Boierii stau cu capetele plecate, parcă atunci au înțeles că n-au prețuit îndeajuns pe cel mai apropiat tovarăș al omului. Și moldovanu-i blând, sare de colo Duma. Blând nevoie mare, zâmbește el. Da' calcă-l numai pe bătătură, leagă-te de "Moldova lui", că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu mai vine... Dar răniții, ciungii rămășiță de om ce gem prin bolnițele mânăstirilor? Dar vitejii care au luptat bine, care nu și-au precupețit viața, ca Moldova să fie o țară liberă? Tăcere... Lungă tăcere... Boierii stau cu capetele plecate... Brusc, vocea poruncitoare a Domnului: Hatmane! Mâine! În zori! Pe Câmpia Direptății, cei ce-au luptat bine vor fi ridicați în ceata vitejilor! În focul luptelor se aleg oamenii. Logofete! Sunt însemnați toți?! Toți! răspunde Tăutu și desfășoară răbojul. Bârsan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
năvălește cu un val de pânză în brațe, dar, când dă cu ochii de "Măria sa", se oprește speriată. Face o plecăciune și bolborosește: Măria ta... Și dă să se retragă. Domniță. Nu mușc. Stai! Voichița a încremenit locului, cu ochii plecați, transpirând, mototolind la piept valul de pânză. Ștefan o apucă de bărbie, îi ridică fața, o privește în ochi și zâmbește: Domnița Maria Voichița... Te-ai înălțat. Ai îmbobocit. Mai-mai, să nu te recunosc. Da' de ce tremuri? Am... am hotărât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
hohotul acela gâlgâit de sângele ce-l îneca în valuri... Și, totuși, era în hohotul acela ceva sfidător, ca un triumf al spiritului asupra forței brutale. Învinsese!... Noi, "eroii", continuă el după o tăcere în care se reculege cu ochii plecați, am dat pinteni, urmăriți de săgețile și răcnetele turcilor. Fugeam, galopam pe străzi, pe străduțe și plângeam. Plângeam pentru Constantinopol, pentru Constantin, pentru omul și împăratul pe care-l cunoscusem cu adevărat abia în dimineața aceea. Și plângeam amar, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noastră născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria. Lasă cățuia la icoană, se închină la repezeală, face altă plecăciune către Măriile lor și se retrage spre ușă. Voichiță! Dat-au turcii?! Voichița se lipește cu spatele de zid, cu ochii plecați. Alexandru îi aruncă pe sub gene o căutătură grea. Fulgerător, caută ochii lui taică-su, apoi privește din nou la Voichița. Se răsucește pe călcâie și pleacă. Alexandre!... Alexandre!! Ce l-o fi apucat? ridică Ștefan din umeri. Parcă l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
taică-su, apoi privește din nou la Voichița. Se răsucește pe călcâie și pleacă. Alexandre!... Alexandre!! Ce l-o fi apucat? ridică Ștefan din umeri. Parcă l-a înțepat o viespe... V-ați certat? Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați, tace. Ștefan o apucă de bărbie și-i înalță capul. Ea stă cu ochii închiși. Ce s-a întâmplat, Voichiță? Tremuri... Zău, nu mănânc veverițe, îi spune zâmbind și îi descântă ochii făcând cruciulițe peste pleoapele lăsate: "Frunzuliță sălcioară, Voichiță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
convingă singur Pleacă!! Du-te la mânăstire!! Se smulge din îmbrățișare și pleacă. Din prag, o privește lung, îndelung, cu inima strânsă, cu o privire învăluitoare, să-i ia cu el imaginea din urmă: așa cum stă, în mijlocul paraclisului, cu ochii plecați, slăbuță, mică, mică, tremurând toată. Șoptește: Altfel nu se poate, Voichițo... Și pleacă fără să se uite înapoi... Voichița, singură, în mijlocul încăperii, cu umerii căzuți, cu brațele moi, cu bărbia în piept, îngenunchează, se întinde pe piatra rece, o îneacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]