2,753 matches
-
importantă: în analiza oricărui sistem social este necesar să se evidențieze cele două tendințe structurale: cea de sistem și cea de suprasistem, specificându-se totodată tendința dominantă. După cum se poate observa, ideea oscilării sistem-suprasistem reprezintă un caz particular al principiului pluralității structurale, enunțat în capitolul anterior. O asemenea abordare a vieții sociale o găsim clar schițată în teoria lui Marx, autorul, de altfel, al unei viguroase critici a holismului și a presupozițiilor sale fundamentale. Colectivitățile de până acum, cu excepția celor arhaice
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
1958). Spre deosebire de individualismul metodologic, Marx consideră însă că societatea este compusă din niveluri de agregare și integrare diferite, cu oscilații continue între accentuarea intereselor individuale sau a celor generale. Se poate spune, în concluzie, că societatea trebuie considerată ca o pluralitate de sisteme care se integrează, se modifică și se subordonează reciproc. Nici un nivel de organizare nu este absolut: toate sunt relative. Teoriile întreprinderii tind să se fundeze, în cele mai multe cazuri, pe o perspectivă holistă. Întreprinderea este privită ca un sistem
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
își îndeplinesc funcțiile ce le revin reprezintă aspectul-cheie al relației dintre sistem și subsistem. Procesul de autoorganizare a sistemelor sociale, relațiile dintre sistem și subsistemele sale sunt probleme încă puțin studiate în sociologie. • Subsistemele au inițiativă structurală. Pornind de la principiul pluralității structurale, ajungem la ideea că asupra unui subsistem se exercită cerințe funcționale contradictorii, provenite din variatele structuri alternative aflate în concurență. Să luăm ca exemplu științele sociale, un subsistem tot mai important al societății actuale. Într-o societate capitalistă, ele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
putea specifica care dintre ele. Nu mai putem vorbi, în condiția de incertitudine, de un determinism strict al sistemelor sociale. Legile care descriu comportamentul sistemelor sociale, caracterizate prin condiția de incertitudine, vor fi deci probabiliste. Ele vor trebui să formuleze pluralitatea soluțiilor alternative de care dispune un sistem, alegerea uneia sau alteia dintre acestea rămânând într-o anumită măsură nedeterminată. În literatura sociologică și filosofică actuală există, deși mai mult implicită, decât explicită, o anumită presupoziție (destul de răspândită) asupra raționalității sistemelor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a introdus și unele simplificări și elemente inadecvate pentru relația dintresistemele sociale, care au ieșit ulterior în evidență. Persoana, în calitate de pacient, se deosebește de sistemele sociale client prin cel puțin o caracteristică esențială: orice sistem social este compus dintr-o pluralitate de entități (indivizi, grupuri, clase), având fiecare orientarea sa distinctă; el nu prezintă nici pe departe unitatea funcțională și de interese a persoanei cu care psihanalistul intră în relație. În modelul coparticipării, sociologul se definește pe el însuși, în primul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
soluție de fond la problema relației dintre sociolog și structura de interese a colectivității, el reprezentând mai mult o ideologie justificativă a unei angajări particulare. Este necesar, în consecință, să încercăm să lămurim modul în care se raportează sociologul la pluralitatea intereselor, caracteristică societății sale. Distincția făcută de Marx între societăți bazate pe structuri de interese antagoniste și societăți care, deși diferențiate, sunt caracterizate de structuri neantagoniste este în acest punct fundamentală. Antagonismul intereselor pune o serie de probleme specifice angajării
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sau subsistem, tinde să devină conștientă de poziția sa în cadrul organizării sociale, să-și identifice și să-și promoveze propriile interese. Marx a adus argumente substanțiale în favoarea ideii că într-o societate neomogenă științele sociale nu pot face abstracție de pluralitatea intereselor. O atitudine posibilă a sociologiei este deci să se angajeze în promovarea intereselor unei clase sau grup social. Înaceastă ipostază, sociologia încearcă să sprijine clasa sau grupul social în cauză să-și clarifice poziția în ansamblul organizării sociale, exigențele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
impunerea intereselor proprii este de natură să polarizeze ideologic conștiința colectivității, presând și asupra sociologiei de a se constitui într-un instrument ideologic justificativ-mistificator. Situația tinde însă să se modifice într-o organizare socială care, deși neomogenă, bazată pe o pluralitate de interese, încearcă să renunțe la procedeele violent-manipulative, orientându-se spre adoptarea unor mecanisme democratice. Specific mecanismelor democratice este faptul că pluralitatea de interese este recunoscută, acceptându-se totodată dialogul, iar negocierea tinde să devină modalitatea preferată de soluționare a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ideologic justificativ-mistificator. Situația tinde însă să se modifice într-o organizare socială care, deși neomogenă, bazată pe o pluralitate de interese, încearcă să renunțe la procedeele violent-manipulative, orientându-se spre adoptarea unor mecanisme democratice. Specific mecanismelor democratice este faptul că pluralitatea de interese este recunoscută, acceptându-se totodată dialogul, iar negocierea tinde să devină modalitatea preferată de soluționare a ei. În măsura în care colectivitatea acceptă mecanismele democratice de soluționare a diversității intereselor, fiecare grup social trebuie să devină conștient atât de propriile interese
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sociologia occidentală este liberă de orice ideologie. Influențele ideologice necritice, tacite sunt puternice. În ce măsură sunt ele prezente și în ce măsură sunt limitate de intervenția mecanismelor orientate spre promovarea obiectivității este o stare înalt variabilă, fiind în funcție de o mulțime de condiții. Asumarea pluralității are o bază socială reală: opțiunea democratică. Caracterul distructiv, pe termen lung, al utilizării și/sau manipulării devine din ce în ce mai evident. Dialogul deschis și negocierea devin, din acest motiv, o soluție tot mai preferată. Este vorba, desigur, de o tendință, și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și divergențelor într-o manieră democratică, prin negociere sau chiar confruntare, dar nu distructiv, prin forță și manipulare. Acceptarea jocului democratic deschide posibilitatea socială pentru specialist de a se situa pe o poziție obiectivă, nu însă dezangajată, ci angajată în pluralitatea concretă a perspectivelor. Sociologia echidistantă nu reprezintă acea poziție criticată de Lenin, care cerea situarea într-un spațiu „de deasupra” conflictelor sociale, promovând un interes general, iluzoriu, inexistent în afara pluralității intereselor particulare și independent de ele. Sociologia echidistantă nu ignoră
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
pe o poziție obiectivă, nu însă dezangajată, ci angajată în pluralitatea concretă a perspectivelor. Sociologia echidistantă nu reprezintă acea poziție criticată de Lenin, care cerea situarea într-un spațiu „de deasupra” conflictelor sociale, promovând un interes general, iluzoriu, inexistent în afara pluralității intereselor particulare și independent de ele. Sociologia echidistantă nu ignoră diversitatea de interese, ci, dimpotrivă, o scoate în evidență. Ea clarifică pluralitatea pozițiilor sociale, pregătind astfel funcționarea mecanismelor democratice. Ea consideră cu obiectivitate toate punctele de vedere, toate interesele, produce
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Lenin, care cerea situarea într-un spațiu „de deasupra” conflictelor sociale, promovând un interes general, iluzoriu, inexistent în afara pluralității intereselor particulare și independent de ele. Sociologia echidistantă nu ignoră diversitatea de interese, ci, dimpotrivă, o scoate în evidență. Ea clarifică pluralitatea pozițiilor sociale, pregătind astfel funcționarea mecanismelor democratice. Ea consideră cu obiectivitate toate punctele de vedere, toate interesele, produce o conștientizare a pluralității. Sociologia echidistantă poate contribui la cristalizarea unor puncte de vedere, urmând ca prin procesele democratice să se ajungă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
independent de ele. Sociologia echidistantă nu ignoră diversitatea de interese, ci, dimpotrivă, o scoate în evidență. Ea clarifică pluralitatea pozițiilor sociale, pregătind astfel funcționarea mecanismelor democratice. Ea consideră cu obiectivitate toate punctele de vedere, toate interesele, produce o conștientizare a pluralității. Sociologia echidistantă poate contribui la cristalizarea unor puncte de vedere, urmând ca prin procesele democratice să se ajungă la soluții general acceptate. „Deasupra” părților reprezintă deci poziția dialogului, negocierii și a confruntării democratice, eventual a cooperării când aceasta este posibilă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o asemenea societate. Ea apare mai mult ca o stare-limită spre care se aspiră. Echidistanța nu trebuie deci considerată a fi dată neproblematic. Eatrebuie construită treptat prin utilizarea progresivă a tehnicilor de obiectivare, prin critică ideologică, prin asumarea deschisă a pluralității sociale. Treptat și cu efort, ea trebuie cultivată în mod sistematic. Asistăm deci la un proces de trecerede la o societate a puterii (o sociologie nemărturisit angajată, orientată manipulativ) la o sociologie a democrației (o sociologie care aspiră progresiv la
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dezvoltarea social-economică, urbanism, comunicații, tehnologie și terminând cu elaborarea sistemelor de indicatori sociali și ai calității vieții. Într-o comunitate în care antagonismele structurale au fost eliminate devine posibilă realizarea consecventă a unei democrații totale, prin luarea în considerare a pluralității de interese care, de această dată, pot converge în jurul unui interes general real. Aici, atitudinea echidistantă a sociologiei devine nu numai posibilă, ci și necesară. Ea exprimă, într-o modalitate atentă la diversitate, interesele generale care se constituie nu prin
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
justificate, inevitabile sau evitabile; în ce măsură ar trebui și/sau ar fi posibil să se acționeze asupra dinamicii lor. Pentru realizarea unei investigații bazate pe o atitudine echidistantă, este necesar să fie dezvoltate trei mari tipuri de cunoștințe: a) Cunoștințe despre pluralitatea de interese ce caracterizează realitatea socială analizată. b) Dezvoltarea unor soluții general acceptabile care împing procesul social mai departe, chiar dacă diferențele și opozițiile existente de interese nu sunt complet soluționate, sau formularea de soluții în prelungirea diferitelor interese, urmând ca
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o diagnoză clară a acestei motivații pentru a ști ce se așteaptă de la el, ce va trebui el să promită și ce nu, ce impact dorit sau nedorit va avea cercetarea sa, cum va fi estimată contribuția sa. Există o pluralitate de motivecare determină sistemele sociale concrete să facă apel sau doar să încurajeze cercetarea sociologică. Simpla lor listare este suficientă pentru a sugera modul în careafectează acestea relația dintre sociolog și sistemul pe care încearcă să-l sprijine. Criza. Sistemele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
științei? Nu cumva putem concepe și discipline științifice al căror obiect să fie nu o clasă generală de fenomene, ci doar un singur fenomen? Aici este însă implicată o problemă mai gravă. Există un singur model de științificitate sau o pluralitate de modele? În acest capitol voi încerca să pun în evidență diferențele generate de cele două axe invocate mai înainte: temporal/atemporal și individual/general. Considerarea celor două axe sugerează următoarele patru tipuri distincte de științe: Să analizăm pe rând
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nivelul societății globale. Evenimentele politice interne, dar în special cele externe au aici un rol important în producerea variației. În mod special, relațiile dintre comunități creează mari evenimente pentru istorie: războaie, alianțe, crearea de imperii sau descompunerea acestora într-o pluralitate de state naționale. Societățile evolutive. Dinamica lor în timp este caracterizată printr-un model relativ ordonat de creștere, de la o stare mai puțin diferențială, mai rudimentară, la o stare mai diferențială, mai dezvoltată. Societatea capitalistă este o societate evolutivă din
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
putem deduce formele vieții sociale dintr-o natură umană abstractă, universală și nici din rațiunea umană. Sub influența romantismului este adus pe primul-plan inconștientul, cu capacitățile sale creative, generatoare de o varietate infinită. În locul unității este pusă ca perspectivă fundamentală pluralitatea. Din ideea pluralității fenomenului uman decurge o consecință foarte importantă. Studiul științific al manifestărilor umane nu poate fi decât istoric. Inevitabil, teza pluralității este legată de istorie ca domeniu fundamental al cercetării umanului. Nu există decât o realitate istorică a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
vieții sociale dintr-o natură umană abstractă, universală și nici din rațiunea umană. Sub influența romantismului este adus pe primul-plan inconștientul, cu capacitățile sale creative, generatoare de o varietate infinită. În locul unității este pusă ca perspectivă fundamentală pluralitatea. Din ideea pluralității fenomenului uman decurge o consecință foarte importantă. Studiul științific al manifestărilor umane nu poate fi decât istoric. Inevitabil, teza pluralității este legată de istorie ca domeniu fundamental al cercetării umanului. Nu există decât o realitate istorică a umanului. Istoria este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
inconștientul, cu capacitățile sale creative, generatoare de o varietate infinită. În locul unității este pusă ca perspectivă fundamentală pluralitatea. Din ideea pluralității fenomenului uman decurge o consecință foarte importantă. Studiul științific al manifestărilor umane nu poate fi decât istoric. Inevitabil, teza pluralității este legată de istorie ca domeniu fundamental al cercetării umanului. Nu există decât o realitate istorică a umanului. Istoria este sediul variației infinite a ipostazelor umane, ireductibile la tipuri mai generale. Rațiunea este ea însăși istorică. Ea se află mereu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
aceasta este responsabilă de tot șirul de stări viitoare. Știința trebuie deci să formuleze legile care leagă stările, evenimentele discrete între ele. Explicația structurală este fundată pe o schemă deterministă sistematică. Obiectul de cercetare este un sistem. El reprezintă o pluralitate de elemente interdependente. Un sistem se caracterizează printr-o interdependență ordonată, și nu prin una întâmplătoare. Dacă unul dintre elementele sale componente se modifică, toate celelalte se vor modifica într-un mod determinat. În acest sens, Jean Piaget definea structura
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
elementele sale componente se modifică, toate celelalte se vor modifica într-un mod determinat. În acest sens, Jean Piaget definea structura ca fiind legea de transformare a unui sistem (Popper, 1972). Un sistem nu este deci o stare, ci o pluralitate de stări posibile, rezultate din combinațiile multiple ale elementelor componente, așa cum sunt ele definite de structura internă a sistemului, ca lege fundamentală de transformare. Formulând structura unui sistem, am formulat prin aceasta întreaga mulțime a stărilor posibile ale sistemului. În
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]