21,807 matches
-
Eminescu (1938) și Creativitatea eminesciană (1943), Rosa del Conte Eminescu o del' Assoluto (1961), Svetlana Paleologu Matta Eminescu și abisul ontologic (1988). După o lungă istorie de filozofie "sistematică", Nietzsche face "filozofie cu ciocanul", spărgând formulele și gândind aforistic și poetic, supremele idei ale ochiului său revelator fiind Supraomul și Eterna Întoarcere menită celor care au crezut în viață și au sacralizat-o. Cu un ochi care privește într-un trans-unde al lucrurilor eterne au compus înainte de toate Bach, Mozart, Beethoven
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Hölderlin, Eminescu, Tagore și de "gânditorul-poet", dichtender Denker. așa cum au fost presocraticii, Empedocle și Parmenide în primul rând, apoi Platon și Nietzsche, care au vorbit înaripat despre înțelesurile și neînțelesurile vieții umane și universale. Înariparea gânditoare a poemului și înariparea poetică a ideilor fac ca filozofii și poeții amintiți să fie cei mai citiți, cei mai îndrăgiți, tocmai pentru că înariparea poetică spre eliberarea spirituală este cea mai organică aspirație apriorică a spiritului omenesc. Receptarea de excepție a cuvântului, a limbajului poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și Nietzsche, care au vorbit înaripat despre înțelesurile și neînțelesurile vieții umane și universale. Înariparea gânditoare a poemului și înariparea poetică a ideilor fac ca filozofii și poeții amintiți să fie cei mai citiți, cei mai îndrăgiți, tocmai pentru că înariparea poetică spre eliberarea spirituală este cea mai organică aspirație apriorică a spiritului omenesc. Receptarea de excepție a cuvântului, a limbajului poetic se datorește tocmai potențialului iradiant de eliberare din lumea comună. Fiecare poezie posedă capacitatea ei de smulgere, de înălțare: zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetică a ideilor fac ca filozofii și poeții amintiți să fie cei mai citiți, cei mai îndrăgiți, tocmai pentru că înariparea poetică spre eliberarea spirituală este cea mai organică aspirație apriorică a spiritului omenesc. Receptarea de excepție a cuvântului, a limbajului poetic se datorește tocmai potențialului iradiant de eliberare din lumea comună. Fiecare poezie posedă capacitatea ei de smulgere, de înălțare: zbor de ciocârlie, de vultur sau, la cei foarte rari, zbor de pasăre măiastră, așa cum are loc în lirica lui Hölderlin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
smulgere, de înălțare: zbor de ciocârlie, de vultur sau, la cei foarte rari, zbor de pasăre măiastră, așa cum are loc în lirica lui Hölderlin sau Eminescu zboruri care efectuează epoche-ul, punerea în paranteză a nesemnificativului, a comunului, a zilnicului. * Gândirea poetică vorbește despre metafizică în vibrații și iradieri cu ajutorul intelectului "eroic". Poezia gânditoare nu vorbește despre metafizică, ea creează spații, universuri metafizice care sunt deschideri totodată sensice și melodice înaripate. Gânditorul rostește Ființa, poetul întemeiază Ființa, așa cum recunoștea Heidegger: "esența poematică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu imagine, dar la poetul gânditor imaginile nasc nu numai reprezentări, ci și idei totul "axat pe intuiția spiritualului", cum afirmă Hegel. Filozofia este faptă a rațiunii, poezia este faptă a intuiției metafizice. Ea operează marile deschideri către adevăruri ultime poetice. Este "instinctul metafizic" despre care vorbește Eminescu. Intuiția metafizică este văzul și impulsul, înariparea venind de undeva de dincolo, cum scria Platon, și care se află la originea marilor creații ale artelor în general înțelese ca poezie, și anume poezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
metafizică este văzul și impulsul, înariparea venind de undeva de dincolo, cum scria Platon, și care se află la originea marilor creații ale artelor în general înțelese ca poezie, și anume poezie reflexivă; dar și a filozofiilor care sunt gândire poetică, precum presocraticii, hinduismul, Platon, Nietzsche. Eul poetic ultima tentativă creatoare a spiritului poetic, scrie Hölderlin însemnează a capta individualitatea poetică originară cea a lui Dumnezeu "dacă poetul o poate realiza vreodată." Eul poetic nu se poate manifesta decât prin contrast
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de undeva de dincolo, cum scria Platon, și care se află la originea marilor creații ale artelor în general înțelese ca poezie, și anume poezie reflexivă; dar și a filozofiilor care sunt gândire poetică, precum presocraticii, hinduismul, Platon, Nietzsche. Eul poetic ultima tentativă creatoare a spiritului poetic, scrie Hölderlin însemnează a capta individualitatea poetică originară cea a lui Dumnezeu "dacă poetul o poate realiza vreodată." Eul poetic nu se poate manifesta decât prin contrast, făurind o lume a lui, o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Platon, și care se află la originea marilor creații ale artelor în general înțelese ca poezie, și anume poezie reflexivă; dar și a filozofiilor care sunt gândire poetică, precum presocraticii, hinduismul, Platon, Nietzsche. Eul poetic ultima tentativă creatoare a spiritului poetic, scrie Hölderlin însemnează a capta individualitatea poetică originară cea a lui Dumnezeu "dacă poetul o poate realiza vreodată." Eul poetic nu se poate manifesta decât prin contrast, făurind o lume a lui, o lume în lume, "voce adresată veșnicului de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
marilor creații ale artelor în general înțelese ca poezie, și anume poezie reflexivă; dar și a filozofiilor care sunt gândire poetică, precum presocraticii, hinduismul, Platon, Nietzsche. Eul poetic ultima tentativă creatoare a spiritului poetic, scrie Hölderlin însemnează a capta individualitatea poetică originară cea a lui Dumnezeu "dacă poetul o poate realiza vreodată." Eul poetic nu se poate manifesta decât prin contrast, făurind o lume a lui, o lume în lume, "voce adresată veșnicului de către veșnic." Reușindu-i un astfel de poem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dar și a filozofiilor care sunt gândire poetică, precum presocraticii, hinduismul, Platon, Nietzsche. Eul poetic ultima tentativă creatoare a spiritului poetic, scrie Hölderlin însemnează a capta individualitatea poetică originară cea a lui Dumnezeu "dacă poetul o poate realiza vreodată." Eul poetic nu se poate manifesta decât prin contrast, făurind o lume a lui, o lume în lume, "voce adresată veșnicului de către veșnic." Reușindu-i un astfel de poem, poetul devine asemenea cu zeii, scrie autorul tragediei Empedocle. Devine analog Unului, Spiritului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se bucură de o receptare cu atât mai ideală, cu cât poemele sale reflectă amprenta apriorică a poporului respectiv. Factorii care converg într-un poem pentru a realiza armonia, "un organism viu ca natura" (Kant), sunt logica internă a ideii poetice, a discursului liric și organizarea perfectă a prozodiei. Logica internă Coerența ideatică a unei poezii, dar și a oricărei opere de artă, este decisivă pentru receptare. Fuga, aglomerarea de idei și imagini care nu polarizează către un sens unitar, sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al lui Baudelaire, Dintre sute de catarge al lui Eminescu sunt cleștare măiestrit tăiate cu dalta, dar din care lumina ideilor se răsfrânge în universal și astfel, infinit în receptarea noastră. Poemul eminescian sau hölderlinian, iau naștere dintr-o idee poetică unică și se învoaltă dinlăuntru în afară concentric, ca un organism viu, analog unei corole din mugure. Totul servește cu necesitate, convergent și sintetic acea idee germinală. Și nimic nu poate fi înlocuit. De aici unitatea poemului, logica internă desăvârșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
motiv central este mereu reluat de Franz Schubert în compozițiile sale ca, de pildă, în fascinantul trio, Nocturna, sau în extraordinarul Cvintet în do pentru două violoncele. Sunt "repetările sublime" ale lui Schubert, cum le numea Schumann. În ce privește experiența culturii poetice, artistice, filozofice acestea fie modulează actul receptării la prima lectură, intuind implicațiile din cele trei domenii în poemul respectiv, fie la lecturi ulterioare, mai ales când poemul este deschis polisemic, îmbogățind nuanțele, văzul interpretării. Pentru cititorul sensibil la poezie, primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai ales când poemul este deschis polisemic, îmbogățind nuanțele, văzul interpretării. Pentru cititorul sensibil la poezie, primul impact rămâne însă cel al revelației esențiale. Aceste revelații reîntemeiază unui poem o altă viață pentru fiecare cititor, o altă față a adevărului poetic, o altă perspectivă a deschiderii estetice. În poezia ermetică, relevarea sensului întârzie pentru a izbucni artezian odată cu decriptarea. Dar, de pildă, muzicalitatea din lirica lui Stéphane Mallarmé, sau versuri de mare frumusețe ca sunet și înaltă rostire din poeziile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rând la Eminescu, a cărui armonie prozodică este rezultanta unei construcții de rară știință și rafinament, angajând, practic, tot ceea ce se poate înscrie în această sferă noțională. Vom relua unele considerente din capitolul închinat armoniei liricii eminesciene al lucrării "Spațiul poetic eminescian" (ed. Junimea, 1982). Armonia eminesciană este efectul in primul rând al incantației verbale, al muzicalității îmbinării unice, originale a cuvântului românesc. Plecând de la cuvintele încărcate cu potențial eufonic, îmbinând apoi cuvintele în orânduiri de asemenea cu virtuți de cântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dacă nu ar emana melodicitate, poemul ar fi perforat de cuvinte. Și, prin aceasta, și sufletul nostru ar fi sfâșiat de cuvinte. Melosul contribuie decisiv la a crea un continuum, o integralitate capabilă să fie receptată nemijlocit de intuiția noastră poetică. "Un factor armonizator indispensabil al poemului este euritmia complexul sistemelor de ritmicitate. Ritmul este cel care, ordonând haosul, captează posibilul: el înfăptuiește geometria de arhitecturare a oricărei ontologii. Unul dintre aceste sisteme este ritmicitatea tensională dintre sensurile componentelor unui poem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
inimii noastre cu sistolele lumii. Armonie însemnează de asemenea ascensiunea convergentă a omului, a lucrurilor, a cosmosului spre înaltele trepte ale spiritualizării. "Armonia creației lui Eminescu își are astfel o altă valență în puritatea și frumusețea spirituală a universului său poetic, și anume elevația viziunilor sale ("Ci eu in lumea mea mă simt / Nemuritor și rece"), a ideilor ("Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii"), a cuvintelor ("Spăși-voi visul de lumină"). Ne este indusă în felul acesta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-voi visul de lumină"). Ne este indusă în felul acesta o bucurie superioară iscată de sentimentul armonizării cu spațiul eteric al idealităților, al valorilor eterne, al absolutului. Poezia lui Eminescu este un spațiu al imaculării, un orizont serafic analog spațiilor poetice ale lui Hölderlin, analog Largo-ului din Simfonia IX a lui Beethoven, analog surâsului îngerilor lui Leonardo da Vinci. "Sfânt, senin, dulce, alb, blând, duioșie, lumină, ideal, armonie, iată simbolurile in jurul cărora polarizează ideile poetice eminesciene, deschiderile sufletești și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
orizont serafic analog spațiilor poetice ale lui Hölderlin, analog Largo-ului din Simfonia IX a lui Beethoven, analog surâsului îngerilor lui Leonardo da Vinci. "Sfânt, senin, dulce, alb, blând, duioșie, lumină, ideal, armonie, iată simbolurile in jurul cărora polarizează ideile poetice eminesciene, deschiderile sufletești și ale intelectului. Cu ajutorul luminii constantă fizică, și duioșie, lumină sufletească, Eminescu a creat o lumină integrală care constituie o altă modalitate de armonizare între natură și suflet: Odată încă-n viață să mă-nec în lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ajunge finalmente la acea senzație particulară indusă de poemul eminescian, la acea stare inefabilă care este perfecta armonie interioară. "Decisiv intervine în primul rând armonizarea sufletului cu restul lumii pe care Eminescu o înfăptuiește prin originala sa filozofie a spațiului poetic: convertirea lumii din afară în substanță sufletească, folosind în acest scop drept mediu de convertire mișcarea temporală, și anume, mișcări ale naturii, mișcarea muzicală sau mișcarea luminii. Se constituie un continuum spațiu-timp dinamic, vibrant care se transformă astfel în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Valentin, tragedia Margaretei, uciderea lui homunculus, uciderea lui Baucis și Filemon. Lirica lui Friedrich Hölderlin dezvoltă o tensiune cosmică de cea mai pură, mai sublimă esență, neîntreruptă, poetul nu coboară niciodată de pe ultimele creste ale elevației simțirii și intelectului: sanctificarea poetică a lumii, proclamarea Frumuseții drept numele ce conține Unul și Totul, a poeziei ca unica religie viabilă în eternitate, pentru că omul poetic merită să trăiască pe pământ. Existența poetului este necesară, responsabilitatea sa fiind cosmică, el întemeiază ceea ce durează, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pură, mai sublimă esență, neîntreruptă, poetul nu coboară niciodată de pe ultimele creste ale elevației simțirii și intelectului: sanctificarea poetică a lumii, proclamarea Frumuseții drept numele ce conține Unul și Totul, a poeziei ca unica religie viabilă în eternitate, pentru că omul poetic merită să trăiască pe pământ. Existența poetului este necesară, responsabilitatea sa fiind cosmică, el întemeiază ceea ce durează, el primește raza Tatălui, fulgerul pentru a-l dărui oamenilor sub forma poeziei: "Nouă ne e dat să rămânem drepți,/ cu fruntea descoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
infinitului din afară de către infinitul spiritual lăuntric este destinarea oricărei poezii: "spirit infinit în viața infinită". În vremi de restriște a poeziei, când este alungată din viață, Frumusețea își află refugiul pe crestele spiritului, de unde se întoarce pentru a reîntemeia poetic viața omenească. Altitudinea cosmică a gândirii poetice hölderliniene merge până la a confunda pe Dumnezeu cu starea poetică; Această lume nu este atât de săracă încât să căutăm un zeu dincolo de ea". Pe de altă parte, la moderni, Hölderlin realizează tragicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este destinarea oricărei poezii: "spirit infinit în viața infinită". În vremi de restriște a poeziei, când este alungată din viață, Frumusețea își află refugiul pe crestele spiritului, de unde se întoarce pentru a reîntemeia poetic viața omenească. Altitudinea cosmică a gândirii poetice hölderliniene merge până la a confunda pe Dumnezeu cu starea poetică; Această lume nu este atât de săracă încât să căutăm un zeu dincolo de ea". Pe de altă parte, la moderni, Hölderlin realizează tragicul cel mai pur, asemenea tragediei antice, rezumat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]