2,817 matches
-
voastră de americani! Pizdă! de patruzeci și unu de ori. Curvă! de o sută trei ori. Băuse, ce-i drept, vârtos. După ce s-a dat jos din 135 la Moșilor și a luat-o așa prin mâzgă spre Obor, a poposit la birtul din piață, printre ultimii bețivi. De acolo a trecut mai departe spre Ziduri Moși unde a cinstit încă una mică și încă una la colțul cu Doamna Ghica. Și apoi încă una lângă sifonărie, în ultima cârciumă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
național de televiziune. Iliuță dă de-a dreptul și urcă malul spre fabrica de gheață. Ajuns în uliță, privește peste apă, chiar dacă nu o vede fiindcă e întuneric. Fiecare făptură va fi având un reazem, un ciot pe care să poposească la nevoie. Iliuță și-l află în steaua care lui îi răsare întotdeauna prima, deasupra crucii dantelate de pe turla mănăstirii. Alții și-l găsesc într-un nuc sau într-o piatră, mă rog, privește fiecare încotro îl îndeamnă inima. Copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
un huhurez care-și face veacul pe deal și prin împrejurimi, cam până la Cuțitul de Argint, deși mai vânează el și prin cimitirul evreiesc și chiar pe la geamie uneori, când e iarna grea. Zboară tăcut peste ruinele Curții Vechi sau poposește printre dărâmăturile din spatele Victoriei Socialismului, care noaptea sclipesc ca putregaiul. Neînfiorat de prefaceri politice și mișcări sociale, a îngropat trei patriarhi, căci a găsit și va găsi întotdeauna o populație îndestulătoare de șoricei neprevăzători. A privit și va privi fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nici o atenție acelei străine cu două căciuli, cu nas coroiat și buze vinete. Autobuzul se oprește pufăind. Lumea coboară. Coboară toată lumea, deși încotro au de gând să se ducă în pustietatea asta, cine știe? E capătul liniei, Domnești, autobuzul va poposi aici vreo zece minute, apoi va întoarce, va culege cei doi militari în termen și țăranul cu paporniță care-și suflă toți trei în pumni lângă ghereta de bilete și va porni gâfâind într-o nouă călătorie, spre capătul celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vorba din gură” ori „gând la gând cu bucurie”. „Vorba o poți lua și cu un sărut; într-o îmbrățișare se întâlnesc gând cu gând... ” - notează P.H.L., dând o turnură lirică participării directe la „povestea” personajelor sale. 11 iunie 2006 Poposesc, din nou, la fel de curios, în paginile lăsate (când? cui?) de P.H.Lippa. Oare cât din trăirile Profesorului aparțin autorului însuși? Greu de spus. Și nici nu are importanță. După instalarea comuniștilor la putere, sub ocupația sovieto-rusească, devenise, ca mulți alți
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
este curioasă cum arată și în această „oglindă” unică: sufletul bărbatului iubit. O oglindă construită la modul liric... Reproduc versurile, „cu titlu de curiozitate”: Ce voi fi iubind la tine? Tăria ființei tale în blândă fragilitate, mâna obosită înflorind când poposește pe fruntea copilului, ori înverzind pe frunzele de pătrunjel; absorbind cu degetele-rădăcini sângele alb al cartofului și laptele vital al bulbilor de ceapă: statuie vegetală a mamei eterne. Sub arcuirea dragilor sprâncene să mă cufund în noaptea ochilor tăi ca să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
propria copilărie: un văr cam de aceeași vârstă, taxat de ceilalți drept un „lăudăros”, îi relata cum și-a însoțit tatăl la pădure, împreună cu sora mai mică. Cucii cântau pe vârf de copaci, și doi dintre ei au ales să poposească pe capul lui și al surioarei, reluându-și cântecul de unde au rămas. Un episod incredibil: nu întâlnise niciodată vreo pasăre care să-l confunde (ca pe văru-său) cu un copac sau cu un par! Împrejurările au făcut să nu-și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
unul din cei doi fii ai lui Petrache Paraschița, zis Oacheș. Se spune că era frumos și de aceea l-au poreclit Oacheș. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, Oacheș s-a căsătorit cu Rarița, fiica unor nomazi ce au poposit în sat. Ea era o femeie înaltă, hoață, isteață și meșteră în a învârti ulcica. De cum l-a văzut pe Oacheș a și pus ochii pe el, căci îi căzuse cu tronc și nu s-a lăsat până când nu l-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
s-ar putea ca el să păstreze continuu această mască și să nu și-o dea jos uneori, fie și pentru a respira; iar o singură ocazie poate fi suficientă pentru a-i mulțumi pe curioși. Artificiul și disimularea vor poposi, deci, în van, pe buzele acestui prinț; degeaba va folosi, în discursurile lui, șiretenia; oamenii nu se judecă după vorbe, altfel acestea ar fi un mijloc de a înșela tot timpul. Faptele lor sînt judecate, iar apoi sînt comparate cu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
chestiile care pluteau pe ea - crengi și copaci Întregi dărâmați și păsări moarte. În partea interioară a portului zburau toți pelicanii din lume și tot felu’ de păsări. Tre’ să se fi retras spre interior când au simțit furtuna. Am poposit o zi În Sou’west Key și nimeni n-a mai venit În urma mea. Eu am ieșit primu’ și am văzut o vergă plutind, și atunci mi-am dat seama că tre’ să fie o epavă și m-am apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tragi o fugă până la pârâu și înapoi. Vorba ceea: o fugă bună de cățea, până cade părul de pe ea... Limbosu l-a privit pe Toaibă pe sub sprâncenele încruntate și a înghițit în sec... Când soarele căta spre amiază, cercetașii au poposit sub copacii din pâlcul despre care vorbise Toaibă. Limbosule! Direcția pârâul! Pas alergător! Marș! a comandat Toaibă, prefăcându-se că a uitat ce grad are Limbosu. Acesta a executat ordinul fără fasoane. Băieți! - a pornit să vorbească Toaibă zâmbind, satisfăcut
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dragul tatii? Te doare?”... Ca și cum i-ar fi înțeles vorbele, calul gungurea mereu dând din cap. Ia să-ți aducă tata ovăz și apă. Parcă nici nu-l mai durea piciorul rănit. Cât ai bate din palme, în fața calului au poposit o găleată cu apă și una cu ovăz. În timp ce calul a băut apă și apoi a început să ronțăie la ovăz, Toaibă a pus mâna pe țesală și l-a curățat de scaieți și de funingine. I-a scos căpăstrul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
o societate fără Dumnezeu, fără strămoși. - Nu se știe, domnule Pavel, rostii, un popor nu piere cu una cu două. Ce vedeți nu e pădurea ci uscăturile, scoase acum la lumină de uraganul care bate. La plecare, domnișoara Marga Popescu poposi la mine, dar cînd deschise ușa grea de la intrare... ...mîinile ni se suprapuseră pe clanța de fier imaginînd un cap de șarpe și, fără a ne privi, simțirăm că momentul acela era decisiv. Ne era teamă să gîndim. Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
vorbit astă seară un răspuns și toa te le închid întro confesiune. Primele mele împerecheri de cuvinte le datoresc celui ce m-a numit cel mai mare dintre copiii lui - dl. Tutoveanu. În retragere - cu sufletul destrămat de îndoială — am poposit la Bârlad. Bătrânul meu prieten mi-a spus: nimeni n-are voie să se îndoiască, atâta vreme cât e îmbrăcat în haina de oștean și luptă pentru țară. E dovada că acolo la țară trăiesc sufletele viguroase pe care nu le întunecă
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
ale lui Ștefan Vodă”, cam la 170 de ani distanță, în anul 1839, doi clerici scoțieni, Andrew A. Bonar și Robert Mc. Cheyne întreprind o călătorie în Orient, ca misionari ai Comitetului pentru convertirea evreilor la creștinism. În drumul lor poposesc și în orașele Bârlad, Vaslui și Iași . Despre impresiile lor din orașele noastre ave a să relateze Alex Lapedatu, membru al Academiei Române, în ședința Academiei de la 15 iunie 1934. Să-l urmărim. Plecând din București spre Iași, la 13 septembrie
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
dacă trăiesc sau o să mor, dacă sunt mințită frumos, ca firul ierbii mătăsos, ruginit de vreme ca în albastrele poeme chemat de condeierii bătrâni în pagini de suflet stăpâni. Marea iubire nici nu cred că ar greși, ținta scurtă va poposi un timp și ce minune se va împlini! În rest, nuanțe de frig și de cald pe piatra obosită de smarald din inel, o minciună și el. În rotundul lui a rămas un gol, ce plictis, după atâta ocol! N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
operatorul X. Lederle care, aflîndu-se probabil pe-un pisc al plictisului german, nu-și mișcă aparatul de filmat mai mult decît spectatorul român ochiul. Povestea se petrece la Hong Kong. O tînără sfioasă cu sînii roz proaspăt ieșiți din mînăstire Vanessa poposește cu avionul drept În tufele exotice ale locului, cu scopul de a-și lua-n primire moștenirea de la unchiu’. Moștenirea constă Într-o nevinovată rețea de bordeluri. Nevinovată dar curioasă, Vanessa vizitează cu aparatul foto japonez cîteva astfel de lăcașuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
porcul. Și, În Universul Bucureștilor, depistez un titlu pastoral piscicol: „Războiul pentru rîme”. Articolul, excelent scris, zugrăvește un fel de război fratricid, Între pescari, care a inspirat vechea zicală românească Dau un cal pentru o rîmă. Tot În spațiul rîmelor poposește, În Dimineața, o groaznică poetesă FDSN, psihiatră de Tulcea, doamna Elena Preda, care-și cîntă partidul. „Am traversat a doua fază a limbajului de lemn”, spune ea. „FDSN-ul Își propune o creație În domeniul limbajului.” Mai creație decît domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din porturile Brăilei și Galaților. Pe aici treceau poștalioanele, apoi cotiugaragiii care cărau lemne sau piatră spre târg, și nu în ultimul rând ctitorii Bârnovei cu suita lor... Apoi unde mai pui că locul era și un punct strategic. Aici poposeau domnitorii, care, trimiși de Poartă, se îndreptau spre scaunul Moldovei... Treaba era cu schepsis. Voievozii se opreau aici, trimiteau iscoade în Iași să vadă ce făină se macină pe acolo și să cheme anumiți boieri de taină... Cine mai știe
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
o măsuță numai bună pentru noi, vere. Ne așezăm și când o “Coană Tincă” modernă ne întreabă ce dorim, îl las pe ieșean să ceară ce crede de cuviință. Eu... mă pierdusem în contemplarea “minunii” din fața mea... Când pe masă poposeau cele dorite, ieșeanul a tras ulcica de lut în față și-a turnat cu mare băgare de seamă doar un strop de vin și a urmat apoi tot ritualul pe care îl știam de la vizita pe care mi-a făcut
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
din urmă, parcă și-au adus aminte pentru ce au intrat în han și golesc ulcelele grăbit. Își dreg mustața din nou și privesc spre hangița aciuată în umbra tejghelei. Nu-i nevoie să aștepte prea multă vreme, fiindcă îndată poposesc pe masa lor alte două ulcele cu vin și... alint de... gene. Cotiugaragiii privesc în urma ei cu însoțire de oftat adânc... După o vreme, unuia dintre ei - celui mai tânăr - i se dezleagă limba: Strașnică muiere, bade Pavele. Vezi bine
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
dată cu ușoară înclinare a capului și mâna dusă la inimă... După o vreme, ieșeanul a prins glas: -Și dealul vale să făcu, iar cei doi mușterii ai hanului de la răscruce de drumuri unde în vremi de mult apuse au poposit voievozi sau călărași de Țarigrad sunt nevoiți să pună punct aventurii lor din această toamnă... Târziu ne ridicăm și trimițând bezele frumoasei hangițe, ieșim... Mergem de ceva vreme fără să scoatem o vorbă. Știi ce ne lipsește acum , vere? - mă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
se auzea parcă geamătul butoaielor pline cu vin de soi...Alături ședea întredeschisă ușa ce da în cuhne... O măsoaie lungă, făcută din doi butuci ciopliți puși pe pari bătuți în pământ, îi aștepta pe cărăuși de fiecare dată când poposeau la crâșmă. N-o ocupa nimeni niciodată. Era „masa cărăușilor”...In rest, măsuțe joase, lângă care hodineau scăunele din lemn cu trei picioare, potrivite cu înălțimea meselor. Ca să poți apuca scăunelele, meșterul le-a făcut câte o gaură potrivită cu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Dumitru se scărpina după ceafă... Măi băieți! Stiți la ce ne-am gândit noi tot drumul? La ce v-ați gândit, moș Dumitre? Tineți-vă bine, să nu cădeți! Mâine seară - adică la primul vostru drum spre târg - știți bine că poposim la Crâșma din drum... Ei, acolo avem să facem botezul vostru de cărăuși. Ii limpede? Ori ba? Ii limpede și nu prea, moș Dumitre - a raspuns Gheorghe Amnar. Adică cum: ați priceput și nu prea? Ce se întâmplă la un
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
nu-i cu supărare. Dacă așa zici tu, așa să fie! și-a dat acordul moș Dumitru. Pufăind din greu, boii călcau resemnați glodul șleaului. Priveau în mocirla drumului cu ochii lor mari și blânzi. La Fântâna cu răchiți, au poposit mai îndelung. Drumul însă îi chema fără ostoire. Osteniți, cărăușii se poticneau, călcând glodul șleaului ca și cum l-ar fi frământat. Din când în când, se auzea câte un crâmpei de vorbă. Uite la moș Dumitru. L-o luat aproape pe
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]