25,546 matches
-
de la Început, și Încerc să mă orientez. Credeam că viața e mult mai simplă și... mai nobilă. Presupun că așa și-o Închipuie și un adolescent. Lecturile care mi-au nutrit copilăria au fost scrisorile căpitanului Scott către ai săi, povestirile despre Oates În luptă cu viscolul, despre nu mai știu ce savant care și-a pierdut ambele mîini făcînd experiențe cu radium, sau despre Damien și leproșii... Și chiar și aici, În această cămăruță Înăbușitoare din marea clădire cenușie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
neadecvat, într un limbaj vetust (vezi partidele istorice), ba sperie prin insistență și jocul slugărniciei în fața cetățeanului. Mesajele de bun simț se pierd în această forfotă. Marin Preda povestește în confesiunile sale o amintire plină de tâlc. Din cuprinsul acestei povestiri am desprins cu ochiul rece o metodă primitivă prin care cel șiret și neputincios îl răpune pe cel puternic și cu caracter. În momentul decisiv al încleștării fizice, când victoria înclină spre cel nedreptățit, neputinciosul transformă lupta în spectacol de
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
textul ăla? întrebă Gina. - L-am răsfoit, minți Camil. Îl citise de patru ori, ba chiar își notase ceva ce i se păruse deosebit de interesant sau important. Pentru Camil, ce era important era și interesant și viceversa. Textul era o povestire de John Updike, A&P. - Și cum e? Nu l-am citit, zise Gina. - Merge. Camil era evaziv, având de gând s-o impresioneze pe biata fată în timpul orei cu niște remarci inteligente, profunde, sensibile. Ceea ce nu avea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de tine, în toate cele zece cazuri. În toate cele zece cazuri? Privind mai atent, îmi dau seama că exemplele pe care le dai sunt doar două. Există o lacună, marcată de un punct și de „Și apoi...“, care corespunde povestirii despre oglinzi (Într-o rețea de linii ce se intersectează), adică unui exemplu de narațiune ce tinde să se structureze ca o operație logică, o figură geometrică, sau o partidă de șah. Dacă am încerca aproximarea numelor proprii, părintele cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Mai bine-zis, aici nu este vorba de „non-finit“, ci de „finitul întrerupt“, de „finitul al cărui sfârșit este ascuns sau ilizibil“, fie în sens literal, fie în sens metaforic. (Mi se pare că undeva spun: „trăim într-o lume de povestiri care încep și nu se sfârșesc“.) 2) E, oare, adevărat că aceste incipit-uri se întrerup? Unii critici (vezi Luce d’Eramo, Manifestul, 16 septembrie), și unii cititori cu gusturi rafinate susțin că nu: ei le consideră drept povestiri încheiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de povestiri care încep și nu se sfârșesc“.) 2) E, oare, adevărat că aceste incipit-uri se întrerup? Unii critici (vezi Luce d’Eramo, Manifestul, 16 septembrie), și unii cititori cu gusturi rafinate susțin că nu: ei le consideră drept povestiri încheiate, care spun tot ce trebuiau să spună și la care nu mai este nimic de adăugat. Nu mă pronunț asupra acestui punct. Pot spune doar că inițial am vrut să creez romane întrerupte, sau să prezint lectura unor romane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pronunț asupra acestui punct. Pot spune doar că inițial am vrut să creez romane întrerupte, sau să prezint lectura unor romane ce se întrerup; apoi, s-au născut texte pe care aș fi putut chiar să le public, independent, ca povestiri. (Lucru destul de natural, dat fiind că dintotdeauna am fost mai degrabă autor de povestiri decât romancier.) Destinatarul natural și beneficiarul „romanescului“ este „cititorul mediu“: de aceea, am vrut ca el să fie protagonistul Călătorului. Protagonist dublu, căci se scindează într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
întrerupte, sau să prezint lectura unor romane ce se întrerup; apoi, s-au născut texte pe care aș fi putut chiar să le public, independent, ca povestiri. (Lucru destul de natural, dat fiind că dintotdeauna am fost mai degrabă autor de povestiri decât romancier.) Destinatarul natural și beneficiarul „romanescului“ este „cititorul mediu“: de aceea, am vrut ca el să fie protagonistul Călătorului. Protagonist dublu, căci se scindează într-un Cititor și o Cititoare. Pe primul nu l-am caracterizat, nici nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nu este al lui, într-o situație în care atracția exercitată de un personaj feminin și iminența amenințării obscure din partea unor dușmani îl implică fără scăpare. În fond, acest nucleu narativ de bază se află în cartea mea sub forma povestirii apocrife din O mie și una de nopți, dar mi se pare că nici un critic (deși mulți au subliniat unitatea tematică a cărții) nu l-a relevat. Aceeași situație poate fi recunoscută în capitolele-cadru (în acest caz, criza de identitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
citit celui mai știutor dintre prietenii mei, să văd dacă el reușea să mi-l explice. Mi-a spus că, după el, cartea proceda prin eliminări succesive, până la eliminarea lumii în „romanul apocaliptic“. Această idee și, în același timp, recitirea povestirii lui Borges Apropierea de Almotasim, m-au făcut să-mi recitesc cartea (terminată) într-un mod ce ar fi putut fi o căutare a „romanului adevărat“ și, în același timp, a atitudinii potrivite față de lume, unde orice „roman“ început și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
miște într-un spațiu nedeterminat, cenușiu, într-un fel de țară a nimănui, a experienței redusă la cel mai mic numitor comun. Fii atent: este cu siguranță un sistem pentru a te implica încet, încet, pentru a te prinde în povestire, fără ca să-ți dai seama: o cursă. Sau poate că autorul e încă nedecis, cum pe de altă parte și tu, cititorule, nu ești foarte sigur de ce ți-ar face mai mare plăcere să citești: sosirea într-o gară veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în ceață și întuneric. Comisarul e în ușa barului gării și mă urmărește din ochi. Rapidul sosește cu toată viteza. Încetinește, se oprește, mă șterge din privirea comisarului, pleacă mai departe. II Ai citit deja vreo treizeci de pagini și povestirea a început să te pasioneze. La un moment dat observi: „Dar fraza asta nu mi se pare nouă. Mi se pare chiar că am mai citit acest pasaj.“ E clar: sunt motive ce revin, textul e împletit cu repetiții, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
datoria lui să afișeze una dintre obișnuitele virtuozități literare moderne, repetând un alineat ca atare. Un alineat, zici? Dar e o pagină întreagă, poți să le compari, nu a schimbat nici măcar o virgulă. Mergând mai departe, ce se-ntâmplă? Nimic, povestirea se repetă, identică celei din paginile pe care le-ai citit deja! Un moment, privește numărul paginii. Drace! De la pagina 32 ai revenit la pagina 17! Ceea ce ai considerat o căutare stilistică a autorului nu e altceva decât o eroare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
fost complete. Iată că romanul acesta, atât de bogat în senzații, ți se prezintă dintr-o dată sfâșiat de văgăuni fără fund, de parcă dorința de a reda deplinătatea vitală ar revela golul de dedesubt, încerci să sari peste lacună, să reiei povestirea, agățându-te de bucata de proză ce vine după ea, destrămată ca marginea filelor separate de coupe-papier. Nu mai înțelegi nimic: personajele și locurile sunt schimbate, nu pricepi despre ce e vorba, dai de nume de persoane de care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
a enunța reguli gramaticale, derivații etimologice, citate din clasici. Dar când te-ai convins că profesorul ține mai mult la filologie și erudiție decât la subiect, îți dai seama că adevărul este altul: învelișul academic slujește doar să protejeze ceea ce povestirea spune și nu spune, inspirația poetică gata să se disperseze în contact cu aerul, ecoul unei cunoașteri dispărute, dezvăluită în penumbră și prin aluziile trecute sub tăcere. Hărțuit între nevoia de a interveni cu luminile sale interpretative, pentru a ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Iată, o vezi pe Cititoare încercând să scruteze dincolo de marginea paginii tipărite ivirea la orizont a navelor salvatorilor sau invadatorilor, a furtunilor...). Cartea pe care aș avea acum poftă s-o citesc e un roman în care se simte apropierea povestirii, ca un tunet confuz încă, a destinului istoric și a destinului personajelor, un roman care să dea senzația că trăim o răsturnare încă fără nume, fără formă... — Bravo, surioară, văd că faci progrese! Dintre biblioteci a apărut o fată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
-vă să vă îmbrățișați în altă parte, nerușinaților! Unicul mod de a ne sustrage avalanșei de oameni care ne înconjoară ar fi să pășim prin aer, să zburăm... Iată, și eu mă simt suspendat ca deasupra unei prăpăstii... Poate că povestirea aceasta este un pod peste gol, care avansează răspândind vești, senzații și emoții, pentru a crea un fundal de schimbări fie colective, fie individuale, în mijlocul cărora se poate deschide o cale; neclare rămân, însă, multe circumstanțe istorice și geografice. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
treaptă, ajutând-o să pășească pe pavajul cheiului. Își revine; aruncă o privire mândră în jur; își reia drumul fără să se oprească; pasul ei nu ezită; se îndreaptă spre Strada Morilor; eu abia reușesc să mă țin după ea. Povestirea trebuie să facă efortul să se țină după ea, să redea un dialog construit din gol, replică după replică. Pentru povestire, podul nu s-a terminat: sub fiecare cuvânt e golul. — A trecut? o întreb. — Nu e nimic. Amețelile mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se oprească; pasul ei nu ezită; se îndreaptă spre Strada Morilor; eu abia reușesc să mă țin după ea. Povestirea trebuie să facă efortul să se țină după ea, să redea un dialog construit din gol, replică după replică. Pentru povestire, podul nu s-a terminat: sub fiecare cuvânt e golul. — A trecut? o întreb. — Nu e nimic. Amețelile mă apucă când mă aștept mai puțin, chiar dacă nu e nici un fel de pericol... Altitudinea și adâncimea nu contează... Dacă privesc cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în camera Irinei, într-o scenă ce ar trebui să fie de intimitate, dar și exhibiționistă și de sfidare; o ceremonie a unui cult secret și sacrificial, oficiat de Irina, care e în același timp divinitatea, profanatoarea și victima cultului. Povestirea reia firul întrerupt; spațiul pe care trebuie să-l parcurgă acum e extrem de încărcat, dens, nepătruns de teama de abis; între perdelele cu desene geometrice, pernele, atmosfera impregnată de mirosul trupurilor noastre goale, sânii Irinei, abia înălțați deasupra toracelui slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
privind lecturile, vânătoarea după cartea pierdută, determinarea gusturilor Ludmilei. — Romanul pe care aș dori cel mai mult să-l citesc în acest moment - explică Ludmila - ar trebui să aibă ca forță motrice numai dorința de a istorisi, de a acumula povestiri peste povestiri, fără pretenția de a impune o viziune asupra lumii, ci doar de a mă face să asist la creșterea lui ca de plantă, într-o învălmășeală de ramuri și frunze... Cu asta ești imediat de acord: lăsând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vânătoarea după cartea pierdută, determinarea gusturilor Ludmilei. — Romanul pe care aș dori cel mai mult să-l citesc în acest moment - explică Ludmila - ar trebui să aibă ca forță motrice numai dorința de a istorisi, de a acumula povestiri peste povestiri, fără pretenția de a impune o viziune asupra lumii, ci doar de a mă face să asist la creșterea lui ca de plantă, într-o învălmășeală de ramuri și frunze... Cu asta ești imediat de acord: lăsând la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dădeam seama că meciul cu el nu era încheiat încă, că Jojo mort putea să mă distrugă încă o dată, cum mă distrusese de atâtea ori pe când trăia. Îmi amintesc prea multe episoade în același timp, căci ceea ce vreau e ca povestirea să fie înconjurată de multe altele, pe care le-aș putea spune și poate le voi spune, sau poate, cine știe, le-am spus deja cândva; un spațiu plin de istorisiri, poate chiar timpul vieții mele, în care mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de linii ce se leagă a celebrului scriitor irlandez Silas Flannery. O altă scrisoare, tot din Cerro Negro, e scrisă, în schimb, pe tonul unei evocări inspirate: prezentând - se pare - o legendă locală, cuprinde povestea unui bătrân indian numit „Părintele Povestirilor“, de vârstă imemorabilă, orb și analfabet, care povestește neîntrerupt istorisiri ce se petrec în țări și timpuri complet necunoscute lui. Fenomenul a atras la fața locului expediții de antropologi și parapsihologi: s-a stabilit că multe romane publicate de autori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se petrec în țări și timpuri complet necunoscute lui. Fenomenul a atras la fața locului expediții de antropologi și parapsihologi: s-a stabilit că multe romane publicate de autori celebri fuseseră recitate cuvânt cu cuvânt de vocea răgușită a „Părintelui Povestirilor“ cu câțiva ani înainte de tipărirea lor. Unii spun că bătrânul indian ar fi izvorul universal al materiei narative, magma primordială din care se ramifică manifestările individuale ale fiecărui scriitor; alții îl consideră un prezicător care, grație consumului de ciuperci halucinogene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]