2,756 matches
-
dramaturgul renascentist Marin Držić, poetul baroc Ivan Gundulić, poetul naționalist Ivan Mažuranić, romancierul, scriitorul și poetul August Šenoa, poetul și scriitorul Antun Gustav Matoš, poetul Antun Branko Šimić, scriitorul expresionist și realist Miroslav Krleža, poetul Tin Ujević și romancierul și povestitorul Ivo Andrić. Libertatea presei și cuvântului sunt garantate de Constituția Croației. Croația s-a clasat pe locul 62 în 2010 după Indicele Libertății Presei în raportul compilat de Reporteri Fără Frontiere. Agenția de știri de stat HINA relatează în croată
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
dans, improvizație, spectatorii, rugați să participe constant, parcurg un traseu narativ în care adevărul și minciuna se încalecă permanent, în care mincinoșii sunt creatori de ficțiuni temporar credibile, în care minciunile se cojesc și scot la iveală perspective diferite ale povestitorilor. Spectacolul pornește de la o serie de întrebări centrale: Ce se întâmplă când minți? Prin ce transformări trece mincinosul? Ce fel de nas are? Și ce fel de cocoașă? Ce înseamnă adevărat? Ce înseamnă fals? Ce înseamnă ce înseamnă?
Adevăruri sau minciuni? () [Corola-website/Science/296127_a_297456]
-
și de schimb. Totul se discuta aici, aproape simultan: iubire, politică, istorie, literatură; se sărea de la unele la altele, rapid, fără disonanțe: este un spațiu fertil al socializării. Însă caracterul de înlocuitor al spațiului public, neputința și idealismul cu care povestitorii asociază discuțiile din bucătărie, îi subliniază potențialul de simbol al ratării, și de multe ori al ratării masculinității, când această ratare este pusă în legătură cu statutul public și economic: „În anii '90 cică numai ciungii și proștii nu s-au îmbogățit
Vremuri Second-Hand, de Svetlana Aleksievici – Istorii afective, de revendicat () [Corola-website/Science/296112_a_297441]
-
narativ ce se va menține pe durata unui secol. În modul de a povesti, acest prim cronicar de limbă națională se va orienta după narațiunea orală, după cum Dosoftei, primul nostru poet cult, va fi influențat de poezia folclorică. În mentalitatea povestitorului însă se recunosc, pe de o parte reminiscențe ale formației sale latine și ale lecturilor sale istorice, iar pe de altă parte se resimte optica populară, accentuat moralistă în interpretarea istoriei.” "„Ca și «Cazania», ca și «Psaltirea în versuri», «Letopisețul
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
Fănică (Fănuș) Neagu (n. 5 aprilie 1932, Grădiștea-de-Sus, județul interbelic Râmnicu Sărat — acum în județul Brăila, România - d. 24 mai 2011, București) a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular
Fănuș Neagu () [Corola-website/Science/297612_a_298941]
-
Adrian Marino, "Critică sincronica", „Tribuna”, 4, 1988; Al. Cistelecan, "Psaltirea textualista pre vresuri tocmita", „Vatra”, 7, 1988; Nicolae Manolescu, "Autenticitatea scriiturii", România literară”, 27, 1989; Monica Spiridon, "Drumul spre Meka sau aventură textuala", „România literară”, 23, 1989; Liviu Petrescu, "Tema povestitorului", „Steaua”, 10, 1990; Monica Spiridon, "Lecția de anatomie", „Ramuri”, 5, 1990; Ioan Buduca, "Despre textualism", „Contemporanul”, 31, 1990; Maria Cornelia Oros, "Dracula postmodernul", „Euphorion”, 1, 1994; Florin Mihăilescu, "Textul că mit modern", „Viața românească”, 1-2, 1995; Ștefan Borbely, "Bilanțul poetic
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
(n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
perioadă din viața sa avea să fie evocată de scriitor în opera sa "Anii de ucenicie" (1944). După terminarea armatei se stabilește la Fălticeni, unde întemeiază o mare familie. Inițial, familia Sadoveanu a locuit într-o casă deținută de celebrul povestitor Ion Creangă, mutându-se apoi într-o nouă casă, aflată în vecinătatea "Grădinii Liniștii". Scriitorul a avut unsprezece copii, dintre care trei fiice: Despina, Teodora și Profira Sadoveanu, ultima devenită la rândul ei poetă și romancieră. Dintre fii săi, Dimitrie
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
viața apărării comunității de călugărițe. Ea a mai trăit timp de 30 de ani după moartea soțului ei. Unul din liderii generației sale, și unul din cei mai reprezentativi scriitori români, Mihail Sadoveanu este totodată recunoscut pentru calitățile sale de povestitor, scrierile despre natură și descrieri ale mediului rural. Autor prolific, a publicat peste 100 de volume individuale (120 conform revistei americane "Time"). Contemporanii săi l-au plasat pe Sadoveanu alături de Liviu Rebreanu și Cezar Petrescu, aceștia fiind considerați în perioada
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
și Miron Costin, autorul îmbină cu creativitate mai multe dialecte regionale și registre lingvistice, îndepărtându-se de simpla imitație a limbajului istoric. Povestite în general la persoana a treia, în cărțile sale nu se regăsesc diferențe între limbajul folosit de povestitor și cel folosit de personaje. Conform lui Călinescu, Sadoveanu are „o capacitate de a vorbi autentic enormă”, asemănătoare cu cea a lui Caragiale și a lui Ion Creangă. Scriitorul însuși era fascinat de „elocvența” oralității rudimentare, și în special a
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
mai mult spațiu pentru neologisme, prezente în mare parte în acele pasaje în care vocea naratorului ia cuvântul. Un alt element unificator în creația lui Sadoveanu este recurgerea la tipuri literare. Încă din 1904, Maiorescu l-a lăudat pe tânărul povestitor pentru descrierea precisă a personajelor conform perioadei istorice în care trăiau. Tudor Vianu a subliniat că, spre deosebire de mulți dintre predecesorii săi realiști, Sadoveanu îl vedea pe țăranul român ca pe „un tip superor de om, un om eroic”. El a
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
ar putea deveni scriitor fără talenul primit de la „mama natură”. Proza lui Sadoveanu, în special tratarea cadrului natural, a servit ca inspirație în lucrările autorilor precum Dumitru D. Pătrășcanu, Nicolae N. Beldiceanu, Jean Bart, și Al. Lascarov-Moldovanu; tehnicile sale de povestitor au fost uneori împrumutate de Damian Stănoiu, și de prozatorul istoric Dumitru Vacariu. Conform lui Călinescu, primele povești de vânătoare ale lui Sadoveanu publicate de "Viața Românească", împreună cu cele ale "junimistului" Nicolae Gane, au dus la stabilirea acestui gen în cadrul
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
mizeria și pasiunea de scriitor. [...] Am venit în contact cu toți corifeii literaturii de atunci. Gârleanu mai ales era marele prozator al epocii. În vremea aceea, am încercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era înțeles de gingașii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic." A fost angajat la publicația " Ordinea", unde redactor-șef era Ștefan Antim: în
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
Micle. Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași. În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuși crescuse în mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcții și gândiri ciudate care se vor personifica în "Ivan Turbincă". În aceasta din urmă regăsim tema din "Toderică", povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagoslovește
Ion Creangă () [Corola-website/Science/297626_a_298955]
-
același timp înțelept și ignorant... Deseori folosește ceea ce poate fi numit un stil neidentificabil, liber, indirect... de parcă [cartea] n-ar fi povestită de scriitor ci de către un grup de bărbați înțelepți și oarecum limbuți, grup din care face parte și povestitorul. Acestei comunități îi plac truismele, proverbele, clișeele.”
José Saramago () [Corola-website/Science/298329_a_299658]
-
mai reușită. Același critic constată că traducătorul a păstrat efectele estetice din textul original: cadru, anecdotă, dramatizarea simțirii, timbru, dificultăți formale, refrenul original "nevermore", păstrând „felul de a rima al versurilor, monorima în or”, sistemul rimelor interioare și chiar versul povestitor. Text Commentarii Audio Video Multimedia
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
pentru a obtine publicarea volumului "Du Cote de Chez Swann" de către André Gide și Nouvelle Revue Francaise, dar nu a reușit să-l convingă pe Gide de necesitatea acestei publicări. Spre sfârșitul vieții lui Proust, Bibescu, care era un mare povestitor, a jucat rolul unei urechi exterioare pentru scriitorul izolat. Mai târziu a publicat „Scrisorile lui Marcel Proust către ". Cumnată să, scriitoarea Martha Bibescu, căsătorită cu fratele său George Valentin, a publicat un volum de evocare a lui Proust intitulat " Au
Anton Bibescu () [Corola-website/Science/297505_a_298834]
-
în vorbirea noilor musulmani, citadini fandosiți, oameni a căror educație este cu totul artificială.”.” Această trăsătură caracteristică a beduinului se manifesta mai ales în poezia sa. Beduinul este poetul prin excelență, iar adevăratul poet trebuie să fie beduin, tot așa cum povestitorul tip trebuie să fie orb și să aibă o voce puternică, așa cum conducătorul de trib trebuie să fie puțin surd și să aibă capul mare. Dovada, că poetul adevărat trebuia să fie beduin, este că atunci când un poet orășean apare
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
povestire, care dă și titlul cărții, a fost nominalizată la premiul Nebula pentru "Cea mai bună nuvelă". În general, Wolfe nu urmează convențiile genului. De obicei apelează la relatarea nedemnă de încredere a persoanei întâi, spunând: "Oamenii reali nu sunt povestitori de încredere, chiar dacă încearcă să fie". Cauzele lipsei de încredere în personajele sale diferă. Unele sunt naive, ca în "Pandora by Holly Hollander" sau "The Knight", altele nu strălucesc prin inteligență ("There Are Doors"), Severian din "Cartea Soarelui Nou" nu
Gene Wolfe () [Corola-website/Science/318032_a_319361]
-
conducător, ceea ce este și una dintre temele centrale ale poeziei anglo-saxone. O cuvântare caracteristică și binecunoscută este cea ținută de Byrhtwold către sfârșitul poemului. Poemele eroice s-au transmis pe cale orală din generație în generație. Odată ce creștinismul a fost introdus, povestitorii au început să introducă motive creștine în povestirile vechi eroice. Legate de povestirile eroice sunt o serie de poezii mai scurte din „Cartea Exeter”, care au fost descrise ca elegii sau "wisdom poems" („învățături poetice”). Ele sunt lirice și la
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
arată cum priveau ei războiul: ca ceva haotic, brutal și poate chiar ca o funcție a naturii. Aceste elemente stilistice și tematice nu trebuiesc trecute cu vederea când se analizează poezia anglo-saxonă. Digresiunea are astăzi o imagine negativă, dar când povestitorul lui Beowulf părăsește firul principal al povestirii, o face ca să ne clarifice personajele, acțiunile lor și lumea ăn care poetul se află. Există două tipuri de digresiuni: povestirea-în-povestire și povestirea care este mai întâi povestită pe scurt de către un personaj
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
social-istorice ale lui Nicoară Potcoavă cu privire la eliberarea socială par nepotrivite într-un secol marcat de un fatalism religios. „Limba și filozofia faptelor mărunte de viață constituie latura cea mai puternică, sub raport estetic, a acestei cărți scrise în amurgul vieții povestitorului când privirea lui se deschide cu o melancolică seninătate spre un trecut de întâmplări năprasnice”, concluzioneaă criticul. Romanul "Nicoară Potcoavă" a fost tradus în mai multe limbi străine: maghiară ("Nikora Potkova", Ifjúsagi Könyvkiadó, București, 1954; traducere de László Szabédi; reeditată
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
lor. Pe drum îi povestesc istoria poporului lor. Strămoșii lor s-au stabilit în zonă în urmă cu mai multe decenii, au cultivat pământul și au îmblânzit bestiile blănoase care le puneau în pericol existența. Dar satul lăudat de piticul povestitor nu arată deloc prosper, căci toate clădirile sunt părăginite, deși atestă măreția de odinioară. Blănoșii sunt folosiți ca animale de povară și îndemnați cu șocuri electrice. Blănosul care evadase este închis într-o celulă. O dată cu lăsarea serii, începe ospățul și
Jack, blănoșii și criceliții () [Corola-website/Science/319258_a_320587]
-
triceraquinii îl conduc la Mașina Timpului. Jack este plasat într-o bilă, dar în loc să fie transportat înapoi în timp, mâinile și picioarele îi sunt imobilizate și devine prizonier. Iese la lumină că, de fapt, triceraquinii îl ademeniseră acolo, chiar pescarul povestitor fiind unul dintre ei, deghizat. Aku le promisese că îi va readuce la suprafață dacă i-l vor preda pe Jack. Într-adevăr, Aku apare și crapă cu gheara bila în care se află Jack, făcând-o să se inunde
Jack în adâncul mării () [Corola-website/Science/319275_a_320604]
-
este al douăzeci și cincilea episod al serialului de desene animate Samurai Jack. Jack se cațără pe un munte stâncos, sub cuvintele unui povestitor care se va înfățișa la sfârșit: regele. Jack găsește o crăpătură în munte, prin care abia încape un om, merge prin ea o jumătate de zi și ajunge pe un promontoriu, de unde vede o bătălie între o armată de oameni
Cei 301 () [Corola-website/Science/319313_a_320642]