2,925 matches
-
cât patru zile, cu o mare de palate Și pe ziduri uriașe mari grădini suite-n nori; Când poporul gemea-n piețe l-a grădinei lungă poală Cum o mare se frământă, pe când vânturi o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. {EminescuOpIV 112} Acel rege - o lume-n mîna-i -, schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire - Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie; Ce-i lipsea lui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
luminoasă, Undele visează spume, cerurile-nșiră nori. {EminescuOpIV 114} Și în templele mărețe - colonade-n marmuri albe - Noaptea zeii se preîmblă în vestmintele lor dalbe Ș-ale preoților cântec sună-n arfe de argint - Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună, Piramidele, din creștet, aiurind și jalnic sună; Și sălbatic se plâng regii în giganticul mormânt. În zidirea cea antică sus în frunte-i turnul maur. Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Dunărea bătrână, liberă-ndrăsneață, mare C-un murmur rostogolește a ei valuri gânditoare Ce mișcîndu-se-adormite merg în marea de amar; Astfel miile de secoli cu vieți, gândiri o mie, Adormite și bătrăne s-adîncesc în vecinicie Și în urmă din isvoare timpi răcori și clari răsar. Dar pe-arcade negre nalte, ce molatec se-nmormăntă În a Dunării lungi valuri ce vuiesc și se frământă, Trece-un pod, un gând de piatră repezit din arc în arc; Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite Și isbind
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arată - n-ai mai crede că-i geniu infernal. 171 {EminescuOpIV 172} Când ca un vis argenteu plutește blonda lună Prin marea-albastră-n ceruri, prin somnoroșii nori, Când noaptea-i o regină lunatecă și brună, Când valuri lovesc țărmii cu spumele răcori, "Eu de pe stâlpul negru iau arfa de aramă, Arfa a cărei sunet e turbur, tremurat, Arfa care din pietre durerile le chiamă, Din stâncile stârpite, din valu-nfuriat... "Și cânt... Din valuri iese câte o rază frântă Și pietrele din țărmuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
care moare naște-n cel ce-l mistuește, Cine știi ce simț în suflet, cine știi ce gând în creer. {EminescuOpIV 229} Dar Sultanul spre durerea puiculiței lui naive, Ce-omorî-n duel pe-un tânăr de-o speranț-atît de mare, La răcoare-i pus sărmanul, ca să cugete-n mustrare L-ale codicei penale paragrafe respective. Deci puicuța văduvită singuric-acum rămâne. N-început își plânge soarta și părea nemângâiată; Dar curând cucoși mai tineri împlu partea neocupată A duioasei inimioare de amor și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
SILFII DE LUMINĂ (pe când se lasă negura rosă) În marea Somniei ce-n unda-i combină Tristeță cu râs, Cufunda, poete, gîndirea-ți senină, Seninul tău vis! (pe când se lasă negura neagră) Adormi când lumina se stinge cu jale Prin vânturi răcori, Când visu-ți își moaiă aripele sale În noaptea cu nori! Musica urmează misterioso. Negura lăsată cu desăvârșire. - O pausă. - Când se ridică iar, scena e ca întîiu, - același trunchiu, aceeași galbenă lumină de lună străbate prin stâncile sdrobite și lumină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
timpul ce-o veni, Desparte, desbină. Iar visul de noroc Și de iubire Mai are-atîta loc Ca să aspire. 19. MIROS E-N FLORI DE JALE (cca. 1871) Miros e-n flori de jale În stele e splendoare, Pe munți aer, răcoare Și liniște în vale. În inim-omenească: Miros, ș-aer, lumină În veci o să rămână Enigmă dureroasă. {EminescuOpIV 481} 20. BOURUL ȚĂRII (cca 1871) Bourul țării duce la glorii, Fruntea-i în nouri sbura, Luptele noastre-s numai victorii - Calea el
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Să-și facă traiul cel sărman Cu vai și cu ocară. Și iată lucru neauzit, El într-o zi ce ne-a grăit! O! jerum, jerum, jerum, O! quae mutatio rerum! "Cei de pe urmă pantaloni "I-am dusu-i la răcoare Și-mi zise Ițic Salomon, "Că-s rupți între picioare, Dar eu i-am declarat formal Că asta-i lucru natural. "O! jerum, jerum, jerum, "O! quae mutatio rerum! 69. MI-AM ZIDIT MONUMENT... - Horațiu - (cca 1877 ) Mi-am zidit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Întipărea o tristețe sinceră. Aceasta nu ținea mult, fiind ștearsă ușor, când de o holbură șerpuitoare, cu tulpina de ață verde și cu frunze dese și cărnoase mai mici decât florile alb-roze, farfurioare În care roua Își lăsa prinosul de răcoare, când de o tufănică de troscot verde și suculent. Rupea câte o floare, o mirosea Îndelung, mulțumindu-se adesea cu satisfacția prospețimii ei și a unui parfum virtual. Urma un adevărat ritual, În care punea multă delicatețe, de rupere a
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
miroase Întâi și apoi să mănânce una câte una bunătatea de căpșunele cu care, sorbindu-l din ochi, Îl „alimenta” Victor. Au intrat prin Poiana-rusului, pe sub poala pădurii care primindu-i sub aripele-i bogate, i-a salutat, Învăluindu-i În răcoarea vaporoasă a umbrei dese. Mereu mirat dar și puțin Înfricoșat de verde, nalt și Întuneric, copilul a cerut să fie coborât de pe căluț. Victor se comformă. L-a luat de mână, arătându-i și prezentându-i cu lux de amănunte
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
aer liber cu un amfiteatru tăiat În coama dealului. O pancartă de lîngă chioșcul de bilete anunța un sezon de filme cu Katharine Hepburn și Spercer Tracy, culmea unui anume gen de șic intelectual. În Clubul Nautico era liniște și răcoare, Încă nu Începuseră activitățile de după-amiază. Stropitorile se roteau peste peluzele cu iarbă proaspătă, iar oglinda apei din bazinul aflat lîngă terasa pustie a restaurantului era netedă de-ți venea să mergi pe ea. Un jucător de tenis exersa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pus Dumnezeu mâna în cap, zise proprietarul. — Nu, sunt doar inginer de frig, bâigui Omar, scuturându-se de zăpadă. — Cum e asta? Poate nu știi să spui exact în engleză. — Ba da, mă ocup de tot ce răcește ori aduce răcoarea, dar îmi plac și motoarele foarte mult... Încă nu m-ai văzut între climatizoare ori în frigiderele de la morgă... Sunt tătucul lor, cum să-ți spun... Știi ce-i aia o combină de sânge sau un agregat de răcire pentru
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
soneria deșteptătorului pe care el îl pusese exact ca acasă, la capul patului, și Omar se trezi în alt timp, în cea dintâi zi din viața lui nouă, care mirosea ca o rufă proaspătă. Deschise fereastra și trase pe nări răcoarea de iarnă care nu se compara cu niciunul dintre agregatele lui de imitat frigul. El, care adora soarele și lumina incendiată din miezul verii, se lăsă prima oară cuprins de îmbrățișarea ninsorii și de îngheț. Dacă n-ar fi fost
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
tată-său, bazari înstărit, care își uitase păcatul, acceptase una ca asta? Consemnul era să se întâlnească în pustiu, lângă dakhma-ul Manji, imediat după miezul nopții. Se înfioră de imaginea bătrânului înfășurat într-un giulgiu și cărat pe furiș, din răcoarea Tabrizului, în nisipuri. Se opri în plin vânt și ochii i se inundară de lacrimi. Sau poate că era de la praf. Următorul autobuz către Yazd pleca într-o oră și stătu în autogara golită, holbându-se pe pereți. Bău un
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pumn de curmale, pe care i le cumpără ca desert. Numai palmierii din Bam făceau astfel de poame care, în amiaza deșertului, păreau ciucuri de ambră, găteli pentru vânt. Era la amiază și în Yazd s-ar fi stat în răcoarea întunecată de după storuri. Mamă-sa și femeile ajunseseră sub arcadele ceainăriei „Ghahve Sonnati“, iar acolo Omar găsi locul cel mai parfumat de pe lume: era un salon pictat, fostă baie a guvernatorului, în care atunci, pahare și cești zornăiau cu un
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
alb, mai vorbeau de vechea ei glorie. Aici toți erau altfel decât fuseseră: preotul zartosht venerat trecea drept șiit, pe când fiu-său văduv cu băiatul, Omar, împărțeau bazarchi- ul fostei piețe de chihlimbar, ca doi nou-veniți. Se mutaseră vara și răcoarea plăcută din Arg-e Tabriz le mersese la inimă, fiindcă nu bănuiau furiile viscolului de la mijlocul toamnei. Omar se scăldase din prima zi în râul Talkhe și făcuse fotografii cușmelor de zăpadă care se zăreau de pe lacul din El Goli, dacă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
religie și de mamă. În al patrulea an de război cu armatele lui Saddam, tihna lor din Tabriz se schimbase. Omar reușise să plece la Teheran pentru studiile ce le visa, dar se întorcea în vacanțe să se bucure de răcoarea muntelui Sabalan și de întâlnirea cu Shams. Erau strâmtorați, nu mai găseau ouă, nici unt, iar lipiile se făceau din puțin. Cu toate acestea, locul de la „Ulduz“ nu fusese măturat de clienți, fiindcă refugiații își trăiau viața. Shams devenise un
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
n-avea mai mult de treizeci de ani. Din primul moment îl consideră un rival și, tocmai de asta, statul pe cal și ceea ce el îi mai explica îi păreau o corvoadă. În schimb, ordinea locului, ciripitul din pomi și răcoarea căderilor cristaline de apă pe câteva pietre aduse anume îi procurau, două ore pe zi, o odihnă nemăsurată. Veterinara nu se arătă niciodată în timpul acestor încercări ale lui de a stăpâni un buiestru, prea tânăr pentru înțepenirea corpului și a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
să nu vadă armăsarul înnebunit de înțepătură, dar, fiindcă nu îi simți saltul de durere în aer, se uită și-l văzu pe Zet cu dinții rânjind, ca în spasm. Viespea se lăsă înșelată, coborî de pe buză pe incisivi, căutând răcoarea salivei, și- atunci Zet o înghiți brusc, ca pe o măciulie din iarbă. Omar se înspăimântă încă o dată, gândind că veninul și acul au să-i țâșnească în cerul gurii, însă armăsarul rămase placid ca un rege cu glezne fine
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cel de-al doilea, care nu vorbise. Cum să fie, domnule, paradisul? Ne-mbiai la o halbă rece, dar nici după șapte n-o să mi se pară că înfundătura de-aicea e paradisul... Tocmai ce intrau în bistroul benzinăriei și răcoarea din interiorul presărat cu mese din sticlă le adusese pofta de viață. — Uite colea un loc de trăit! spuse primul topometrist. — Cum să cauți raiul în câmp? se miră și al doilea. Doar dacă ai postit în toți anii și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în ea toată, ca un mânz într-o burtă prea mică, ce sta să crape. Poate că era fericită. Când știu femeile asta? După ce trece, când fiorul se stinge și se simt ca lăsate în frig. Chiar asta simțea: o răcoare, tremurând ca un cârcel într-un mușchi, în inima ei vizitată de atâtea emoții tari. Erau și beție, și spaimă, o plăcere scufundată în leșin, precum o comoară îngropată. Prin birouri începuse să se vorbească despre ea și Leclerc. După
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
am dus-o doar de câteva ori pe această femeie, ca pe oricare alta. — Uite ce e, eroule, tu, din clipa asta, ai de ales: mai vrei să-ți vezi fata, băiatul și pe nevastă-ta sau te duci la răcoare. Ca să îi mai vezi pe ai tăi, vei fi obligat să mă vezi mai întâi pe mine. Pricepi ori nu? — Nu întocmai, sarok, bâigui invalidul. — Să îți spun mai exact: ai aici un angajament, e gata făcut, tu, doar să
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
iscă o bătălie înfricoșătoare. Trupurile animalelor se încordară, ochii lor galbeni sclipeau, se sfâșiară urlând, își apucară beregățile, căzură unul peste altul și căutară zadarnic. Oamenii râdeau, asmuțindu-i cu alte bucăți pe care le zvârleau din ce în ce mai departe. Se lăsase răcoarea. La picioarele lor rămăsese doar o spuză roșie, pierită. Fumau sprijiniți în cozile lopeților. Erau osteniți și strânseră paiele rare din jur. Se lungiră unul câte unul pe pământ. Împrejur mirosea a bălegar încins. Începea o noapte liniștită. Câinii se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
au apropiat de altar, privind pereții afumați ai pronaosului. Simțiră mirosul înecăcios de luminări și auziră pe preot cădelnițând. Așteptară câteva clipe. Lumea se înghesuia să-i vadă. Veniseră și gunoierii de la groapă. Lina se strânsese mai lângă nașă. Simțea răcoarea de sub bolțile vechi de piatră. Ar fi vrut să plângă, dar nu se mai putea. Îl căută cu privirile pe Nicolae în mulțimea de capete. Nu-l văzu. Totul împrejur era o lumină aurie de soare care curgea prin geamurile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
așeză pe marginea patului, obosită. Stere îi simți mâna pe cearșaf. Nu spunea nimic, ca și când n-ar fi fost acolo... Iepe de șișic Vara pleca. era adâncă și verde. Vântul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariței începea să îngălbenească. Gheorghe știa răcoarea asta care-i înfiora pielea și cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Șobolanii ieșiseră din găurile lor și mișunau înfrigurați, tîrîndu-se după urmele sărace ale soațelui. Hoțul scuipa în silă. Erau mari, grași, cenușii ca fierul, cu cozile năpârlite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]