3,374 matches
-
ascult la umbra albumelor grele de arhitectură transparentă povești rimate și periate despre dragoni mai vechi și mai noi, despre timpuri încorsetate de putere, consum, prostie, alchimie și despre aceleași personaje balcanice, postromantice, veșnic vampirice. Continuând cu râsul și cu rima și auzindu-l pe Foarță vorbind despre era tehnologizată, îl iei de mână pe Mr. Clippit de la Curtea Veche și treci la Istoriile unui Matroz (sau marinar roz?) de la Brumar. Tună! Iar când fulgeră, se pare că ni se face
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
luni îmi luam picioarele la spinare spre Brașov pentru conferința lui Adam Michnik. Dacă stau și-mi recitesc productul nu-i greu să bag de seamă cum (pentru a câta oară!) scrisul trage după el, precum ața, ca-ntr-o rimă, viața. „Sar precum gazela“, „mă împiedic“, „picioarele la spinare“, „scandal“1 anunțau ceea ce trebuia să se întâmple: un fel de țucahara pe care l-am executat la marea repezeală acasă, în birou, cu aterizare scurtă pe genunchi. Rotula stângă s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
Teatrul Național „Radu Stanca“ din Sibiu, e o jucărea muzical nazalizată, o poveste excelent dramatizată ritmic de doi muzicieni cu miros ludic rafinat. Ada Milea și Bobo de la Fără zahăr creează chitaristic și vocal tensiune și comic de situație. Inventează rime haioase, jocuri de cuvinte năstrușnice, cântă pe mai multe voci strania dispariție a nasului umblător. Nasul e istoria unei „emigrări corporale“. Numai că organul atât de necesar revine la purtător fără să fie expulzat. Ada Milea și Bobo își pun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
Die Sprachlaute, Berlin, 1926, mai ales p. 38 și urm. 4. W. J. Bate, The Stylistic Development of John Keats, New York, 1945. 5. Osip Brik, Zvukovie povtori, în culegerea Poetika, St. Petersburg. 1919. 6. Henry Lanz, The Physical Basis of Rime, Palo Alto, 1931. 7. W. K. Wimsatt, One Relation of Rhyme to Reason, în Modern Language Quarterly, V (1944), pp. 323-338 (reprodus în The Verbal Icon, Lexington, Kentucky, 1954, pp. 153-166). 8. H.C. Wyld, Studies in English Rhymes from Surrey
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
in Shakespeare's Plays, New York, 1941. 9. V. Jirmunski, Rifma, ee istoria i teoria, Petrograd, 3923 ; Valeri Briusov, O rifme, în Peceat i revoluția, 1924 (I, pp. 114-123) recenzează cartea lui Jirmunski și sugerează studierea a numeroase alte probleme în legătură cu rima. Un început modest pe drumul cel bun îl constituie lucrarea lui Charles F. Richardson, A Study of English Rhyme, Hanover, New Hampshire, 1909. 10. Wolfgang Kayser, Die Klangmalerei bei Harsdorffer, Leipzig, 1932 ("Palaestra", nr. 179) ; I. A. Richards, Practical Criticism
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
a IlI-a, pct. 2. 37. W. L. Schramm, University of Iowa Studies, Series on Aims and Progress of Research, nr. 46, Iowa City, Iowa, 1935. 38. Cf. pagina de titlu a cărții lui Henry Lanz, The Physical Basis of Rime, Stanford Press, 1931. 39. Vittorio Benussi, Psychologic der Zeitauffassung, Heidelberg, 1913, p. 215 și urm. 40. G. R. Stewart, The Technique of English Verse, New York, 1930, p. 3. 41. Saran, Deutsche Verslehre, loc. cit., p. 1 ; Verrier, Essai... vol. I
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
si N. I. Apostolescu, L'ancienne versification roumaine au XVII-ieme et XVIlI-ieme siecle, Paris, 1909. încercările de poetică normativă ale lui lenache Văcărescu, Timotei Cipariu si Heliade Rădulescu, de obicei "anexe" la gramatici, par, azi, didactice și naive. Pentru studierea ritmului, rimei, eufoniei etc. cf. mai ales loan Rațiu, Poetică și legendar, București, 1920 și M. Dragomirescu Teoria poeziei, București, 1927. Un studiu competent, dar mai mult teoretic, de istorie literară, ca și de literatură română, este Vladimir Streinu, Versificația modernă. Studiu
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
Dubla calitate a traducătorului îl ajută să modeleze, cu un simț fantastic, ritmuri și forme ce păstrează sensul original, dar se adaptează perfect limbii române. Fără îndoială, unele texte sunt mai dificil de tradus decât altele, intenția de a susține rima fiind un efort de care un traducător obișnuit ar fi poate mai puțin capabil. Fiecare dintre cele o sută de poeme e, în sine, o aventură pe un teren incert, date fiind structurile metaforice create într-o deplină libertate, dintr-
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
o manieră inspirată și originală, temele literaturii "mari" la proporțiile delicate ale lumii mici. În același mod, renunță la forma și stilul suprarealismului, însă îi păstrează substratul: dorința de aventură, fantasticul călătoriilor (chiar extraterestre), apropierea curioasă de necunoscut și monștri, rima curată și proaspătă, desfășurările neașteptate de evenimente și peisaje, prieteniile neverosimile și, ca un nod inevitabil al tuturor aventurilor, dragostea. Cronicar al propriei călătorii, Apolodor este, în jocul instanțelor textuale, adevăratul autor, poetul reluând doar faptele descrise în jurnal, "caietul
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
tânăr student care avea, ca și alți zeci ai promoției sale biologice, un „caiet cu versuri”, care i s-a părut lui „Paul” (nu se știe de ce, aceste versuri - apărute postum - neprezentând, În afara unei vagi amprente barbiene și a unor rime rare, nimic special!Ă că ar conține germenele unui poet de geniu... Paul Georgescu l-a angajat la Gazeta literară În ’57 pe umilul post de corector, post pe care Nichita a funcționat până În 1970, când eu l-am numit
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
produs-o fără Încetare, cu o energie și o imaginație genială, neobosită, zeiască, minute, ore, așa-zise luni și ani de zile, creând specii de animale și plante - multe dintre ele Încă nedescoperite, ha, ha! -, ziduri, verdeață, cupole, sentimente și rime, dezordine și viziuni, confuzii agreabile sau nu, neînțelegeri care au dus la multe drame, dar și exaltări puține, ce au produs câteva rare și neînțelese, ne-apreciate tragedii!... Da, mi-amintesc, În iarna acelor ani, ’57-’58, Întorcându-mă seara
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
evoluată azi încât nimic, parcă, din ceea ce știam cândva că este frumos nu mai rezistă unui examen critic oricât de generos? Și, tot căutând elemente pe care să-mi sprijin impresia (nu îndrăznesc să zic convingerea) că niciodată poezia cu rimă și măsură nu va pieri, am descoperit, la un moment dat, un volum semnat de Cezar Ivănescu (pe care încă nu-l deosebeam de Mircea Ivănescu) Rod se numea de unde am reținut, pentru o eventuală demonstrație a perenității respectivei maniere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
datorită căreia ajunge la unele concluzii judicioase, venite dintr-o perspectivă modernă, mai ales în capitolul dedicat structurilor stilistice, definite, generic, prin "negativul stilistic". În pagini care analizează componente esențiale pentru bacovianism, se discută despre cromatică, olfactiv, muzicalitate, metaforism, ritm, rimă. Este partea cea mai realizată, în care conceptele generale sunt puse la contribuție cu mai mare eficiență și în același respect față de cuvântul unui poet. Evidențiez în mod deosebit subcapitolul despre "tăcere și strigăt" sau acela despre prozodie. Obiecție am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Dorian Gray) sau M. Sadoveanu (Baltagul). De fiecare dată, textul critic se îmbogățește, iar discursul câștigă în persuasiune. Așa cum era de așteptat de la un autor care a realizat pagini performante despre stilistica eminesciană, acesta face observații pertinente legate de ritm, rimă obsesivă, repetiție obsesivă și diferență, metaforă și muzica bacoviană, explicând mecanismul de seducție al textului, anulând câteva prejudecăți, locuri comune, adevăruri trunchiate ce nu-și mai găsesc locul în stadiul de acum al exegezei. Spre deosebire de alți cercetători, crede că repetițiile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
texte nu au intenția muzical-simbolistă, cât, mai degrabă, reflectă structura cronotopului bacovian, în care spațiul e circular-închis, iar timpul e repetare oarbă, lipsită de finalitate (pag. 346). Mai observă că, după volumul Comedii în fond (1936), interesul lui Bacovia pentru rima obsesivă scade vertiginos, ca urmare a tendinței generale de simplificare, ceea ce anunța o schimbare de poziție estetică, de program și nu un semn al declinului valoric, cum s-a crezut mult timp. În schimb, repetițiile bacoviene, remarcate de mai toți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
necuvintelor" este Bacovia, exprimând esența poeziei sale. Asemeni lui Urmuz, descoperitorul antiprozei, a antiromanului, a schemelor mentale care, umplute cu fraze, cuvinte și punctuație alcătuiesc piramida prozei universale, Bacovia inventează, am putea spune, antipoezia, antiversul, antifigurile de stil, repetițiile și rimele obsesive, antimuzica versului. De la grandoarea tragică a volumului Plumb, la măreția destructurantă, expresionistă, absurdă, a celorlalte cărți în "versuri" și "proză", George Bacovia, "autist" asemeni lui Albert Einstein, descoperă calea demontării până la golire a poeziei. Întreaga sa operă este de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ce teribilă forță zace în Doina eminesciană, dacă un întreg imperiu a ținut-o zăvorâtă jumătate de secol! Sunt momente când autorul capătă atâta dexteritate în formulări, încât ușurința de-a asocia idei duce, ca la poetul care jonglează cu rime, nu doar la conciziune și profunzime, ci și la joc de cuvinte: Logoreea vine când logosul ți se refuză. / Arta a fost mai întâi fiica iubirii, apoi iubirea a devenit fiica artei. / Artiștii umanizează totul. Până și pe om. / Ca să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
junimismului. Războiul se purta cu tabăra Junimii și Eminescu era țintă predilectă și din această pricină. Putem acceptă explicația unui deficit de gust (cazul lui Gellianu care, în "schițele (sale) literare" blama producțiunile eminesciene ca fiind incorecte și neterminate, "torturând" rima și ritmul; dar același era ferm când ne anunță că modelul nu este bine ales). Apropierea de un text cere, ca tip de lectură, o adecvare a structurilor; putem conchide că și inadecvarea structurală asigură o explicație (acoperire) plauzibilă celor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
era pentru mine, biserica de sat albă pe jumătate, cea cu depărtarea pe vîrful turlelor, Valea Moldovei cum încalecă liniile 2-3 ținuturi de munți, pereții de decinde, Berchișești steagul pe fațadă și nu se vede decît prădarea vederii, Capu Codrului rimă semantică la Vîrfu Cîmpului, largul de pe luncă închis în 20 km, inserțiile crestelor pe alte zări, Pavele, ești nebun, înțelepciunea ta cea multă te-a smintit! Nu sînt nebun, preaputernice procuratorule, a înviat! prime stînci, vine și Petru, arcul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
fata asta e soare, păi nu-i neagră ca voi, mă! stația Grădinița rărim lucrurile și ne-am șters, nimic rău nu ne este, am intrat în brad, navigație după cer, voiesc să cred că sînt din cer! scăzînd cu rima verbul cer, pe nord-vest ur-valea cu apusul, PO km 46+900 de la Ilva Mică, cîinele se aruncă pe codrul de mămăligă și pe colțul din pîine, către clădirea vecină nimic, stația Larion între tunele, fusta uniformei peste genunchi, paletă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
sale, o anumită candoare. Nu poate fi luat prea în serios și, în general, nu face victime. În plus, rareori ajunge în poziții publice care să dea frâu liber unei pernicioase dilatații de sine. Cât despre târgovețul obișnuit (de la funcționă rime la veleitarii luptei politice), el își trăiește vanitatea mai degrabă ca lăcomie. Lă comie de bunuri, de însemne ale reușitei sociale, de privilegii. Intelectualul vanitos tră iește mai puțin în lăcomia de câștig, cât trăiește într-o desfigurantă lăcomie de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
o aritmetică concretă ce atribuie numerelor prime o valoare simbolică : „Cum stanțele sau grupele au de acum înainte șapte versuri, structura și succesiunea lor vor combina cele două moduri specifice epopeii italiene, îmbinînd unitatea octavei și continuitatea terținei, prin încrucișarea rimelor și înlănțuirea strofelor. Întotdeauna primul vers al unei stanțe rimează cu ultimul al celei precedente [mai curînd cu penultimul, se pare], a cărei consonanță finală este astfel triplată ca și celelalte două”. Căci dacă, în 1854, Comte nu se simțea
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
șapte secțiuni formate din șapte grupuri de fraze. Dacă substituim versul frazei ca element de bază, regăsim împărțirea cîntu rilor în stanțe așa cum a practicat-o „populația cea mai estetică”. Și aici, trimiterea este tot la Dante. Ca echivalent al rimei, Comte inventează un joc de asonanțe incredibil de complicat. Fiecare paragraf are drept deviză, s-ar putea spune, un cuvînt preluat din una dintre cele cinci limbi occidentale, plus latina și eventual greaca, iar cuvîntul citit pe litere furnizează, în
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
îndoi totuși că, dacă ar fi convertit Italia la pozitivism și ar fi dat astfel artei italiene „adevărata ei menire”, ar fi știut să-i propună și altceva decît bizarul aparat de reguli sub formă de șarade, de versuri pe rime date și de aliterații prin care se exercitau, în ajunul morții sale, ceea ce el își imagina a fi facultățile lui poetice. În mod curios, această iluzie face din Comte mai curînd unul dintre precursorii avangardelor excentrice care au înflorit la
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
pur și simplu poetică. Asonanța este unul dintre mijloacele de care poezia se folosește pentru a ajunge la niște realități inexprimabile în proză. De fapt, acest joc evocă sub o formă rudimentară un procedeu de versificație familiar vechilor poeți, prin rime numite înlănțuite, concatenate, anexate sau înfrățite ; el amintește, de asemenea, de „cuvintele-pivot”, kake kotoba, din versificația japoneză, unde una și aceeași silabă sau unul și același grup de silabe primește simultan două semnificații. Exploatînd și ea similaritatea și diferența, rima
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]