3,958 matches
-
picioare lățime și opt picioare lungime. Și e la vreo șapte picioare înălțime de la pământ, aproape de tavan. Fairlynn propune ca eu să iau placa și ea să ia patul. Eu nu sunt ca tine, ușoară ca un fulg, zice ea. Scândura n-o să-mi țină greutatea - o să-ți fărâm oasele, de cade. Când mă uit la placă, mă ia imediat durerea de cap. Ca să ajung la ea, trebuie să urc mai întâi în patul ei, ca pe o treaptă, apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
întâi în patul ei, ca pe o treaptă, apoi să-mi depărtez picioarele ca să mă cațăr pe stâlpul din lemn. Apoi trebuie să ajung acolo cu un picior, pe care să-l folosesc ca sprijin, și să mă ridic pe scândură. O dată întinsă pe ea, nu mai am cum să mă ridic în capul oaselor, căci, dacă o fac, mă voi da cu capul de tavan. Noaptea, își reazămă trupul de perete și îi e frică să se întoarcă pe partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
când bășina se aude cu câteva tonuri mai jos, înainte de a se termina în sfârșit. Când trebuie să merg la toaletă, trebuie să mă așez pe vine deasupra unei haznale. Are vreo trei picioare în diametru. Nu e decât o scândură de lemn peste gaură. În zilele ploioase, suprafața devine extrem de alunecoasă. Și numai când mă gândesc la asta, mă deprim chiar mai mult decât sunt deja. Am învățat să umblu cu arme, să arunc grenade, să mă târăsc prin tufișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Fairlynn. Însă după o oră de zvârcolit, nu mai pot îndura. Îmi pun hainele pe mine și încep să cobor. Fairlynn doarme dusă. Când ies afară, mă învăluie întunericul. Îmi este foarte greu să mă imaginez ținându-mi echilibrul pe scândura de lemn. Mă gândesc s-o trezesc pe Fairlynn. Dar mă răzgândesc. Nu vreau să fiu făcută, iar, Domnișoara Burgheză. Mă deplasez ținându-mă cu mâinile de zid. Când ajung la poartă, disconfortul din stomacul meu crește. Împing poarta, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ușor, practic fără greutate, doar Împingând ușor cu degetele picioarelor? Întrebarea asta aproape obsesivă, stând cu genunchii Înfipți În dușumeaua de lemn pe care o clătește cu apă rece adusă de la closetul comun, după ce a frecat-o cu peria de scânduri, În imobilul cu aer imperial din Piața Libertății, În văzduhul căruia se Învolburau stoluri grele de porumbei care se găinățau pe statuia Mariei Tereza. În săli râncede și reci, cu oameni Îmbrăcați În paltoane și cu căciuli pe cap, urmărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
sus și În jos. TU nu ești. Undeva pe calea ferată la o barieră, acceleratul spulberă șareta poștașului care se Întoarce În sat cu sacul de scrisori. Carnea de cal se amestecă În carnea de om laolaltă cu roțile și scândurile șaretei. Veștile de departe, scrisorile, scrisori de la copii plecați de acasă, de la mătuși care zac prin spitale, de la unchi care zac prin pușcării din cine știe ce pricini, de la militari disperați, că nu se mai duce războiul ăsta odată dar bucuroși că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
avea o elice suspendată fără nici o motivație tehnică. Și calul galopa deasupra unei mări plumburii, plimbând În chinuită zbatere mașina infernală, calul galopa Înspumându-se și forța lui ținea mașina zburătoare cu un deget deasupra mării plumburii, pe care pluteau scânduri și lăzi și portocale. Și un fel de acrobat cu pelerină roșie umbla de colo-colo, plutind și el peste ape, și aduna portocalele și parcă semăna puțin cu calul, și parcă era chiar calul... Încercarea de a limita zborul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
spune că trebuia să puneți și puțin carbid, dar tu Îi spui că nu poți să amesteci carbidul cu atomul. Ești trist și tragi concluzia că atomul descoperit de tine era prost și Împreună hotărâți să faceți un aeroplan din scândurile de fag aflate prin curtea fabricii. Are el În marchiză niște pedale și sârmă. Așa trec cele două zile de experiențe atomice din viața ta și a lui Oprescu, zis Opincă. Măsura unu. Pe timpul unu, prima optime, se execută cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Îl freacă cu o cârpă opărită. Mardare, măcelarul, plimbă flacăra albastră a mașinii cu benzină prin locurile unde porcul nu s-a pârlit bine. Prin urechi, pe la ochi și pe la marginea gurii. Îl bărbieresc bine cu niște cuțite și o scândură. Îl spală cu apă caldă și rece. O cară cu gălețile excavatoriștii. Întâi Îl despică pe spate, Îl dezbracă de slănină și de carne, după aia Îi despică burta. Mai Întâi Îi taie capul. Din burtă ies cei mai mulți aburi. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
triunghiuri din ce În ce mai mici. Rămâi fără țară căci În ultimul triunghi pe care ți-l lasă Motorină nu-ți Încape nici măcar călcâiul. Pe urmă mama lui Îl trimite să cumpere halva iar tu, rămas singur, scrii cu vârful cuțitului pe o scândură de la gard: Amintire de la mutare. Aveam treisprezece ani. Mai faci o inimă și te semnezi. Cu numele tău. Al treilea transport. Scaunele, masa, pernele și dulapul de bucătărie. E plin de sucitoare, polonice, răzătoare și cratițe. Mai este și tabloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
vezi cum nu te văd că te muți. Îi vezi pentru ultima oară. Îi respecți pentru munca lor și nici azi nu poți pricepe cum bagă ei pirul prin găurile alea mici. Și mai ales pirul de la periile de frecat scânduri. Pirul este gros și tare. Și orbii se zgârie pe mâini. Le spui În gând adio. Îți aduci aminte că ai uitat cutia cu sare dietetică. Te Întorci și o găsești pe teracota albastră. E ultima oară când vezi teracota
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
exploatare este și energia denumită și cărbunele albastru. Țara noastră este bogată În regiuni cu vânturi, numite și vaduri eoliene. Un grup eolian se compune dintr-o elice bipală cu diametrul de 3,5 m. Elicea se construiește din lemn (scândură de brad sau pin) după metoda inginerului sovietic Utkin Egor și pune În funcțiune agregatul electroeolian care furnizează energia electrică la o tensiune de 24 volți. Agregatul este necesar la iluminatul gospodăriilor agricole de stat și la alimentarea radiourilor, telefoanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
motorului. Adică, tăcu. Tăcu și el. Și se lăsă Într-adevăr o mare tăcere. Întâi o trepidație puternică. O bufnitură. Și totul Începu să se prăbușească cu un vuiet asurzitor Într-un nor de praf din care săreau așchii de scânduri, grinzi forfecate, cărămizi, fiare și cioburi de sticlă. I se păru că se petrece cea mai puternică explozie și prăbușire la care asistase sau la care se gândise vreodată. I se păru că În aer zboară, prin praful puternicei explozii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Trebuie să te dai cu ăștia că dacă nu, „hârșt”, și duce deștele murdare În dreptul gâtului, În semn de tăiere. Ce-ai făcut? Te Întrebi urcând dealul spre cimitir. Ce-ai făcut? Și bulgării de pământ sună peste podul de scânduri care acoperă sicriul, și pleacă bunica ta de pe lume În loc luminat, În loc cu verdeață, de unde a dispărut toată durerea, suspinarea și Întristarea... Tu ce-ai făcut? Te Întrebi toată ziua, când neamurile Își bagă mâinile În tocana de vițel a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Răsuflare de om peste răsuflare de animal, urlet disperat de iubire. Precum odinioară, Rodrigo de Triana, urcat pe catarg, zărind țărmul, descoperind America. Iepurele, și el un iepure acolo, Într-o țară a Făgăduinței. Iubit de un copil. „La pasarelă scândurile e putrede”. Toate acestea se Întâmplă la Casa Scriitorilor. Unde scriitorii se odihnesc și, după ce se odihnesc, scriu. Unul din ei scrie că: „Moartea-și plimbă iar trăsura / prin turcitul București / care și-a-ntrecut măsura / În fasoane hărăpești /... Visita Interioram Terae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de a mă deturna din drum. Speram că prezența lui va neutraliza situația. Stătea pe canapea și s-a dat la o parte să ne facă loc. Claire s-a așezat lângă mine fără tragere de inimă, țeapănă ca o scândură. Era mică și firavă, cu niște ochi pătrunzători, cu corpul subțire și alungit, emanând energie prin toți porii. Ea și Paul semănau ca frații, dar Paul și-a canalizat energia înspre carieră, în timp ce Claire părea că se consumă singură. Amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
aurii ale apusului și ale candelei ce ardea pe un gheridon în fața ei. Nu era mare, puțin mai lungă de jumătate de metru, aproape pătrată. Lemnul era scobit în așa fel încât cadrul în relief al icoanei era din aceeași scândură. Rama era dată cu aur peste un grund roșu. Desenul, în mare, era stângaci. Pe un fond alb auriu, un foișor pictat copilărește cu linii negre, fără nici un fel de perspectivă, și în partea de sus Iisus cu cele cinci
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pupitrul dintr-un lemn scump necunoscut spătarului, jilțul cu intarsii de fildeș și sidef, larg ca un fel de tron, și patul îngust, - atât de îngust încât nuți puteai imagina dormind pe el un om întins pe spate, - făcut dintro scândură groasă sprijinită la capete pe doi butuci. Pe scândură era întins un fel de țol din câlți de cânepă, care fiind mai scurt lăsa vederii asperitățile lemnului nefinisat. Pe peretele dinspre răsărit, icoana Învierii lui Hristos zugrăvită în culori foarte
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
intarsii de fildeș și sidef, larg ca un fel de tron, și patul îngust, - atât de îngust încât nuți puteai imagina dormind pe el un om întins pe spate, - făcut dintro scândură groasă sprijinită la capete pe doi butuci. Pe scândură era întins un fel de țol din câlți de cânepă, care fiind mai scurt lăsa vederii asperitățile lemnului nefinisat. Pe peretele dinspre răsărit, icoana Învierii lui Hristos zugrăvită în culori foarte vii era luminată de o imensă candelă suspendată de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
chipul lui Hristos din icoana Învierii. Nu, nu aceasta, rogu-te, spătare Mihai, întoarce cu grijă icoana pe partea cealaltă... — Cum pe partea cealaltă? — Da, întoarce-o că ești mai înalt de stat decât noi. Icoana era zugrăvită pe o scândură de lemn de tei, ușoară și în așa fel cioplită încât din aceeași bucată, în relief cam de grosimea unui deget, era o ramă aurie de jur-împrejur. Tortița de metal cu care era pusă în cui icoana era prinsă de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și din Liban, din ale leilor culcușuri și din munți cu leoparzi!“ Ajunseseră. În piața de la Iali Kiosk erau întinse corturi deschise spre locul execuției și un fel de estradă ridicată pe țăruși din lemn de brad și podită cu scânduri din același material. Estrada era spre apus, în așa fel ca lumina răsăritului de soare să-i prindă pe osândiți din față și ca privitorii invitați special să se poată desfăta netulburați de razele dimineții. Ienicerii din gardă se strânseră
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ochii cu atîta zgomot, Încît te obligau să rămîi dator Instituției, practicînd teme nele bizantine. Altă schimbare de forțe observată de cercetători: În clipa În care În loja teatrului, se afla un greu al interdicțiilor, adevărata scenă devenea loja, nu scîndura pe care evoluau histrionii (cît de bulgakovian Îmi sună asta, acum)! Urmează dosarele de spectacol : Mormîntul călărețului... (Brașov & Bulandra), Tulburarea apelor (Cluj), Conu’ Leonida...(Piatra Neamț), Dimineață pierdută (tot Bulandra), O scrisoare pierdută ( Craiova), Mizantropul (Bulandra). Am văzut o parte din
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
cântăreață foarte bună, David, și am știut asta dintotdeauna, dar iubeam scena, adoram să fiu orbită de reflectoare și să aud zgomotul orchestrei în spatele meu. David, când ești pe scenă și cânți și poți să simți cum ritmul orchestrei mișcă scândurile de sub tine, parcă ai fi beat. E chiar așa cum îți zic, puișor. Scena a fost ca lichiorul pentru mine, ca berea sau ca whiskey-ul. Uneori îmi făcea rău, la fel cum băutura îi face rău unui om beat, dar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Realitatea e crudă. Dar fardată, se coace. JENI: Ah! Ajutor! MINISTRUL: Ce-i dragă? JENI: A mișcat. MINISTRUL: Morții nu mișcă. Sînt calmi și riguroși. JENI: Dacă vă spun... MINISTRUL: Ia să văd... Nici pomeneală. Are un rigor țeapăn ca scîndura. JENI: Eu n-o mai fardez. Mi-e frică. MINISTRUL: Puțin pe pleoape. Un pic de albastru, ce naiba. Altfel o să fim acuzați de neglijență în serviciu. JENI: Au! A mișcat iar. V-am spus că e o moarte aparentă. MINISTRUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
ridic cu greu de pe colacul WC-ului și, cu un icnet de animal biciuit, screm din mine trei stropi apoși în bucățica de pânză în care-și adăpostește sfârcurile ei prăpădite soră-mea cea de optsprezece ani, cu pieptul ca scândura. Sunt la al patrulea orgasm al zilei. Oare când o să-nceapă să curgă sânge din mine? Dă-mi drumu-năuntru, te rog, n-auzi? zice mama. De ce-ai tras apa când ți-am zis să n-o tragi? — Am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]