4,770 matches
-
sulurile. — Plautius Silvanus i-a interzis să o vadă, nu? rupe într-un târziu Augustus tăcerea. — L-a făcut în toate felurile, ca pe ultimul gunoi din lume, răspunde secretarul cu vocea fremătând de durere. Ridică către principe o privire scăldată în lacrimi. Înțelegi acum, stăpâne, că dacă îl faci cavaler și-l înalți atâta o să i se aprindă și mai abitir în suflet nebunia asta fără speranță. Își înghite cu greu nodul de amărăciune din gât. — O să-l dea pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tacă mâlc, iar la apel îl va însărcina pe Asinius Gallus să-l apere. Își freacă mâinile mulțumit. Așa va face. Ar fi chiar o idee bună să apeleze la fiul lui Pollio. Să-l vadă în ce ape se scaldă. Poate e și el vârât în cabala asta, că de vrăjitorii se ocupă mai dihai decât celălalt. Scribonius a dat în patima astrologiei din slăbiciune. Gallus este însă pofticios. Se consideră îndrituit la o parte din succesiunea imperială. Din păcate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
A scăpat de griji. Așteaptă un timp ca cei trei să se îndepărteze îndeajuns și o apucă pe același drum. N-are chef de întâlniri. Nici timp. Se întâlnește cu Cornelius Scribonius Libo. Oftează. Să vadă în ce ape se scaldă și boul ăsta. Augustus a spus că e maleabil dacă îl iei cu binișorul. Va trebui însă să-i scoată și cu cleștele din gură, la nevoie, motivul pentru care l-a turnat Flaccus Vascularius. Principele nu-l cunoaște. Bănuiește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dea din nou semne de agitație: — Și ce se întâmplă cu mine în primă instanță? Îl zgâlțâie de umăr neliniștit: — Doar nu mă abandonezi! — Nu, clatină Asinius Gallus din cap. Vreau mai întâi să-i văd în ce ape se scaldă. Îi adresează un surâs liniștitor. — Nu-ți face griji! O să încep chiar de azi să le dictez scri bilor câteva idei fundamentale care mi-au trecut prin minte. Asigurarea n-are darul să-l calmeze întru totul pe Scribonius Libo
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și care nu pun nici un preț pe cinste, nici pe virtuți. Nu s-ar înjosi să coboare la nivelul unor astfel de ființe nedemne de numele de cetățean, de vreme ce totul pentru ei se învârte în jurul ba nului, în care se scaldă ca într-o gârlă. Respiră adânc, încercând să se elibereze de povara din piept. Dar nici la soața lui n-a găsit prea multe calități sufletești. Cinste, da, fără discuție. Înțeleasă ce-i drept într-un fel mai pu țin
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ei un surâs reflectat la nesfârșit de sclipirile delicate de ametist și trandafir alb ale pelerinei. Răspunde însă cu o mișcare țeapănă a capului la salutul musafirului neaștep tat. Oare lâna asta a asimilat toate culorile în care a fost scăldată? se întreabă Herodes Agrippa cu sufletul greu. Zâmbetul victorios al femeii, împreună cu silueta ei ușor diformă, îi îndepăr tează orice dubiu din suflet. Are în fața lui o mamă împlinită și o soție fericită. Ce baftă pe Germanicus! Privește cu invidie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cassius, un partid, o cauză, dar - mai ales - dorința de răzbunare. Și uite-l acum pe fiul celui mort printre străini oficiind lângă principe. A uitat, sau nu mai vrea să-și aducă aminte că domnia lui Augustus are temeliile scăldate în sângele multor cetățeni, printre care și a propriului său tată, iar contraforții pe care se sprijină regimul sunt plămădiți dintr un despotism care - prin comparație - ar putea eticheta monarhia lui Caesar drept o adevărată Epocă de Aur. De unde această
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la cîmpii-i râzători. Și inima aceea, ce geme de durere, Și sufletul acela, ce cântă amorțit, E inima mea tristă, ce n-are mângâiere, E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit. Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioară, Scăldată în cristalul pârăului de-argint, Să văd, ce eu atâta iubeam odinioară: A codrului tenebră, poetic labirint; Să, mai salut odată colibele din vale, Dorminde cu un aer de pace, liniștiri, Ce respirau în taină plăceri mai naturale, Visări misterioase
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale ne-nturnată. S-a dus Pan, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nțeles; Munte cu capul de piatră de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii o enigmă n-esplicată Și veghiaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres. {EminescuOpI 32} Bolliac cânta iobagul ș-a lui lanțuri de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic-trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. {EminescuOpI 44} Se-nserează... Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă. Cine-a deschis piramida și-năuntru a intrat? Este regele: În haină de-aur roș și pietre scumpe El
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
umbre nimica crezătoare, Cu zîmbetu-vă rece, de milă părăsit, Cu mintea de dreptate și bine râzătoare, Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare, La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât. Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă, Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt - Prin limbile de flacări, ce-n valuri se frământ -, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din a chaosului văi Un mândru chip se-nchiagă; Pe negre vițele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr Scăldat în foc de soare. {EminescuOpI 172} Din negru giulgiu se desfășor Marmoreele brațe, El vine trist și gânditor Și palid e la față; Dar ochii mari și minunați Lucesc adânc himeric, Ca două patimi fără saț Și pline de-ntuneric
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de ploaie care se udase leoarcă în lapovița rece. Mai mare cu trei ani decât el, Yozō crescuse de mic în aceeași casă cu samuraiul și muncise toată viața lui pentru familia acestuia. În timp ce călărea, samuraiul se gândea la valea scăldată în lumina lunii. Fără îndoială că zăpada de acum câteva zile se prefăcuse în țurțuri ce sclipeau acum în beznă, iar casele țăranilor erau liniștite ca niște morminte. Doar soția sa, Riku, și încă trei-patru oameni erau încă treji așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
celor aleși să fie soli. Din vale până la castel era cale de o zi și jumătate. Cei doi trecură prin câteva sate la fel de sărmane ca ale lor și ieșiră într-o câmpie întinsă. Se vedeau deja semnele primăverii. Câmpia era scăldată de un soare cald, în crânguri magnoliile erau presărate cu flori albe, iar pe câmpurile încă nearate copii se jucau împletind coronițe din flori de lotus. În fața acestei priveliști samuraiul își dădu pentru prima oară seama că avea să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
recunoștința pentru efortul lor. Drumul acesta, care i se înfățișase data trecută într-o priveliște de iarnă, era acum și el plin de flori, iar pe câmpuri țăranii își mânau agale vitele. A doua zi le apăru în depărtare oceanul scăldat în razele unui soare cald, norii pluteau pe cer pufoși ca niște vălătuci de bumbac. În cele din urmă samuraiul și ai săi zăriră corabia plutind în zare. — Aaa! Aaa! strigară ei și se opriră pe plajă fără să vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o culoare trandafirie. Pe când linia trandafirie se tot lărgea, ajunseră la lac. Luciul acestuia era roșu ca sângele. De ici-colo, dintre trestii, păsări de apă se înălțau în zbor fâlfâind din aripi. În depărtare se vedea un lanț de munți scăldați în soarele auriu. Para aquí, zise indianul oprindu-și măgarul ce scotea aburi albi. Tecali. Soarele dimineții se revărsa peste vreo zece colibe cu acoperișuri de stuf. În pragul uneia dintre ele, o indiancă se spăla cu apă dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
european. Prima oară au pus piciorul în orașul spaniol Sevilia. Cu o jumătate de an înainte nu auziseră nici măcar de numele, darămite de existența acestor meleaguri. Era început de toamnă. Case albe se întindeau cât vedeai cu ochii pe câmpia scăldată de razele unui soare blând. În această mare albă se vedeau pretutindeni turle de biserici străpungând cerul diafan. Pe râu era un du-te vino de vase, iar pe maluri, o beție de flori proaspete, deschise în bătaia soarelui. Mireasma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mulțumescu-Ți Doamne!” zise el încleștându-și mâinile pe genunchi. „Toate lucrările Tale sunt bune. Ai avut într-adevăr nevoie de mine.” Ciudat, dar bucuria nu-i clocotea în suflet ca un șuvoi, ci îi inunda încet tainele sufletului așa cum valurile scaldă țărmul. Avea chiar impresia că această hotărâre fusese statornicită cu mult timp înainte și că el însuși se așteptase la o astfel de hotărâre. — Înainte ca episcopii să consimtă din nou la hotărârea de mai sus, vom asculta părerile potrivnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cele din urmă, în după-amiaza celei de-a doua zile de la plecarea noastră din Saint Tropez am zărit în depărtare orașul port Genova din regatul Savona. Pe niște dealuri ce băteau într-un gălbui roșcat de ridica un oraș alb, scăldat de un soare palid. Chiar în mijloc se ridica turnul vechi și cenușiu al unui castel. Arătându-le solilor și însoțitorilor lor turnul, le-am spus că acolo se născuse un om pe nume Cristofor Columb care odinioară apucase drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
noi nădăjduim să statornicim legături cu acest ținut și de aceea implorăm pe Sfinția Voastră, care are mare trecere, să ne sprijine ca să ne împlinim această voință a noastră. Cu bâlbâieli și poticneli, Tanaka isprăvi de citit. Fruntea îi era scăldată de broboane de sudoare. Velasco așteptă ca Tanaka să înfățișeze scrisoarea, apoi făcu un pas în față ca să tălmăcească scrisoarea și ca să prezinte cuvintele de salut în locul solilor. Pe neașteptate, Papa se ridică. Nu era un gest care să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
aflat chiar în apropiere de Edo unde locuia Împăratul. Privind acum flacăra lumânării, îmi trec prin fața ochilor marea și munții Japoniei așa cum le-am văzut pentru prima oară din largul oceanului în toată strălucirea lor. Când am văzut-o atunci scăldată de razele soarelui, insula Japoniei mi s-a părut la prima vedere întruchiparea păcii. Am avut atunci sentimentul că această țară este un ținut vrednic de binecuvântarea Domnului: „Fericiți cei blânzi.” Dar de fapt Japonia nu era un ținut chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
că li se poruncise să nu mai intre în vorbă cu ei. Parcă am fi întemnițați, nu? zise Nishi uitându-se afară din cerdac cu o umbră de furie în priviri. Simțea că slujbașii îi păzeau oarecum. Stând în camera scăldată de lumina amurgului, samuraiul putea să-și închipuie vag de ce erau tratați în asemenea fel. Poate pentru că nu-și îndepliniseră însărcinarea de soli? Dar ei nu-și îndepliniseră însărcinarea pentru că era cu neputință să și-o îndeplinească. Dacă le-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lemne în spinare și purtând ca și samuraiul, momohiki, venea tăcut Yozō. De când se întorseseră acasă, samuraiul nu-l întrebase niciodată ce părere avea despre cele petrecute. Dar când se așezară să-și tragă sufletul într-o vale cu iarbă scăldată de un soare auriu și trist și plină de castane sălbatice rostogolite ici-colo, samuraiul înțelese totul doar din ochii lui Yozō care privea țintă în gol, dus pe gânduri și fără o vorbă. „Yozō și ceilalți supuși”, își zise samuraiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
primesc soarta pe deplin, dar de fapt, când se lasă noaptea și temnicerii nu ne aduc nici o lumânare, iar prin întunericul duhnind greu a scârnă se aud gemetele părintelui Vasquez, frica de moarte îmi împunge pieptul cu gheare ascuțite. Sunt scăldat în broboane de sudoare. Sudoare ca niște broboane de sânge. „Părinte, de voiești”, zic eu gemând, „depărtează de la Mine acest pahar.” Frica de moarte. În timpul nopții părintele Vasquez a murit. A avut o moarte jalnică, nedemnă de un preot desăvârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Africa era locul În care fusese cel mai fericit În vremurile bune ale vieții lui, așa că se-ntorsese aici s-o ia de la capăt. Organizaseră un safari cu nivel de confort minim. Nu era vreo corvoadă, dar nici nu se scăldau În lux, și el se gândise că așa și-ar putea reveni. Că așa o să scape cumva de grăsimea care i se adunase pe suflet, așa cum un boxer se duce-n munți să se-antreneze ca să scape de grăsimea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]