3,671 matches
-
găseam refugiul În imaginar, fără să știu că această preferință era un semn al carierei de mai târziu și că jocul cu păpușile a fost de fapt prima ocazie de a mă antrena În regie. Mă jucam trăgându-le de sfori (căci toate păpușile mele căpătau sfori, dacă nu le aveau din construcție, pentru că voiam să atârne de sus, să poată fi manevrate). Mai târziu l-am citit pe Gordon Craig, care În Über-Marionette spune că, de fapt, actorul ideal este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
știu că această preferință era un semn al carierei de mai târziu și că jocul cu păpușile a fost de fapt prima ocazie de a mă antrena În regie. Mă jucam trăgându-le de sfori (căci toate păpușile mele căpătau sfori, dacă nu le aveau din construcție, pentru că voiam să atârne de sus, să poată fi manevrate). Mai târziu l-am citit pe Gordon Craig, care În Über-Marionette spune că, de fapt, actorul ideal este actorul-păpușă. Paradoxal, o păpușă poate avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
legătură verticală nu se produce. Fără efortul de a Îndrepta axa trupului, rămânem sub influența energiei greoaie, care ne trage În jos. Acest exercițiu de senzație interioară l-am Încercat, probabil instinctiv, pe când mă jucam cu păpușile, trăgându-le de sfoară, cu mult Înainte de a fi sub Îndrumarea conștientă a instructorului din mănăstirea zen. Fără să realizez, În copilul care Își privea ca În oglindă trupul-păpușă, intuiam jocul vibrațiilor opuse care Îl străbăteau. Școala pentru mine a fost o tortură. Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
când am lucrat „la comandă“, dintr-un motiv sau altul, și am fost surprins să descopăr că nu e Întotdeauna o idee proastă, nici o experiență negativă. Ideea decorului la Turnul, semnat de Popescu Udriște, era originală: scena era acoperită de sfori groase Împletite, pe care actorii călcau anevoios, ca și cum ar fi Înaintat pe un teren proaspăt arat. Așa se desfășura călătoria personajelor, printr-un labirint de paravane făcute din nuiele de plută, pe fondul melodiei din versiunea Disney a basmului Albă-ca-Zăpada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
din Orghast 2. Evenimentul se Încheia În jur de ora cinci, când actorii dispăreau În munte În clarobscurul dimineții, după ce Îi Însoțiseră În rol de ghizi pe spectatori. Ultima imagine: primele raze de soare, un om trecea Încet, trăgând de sfoară o vacă albă ca lumina de peste dealuri (să fi fost Io, fecioara pedepsită de Zeus și transformată În animal? Dar omul care o Însoțea cine era?). Incantația pe care o repeta „ga-veh“, În avestă, ne-a spus specialista Tajadod, Însemna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
legal. Proiectul părea așadar să prindă contur În vara lui 2005. Am plecat de la București la New York senin și bucuros, așteptând doar consfințirea creării centrului printr-o hotărâre de guvern. Cum de nu m-am așteptat să fiu tras pe sfoară Încă o dată În țara tuturor posibilităților? Oare e vina mea că nu am fost mai circumspect și n-am prevăzut că nimic din ceea ce am stabilit nu avea să fie respectat? O asemenea credulitate se cerea obligatoriu amendată. Nici un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
niște avalanșe de zăpadă și cu lumina firavă care părea că pătrunde prin acoperământul meu din penumbră, de la o imensă depărtare, unde Îmi Închipuiam animale ciudate, palide, rătăcind Într-un peisaj cu lacuri. Amintirea pătuțului meu, cu plasele laterale din sfori mițoase de bumbac, Îmi retrezește de asemenea plăcerea de a ține În mâini un anumit ou de cristal frumos, fermecător de solid, din granit Întunecat, rămas de la un Paște pe care nu-l mai țin minte; aveam obiceiul să mestec
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și strălucind magnific În lumina soarelui palid. Și a respins, considerând-o nedemnă, una din distracțiile mele preferate (născocite de Miss Robinson) - să stau Întins pe burtă pe o săniuță căptușită cu pluș, legată În față cu o bucată de sfoară, de care o mână acoperită cu o mănușă de piele cu un deget, mă trăgea de-a lungul unei poteci acoperite cu zăpadă, pe sub copacii albi, În timp ce Serghei ședea pe o a doua sanie, tapițată cu pluș roșu, atașată de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
foarte apreciate de familia imperială, erau pentru ai noștri simboluri ale unui lux țipător și grotesc. Bat clopotele, primul fluture Brimstone zboară pe deasupra bolții palatului, peste o lună ne vom Întoarce la țară; și ridicându-mi privirea, văd atârnate pe sfori, de la o fațadă de casă la alta, sus, deasupra străzii, stindarde mari, bine Întinse, semitransparente, umflându-se, cu cele trei benzi late - roșu-pal, albastru-pal și doar pal - cărora soarele și umbrele zburătoare ale norilor le zădărnicesc orice legătură prea evidentă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ca el era un entuziast băiat de bucătărie, care lua de la mine cu Împrumut ustensilele, Întorcându-se peste câteva ceasuri victorios, cu o grămadă de vietăți nevertebrate fremătătoare și alte câteva obiecte. Slăbind gura plasei pe care o legase cu sfoară, Își revărsa din ea captura, ca dintr-un corn al abundenței - o grămadă de lăcuste, ceva nisip, două bucăți dintr-o ciupercă, pe care, prevăzător, le culesese În drum spre casă, și un Small White zdrențuit. În operele marilor poeți
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
părea să se ridice și să bâjbâie În Întuneric, căzând apoi greoi pe față. Despre evadarea noastră efectivă, nu prea am ce povesti. Memoria mea a reținut imaginea ei fugară În timp ce Își punea ascultătoare pantofii de pânză cu tălpi de sfoară, pe partea de cort expusă vântului, În timp ce eu Îndesam o plasă de fluturi pliantă Într-o pungă de hârtie maro. Următoarea imagine Înfățișează Încercarea noastră de evadare prin pătrunderea Într-un cinéma cufundat În beznă de lângă Cazino (aflat, desigur, dincolo de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
era ud, se lupta să scape de fâșâitul și chiuiala tulpinilor de nuferi, pe care o altă fată cu pântecul ca o tobă și rasă În cap, Împreună cu un adolescent excitat fără jenă, având coapsele Încinse cu un fel de sfoară folosită local Împotriva deochiului, le smulgeau din apă și o hărțuiau pe fată cu ele; și preț de o secundă sau două - Înainte de a mă ascunde În ceața mohorâtă a scârbei și a dorinței - am văzut o altă Polenka, străină
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
capul gol, peste frunte, peste pletele blonde e legat cu o fașă murdară, pătrunsă de sânge, bărbos, cu ochi sticloși, arși, mijiți de nesomn și oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
gaură ține loc de fereastră; alta, mai mare, de ușă; câteva icoane închipuie un iconostas; un sfeșnic cu trei brațe; o vatră în care un foc mocnit de găteje țiuie ascuțit; alături, o lăicioară așternută cu o velință vărgată; pe sfoară la uscat, smocuri-smocuri de ierburi și rădăcini; ochii lui se opresc și adastă îndelung pe trupul lui Iisus răstignit pe o cruce cioplită în lemn de stejar...În aer plutește aromă de busuioc și tămâie. Oștean de-al lui Vodă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plin de duh. Domnul zâmbește amar: Haz de necaz, Sihastre... zâmbește el amar. Haz de necaz... Daniil arată spre picior, cu îngrijorare: E negru: a obrintit! Mă lași să ți-l grijesc? Ștefan rânjește ridicând șomoiogul de cârpe legat cu sfoară: Îți place ciuboțica mea împărătească? Aici am Chilia pușcă ungurească! Am auzit că a mai pățit-o unu' de-i zicea Ahile... Unora, li se trage de la cap; nouă, ni s-a tras de la picioare. Ca pe un răboj m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răsplătită? Și vădanele, pruncii... cu ce i-om putea răsplăti? I-o răsplăti Dumnezeu, că noi, oricât le-om da, le rămânem veșnic îndatorați... Da' până una-alta, le mai ostoim durerea cu o danie: un petec, un petecuț, o sfoară, o sforicică de pământ, acolo, întărit cu hrisov și pecete domnească: "Să le fie ocină dreaptă slobodă de dajdie". Ce ziceți, le dăm? Boierii tac. Adâncă tăcere... Ștefan îi îndeamnă: Eu dau mai mult că am de unde. Domniile voastre, mai puțintel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe inimă, smerit: Domnul din inimă vă mulțămește! Haide! Hai!... Care mai dați?! Care mai dați?! Mihail, fâstâcit, rușinat, îngână: Eu ... eu... și eu aș da... dar... dar n-am... N-ai?! Cum așa?! se minunează Ștefan. N-ai?! O sfoară, o sforicică, ceva, acolo?! Nimic n-ai?! Fantastic! Ați auzit, boieri dumneavoastră?! Boier! Mare boier! Și n-are! Mare spătar! Și n-are! Unde s-a mai pomenit?! Boier și să n-aibă?! Stanciu mormăie în barbă, destul de tare, ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni, apar boierii-oșteni, cu hatmanul Șendrea în frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri, săbii, buzdugane tot harnașamentul de război. Fiecare poartă în spinare pe lângă cucura cu săgeți și un sac legat cu sfoară un fel de raniță, se pare destul de grea. Sunt prăfuiți, nădușiți și gâfâie, gâfâie să le iasă sufletul pe gură, nu alta... Popas! orânduiește Șendrea. Boierii își aruncă la pământ armele, povara din spinare, după care se aruncă și ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bucățică ruptă din Ștefan blond, cu ochi albaștri, de vreo opt ani, cu o chivără în cap, de fapt, un ceaun șterpelit de la bucătărie -, înarmat până-n dinți, luptă pe viață și pe moarte trăgând după el un dulău legat cu sfoară. Tăicuță! protestează Olena gata să izbucnească în lacrimi. E rându' lui... și nu vrea să se facă Mahomed! spune furioasă, își smulge turbanul și-l aruncă la picioarele lui Petru. Cum să fiu Mahomed?! declară cu demnitate regală, Petru. Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Marilor Puteri" împărățiile a fiert, fierbe și va fierbe cazanul Satanei, cuvântă Țamblac. Acolo, la masa verde se hotărăște împărțirea Lumii pe procente, o hăcuiesc după pohte, interese și chiar pentru că le-au căzut greu icrele la stomac. Ei trag sforile și noi tragem ponoasele, protestează Șendrea. "Marile Puteri" nu privesc cu ochi buni ridicarea capului micilor popoare ce năzuiesc neatârnarea, socotind că aiestea au "prea multe pretenții"! se oțărăște Ștefan. Vae soli! îi deplânge Țamblac. Vae Ioane! Vae!... Așa, mărunței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe aista l-o îmbrobodit Vodă! De-l trăgeam pe bătrân de partea noastră... spune Isaia cu regret. Păcat. Stanciu e om greu... Se și grăbea, pleacă la Stambul cu solie de pace. De fapt, în spatele lui, tot eu trăgeam sforile... Și ce?! Vodă vrea pace cu turcii?! întreabă speriat Cupcici. N-avem nevoie de pace! îi sare țâfna lui Isaia. Aiasta ne-ar încurca socotelile! Da' Mahomed acela nu mai vine odată?! întreabă boier Cupcici... Vine! Vine! Și nu vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
socoteală de aurul Papii, pe care Dumnezeu știe cum l-a tocat, că prin lupte cu turcii, nu s-a prea văzut... Să recunoaștem, "Rex" aista-i mare! Jos pălăria! L-a întrecut până și pe Vodă Ștefan, la trasul sforilor. Puțin murdară, dar bine jucată politichia... Se spală, iese la spălat, spune Țamblac. N-ai pus la socoteală că-ți plătește și o veche datorie: "săgeata buclucașă" și rușinea înfrângerii de la Baia, îi amintește Vlaicu. Sunt răni ce nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Peana aiasta de gâscă cum o vezi e o armă nu mai puțin ascuțită. Cu ea lupți în alt fel, e o luptă ce înfruntă veacurile... spune el gânditor și scoate dintr-un sertar un vraf de foi legate cu sfoară pe care i le înmânează Ioane, ai aici însemnările mele: fapte, gânduri de-a valma, "câte au fost scrise în inima mea", adunate în anii blagoslovitei mele domnii... Dee Domnul încă mulți, mulți ani! înalță rugă Vlaicu. Cată în ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
băltița de ceară topită... "Aiasta vrea să fie un semn al Destinului?" cugetă Ștefan. Broaștele orăcăie... Voichița se strecoară ușor-ușor pe ușa de taină, pășește tiptil... E îmbrăcată în straie cernite, monahale, are părul pe spate strâns legat cu o sfoară. Ștefan ia cupa cu vin, ca să bea... Voichiță! strigă el cu bucurie și, luminându-se, pune pocalul pe masă și o primește cu brațele deschise. Voichița se aruncă, se ghemuiește la pieptul lui, își înăbușă plânsul cu suspine, bolborosește scheunând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
repede... Cu lupii m-am înțeles, spune Sihastrul, scuturându-și sutana udă și râde. Au plecat. Ce lupi "bine crescuți"... Mai greu cu căluțu'. M-a fugărit pădurea toată... Un "Năzdrăvan"! Ștefan, cu piciorul pe scaun, își leagă cârpele: O sfoară ai? Am... Îi întinde un curmei și o pânză de in. Ștefan leagă cârpele. Un tril încântător de ciocârlie. Ciocârlia mea din arin: mă scoală cu răsăritul odată... Și chiar pleci? îl întreabă Daniil și îl privește lung. Trebuie! Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]