KorAP: Find »[drukola/base=speriat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...106 107 108 ...160 >

3,995 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

care e schepsisul ideii cu care am venit să discutăm? Că sunteți cel mai istoric dintre câți au mai rămas la noi în județ. Și noi vă știm de caracter, de promisiune și de colaborare. Ce ziceți? Afinoghiu se foi speriat. Nu înțelegea ce vrea Goncea de la el. Îi întindea o nouă capcană, după ce atâția ani îl lăsaseră în pace? - Nu pricep ce vreți să spuneți, dom’ Goncea. Nu înțeleg ce intenționați... Ce doriți de la mine... Eu, mă știți, doar. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de la răscrăcarea drumurilor. Doar că ea prea a exagerat, părinte. Nu era cazul, zău, să exagereze. Dar oameni de azi asta nu înțelege, că noi apăram atunci societatea și deci îi apăram chiar pe ei, care erau p-atunci dezorientați, speriați poate de lupta de clasă și de uneltirile imperialiștilor. Oftă. Luă o crenguță uscată și începu să scurme țărâna. Atârnau de bățul acela câteva vișine stafidite, chircite. Rupse una și o mirosi. Parcă vroia să-i mai simtă amăgirea miresmei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
spovedești? Tot la ăia la care ai semnat de ieșire? Știi, hârtia aia de mi-a arătat-o și mie odată Goncea. Zicea că te-a făcut mai cu ascultare de atunci. Biruința crucii După câteva opinteli, cu locomotiva țipând speriată, extenuată, cu osiile scrâșnind încrâncenate, cu ciocnitul șleampăt al vagoanelor unul de altul, de parcă le-ar fi bălăngănit o foame năpraznică de spațiu, un nesațiu de câmpuri părăsite, personalul se urni. Tot așteptase, aproape un ceas, să intre Orient Expresul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
fete nemăritate, fără căpătâi. Se mai duceau în noaptea de Sânziene în Baltă, topeau ceară în niște căiuțe și o aruncau în apă. Din locul unde cădea ceara se zice că ieșeau bărbați ucigător de frumoși, cu priviri de îngeri speriați și zâmbete vinovate, care bântuiau, peste an, visele femeilor văduve. Se mai pomenește că una dintre văduve, Sița veterinara, ar fi mers la oraș, la Andromanda Brandarbulenilor, a adus-o cu rata de la ora cinci la ea acasă și, împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
și Păsculescu urmărea curios cum numele subliniat de degetul aceluia dintr-o dată se luminează, cum literele prind a pâlpâi fosforescente, se răsucesc, se foiesc, se-adună și se topesc deodată într-un mic pătrățel luminos din chenarul căruia clipește, ușor speriată, Reluța, nevastă-sa. N-o recunoscu de la bun început, dar insul îi șopti, conspirativ. „Intenționat v-au dat lista ușor derutantă. Au trecut-o cu bună știință pe doamna Rela cu numele ei de domnișoară, Soporan. Este că nu v-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Cetatea Nouă, de la Obancea, unde Tomnea săpase cândva. Privi iar spre coada cealaltă. Aspasia parcă intrase în pământ. Au venit evenimentele din decembrie ’89 care i-au despărțit. În ziua cu zarva aia mare, când cu Revoluțiade la Județeană, Aspasia, speriată, a fugit și s-a ascuns la el la atelier. A venit și bărba-su, inginerul, cu un colonel de la interne, un fel de subaltern al lui Goncea. Trăia cu acela inginerul. Împușcarea celor doi au văzut-o toți patru la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cozile de la policlinici. Îl apostrofă un altul: „Dar voi, ce parfumeria națiunii, ați făcut când ați fost la putere?! Ce-ați făcut cu banii de compensate?!“ Un altul chemă ambulanța. Tânăra Mirandolina Crețu, proaspătă asistentă a maestrului Pârțângău, se gândi speriată: „Îmi șochează sarcina. Iese ecografia damblagită.“ Un câine, sub o Toyotă parcată chiar în fața intrării în clădire, începu să urle. Duduia Felicia, sora șefă, nu-și mai aminti de ce ridicase stativul cu cele patrusprezece eprubete goale. Îl privi nedumerită, intrigantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de câteva ori în geamul portierei, chiar lângă urechea șoferului. Acela întoarse capul nedumerit. Îi făcu semn să coboare gemul. Îi arătă apoi să deschidă portiera dinspre femeia aceea. Ocoli mașina și începu să tragă de mânerul ușii. Femeia tresări speriată. Îl privea cu ochi încețoșați, nedumeriți. Taximetristul se răsuci, se întinse și deschise portiera aceea. Bărbatul se opinti și încercă să tragă femeia afară din mașină. - Ce-ai... Ce... Eu nu... Bâiguia, somnolentă. Încerca să se opună, buimacă, agitând o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Apoi pornim. Coloana se scurgea, într-adevăr, în capătul străzii. Femeia coborâtă din taxi. Încerca și ea să urmărească goana mașinilor. Înălțată pe vârfuri se sprijini de umărul lui. Se scutură nervos. O trase după el spre chioșcul de ziare. Speriată femeia țipă: - Mașina! Ai văzut? Taximetru s-a scufundat. S-a topit! Unde-i mașina acum? N-o luă în seamă. O târa după el. Ea continua să țipe: - Mașina! N-ai văzut cum s-a evaporat?! Îți dai seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
mai era o voce de șansonetist, ci venea din interiorul ei, un fel de revărsare a cântecelor închise în fiecare strop de sânge, în fiecare zvâcnet al inimii, melodii venind și plecând din ea în dusul repirției. Tresări dintr-o dată speriată. Dacă toată avalanșa aceea de trăiri ciudate, neobișnuite, nu era doar joc și răsfăț al îchipuirii, nu era doar beție a simțurilor? Dacă miracolul era chiar în ea, în tot trupul ei, nu venea de niciunde și nu era închipuire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
sforță, și tot în zadar. Ceva greu o țintuia locului. Nu se mai putea desprinde. Încercă să se aplece, să vadă ce s-a întâmplat cu picioarele ei, dar nu reuși decât să se îndoaie puțin. Crengile din vârf foșniră speriate, ca bătute de un început de vijelie, atingând cutiile de pe șifonier. Se ridică un norișor de praf. Se privi iar în oglinda șifonierului. Mlădiul trunchi de până mai adineauri prinsese să se îngroașe. Blugii pocniră, sfâșiați. Bluza crăpă și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
aparatul de radio deschis pe România Muzical, se transmite Simfonia fantastică, de Berlioz, aude până și muzica prin vițele acelea prelinse din degete, e tocmai partea finală, „Visul unei nopți de Sabat“, o încolăcesc vițele și pe bătrână, ea țipă speriată, „vai de madam Mavrodini, săraca“, gândește îngrozită, simțind cum bătrâna horcăie în strânsoarea degetelor, „ce-i cu mine, doamne, ce mă pui să fac“, întoarce cu vițele ei câteva file de album, poze cu Tomnea și profesoara, tineri, ea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
capul?, întrebă acela, cu vocea preschimbată într-un chițăit ascuțit, repezit. Aici e marea taină a vieții voastre! Nici nu apucă să își isprăvească vorbele și dispăru. Fără fum, fără furtună, fără claxoane, fără motiv. Dispăru. Cei doi se priviră speriați, grei, stane de piatră. Întoarseră capul spre Biluță Preda și-l văzură cum, într-adevăr, trăgea furtunul din a doua cabină cu un alt braț lipit de gura lui. - Dom’... Dom’ Aulius, gemu Verginel. Ce-a fost, dom’le, năzăreala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
în odaia de-alături. Are și instrumentele care-i trebuie. Pregătește barcazul pentru Tomnea, dacă te interesează. Asta am pus-o pe Andromanda să facă!“ Îi făcu semn să se ducă să deschidă ușa și să vadă vrjitoarea. Burtăncureanu, dezgustat, speriat, sări, dând să-și facă cruce și toți știuții pași. Renunță. Își vântură doar, ca un paralitic, mâinile că nu-l interesează. „Deci, își continuă Goncea gândul, acuma m-am limpezit. Știu precis ce vreau să-mi scrii. Lași povestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-l mai ținea șofer la tov. Goncea, că tovarășa Aspasia avea dosarele la cadrele toate și știa cum se aranjează oamenii și ce interese are fiecare, și așa, din una în alta, cu compasiune și sentiment, că eram tânără și speriată, tremura combinezonu pă mine, Macatist m-a apropiat și am avut încredere și mă plăcea și ținea la mine și m-a ajutat să nu mă mai mărit, că viața mea era alta zicea el și are el grijă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
acum, mâncat de ploi, se afunda lin în apă. Cățelandrii îi urmăriseră de la stână și acum, cu pași împleticiți, se alergau pe buza apei. Se avântau să intre în luciul nemișcat, aici, între pietroaie, și în aceeași clipă se retrăgeau speriați. Schelălăiau întărâtați, speriați. - Nu cred că mă gândeam la istorie. Dar singură, fără timp, fără lumini din vreo parte, fără vreun chip care să se aplece spre mine. Simțeam cum totul, amintire, viața de până nu demult, gânduri, dorințe pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ploi, se afunda lin în apă. Cățelandrii îi urmăriseră de la stână și acum, cu pași împleticiți, se alergau pe buza apei. Se avântau să intre în luciul nemișcat, aici, între pietroaie, și în aceeași clipă se retrăgeau speriați. Schelălăiau întărâtați, speriați. - Nu cred că mă gândeam la istorie. Dar singură, fără timp, fără lumini din vreo parte, fără vreun chip care să se aplece spre mine. Simțeam cum totul, amintire, viața de până nu demult, gânduri, dorințe pe care le avusesem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
venea spre casă. Când pleca, zorea spre vaporul care avea să-l ducă în drumul lui. Când se întorcea, grăbind spre casele care se desenau în zarea șoselei. Silueta masivă a silozului de tutun. Acum, năruită, clădirea părea că țipă speriată în înserare. Aceleași sălcii, aceeași boltă, același pietriș al șoselei, același miros stătut de pește și de mâl, același șfichiuit al vântului care gonea stârnind gunoaiele de pe drum. Doar bucuria aceea a freamătuli că se întoarce acasă nu mai îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Brandabulea, când a fost cu retrocedările. Goncea are și Balta aia unde-a inundat când au făcut barajul. O rață sălbatecă zbură săgetat prin fața lor. Mai s-o loveasă pe Magda în burtă. Se trase speriată la pieptul lui. Șopti speriată: - Zice lumea că a mai rămas unu’ acolo. Unul Chiru. Din neamul lui Ioanidis, care aveau palatul unde era casa Pionierilor. Chiru n-a vrut să plece și l-au prins apele într-o casă, bodegă, ceva cu pivniță. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
că teroriștii care au fost la Revoluția de la Județeană ar fi fost instruiți de ăia, ai lui Goncea, chiar în Baltă, la Chiru sau cine-o mai fi acolo... Șopti și el, mângâind-o, liniștind-o ca pe un copil speriat: - Și dacă ar fi chiar așa? Dacă Chirul de care tot pomeniți chiar a făcut ce-a făcut? Dacă am fost și eu la el... Trimis chiar Goncea?! Ce-ar mai însemna toate astea acum! Istorie? Povestea cu stejarul ăla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
numea locul ăla? Ce mai contează toate astea, acum Magda? Când singura deviză a istoriei, în jocul ei parșiv cu noi, a fost și rămâne doar Replace all! Izbucni apoi în râs. O îndepărtă, privind-o nedumerit: - O rață sălbatecă. Speriată, săraca, n-ai văzut? Chicoti și ea. Își trecu mâinile prin plete, aranjându-le. - Ce chestie! M-am speriat. Credeam că chiar a venit peste noi sorbul ăla. Cât despre ăla din Baltă... S-au făcut și cântece cu el. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Goncea că se ia de capul lui și-l bagă pă el în locul bătrânului, să-l facă martir cu oasele lui de-adevăratelea, dacă tot au prins alde Nisip gust de eroi și martiri. Conteni dintr-o dată. Îl privi parcă speriată: - Îți dai seama?! Și mai întrebi de ce nu ridicăm ochii. Nici la Cer nu mai îndrăznim să ridicăm ochii, că cine știe pe cine vedem că ne privește și ne urmărește și de-acolo. Mergeau cu pași rari, uitați, însingurați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
urmați de scâncetele celor două ghemotoace maronii. Tomnea se pomeni, dintr-o dată, veselindu-se: - N-ai vrea să mai mergem până în Ghiolul Negru ăla? Dacă tot zici că nu l-au desecat? Se desprinse de brațul lui. Îl cerceta ușor speriată: - Ce ți-a venit? Vine noaptea... Furtuna... Și de unde barcă? - Mi-a venit... Când vorbeai, te ascultam și tot mă gândeam: de ce m-am întors aici, când jurasem să... Uite, simt, că pentru asta m-am întors! Să mai merg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de maestru la Filarmonica din Sudica. Nu-l lua în seamă. Nu face nici un rău. Privi și ea iarăși în spate. Acel Polileu îi zâmbi larg, cu gura larg desfăcută. Dinții deși, puzderie, cărbuni încinși, sclipeau jucăuș în înserare. Întoarse speriată capul. - Nu-i ăla de zici, șopti ea. E Limonadă, băiatul lui Brandaburlea, bulibașa din Șoptireanca. Ăl de-a ucis activistul. Că nu ți-am mai spus, s-a făcut anchetă și au găsit că băiatul bulibașei îl gâtuise și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

degetele. Le răsfiram, ca să se scurgă, dar acum sângele venea tot mai gros și forma o peliculă scârboasă de care nu puteam scăpa decât scuturând brațele. Sonia îmi vedea mișcarea, n-o înțelegea și mă apuca de haină privindu-mă speriată. Eu îi șopteam să se liniștească, să aibă răbdare, dar cuvintele mele nu ajungeau până la ea. Urla mereu și se oprea doar cât să-și tragă răsuflarea. Simțeam că mă înăbuș și că o să vomit. Prin crăpăturile din peretele grajdului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]