5,679 matches
-
fân, îndurase îngrozitoarea manta spaniolă, împachetările, turnările de apă pe membrele inferioare și superioare, băile alternante în două putini, una cu apă caldă și alta cu apă rece, transpirațiile în abur, pentru purificarea sângelui, până și cumplitele masaje pe șira spinării făcute cu jeturi de apă rece aruncate, de la o anumită distanță, printr-un furtun legat la un butoi cocoțat în vârful unui prepeleac. Acceptase, îndurase toate acele tratamente barbare pentru că era pe deplin răsplătit de sărutările copilelor. Îl sărutau toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un suflet acolo, măcar dă câne. Dârdâiam, burțile țipau, da’ să iasă careva, ți-ai găsit! Nu tu tătucă, nu tu mămucă! Doar undeva, hăt, tot urla o potaie. Vai și vai! Că te lua cu frig dă moarte pă spinare. Aude și Înălțimea Sa și, în sfârșit, oprește calu’. Poruncește la o cătană proastă din coadă să cate cum stă treaba. Omu’ să duse, intră în prima casă și numai ce-l auzim că începe să strige: „Morți, fraților! Numa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
întunecate... Și acea curgere de pietre prețioase se revărsă dintr-odată peste firul drumului în torente mocirloase. Chervanul tresărea, tremura, scârțâia, se smucea din toate încheieturile. Iancu se și vedea luat de puhoi, cu totul naufragiat. Doar pocnetele biciului pe spinările cailor și înjurăturile vizitiului îi mai dădeau o oarecare încurajare. Închise ochii. Se strădui să-și amintească niște versuri scrise cu câteva zile înainte de plecare. Le regăsi, dar le părăsi imediat. Acum i se păreau artificiale, lipsite de emoția aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
totul Bichon din lumea viselor și regăsi realitatea mult mai cumplită decât o lăsase. Înclină abătut capul când într-o parte, când în cealaltă. Tot încerca să asocieze acele stropșeli îngrozitoare cu propria lui persoană, când simți palma contelui pe spinare. Bichon se retrase și își arătă dantura de rozător de oase. Semn de mare dispreț. În deontologia canină, asta însemna nici mai mult, nici mai puțin decât „fărâme te fac!”. Dar Ledoulx, cum nu prea era dotat să priceapă nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
el și Julien se postau la picioarele scării. Dacă domnul consul încerca să urce spre dormitor, micuțul Bichon, stimulat discret de valet, începea să latre vehement, ceea ce, având în vedere că nu-i putea ierta stăpânului umilitoarea palmă administrată pe spinare, îi producea o mare satisfacție. Avertizat astfel, Hermelinul o zbughea repede în camera valetului. Mânat de o intuiție genială, Julien îl luase de mână pe același Hermelin și îl introdusese în cabinetul consular. „Excelență, băiatul se pricepe la tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Murg, nici pe țintat, nici pe Bălan, ci pe Adler... Și la mai urma urmelor, când noaptea-de-vară miroase a fân uscat (și umezit de rouă) și a calapăr și a regina-nopții, fata „fugită” poate ea face deosebirea dintre scuturăturile de pe spinarea unui cal (bălan, cu șaua verde) și cele pricinuite de cadrul bicicletei (cu șa cu arcuri - dar tot pentru flăcău, nu și pentru fată)? Cu atât mai puțin, cu cât bocceaua aceea nu conținea altceva decât o perniță brodată, specială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu șaua verde) și cele pricinuite de cadrul bicicletei (cu șa cu arcuri - dar tot pentru flăcău, nu și pentru fată)? Cu atât mai puțin, cu cât bocceaua aceea nu conținea altceva decât o perniță brodată, specială de pus pe spinarea cadrului bicicletic - ca să n-o curme pe mireasă... și Încă: mama fetei „fugite”, nu numai că auzise ce se fluierase, șușotise, chicotise, dar și văzuse, de la fereastra casei, ce anume se petrece pe lumea asta, În casa și-n ograda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
goale, albe; ba nu: gălbìi. De parcă n-ar fi tot ale ei, tălpile. Am rămas și fără mama; la gard; singurel și orfănel. Osman nu mai trage, nu mai horcăie. Dar tot are ochi galbeni și păr de arici pe spinare. De când l-au ridicat Rușii pe tata, astă-iarnă, câinele n-a mai fost slobozit din lanț. Nu cunoaște pe nimeni. Numai pe tata Îl cunoaște Osman. De când l-au ridicat Rușii pe tata, mama i-a dat câinelui de mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și și mai bine, dacă mă răsucesc cu fața către spătar - eu zic așa, nu ea; acum ea zice, cu-adevărat zice că nu așa: cu-peste, ci cu: pe-sub. Eu zic, doar așa, că mie mi-a rămas spinarea la frig - Duda pe dată mă cuprinde cu o mână fierbinte peste spate, pe gât, la ceafă și mă trage frumușel la ea; cu cealaltă se desface la piept și-mi apasă obrazul urzicat de țânțari la căldicel și răcorel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
zice! Că nu-i bun de nimica, nici ca primar, nici ca vecin - ce fel de primar e-acela care o lasă pe ea, și femeie și văduvă, să se ocupe de asta? Moș Iacob Își scade glasul, Își Încovoaie spinarea, Începe să șchiopăteze, se ține de pântece și scâncește ca un copil că el ar face asta, cu dragă inimă ar face-o, da-i taaare bòlnav, Îl doare-aici, „la inimă” - și arată, cu pumnul strâns, stomacul... - Ești bolnav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
doamna vrea să schimbe atribuțiile, el cu dragă inimă nu se mai ocupă, se duce el la morți «care, gata: nu mai mișcă, nu mai mușcă!», dar ia să vedem dacă o femeie, fie ea și doamnă, poate duce În spinare atribuția de bărbat de a manipula? Nu poate! - că nu poate și gata! Că armele, munițiile trebui’ manipulate-cu-mânurile - ș-aistea cu-adevărat mușcă - de mânuri, dacă nu știi să le manipulezi. Și nu numai de mânuri, Doamne-ferește - el, ca premare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de noi doi. Încercăm, ce să facem: Mă dezbrac de cămașa mea de noapte, ea se dezbracă de cămașa ei de noapte. Ne lipim. Strâns de tot ne lipim noi - ca să ne desdegerăm. Întâi, eu cu spatele la ea - să-mi dezghețe spinarea; apoi schimbăm poziția, ca să-mi dezghețe inversul inversului. Ea spune asta, cu inversul inversului, nu prea știu eu ce-i aceea, dar știu că așa nu e foarte bine, mă cam Înăbușă. După aceea zice că ea-i degerata, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
armată, ordinu se ezecută - că, de nu-l ezecutam, minteni mă băga pe mine-n sârmă, lângă uncheșu-ăstalant, de-o avut boltă și mașină de-mblătit! Ordinu trubuie ezecutat...» «Dacă-i pe ordin care trubuie ezecutat - uite: eu Îmi duc În spinare crucea mea, cea cu bătutu-n porți, pentru dat cote, pentru intrat la colectivă - că doar În frunte cu directorul școlii, uncheșu-tău, executam ordinul..., dar Îți duci și tu, ca pe-o cruce, permisia specială și prima În bani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de la țintirim. S-au dus cu toții la țintirim, cu hârlețe, cu lopețe; cu butelci de vin. Cântând, ca la nuntă, lălăind bețivănește ca după nuntă. Chiuie, lălăie, Încolo; Încoace, pe drum de-ntoarce’. Uite-l pe tata: Își duce În spinare crucea de stejar, grea, dezgropată din țintirim, de lângă crucea de piatră a lui Petrică, frate-meu. Parcă am mai văzut eu ceva asemănător: Într-o carte. Numai că, În carte, ducătorul de cruce nu era așa de vesel ca tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Moș Iacob Întreține focul și Împarte soldaților vin fiert - miroase până aici scorțișoara și piperul și Mătușa Domnica. Soldații sunt mai bătrâiori decât cei care-l căutau pe tata printre copaci; dar soldați și ei, chiar dacă mulți cărunți, aduși de spinare - nu soldăței din aceia, de-atunci. Vinul Îl fierbe Mătușa Domnica, la noi În bucătărie. Cu zahăr și piper și scorțișoară, de la noi - vinul de la ei, dar totul miroase a Mătușa Domnica. Soldații horpăiesc din cănile de tablă turtite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
care trebuia să scriu rusește: la servicii nu era nevoie de diplomă de profesor, nici măcar de Învățător - la latrine; nici la bucătărie - nu vorbesc de bucătăriile propriu-zise, unde-se-făcea-mâncarea, acolo nici chiar „latinii” nu aveau acces, dar la cărat alimente, cu spinarea, la adus lemne pentru cazane... - dar și munca asta era viață, nu moarte. Am profitat de aceste „slujbe”, am Învățat să scriu rusește și, la prima ocazie, am avansat: am devenit felcer! Adevărat, examenul l-am trecut În... latină, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de Mana... Copiii, băietanii se Întreceau, pe Imaș. Însă acelea erau jocuri de copii, de băietani... Dar nu, fiindcă participau și fete - cum s-o uit pe una, a lui Scridon, urâtă, becisnică, pe jos - Însă de cum se afla pe spinarea unui cal... Dealtfel se vorbea În sat: dacă fata lui Scridon vrea să se mărite, să nu coboare de pe cal...Într-adevăr, ce frumos călărea, urâta, pe deșelate... - Tu cum călăreai?, o Întreb pe mama. - Cum se călărește: călare! Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și, legănându-mă În față, În spate, ziceam așa: - Ce faaaaci Moș Ia’...? Nu era nici măcar de formă Întrebare, ci mângâierea dinspre mine Înspe el - nu era Moș Iacob al meu? și era de parcă mi-așa fi trecut mâna pe spinarea lui Îmblănită; și era de ziceam că el e motanul meu cel prieten (că tot n-aveam). La care el răspundea: - Hă!, băi’țălu moș’lui! Și gata. Din acel moment, puteam trece la lucru. - Ce-o mai fi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
turlei până-n vârf de tot - e un băiet de-al tatei: adică premilitar i-a fost, Înainte de război; un călugăr, un frate. Până la streașină crucea are să fie urcată cu funii și scripeți; de-acolo-ncolo, În puterea brațelor și a spinării fratelui premilitar - eh, dac-ar fi tata, comandantul subcentrului de premilitari, i-ar fi mai ușor călugărului. Dar așa - are să-i fie tare greu - singur; cu crucea-n spate; acolo, suuus, pe clopotniță. Îl știu pe băietu-tatei - cum să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
tablă al turlei, crucea. I-aș zice: crucioiul, dar știu că e păcat să zici așa - și nu zic. O duce, dar nu se mișcă - dacă-i fotografie - nici el, nici crucea văzută la altul, la alții, de-atunci, În spinare; și nici clopotnița mânăstirii nu se mișcă. Și nici amintirea: orice-aș face cu ea, oricât aș clătina-o, scutura-o, zdruncina-o, ca s-o repun În mișcare - degeaba: de parcă ar fi și ea, o fotografie, nu viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
o fotografie, nu viața mea cea mișcătoare. A doua: băietu-cela și crucea lui nu mai sunt lipiți prin spatele omului, prin muchia lemnului (aceea, urcată prin turlă era din fier, dar ce-i fierul, dacă nu tot lemn?), unu-n spinarea celuilalt - și cad amândoi; și cad Încremenit, poate de-aceea nu mai știi care-i crucea-cruce și care-i băietu-cela, cu brațele-n cruce și cu picioarele mult În cruce. Și cad și tot cad. Cad Într-una - de-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Într-una - de-atunci. Cad și cad și s-a oprit din suit și răcnetul sugrumat al mulțimii privitoarea ca la teatru. Și cad și cad și nu mai cad, Îi opresc eu pe amândoi, crucea cu omul ei În spinare, din mișcarea Înghețată. Îi șterg de pe tablă - de spaimă oprită inima mi s-a urcat ea În gât. Șterg tabla, desenez altceva - pe calidor. Din calidor le văd pe toate: Fetițele, fetișoarele, fetișcanele, fetele-mari, fetele-și-mai-mari (și mai mici) cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ne-copil). Sunt foarte, foarte copil (una din cele mai vechi amintiri) și am un prieten, un megieș, ceva mai măricel. Ne jucăm În curte - cum? Uite cum: eu am În mână un toporaș adevărat și dau cu-adevărat În spinarea prietenului meu - și zic, de-adevărat: - Na!, Na!, Na! Prietenul meu cel bun (și adevărat) plânge. Dar nu fuge. Nici nu-mi arde o palmă ori un pumn adevărat peste bot; nu-mi zmulge toporul, să-mi dea el una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cel bun (și adevărat) plânge. Dar nu fuge. Nici nu-mi arde o palmă ori un pumn adevărat peste bot; nu-mi zmulge toporul, să-mi dea el una, În creștet, cu măcar muchia. Iar eu lovesc și lovesc În spinarea prietenului meu bun și zic ce voi fi auzit primprejur - și aud și acum, când povestesc: - Na!, Na!, Na! Am Încercat să-l șterg din auz și din pântece atunci când, mult mai târziu, l-am botezat pe fiul meu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Își lăsă degetele să se miște ca un păianjen ce străbătea în grabă scena improvizată din copacul pe care soarele își pusese pecetea. Picioarele acelea de insectă zorită îl făcură să simtă un fior scurgându-se în jos pe șira spinării și-și scutură palmele, voind parcă să scape de păianjenul dinăuntrul său. Își aminti cum se speria singur câteodată în casa lor din Shahkot, scoțând limba din gură în fața oglinzii și băgând-o apoi la loc - o limbă de șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]