4,031 matches
-
Ce-i cu ea? a întrebat Hugo. —Eu voiam s-o transform în pateu. Am găsit o rețetă grozavă on-line. Dar, când am cerut-o, mi s-a spus că e prea târziu. O aruncaseră deja. Jake și-a încruntat sprâncenele. —Ce vreau să zic e că eu sunt tatăl. Am drepturi asupra placentei ăleia. Presupun că da. Hugo fusese mai mult decât fericit să renunțe la acest drept. —Oricum. Jake și-a terminat laptele, s-a prelins de pe scaun, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
din fâșii vechi de tapet. Ei îi cumpăraseră lui Jake niște romane de Umberto Eco. —E o glumă, înțelegi? l-a îmboldit mama lui Alice. Eco - te-ai prins? Tu fiind ecologist și așa mai departe. Dar Jake nu zâmbea. Sprânceana i s-a ridicat când a început să examineze hârtia albă pe care erau tipărite cărțile; Alice știa că tocmai calcula cantitatea exactă de lemn care fusese folosită. Alice își avertizase părinții să nu-i aducă prea multe cadouri. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fericită... —Nu eram fericită, a contrazis-o Alice cu vehemență. Atunci când l-am întâlnit pe Jake eram mai nefericită decât fusesem vreodată în toată viața mea. El m-a salvat de la o existență fără sens. Doamna Duffield a ridicat o sprânceană. —Dar atunci - îți purtai singură de grijă. Și o făceai foarte bine... Acum am un alt fel de carieră, a sărit Alice legănând-o pe Rosa. Una mult mai importantă și mai plină de satisfacții. —Și asta e grozav, draga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
într-un mare succes. Nu sunt sigură la ce te referi, a zis ea apropo de apă. Dar dacă te ajută, pot să-ți spun că e apă de la robinet. Redactorul-șef, pe care-l chema Joss, a ridicat din sprâncene neimpresionat. —Ei, dacă nu e DOI, atunci nu e, a remarcat el mitocănește. Dar mai e ceva apă în robinetu’ ăla? — Ia-o-ncet, a glumit un lingău. Alice și-a amintit că era persoana care se ocupa de tehnoredactare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu mergeau așa de bine pe cât sperase el. Conversația era, în cel mai bun caz, poticnită. Copilul lui Alice, Rosa - sau o chema Rosie?- îl fixa cu niște ochi care îi dădeau fiori pe șira spinării. Hugo a ridicat din sprâncene, a scos limba și-a dat din urechi. Copilul a început să plângă. În timp ce o legăna pe Rosa, încercând s-o liniștească, Alice i-a zâmbit stânjenită. Îngrozit, Hugo a încetat să se mai maimuțărească. — Deci, ăăă, Rosie are patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
spus c-ar fi o plăcere, că asta e cea mai importantă slujbă din lume și că nimic din tot ceea ce a făcut în cariera ei nu a fost nici pe departe... Hugo a tăcut. Alice a ridicat dintr-o sprânceană. — Continuă, a zis ea. Hugo a continuat. I-a explicat că realitatea se impusese. Amanda și-a dat seama că bebelușii se trezesc la toate orele din zi și din noapte, că urlă fără nici un motiv și, încă mai îngrijorător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
oră, primiseră o cerere de evaluare de la cineva dintr-una din cele mai șic zone din Bath. Persoana respectivă îl ceruse pe Hugo în mod special. A zis c-au auzit că ești foarte bun, a adăugat Neil ridicând o sprânceană. —Așa cum și sunt, a replicat imediat Hugo. Nu-ți aduci aminte de casa-vagon? — Eu îmi aduc aminte de câinele ăla. De nenorociții ăia de galoși. Și de hambarul care trebuia vândut fără nici o problemă. Shauna, care trăgea cu urechea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
erau mari și purpurii și serveau drept mărturie elocventă a unei nopți petrecute în infernul paternității. Hugo și-a șters petele cât de bine a putut, și-a trecut mâinile prin păr ca să-l mai domolească și și-a netezit sprâncenele cu degetele mari de la mâini. După care a coborât din mașină, și-a îndreptat umerii și a pornit către casă. Hugo era conștient că de data asta nu mai trebuia să dea greș. Și nici nu mai era loc pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Vreau să spun că nu e prea, ăăă, subtilă. Vrei să spui că în viața ta n-ai mai văzut atâtea locuri în care să poți face sex? Alice a hohotit și a clătinat din cap. Hugo a ridicat o sprânceană. Vânduse o mie de mansarde care arătau exact așa, deci știa la ce se referea Alice. Totuși, dacă se prefăcea că nu știe, s-ar fi putut alege cu unele beneficii. Știi, a zis el foarte serios, chiar nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
preajmă. Iar nopțile nu e niciodată acasă. —Dar unde e? Alice a ridicat din umeri. —Pe-afară. Protestează cu gașca de la La Gunoi! În fiecare noapte? Ești sigură? Destul de sigură. —N-are femei prin redacție? Alice a ridicat dintr-o sprânceană. — Păi, o are pe Jessamy, sigur. Și da, înainte să mă întrebi tu, îți spun eu: probabil că tipa îl place. Dar sunt destul de sigură că, în ceea ce o privește, pe Jake nu-l interesează decât cât de bine se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lui. —Hugo? Era vocea Laurei. —Tu ești? Hugo a ridicat capul șocat. Ea! Vorbea relaxată, de parcă l-ar fi văzut de pe trotuarul de vizavi. Oare femeia asta n-avea nici un pic de rușine? Hugo s-a uitat la ea pe sub sprâncene. Privirea-i era plină de ură. A observat absența obișnuitului roz violent și a pieptului umflat de efortul de a respira. Laura era îmbrăcată cu un pulover cenușiu cu guler și o pereche de blugi aproape la fel de decenți ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
murmurat el, dorind s-o facă să priceapă până și pe Laura că relația lui cu Alice nu se înscria pe linia legăturilor ei de joasă speță. Voiam să le spunem - într-un final. Da? a zis Laura ridicând o sprânceană în semn de neîncredere. Hugo s-a adresat din nou podelei. Era o chestiune de alegere a momentului potrivit. Voiam să le spunem. Dar nu imediat. Ne-am gândit că avem nevoie de timp, că ei au nevoie de timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
aș fi fugit, Al. A fost o amenințare fără nici un sâmbure de adevăr. Intrasem în panică. N-aș fi fugit decât de mine însumi. Astea sunt cuvintele doctorului Hasselblad? l-a întrebat Alice cu acreală. —A! Jake a ridicat din sprâncene într-un gest care se traducea prin mea culpa. —Ședințele de consiliere. Într-o fracțiune de secundă, Alice a înțeles. —Vrei să spui că n-ai fost la nici o ședință? În loc de asta te duceai și te vedeai cu... Tarquin? l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dezastrului (nu se îndoia, totuși, că era vorba despre un dezastru)... Din mașina sa, parcată în dreptul benzinăriei, Detectivul văzu doar fumul care se îndrepta către cerul întunecat, fiindcă geamurile erau închise și ar fi fost imposibil să audă ceva. Ridică sprânceana stângă și se întrebă doar ce mama dracului s-a mai întâmplat de data aceasta, orășelul nostru a luat-o razna?! Nu-și răspunse, în schimbă porni motorul, în vreme ce stația din bord începea să cârâie, iar informațiile despre o inexplicabilă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ajungeți acolo. Poate că ar fi mai bine să vă rezumați la Speranță, biletul costă puțin și sigur veți fi încântat. Vorba aceea, speranța moare ultima... Brusc, șapca vânzătorului se metamorfoză în joben, iar Scriitorul holbă ochii, panicat... De sub două sprâncene gri, stufoase, îl pironea o privire de gheață. Buzele subțiri ale Magicianului dezveliră dinți (colți?) ascuțiți care arătau de parcă ar fi ținut cineva cu tot dinadinsul să-i pilească până când vârfurile lor ar fi devenit vârfurile unor ace. Gingiile erau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
s-ar face lumea fără lacrimi ?!... Lumea, viata are nevoie de lacrimi ca de aer, ca de apă... ca de soare și de lumină !” își zise el în gând, în genunchi lângă raclă, cu privirea încremenită pe chipul Vasilicăi. Între sprâncenele ei frumoase, i se săpase mai adânc semnul posomorârii. -Te voi purta în inimă și-n cuget, cât voi mai trăi... suflet bun și generos!” murmură el în gând, ca un jurământ de credință, în fata raclei, cu ochii înotându
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
adormit plângând, cu gândul la Vasilica. ... A doua zi, de Crăciun, se trezi singur în casă, într-o casă pustie, tristă și rece... Întâlnindu-și chipul în oglindă, tresări... Se privi îndelung; se simți tare îmbătrânit. Cu fața palidă, suptă, sprâncenele răvășite iar semnul posomorârii dintre ele, mult mai adâncit... Aproape că nu se recunoscu. Apoi, murmuă liniștit, de parcă și-ar fi continuat un gând, pipăindu-și obrazul cu degetele. - Ce-a mai rămas din tine, bătrâne!... Ce-a mai rămas
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
este de natură divină. este un limbaj astral!..” Coborâți mintea în inimă si gândiți de acolo!.. ”au spus Sfinții Părinți”, a mai adăugat eul. Dar gândurile îi zburară tot la Vasilica... cu mulți ani în urmă. Era înaltă, trupeșă, cu sprâncene subțiri frumos arcuite, ochii mari, vii, frumoși și umezi, de culoarea murei coapte, nasul mic, puțin cârn, buze frumoase, bărbia energică, iar fruntea albă, înaltă și boltită. Părul, de culoarea abanosului, îl purta strâns pe ceafă, legat într-un coc
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
se dezmetici bine, cu pantofii în mână, că din ceață apăru o făptură fragilă și gingașă, ca o floare de păpădie. Avea părul negru de abanos, ridicat într-un frumos coc sus pe ceafă, și o față albă ca marmora, sprâncene frumos arcuite, cu un năsuc mic și buze roșii, vioaie și totuși molatecă, îmbrăcată într-un capot argintiu de mătase natural chinezească cu flori mari albastre și roșii. In timp ce îl privea, ochii ei frumoși sprâncenați, se umeziră în vreme ce
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
S-au ales perechile după înălțime. Frusina fiind o fată înaltă, partener i-a fost ales unul pe măsură. S-au recomandat fiecare. Tânărul se numea Petre Soare și era un pic mai înalt decât ea, bine făcut; avea niște sprâncene stufoase, unite, care îi acopereau doi ochi verzi, cu o uitătură pătrunzătoare, rece, un nas acvilin și o gură cu buze subțiri. I se păru cam necioplit pentru că la dans o călca mai mereu pe picioare și nu își cerea
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
din biserică, soarele se ascunsese în norii care apăruseră pe cer. Cimitirul era aproape și cât ținu slujba, nu a plouat. Înainte de a fi introdus în groapă, chipul lui George se schimbă; o cută adâncă îi apăru între cele două sprîncene și o tristețe îi cuprinse toată fața; de asemenea i se schimbă și culoarea, în vinețiu. Frusina se apropie de el și îl sărută, luîndu-și adio de la el, șoptindu-i la ureche, printre lacrimi: - Dacă mă iubești, ia-mă cu
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
deal. La mijlocul digului se întâlni cu Petre care venea dinspre partea opusă. -Salut, Petre! Ai timp să stăm de vorbă, câteva minute? Petre se opri din mers chiar în fața lui Alexandru, îl privi tăios cu ochii lui verzi, pătrunzători, pe sub sprâncenele-i stufoase și îi răspunse: - Bună ziua! Chiar dacă mă grăbesc, vreau să stăm de vorbă. Aveam de gând să vă caut. - Mă bucur atunci! Înseamnă că este momentul propice. Te rog să- mi spui pe nume: sunt Alexandru Popa! și
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Îi atesta mânuirea coasei și a celorlalte unelte pentru muncile agricole. Umbla În orice anotimp cu capul descoperit. Avea păr blond spre șaten, ușor cârlionțat, cu câteva șuvițe aplecate pe frunte. Ochii pătrunzători (mai târziu va purta ochelari), arcuiți și sprâncene stufoase, Îi completau conturul armonios al feței. Avea voce de tenor, ușor apăsată.” Și, pentru că trăsăturile psihice sunt mai valoroase decât cele fizice, autorul, știind prea bine acest lucru, va releva tot mai mult măreția caracterială a lui Ion Golea
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Ridic capul de pe caietul pe care aștern În fugă aceste rânduri și-i văd pe amândoi În poza de pe perete. Tata, trist și blajin, cu părul și mustața albă, mai Înalt, mama mărunțică, În minunatul port din satul nostru, cu sprâncenele Încă negre și cu cosița albă, care se vede puțin sub năframa neagră, mai are putere să zâmbească. Scumpi bătrâni! Un val de pioasă dragoste și recunoștință Îmi umple sufletul de câte ori Îmi arunc privirea pe poza voastră. Căci, tot ce
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
m-a tras deoparte și m-a Întrebat cu stupoare de ce nu-mi făceam cruce. „Când vezi că noi ne facem cruce fă- ți și tu, că se uită toată lumea la tine !“, m-a Îndemnat ea, privind În jur pe sub sprâncene. i-am promis că Îmi voi face, deși nu prea vedeam rostul repetării compulsive a acestui gest, pe care Îl făcusem deja o dată, la Început. Doar Dumnezeu mă văzuse prima oară și vedea ce e În sufletul meu, nu ? În
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]